Administrația Prezidențială a cheltuit, din 20 iulie și până în 3 august 2023, peste 142.000 de lei pe bilete de avion. Iar ultima activitate oficială a președintelui a avut loc în data de 19 iulie, când a oficiat ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniștri ai Cabinetului Ciolacu, Simona Bucura Oprescu și Natalia Intotero. Culmea, suma cheltuită pe transportul aerian de angajații din subordinea lui Iohannis cu acest prilej este de peste trei ori mai mare decât cea cheltuită în cursul lunii iulie, când președintele a avut o agendă cât de cât încărcată, care a inclus și vizite externe.
Pe site-ul Administrației Prezidențiale, la rubrica „Agenda Președintelui”, ultima activitate oficială a lui Klaus Iohannis datează din 19 iulie 2023, când la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de depunere a jurământului noului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, și noului ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, după demisiile lui Marius Budăi și Gabrielei Firea.
Practic, din data de 19 iulie și până ieri, 14 august 2023, rubrica privind agenda lui Klaus Iohannis este goală. Niciun fel de activitate. Mai mult, nici pentru perioada următoare nu sunt notate evenimente oficiale ale șefului statului. Însă, conform SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), Administrația Prezidențială a cheltuit o sumă importantă de bani de la buget pentru achiziția unor bilete de avion, aferente unor curse interne și externe, exact pentru această perioadă cu activitate zero la Palatul Cotroceni.
Vorbim aici despre cursele aeriene cu care zboară personalul Administrației Prezidențiale, nu președintele României care, așa cum ne-a obișnuit, folosește aeronave de lux, închiriate de la companii străine, pentru activitățile oficiale, prin contracte secretizate. „Jurnalul” a dezvăluit că numai avionul cu care familia prezidențială a efectuat turneul oficial în Japonia și Jakarta, în primăvara acestui an, a generat costuri de un milion de euro.
Contractele, semnate în 20 iulie, 1, 2 și 3 august
Este vorba despre patru contracte subsecvente aferente unui acord-cadru pe care Administrația Prezidențială l-a încheiat, pentru o perioadă de patru ani, în 2021. Astfel, în data de 20 iulie 2023, a doua zi după ultima activitate cunoscută a președintelui, instituția a încheiat contractul subsecvent 181/2023, în valoare de 6.060,69 de lei fără TVA. Apoi, pe data de 1 august 2023 a fost încheiat contractul subsecvent 182/2023, în valoare de 26.572,82 de lei fără TVA. În 2 august s-a semnat contractul subsecvent 183, în valoare de 8.006,07 lei fără TVA, iar la data de 3 august 2023 a fost încheiat contractul subsecvent 184/2023, în valoare de 79.115,08 lei fără TVA.
În total, valoarea acestor patru contracte subsecvente, încheiate în perioada în care agenda președintelui României a fost complet inexistentă, Administrația Prezidențială a cheltuit pe bilete de avion suma de 119.764,66 de lei fără TVA, adică 142.520 de lei cu TVA inclusă.
Suma este de peste trei ori mai mare decât cea alocată de Administrația Prezidențială biletelor de avion pentru luna iulie a anului curent, când agenda președintelui României a conținut câteva activități. Concret, în 6 iulie 2023, Iohannis a participat la ceremonia de inaugurare a podului suspendat peste Dunăre, de la Brăila. După care, între 11 și 12 iulie, președintele a participat la Summitul NATO de la Vilnius, Lituania. În 17 și 18 iulie, președintele a participat la Summitul Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene, care a avut loc la Bruxelles.
Conform SEAP, în această perioadă, Administrația Prezidențială a încheiat cinci contracte subsecvente aferente acordului cadru privind serviciile de transport aerian, în valoare totală de 40.828,99 de lei fără TVA, respectiv de 48.586,5 lei cu TVA inclusă.
Suma plătită de Administrația Prezidențială pe zboruri s-a dublat, de la an la an
Biletele de avion cumpărate, inclusiv cele achiziționate în perioada de vacanță totală a președintelui, fac obiectul unui acord-cadru, parafat prin organizarea unei licitații deschise, organizată de Administrația Prezidențială în luna martie a anului 2021. Atunci, Președinția a contractat servicii de transport aerian pe rute interne și externe, pentru perioada 2021-2024 (48 de luni), valoarea acordului-cadru ridicându-se la suma totală de 2.521.008,4 lei fără TVA, respectiv la 3 milioane de euro cu TVA inclusă.
Din 27 aprilie 2021 și până în data de 3 august 2023, Administrația Prezidențială a încheiat, în baza acestui acord-cadru, nu mai puțin de 184 de contracte subsecvente. Pentru anul 2021, valoarea biletelor de avion achiziționate a fost de 325.036,9 lei cu TVA. Anul trecut, cheltuiala s-a dublat, Administrația Prezidențială plătind pe biletele de avion 713.906,9 lei cu TVA, pentru ca, în primele șapte luni și trei zile ale anului curent, cheltuiala cu biletele de avion să se dubleze, din nou, ajungând la 1.409,680,7 lei cu TVA (48.294,9 lei cu TVA în ianuarie, 389.098,3 lei cu TVA în februarie, 478.689,1 lei cu TVA în martie, 89.117,3 lei cu TVA în aprilie, 148.575,8 lei cu TVA în mai, 63.789,9 lei cu TVA în iunie, 55.810,6 lei cu TVA în iulie și 135.295,8 lei cu TVA în august).
Calculând, între 2021 și august 2023, președinția a cheltuit, deja, din bugetul de 3 milioane de lei alocat acestui acord-cadru suma de 2.448.624,5 lei cu TVA, rămânând, așadar, ca, până la sfârșitul anului viitor, să mai aibă la dispoziție doar 558.375,5 lei cu TVA.