Ioan Oltean a susținut că, deși i-a recomandat-o fostului premier Emil Boc pe Crinuța Dumitrean pentru șefia ANRP, nu are nicio legătură cu activitatea acesteia. Cu toate acestea, două documente arată că relația dintre cei doi este mult mai strânsă. Unul a fost prezentat vineri seara, la “Exces de putere”, la Antena 3. Pe al doilea, vi-l prezentăm astăzi.
Aproape două milioane de euro este suma pe care Dorin Cocoș i-a dat-o ca șpagă Crinuței Dumitrean, potrivit declarației date de Cocoș procurorilor DNA. Unde sunt acești bani? I-a păstrat șefa ANRP pentru sine? I-a împărțit cu protectorul său, cel care a pus-o în funcție, știut fiind tot din dosarele aflate acum la DNA că funcțiile în Guvernul Boc costau milioane? I-a dat și ea pentru campania electorală? Sunt întrebări la care până acum procurorii nu au găsit răspunsuri. Ele pot fi găsite însă în relația extrem de apropiată dintre Dumitrean și protectorul său. Mai întâi în averile pereche pe care le au cei doi. Ea, terenuri la Voluntari - el, terenuri la Voluntari. Ea, terenuri la Afumați – el, terenuri la Afumați (luate în același an). Ea, terenuri în Tunari – el, terenuri în Tunari. “O coincidență, spuneIoanOltean, pentrucăerauzonelecăutate. Nu au fost discuţii între noi legate de a ne consulta şi de a ne împărtăşi cunoştinţele în domeniul imobiliar”.
Mandatarul plecatei din țară
Două documente demontează varianta coincidenței: Ioan Oltean a cumpărat terenuri pentru Crinuța Dumitrean, ca mandatar. Mai întâi, aproape 15.000 de mp în Dascălu, Ilfov, apoi, o lună mai târziu, încă un hectar învecinat cu prima proprietate. “Am fost mandatat să i le cumpăr eufiindcă ea era plecată în străinătate şi...eram prieteni și părinții ei erau la Bistrița și eu aveam la vremea respectivă această afacere cu o agenţie care mă informa legat de terenurile care se vând şi se cumpără... A lăsat mandatul, banii şi eu am făcut tranzacţia”, a recunoscut în cele din urmă Oltean la “Exces de putere”.
Interesant este că procura primită de domnul Oltean este datată 19 decembrie 2005, iar achizițiile s-au făcut în martie și aprilie 2006. Potrivit CV-ului doamnei Dumitrean, acesta nu a lipsit din țară o perioadă atât de lungă fiind angajată la Ministerul Integrării Europene, apoi la APIA în 2005-2006.
Ce făcea Oltean la sediul ANRP
“Ioan Oltean venea periodic la sediul ANRP, purta discuţii uneori îndelungate , în biroul doamnei Dumitrean, cu aceasta, pe parcursul cărora doamna preşedinte nu putea fi deranjată , nici măcar la telefon, nici dacă era o urgenţă în cadrul instituţiei”
Cătălin Teodorescu, deputat, în declarația dată DNA
“Întâlnirile noastre nu aveau ca punct de discuţie problemele ei de serviciu. Indiscreția dumneavoastră nu este potrivită. Vă spun la modul cel mai sigur că discutam lucruri personale. Eu veneam de la Bistriţa, îi duceam câte ceva de acasă, de la părinţi. Erau discuții personale, chestiuni de natură privată”. Ioan Oltean, la Exces de putere
Cum i-a făcut scăpați DNA pe penalii de la ANRP în 2011
DNA a avut în mână în 2011 toată hoția de la ANRP. Un filaj de proporții s-a desfășurat atunci la sediul Autorității și în alte locuri timp de mai multe luni de zile, filaj care a vizat mai mulți membri ai Comisiei și funcționari ANRP. Inclusiv Crinuța Dumitrean a fost interceptată prin toate mijloacele posibile: convorbirile purtate de la cele patru numere pe care le utiliza, convorbirile purtate în mediul ambiental la sediul ANRP sau în alte locuri, au fost înregistrate audio-video întâlnirile pe care le avea, a fost urmărită și localizată prin GPS și prin alte mijloace de supraveghere, doi investigatori sub acoperire au fost trimiși la sediul Autorității (potrivit rechizitoriului întocmit la 19 septembrie 2011 înDosarulnr.177/P/2011).Înurmaacestuifilajcostisitor, unsingurmembru ANRP a fosttrimisînjudecatășicondamnat: vicepreședintele Remus Baciu, pentru o șpagă de 270.000 euro. Șpăgile de milioane de euro șidosareleumflate cu sute de milioane de euro le-au scăpatcelor de la DNA.