Spre exemplu, lui Nicușor Dan i-au „răsărit” peste 500.000 de lei într-un cont bancar curent, după ce, ani de zile, rubrica activelor financiare din documentele completate a fost goală. Soțul lui Clotilde Armand, primarul USR al Sectorului 1, a făcut, în 2023, peste 44.000 de euro din închirierea unei case și a două apartamente din București, iar soția lui Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria București, a încasat 60.000 de dolari din închirierea unei case din SUA. Edilul din Cluj-Napoca, Emil Boc, este un adevărat maestru al muncii. Împreună cu soția sa, ambii bugetari, a realizat, în 2023, venituri de natură salarială și care au legătură cu activitatea profesională de peste 750.000 de lei. Iar primarul USR de la Brașov, Allen Coliban, i-a vândut iubitei sale o casă cu 200.000 de euro.
Unul dintre participanții la alegerile locale din 9 iunie 2024 a cărui declarație de avere, la zi, depusă la Biroul Electoral Central și preluată de secțiunea specială destinată scrutinului dezvoltată de Agenția Națională de Integritate (ANI) este actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR - PMP - Forța Dreptei), pentru un al doilea mandat. Documentul a fost completat la data de 25 aprilie 2024 și furnizează o informație interesantă.
După ce ani de-a rândul rubrica „Active financiare”, care se referă la conturi și depozite bancare mai mari de 5.000 de euro, din declarațiile de avere depuse de Nicușor Dan a fost goală, brusc, această situație s-a schimbat. Mai exact, edilul Capitalei menționează existența unui cont curent, deschis încă din anul 2007, la o instituție bancară a cărei denumire este blurată, în care Nicușor Dan a reușit să strângă economii de 533.690,62 de lei.
Suma este una consistentă, mai ales dacă ținem cont de faptul că în declarațiile de avere precedente, pe care Nicușor Dan le-a completat în anii 2020, 2021, 2022 și 2023, în calitățile oficiale de deputat în Parlamentul României, respectiv de primar al municipiului București, această rubrică rămăsese necompletată, ceea ce lasă de înțeles că Nicușor Dan nu a avut niciun fel de economii în conturi și depozite bancare, până acum, în anul alegerilor.
Ipoteză: A strâns banii la „ciorap” și a trăit modest
Plecând de la această noutate financiară, „Jurnalul” a luat la mână toate declarațiile de avere completate și publicate de Nicușor Dan în ultimii cinci ani, pentru a vedea de unde pot proveni sumele care să alimenteze contul bancar cu peste o jumătate de milion de lei. Astfel, în 2020, Nicușor Dan arată că, în anul fiscal anterior, a câștigat ca deputat, 130.317 lei. În declarația din 2021, Nicușor Dan mai arată că, în anul fiscal anterior, a încasat ca deputat 104.432 de lei și ca primar - 16.931 de lei. În declarația de avere din 2022, aferentă anului fiscal 2021, Nicușor Dan preciza că a încasat ca primar general al Capitalei o indemnizație anuală de 186.120 de lei. Iar în declarația de avere completată în 2023, aferentă anului fiscal 2022, Nicușor Dan arată că a încasat, tot ca primar, venituri salariale anuale de 195.910 lei.
Conform declarației de avere din 25 aprilie 2024, aferentă anului fiscal 2023, Nicușor Dan precizează că a încasat , ca primar, o indemnizație de 237.189 de lei pe an. Adunând toate aceste venituri, ajungem la suma de 870.899 de lei. Presupunând că, în tot acest timp, Nicușor Dan a ținut banii „la ciorap” și scăzând din suma cumulată de 870.899 de lei valoarea contului apărut la banca anonimizată, de 533.690,62 de lei, rezultă că Nicușor Dan a trăit, timp de 64 de luni, dintr-un rest de 337.208,38 de lei, adică din 5.268,9 lei pe lună (1.075,3 euro). Potrivit propriilor sale destăinuiri, primarul general al Capitalei locuiește cu chirie, într-un apartament de trei camere, pentru care, în anul 2020, plătea o chirie de 500 de euro pe lună. Ceea ce înseamnă că, după ce achită această chirie, edilului îi mai rămân, pentru plata utilităților, hrană și restul cheltuielilor personale câte 575,3 euro pe lună (2.818,9 lei).
Finanțarea campaniei lui Nicușor Dan, subiect de plângeri penale
De altfel, începând cu anul 2017, când a depus prima sa declarație de avere în calitate de deputat în Parlamentul României (Legislatura 2016 - 2020), și până la data de 15 iunie 2020, rubrica „Active financiare” a declarațiilor de avere completate a fost, în permanență, necompletată. Doar în declarația de avere depusă la data de 15 iulie 2020 acesta a menționat existența unui cont curent deschis la BCR, în 2004, în care ar fi strâns economii de 49.571 de lei. După care și acest cont a dispărut.
În declarația de avere din 25 aprilie 2024, Nicușor Dan nu menționează că ar fi căsătorit, astfel încât veniturile partenerei sale de viață nu sunt dezvăluite. Există, în schimb, datorii serioase. Cea mai recentă, de 25.000 de euro, o are la Claudia Dan, pe care a contractat-o în 2022, cu scadență anul viitor. Tot anul viitor, Nicușor Dan are de restituit un împrumut de 27.000 de euro către Gențiana Dănilă, pe care l-a contractat în anul 2012. De asemenea, Nicușor Dan mai are un credit de 100.000 de euro, luat în 2007 de la Garanti Bank, cu scadență în anul 2032.
Nu există nicio mențiune din care să rezulte că respectivul cont bancar, în care au apărut peste o jumătate de milion de lei, este un cont aferent campaniei electorale, ci este mențiunea unui cont personal, curent. Conform site-ului „donează.nicusordan.ro”, până la data de 9 mai 2024, s-au strâns 805.720 de lei, prin 3.398 de donații pentru campania electorală a lui Nicușor Dan, printr-un sistem de plăți dezvoltat de o aplicație informatică.
Relevant este și faptul că, săptămâna trecută, Sebastian Burduja, liderul PNL București, i-a cerut ferm lui Nicușor Dan să explice bucureștenilor cum își finanțează campania electorală, de unde vin banii, amintind despre afaceristul Matei Păun, un apropiat al actualului primar general, care a fost implicat în campania electorală a acestuia din anul 2020 și care ar avea legături cu Federația Rusă și Belarus. Reamintim că și membrii AUR au depus la DNA o plângere penală împotriva lui Nicușor Dan, cu privire la mijloacele prin care acesta și-a asigurat mult înaintea celorlalți candidați o campanie de afișaj stradal cu sute de panouri în București. Conform plângerii, există discrepanțe semnificative între sumele declarate de Nicușor Dan pentru cheltuielile cu publicitatea și costurile reale ale campaniei, care depășesc, în opinia denunțătorilor, cu mult veniturile și economiile sale declarate.
Clotilde Armand și Sebastian Burduja au parteneri de viață care au produs zeci de mii de euro din chirii
Alți doi candidați care vânează Capitala, la alegerile din 9 iunie 2024, au completat declarații de avere ce sunt publicate de Agenția Națională de Integritate. Unul dintre aceștia este actualul edil USR al Sectorului 1, Clotilde Armand, candidata Alianței Dreapta Unită pentru un al doilea mandat. Declarația de avere este datată 23 aprilie 2024, din ea rezultând că soțul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu, deține 12 terenuri intravilane, agricole și forestiere, dobândite în perioada 2000 - 2020, în Castranova - Dolj, București, Bascov - Argeș și Sfântu Gheorghe, cu suprafața totală de 795.966,75 de metri pătrați.
Familia lui Clotilde Armand mai deține, de asemenea, în București, o casă de locuit cu suprafața de 232 de metri pătrați, o altă casă de locuit cu suprafața de 300 de metri pătrați, un apartament cu suprafața de 51,5 metri pătrați și încă un apartament cu suprafața de 106 metri pătrați. Sergiu Moroianu a încasat, în ultimul an fiscal, chirii de pe o casă și de pe două apartamente în valoare de 44.320 de euro, adică de 3.693,33 de euro pe lună (17.097,3 lei).
Clotilde Armand a încasat, în ultimul an fiscal, ca primar, o indemnizație anuală de 145.552 de lei pe an (12.130 de lei pe lună). Sergiu Moroianu, cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române, a câștigat un salariu anual de 131.615 lei, la care se adaugă venituri de 32.320 de lei, dintr-un contract de arendă, și dividende la B.T. Capital Partners SA de 71.896 de lei și 4.605 euro.
În conturi și depozite bancare, edilul USR al Sectorului 1 declară economii de 353.127 de lei, 140.991 de euro și 18.277 de dolari SUA. Clotilde Armand mai menționează că deține titluri de stat la Ministerul Finanțelor Publice și acțiuni la Romgaz, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Banca Transilvania și Sicomed SA în sumă de 932.018 lei și 379.000 de euro.
Vila din SUA
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, menționează, la rândul său, venituri interesante din chirii, în ultima sa declarație de avere, completată la data de 27 aprilie 2024. Concret, în ultimul an fiscal, el a încasat, ca ministru în Guvernul României, 163.758 de lei pe an, dar și venituri din chirii de 37.133 de lei pe an. Iar soția sa, Emmaline-Holland-Gayk Burduja, a încasat venituri salariale de 368.000 de lei pe an, precum și chirii de 60.000 de dolari de pe o casă proprietate personală deținută în McLean, SUA.
La capitolul „imobiliare”, Sebastian Burduja menționează terenuri agricole în Dichia, județul Neamț, primite în donație în 2017, cu suprafața totală de 41.500 de metri pătrați, două apartamente, dintre care unul în București, de 163 de metri pătrați, iar al doilea în Năvodari, de 171 de metri pătrați, la care se adaugă casa din SUA deținută de soție, cu suprafața de 175 de metri pătrați. Burduja are în proprietate un autoturism Chrysler Cordoba fabricație 1979 și o motocicletă Honda CBR din 2006. Are economii în bănci de 226.916 lei, 600 de euro și 54.275 de dolari și a acordat un împrumut în nume personal unei persoane în sumă de 85.050 de euro. Familia Burduja are datorii la o bancă din SUA de 446.416 dolari, scadentă în anul 2045.
Emil Boc, omul muncii. 750.000 de lei, câștigați în ultimul an
O altă declarație de avere interesantă este cea a actualului primar PNL al municipiului Cluj-Napoca, celebrul Emil Boc, candidat pentru încă un mandat. Potrivit documentului completat la data de 22 aprilie 2023, Emil Boc a avut, în 2023, un an financiar de invidiat. El scrie că a încasat de la Comitetul European al Regiunilor 590 de euro drept „remote meeting allowance” și încă 35.294 de euro ca „travel allowance, meeting allowance, diurnă de deplasare, cazare și masă, office expenses”. De asemenea, Emil Boc a încasat de la Universitatea Babeș-Bolyai 2.760 de euro și 500 de dolari pe programul Erasmus + și 5.130 de euro din acorduri de cooperare și Programul Erasmus. Și fiica sa, Patricia, a încasat o bursă Erasmus, de 2.250 de euro.
La veniturile curente, Emil Boc arată că, anul trecut, a câștigat, ca primar, o indemnizație de 213.690 de lei, apoi, în calitate conferențiat universitar la Universitatea Babeș-Bolyai un salariu de 86.584 de lei pe an și ca membru titular al Agenției Naționale de Integritate încă un salariu de 8.764 de lei. Soția sa, Oana Boc, a încasat ca lector universitar la Babeș-Bolyai, un salariu anual de 74.929 de lei pe an, în timp ce fiica a mai încasat o bursă de student de 9.300 de lei pe an. În total, aceste venituri înseamnă 750.237 de lei pe an, respectiv 12.759,13 euro pe lună.
Emil Boc declară că deține terenuri forestiere, extravilane și intravilane, dobândite din 2013 până în 2021, moștenite sau cumpărate, cu suprafața totală de 64.664,3 metri pătrați. Are un apartament din 1995, de 63,35 de metri pătrați, la Cluj, o casă de locuit din 2013, de 17,4 metri pătrați, în Răchițele și o casă de vacanță lângă Cluj, din 2021, de 103 metri pătrați. Circulă cu un Peugeot din 2005, în conturi și depozite bancare a strâns 874.019 lei, 54.753 de euro și 6.329 de dolari, dar are și datorii de 100.000 de lei la Intesa San Paolo Bank, contractate anul acesta, cu scadență în 2029.
Allen Coliban i-a vândut iubitei sale o casă cu peste 200.000 de euro
Nu putem încheia seria declarațiilor de avere fără a-l menționa și pe edilul USR al Brașovului, candidat pentru încă un mandat. Potrivit declarației de avere completate la data de 26 aprilie 2024, Allen Coliban deține un apartament în Brașov, cu suprafața de 45 de metri pătrați, moștenit în anul 2020, și două mașini: un Volkswagen T4 din 1994 și un Mercedes C180 din 2003.
Primarul Brașovului scrie în acest document că a înstrăinat, prin „dare în plată”, la data de 14 februarie 2024, o casă de locuit, contra sumei de 201.166,73 de euro. Persoana către care a fost înstrăinat imobilul este Camelia Maria Clem, despre care presa locală notează că este nimeni alta decât partenera de viață a lui Allen Coliban. Camelia Maria Clem, iubita edilului USR din Brașov, este membră a USR Brașov, este mediator, și ar fi cumpărat, în urmă cu mai mulți ani, cu bani ei, un sediu în care funcționa USR Brașov. Iar partidul ar fi plătit chirie, începând cu 1 ianuarie 2021, noului proprietar.
Coliban are în conturi și depozite bancare economii de 198.253,25 de lei, 1.123,59 de euro, 0,75 de lire sterline și 8 dolari, iar veniturile sale din anul 2023 au fost de 208.844 de lei, reprezentând indemnizația de primar.