Raportul Corpului de Control al Guvernului Cioloş, prin care autorităţile care au acţionat în cazul tragediei de la Clubul Colectiv au fost puse la zid, este semnat de către avocatul Valentin Mircea, unul dintre apropiaţii fostului preşedinte, Traian Băsescu. Ţinta evidentă a acestui raport este Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, concluziile documentului fiind evident îndreptate în această direcţie. În 2012, Raed Arafat a fost pentru întâia dată ţinta atacurilor lui Traian Băsescu, după ce intrase în conflict cu acesta pe marginea proiectului de lege privind reforma în domeniul Sănătăţii, Băsescu fiind adeptul privatizării serviciilor de urgenţă, în timp ce Raed Arafat s-a opus categoric. În mod public, Traian Băsescu i-a cerut demisia lui Raed Arafat, acesta fiind şi motivul care a dus la protestele de stradă ce au avut, ca efect, demisia Guvernului Boc. Astăzi, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Traian Băsescu, pe care fostul preşedinte l-a folosit ca avocat şi pe care l-a numit într-o funcţie-cheie la stat, conduce Corpul de Control al Guvernului Cioloş. „Jurnalul Naţional” prezintă legăturile pe care avocatul Valentin Mircea le-a avut cu regimul Boc-Băsescu şi funcţiile extrem de importante în sistem pe care le-a ocupat în perioada guvernării portocalii.
Plecarea Guvernului Boc şi, ulterior, dărâmarea, prin moţiune de cenzură, a Guvernului Ungureanu, a însemnat un eşec al lui Traian Băsescu în războiul pe care l-a început cu Raed Arafat. La patru ani distanţă, pe fondul emoţiei generate de tragedia de la Clubul Colectiv, Raed Arafat este din nou ţinta atacurilor oamenilor fostului preşedinte.
Cum se fac jocurile
Pârgiile prin care Traian Băsescu încă îşi poate exercita influenţa în această chestiune îi sunt mai mult decât la înde-mână. Şeful Corpului de Control al Guvernului tehno-crat Cioloş este fostul avocat al lui Traian Băsescu, Valentin Mircea, un fost PDL-ist, „uns” la conducerea mai multor instituţii publice pe vremea când Partidul Democrat Liberal conducea România. În calitate de şef al Corpului de Control al Guvernului Cioloş, Valentin Mircea a semnat raportul privind modul în care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Raed Arafat, a acţionat în timpul crizei de la Colectiv, conclu-ziile fiind făcute publice înainte ca Raed Arafat să aibă posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere. Sub semnătura lui Valentin Mircea, Corpul de Control susţine că modul de acţiune al instituţiilor implicate în inter-veneţia de la Colectiv a fost unul „sub medie”, unde SMURD, alături de Poliţie, SRT, Prefectură, Jandarmerie şi Ambulanţă, au acţionat „corespunzător”, în timp ce ISU Bucureşti- Ilfov, Departa-mentul pentru Situaţii de Ur- gență şi spita-lele au mani-festat defici-enţe. Fără să reluăm conclu-ziile raportului, amintim doar că, în finalul documentului, se arată că, „în consecinţă, se impune refor-marea radicală şi îmbună-tăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre în faza prespitalicească, precum şi a asistenţei de urgenţă în cadrul spitalelor”.
Coleg cu Cristina Trăilă şi Raul Bostan în CA al Poştei Române
Cine este Valentin Mircea, cel care a semnat acest raport? Numit, în 17 decembrie 2015, în fruntea Corpului de Control al Guvernului Cioloş, acesta a ocupat, în perioada 2008 – mai 2009, postul de consilier general în cadrul Consiliului General al Muni-cipiului Bucureşti, din partea PDL, de unde a demisionat. În scurtul său mandat, aşa cum reiese dintr-un document semnat chiar de Valentin Mircea, reiese că acesta s-a ocupat, ca membru al Comisiei Ju- ridice, prin- tre altele, de „rezolvarea” unor situaţii de natură conflictuală, cum ar fi „terenul aflat în folosinţa Circului Globus, care a fost retrocedat foştilor propri-etari”. Este vorba despre terenul care a ajuns, prin achiziţia drepturilor litigioase, în proprietatea lui Gheorghe Stelian, zis Stelu, săgeata lui Dorin Cocoş. Demisia de la Consiliul General a survenit la scurt timp după ce Valentin Mircea a fost luat sub aripa sa de ministrul condamnat penal al Comuni-caţiilor, din timpul guvernării Boc, Gabriel Sandu, şi numit în Consiliul de Administraţie al Companiei Na- ţionale Poşta Română. Nu- mirea a avut loc în data de 23 ianuarie 2009, unde Ministerul Comunicaţiilor, în calitate de acţionar majoritar, cu 75% din acţiuni, şi Fondul Proprietatea, cu 25% din acţiuni, au decis înlocuirea vechiului Consiliu de Administraţie cu unul nou. Aici, Valentin Mircea s-a intersectat cu actualul ministru al Comuni-caţiilor, Raul Bostan, dar şi cu fosta şefă a ANRMAP, din timpul Guvernului Boc, Cristina Trăilă. Tot în 2009, Valentin Mircea a mai primit o funcţie d i n p a r t e a Guvernului Boc. El a fost numit, prin decizia asociatului unic Agenţia Dome-niilor Statului, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale pentru Îmbunătățiri Funciare.
Pe aceeași lungime de undă cu Băsescu și apucături de tip Biriș
Din ciclul „gândim la fel”, un alt episod din trecutul apropiat al lui Valentin Mircea îl leagă, cel puţin ca mentalitate, de Traian Băsescu, Actu-alul şef al Corpului de Control al Guvernului a militat, în urmă cu câţiva ani, pentru eliminarea posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 din grila societăţilor de cablu din România. În 2012, avocatul lui Traian Băsescu a pledat, într-un articol publicat pe site-ul contributors.ro, împotriva conceptului „must carry”, care obligă societăţile de televiziune prin cablu să introducă în pachetul minimal câteva televiziuni româneşti de interes public cu acoperire naţională. Ulterior publicării acestui articol, semnat de Valentin Mircea în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, pe internet a fost promovată o petiţie ce viza eliminarea din grila societăţilor de televi-ziune prin cablu a posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3.
La stat şi împotriva statului
Aşa cum arătam mai sus, Valentin Mircea este fondatorul Casei de Avocatură „Mircea şi Asociaţii”. În prezent, par- teneri sunt soţia, Cătă-lina Maria Mircea, ş i Raluca Ştefan. Deşi nu mai face parte din casa de avocatură care îi poartă numele, Valentin Mircea are interese aici prin intermediul soţiei. În aceste condiţii, casa de avocatură a soţiei şefului Corpului de Control al Guvernului reprezintă interesele mai multor firme private în contradic-toriu cu Guvernul României. Astfel, în data de 8 martie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost depus un apel al companiei Humanget Group SRL, reprezentată de SCA Mircea şi Asociaţii, într-un proces privind o contestaţie la executare împotriva refuzului de ridicare a măsurilor asigu- rătorii. Cu cine se judecă firma reprezentată de casa de avocatură a familiei Mircea? Cu ANAF, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Bucureşti şi cu Direcţia Generală a Finanțelor Publice Bucureşti. Până în prezent, cauza nu a primit un termen de judecată. Aceeaşi casă de avocatură reprezintă interesele GDF Suez Energy România SA. Dar şi ale unei companii SC Right Betting SA în contradictoriu cu o altă instituţie a statului, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Aceeaşi atitudine o au firmele de avocatură, insolvenţă sau lichidare controlate de Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, episod care a făcut obiectul unor dezvăluiri ale ziarului nostru în cursul lunii ianuarie.
Șef al soției procurorului din dosarele Pricop și Dragoș Băsescu
Despre Valentin Mircea, presa a scris, în mai multe rânduri, că acesta l-a reprezentat, în calitate de avocat, pe Traian Băsescu sau pe membrii familiei acestuia, în câteva procese civile. O altă legătură cu familia prezidenţială este aceea că, în perioada 1997-1999, Valentin Mircea a lucrat ca avocat specializat în cadrul companiei KPMG România şi este unul dintre fondatorii casei de avocatură din cadrul acestei societăţi. „Jurnalul Naţional” a dezvăluit, la sfârşitul anului trecut, faptul că, tot la KPMG a lucrat şi fiul lui Mircea Băsescu, Dragoş, concediat ca urmare a punerii sale sub acuzare de către DNA pentru şantaj. Dragoş Băsescu (foto) încă se mai judecă cu angajatorii săi, sperând să anuleze în instanţă decizia de concediere. Mai interesantă decât legătura conjuncturală dintre Valentin Mircea cu Dragoş Băsescu, via KPMG, este legătura dintre o subalternă a lui Valentin Mircea de la Consiliul Concurenţei cu procurorul DIICOT acuzat de complicitate cu Dragoş Băsescu şi Radu Petru Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, în două dosare privind şantajarea unor oameni de afaceri. Ambele rude ex-prezidenţiale au colaborat, în activitatea lor infracţională, cu procurorul DIICOT Remus Jurj Tudoran. Soţia acestuia, Roxana Jurj Tudoran, lucrează la Consiliul Concurenţei, aflându-se, în perioada 2011-2013, în subordinea lui Valentin Mircea, actualul şef al Corpului de Control al premierului Dacian Cioloş. În dosarul în care Radu Petru Pricop şi fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, sunt acuzaţi de şantajarea omului de afaceri Alexandru Horpoş, căruia i-au cerut patru milioane de euro ca să scape de acuzaţii, procurorul care îi instrumenta dosarul afaceristului şi care a livrat către Pricop-Lucinschi date din dosar este Remus Jurj. Acelaşi procuror este cel care instrumenta dosarul omului de afaceri Sandu Staicu, căruia Dragoş Băsescu i-a cerut, de asemenea, un milion de euro, pentru a-l „albi”. Şpaga a fost negociată în piscina centrului SPA al lui Dinu Pescariu.
Lichidator pentru o companie a lui Ilie Carabulea
Tot până în 2009, când a început să lucreze pentru Guvernul Boc, Valentin Mircea a derulat mai multe afaceri private. Potrivit Oficiului Naţi-onal al Registrului Comerţului, acesta a înfiinţat, împreună cu soţia sa, tot avocat, Cătălina Maria Mircea (foto), societatea MCV Euroconsult SRL, firmă care avea, la momentul înfi-inţării, ca obiect de activitate servicii de traducere consultanță în domeniul echipamentelor de calcul şi editarea de programe. În mai 2009, când a demisionat de la Consiliul General, Valentin Mircea i-a cedat soţiei sale toate acţiunile din această companie. O altă firmă care se ocupă cu activităţi de traducere şi secreta-riat fondată de şeful Corpului de Control al lui Cioloş, este SC Traduceri Expert Assistance SRL, unde co-asociaţi erau Costantina Buzan şi Raluca Ştefan, aceasta din umbră fiind partener asociat şi în cadrul Societăţii Civile de Avocatură a soţilor Mircea, SCA Mircea şi Asociaţii. Compania de tradu-ceri a fost dizolvată voluntar în 6 iulie 2009. Fiducia Invest SRL, companie care se ocupă cu managementul holdingurilor, este o altă firmă din care a făcut parte Valentin Mircea şi care, potrivit declaraţiei sale de avere, se află în lichidare. Aici, Mircea a fost asociat în părţi egale cu italienii Benea Paolo Michele, Lazzeroni Giuseppe şi Menassi Giuliano Antonio, toţi din Milano, şi cu Aurel Netzer, domiciliat în Germania. SC Fiducia Invest SRL este lichidatorul companiei de capital Carpatica Invest, apar-ţinând omului de afaceri Ilie Carabulea, trimis în judecată, împreună cu fostul şef al ASF, Dan Radu Ruşanu. Primul a fost condamnat, al doilea achitat de instanţă, pe fond. Fiducia Invest SRL a fost desemnată, prin votul membrilor ASF, la 18 aprilie 2014, să se ocupe de lichidarea Carpatica Invest.
Coincidenţă sau nu, tot prin decizia ASF, administratorul judiciar al celuilalt mare operator de pe piaţa asigurărilor, care a zguduit piaţa de profil, Astra Asigurare-Reasigurare SA, a fost KPMG România, fostul angajator al lui Valentin Mircea şi al lui Dragoş Băsescu.