x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Chiar şi fără cadavru, în Anglia asasinii sunt condamnaţi pe viaţă

Chiar şi fără cadavru, în Anglia asasinii sunt condamnaţi pe viaţă

de Adriana Oprea-Popescu    |    01 Sep 2011   •   21:00
Chiar şi fără cadavru, în Anglia asasinii sunt condamnaţi pe viaţă

Linda si Tony Jones si-au vazut ultima oara fiica pe 18 iunie 2001, atunci cind a iesit pe usa casei lor din East Tilbury, Essex. Danielle avea 15 ani si era un copil obisnuit; se intelegea bine cu parintii si nu avea probleme la scoala. In ziua disparitiei, mai multi elevi au observat-o urcand intr-o furgoneta albastra, aidoma celei pe care o conducea unchiul fetei, Stuart Campbell. Anchetatorii au ajuns repede la concluzia ca Danielle fusese rapita. Stuart Campbell (42 de ani), tata a doi copii, a fost retinut la cinci zile dupa disparitie. In casa lui, a fost gasit glossul de buze al fetei, iar pe niste ciorapi - pete de singe. Conform expertizei genetice, ADN-ul se potrivea atit cu cel al lui Campbell, dar si cu cel al nepoatei sale. Jurnalul pe care il tinea barbatul arata clar obsesia lui pentru adolescente si modul in care le manipula pentru a le convinge sa ii pozeze topless. In plus, numeroase femei au declarat au declarat ca Stuart le abordase pe vremea cand erau adolescente, dindu-se drept fotograf.

Politistii au mai descoperit ca telefoanele mobile ale lui Campbell si Danielle se aflau in raza de acoperire a aceluiasi releu in momentul in care un SMS ar fi fost trimis de fata unchiului ei, imediat dupa disparitiei. Acest fapt, sustinut de o analiza a textului, a demonstrat ca cel care trimisese mesajul a fost de fapt Campbell, in tentativa de a dovedi ca fata nu l-a intanit si ca ea traieste. Pe 19 decembrie 2002, Campbell a fost condamnat la detentie pe viata pentru crima si la zece ani pentru rapire.

Un an mai tarziu, un alt condamnat pentru crima fara cadavru avea sa primeasca tot pedeapsa pe viata. Glyn Razzell (42 ani), sotul Lindei Razzell, o femeie de 39 de ani disparuta din orasul Swindon. Pe 19 martie 2002, Linda si-a lasat copiii la scoala, apoi si-a parcat masina si a intrat pe o alee, ca sa ajunga la serviciu. Acela, sustin anchetatorii, a fost momentul disparitiei. Glyn si Linda se casatorisera in 1984. In 2000, cei doi s-au despartit, pentru ca Linda avusese o aventura. In martie 2002, divortul se judeca inca, iar cei patru copii ai lor, cu virste intre 4 si 14 ani, ramasesera cu Linda. Glyn le platea o pensie alimentara de 650 de lire sterline. In timpul divortului, Linda l-a acuzat de abuzuri si maltratare, insa el a fost achitat, pentru ca judecatorii au considerat acuzatiile nefondate. Anchetatorii au aratat ca Glyn, un om "obsedat de bani', era extrem de afectat de faptul ca, in urma divortului, casa si 30.000 de lire sterline aveau sa-i ramina Lindei. In decembrie 2001, el a fost disponibilizat de la firma si a primit o suma compensatorie, insa a incetat sa mai plateasca pensia alimentare, motivind lipsa unui loc de munca. Avocatii Lindei au cerut instantei sa-i puna sechestru pe conturile bancare. Glyn a primit decizia instantei la 16 martie 2002.

In ziua disparitiei Lindei, el ar fi trebuit sa fie intr-o excursie in Franta. A renuntat sa mearga in ultimul moment si a facut schimb de masini cu un prieten. In acel autoturism imprumutat de el politistii au gasite singe. Cateva picaturi, sub planseul portbagajului, pe covorasul din fata scaunul pasagerului si in portbagaj. Testele ADN au dovedit ca era singele femeii. In plus, alibiul lui Glyn s-a dovedit a fi fals. Din ziua disparitiei, conturile Lindei nu au mai fost atinse, iar cardurile ei nu au mai fost folosite.

60 de ofiteri au fost mobilizati pentru a lucra exclusiv la acest dosar. 2.000 de persoane au fost interogate, s-au luat 1.500 de declaratii si s-au sigilat 1.900 de probe. Desi, in ciuda numeroaselor cautari, cadavrul ei nu a fost gasit, pe 14 noiembrie 2003 Glyn Razzell a fost condamnat la inchisoare pe viata. Din puscarie, el a facut apel de doua ori pentru rejudecarea cazului, dar de fiecare data actiunea i-a fost respinsa. In august 2005, instanta din Wiltshire a declarat moartea prezumata a Lindei Razzell, iar medicii legisti au eliberat familiei certificatul de deces. La 17 martie 2008, Curtea Regala de Justitie din Londra a decis ca Glyn Razzell nu va putea sa ceara eliberarea conditionata mai devreme de 2019.

In 2004, dintr-un alt oras din Anglia, Ilfracombe, disparea Charlotte Pinkney (16 ani). Localnicii o stiau ca fiind o adolescenta rebela, insa manierata si plina de farmec. Renuntase la liceu si locuia impreuna cu amantul ei de 41 de ani, Gus O’Brien, cunoscut ca fiind traficant de droguri. In dimineata zilei de 28 februarie 2004 tanara a disparut. Zeci de echipe de jandarmi au cercetat imprejurimile, fara sa dea de ea. Au fost gasite insa geanta fetei, din care lipseau banii si cartile de credit, si una dintre cizmele cu care ea fusese incaltata. Erau ingropate in pamint, la radacina unui copac, in apropierea locului unde ramasese intepenita masina in care ea se aflase, in aceea noapte, cu Nicholas Rose. Din acel moment, au aparut suspiciunile ca fata a fost ucisa. Anchetatorii au aflat ca in noaptea de 27/28 februarie 2004, Nicholas Rose, Gus O’Brien si Charlotte Pinkney fusesera la o petrecere. La un moment dat, Nicholas a ramas doar el cu fata. Un martor spune ca i-a vazut sarutandu-se, apoi el s-a intors la petrecere cu trei zgirieturi pe git, "chiar lungi'. Cercetandu-i masina, criminalistii au descoperit urme de singe cu ADN-ul fetei in portbagaj, pe plafonul masinii si pe unul dintre pantofii lui sport. Un nasture de la pantalonii pe care fata ii purta in acea noapte a fost gasit in aspiratorul cu care Rose isi curatase masina, iar o bucata de elastic negru din cureaua ei a fost descoperit sub scaunul de langa sofer. Anchetatorii au ajuns la concluzia Rose a omorit-o pe fata pentru ca aceasta ar fi refuzat sa intretina relatii sexuale cu el.

Pe 31 martie 2004, Nicholas Rose a fost arestat si acuzat de omor. Juratilor le-a luat 25 de ore pentru a da verdictul. La 17 februarie 2005, cu o majoritate de 11 la 1, Nicholas Rose a fost gasit vinovat, Inalta Curte Regala de Justitie condamnandu-l la inchisoare pe viata. El trebuie sa petreaca minimum 20 de ani in inchisoare. La 23 iunie 2006, recursul inaintat de Nicholas Rose a fost respins.

Cititi luni: Un politist din Polonia a ucis un taximetrist pentru a-i fura masina

×
Subiecte în articol: crime crime fara cadavru