x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Ana Maria Pătru a înfiinţat „colectoarea” de şpăgi acum 10 ani

Ana Maria Pătru a înfiinţat „colectoarea” de şpăgi acum 10 ani

de Ion Alexandru    |    18 Noi 2016   •   14:56
Ana Maria Pătru a înfiinţat „colectoarea” de şpăgi acum 10 ani
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Compania prin care preşedintele demisionar al Autorităţii Electorale Permanente primea şpăgile din partea firmelor cu care instituţia publică derula contracte pentru softuri IT necesare derulării scrutinelor electorale a fost înfiinţată chiar de către Ana Maria Pătru, în anul 2006. După ce a devenit slujbaş la stat, fosta preşedintă a AEP a plasat firma soţului ei. La sfârşitul anului 2009, după ce compania cu pricina a făcut prima afacere devoalată de DNA, în firmă a intrat, ca nou asociat, o profesoară din Râmnicu Vâlcea, iar business-urile au continuat până la sfârşitul lui 2014. Una dintre companiile despre care se bănuieşte că a plăti-o pe Ana Maria Pătru pentru ca AEP să încheie cu ea contracte pe bani grei este Siveco România SA, controlată, până în urmă cu doi ani, de Irina Socol. La o lună de la trimiterea în judecată a acesteia, într-un dosar de evaziune fiscală, soţul Anei Maria Pătru şi asociata acestuia au decis să lichideze firma care colecta şpăgile. A doua firmă ce a derulat contracte cu AEP în perioada vizată de procurori este Teamnet International SA, controlată, la vremea respectivă, de Sebastian Ghiţă.

 

“Jurnalul Naţional” prezintă schema înfiinţării companiei prin care Ana Maria Pătru a încasat şpăgile pentru contractele atribuite de AEP unor firme care s-au ocupat de organizarea tehnică a alegerilor, în perioada 2008-2009.

 

În 2008 a derulat un contract cu firma lui Sebastian Ghiţă

Procurorii DNA Ploieşti, care au cerut şi obţinut arestarea preventivă a preşedintei AEP, susţin, în referatul prezentat magistraţilor, că, în perioada aprilie – iunie 2008, în calitate de vicepreşedinte al AEP, Ana Maria Pătru a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale pe acţiuni contravaloarea unui apartament în Bucureşti şi că a primit, în cursul anului 2009, suma de 210.000 de euro. În schimbul banilor, Pătru le-a promis reprezentanţilor companiei în cauză că va susţine, din calitatea sa de vicepreşedinte, derularea în bune condiţii a contractului încheiat în anul 2008 de firma plătitoare cu Autoritatea Electorală Permanentă. Mai mult, Pătru a mai promis că va susţine aceeaşi companie pentru obţinerea şi derularea viitoare a unor contracte cu aceeaşi instituţie publică, “fapt care s-a şi realizat”, spun procurorii.

Deşi numele companiei plătitoare nu a fost dat publicităţii, din analiza contractelor încheiate de AEP şi publicate pe SEAP, am descoperit că, în cursul anului 2008, o singură societate a derulat un contract cu instituţia condusă de Ana Maria Pătru. Este vorba despre un contract încheiat în data de 11 martie 2008 cu SC Teamnet International SA, controlată, la vremea respectivă, de către Sebastian Ghiţă. Valoarea contractului s-a ridicat la 5.822.080 de lei fără TVA şi a constat în realizarea, de către firma lui Ghiţă, a sistemului de proceduri şi instrumente software de prelucrare a datelor şi editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerile parlamentare din anul 2008. Contractul mai implica digitizarea unor documente de intrare, scanarea, indexarea şi realizarea gestiunii bazelor de date afarente. Teamnet a oferit asistenţă tehnică de specialitate pe tot parcursul scrutinului electoral şi al cetralizării rezultatelor, precum şi în caz de reluare sau balotaj a alegerilor. Mai mult, firma lui Ghiţă trebuia să asigure, conform contractului, instruirea personalului care a utilizat instrumentele software pentru realizarea bazei de date a registrului secţiilor de votare.

 

A plasat firma către soţul ei

Acesta fiind singurul contract atribuit de AEP în 2008, putem concluziona că negocierile pentru cei 210.000 de euro au fost purtate de Ana Maria Pătru cu Teamnet International SA. În acelaşi referat cu propunerea luării măsurii arestării preventive, procurorii DNA Ploieşti mai susţin că, în cursul anului 2009, Ana Maria Pătru a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 210.000 de euro, dar şi beneficiarul real al banilor, prin folosirea, la solicitarea sa, a unui circuit financiar fictiv, constând în derularea unor relaţii comerciale între două societăţi comerciale pe acţiuni cu o societate cu răspundere limitată. SRL-ul cu pricina, spun procurorii, era administrat de către soţul Anei Maria Pătru, iar această firmă a achiziţionat, totodată, şi dreptul de uzufruct asupra apartamentului din Capitală.

Potrivit datelor furnizare de ONRC, singura societate pe care Florin Ştefan Pătru, soţul preşedintei AEP, o controla la vremea respectivă, se numeşte SC Ana Consulting SRL, cu sediul în Municipiul Râmnicu Vâlcea. Firma a luat fiinţă pe 7 decembrie 2006, fiind fondată, în calitate de unic asociat şi administrator, de către însăşi Ana Maria Pătru. Societatea a funcţionat la domiciliul soţilor Pătru, situat într-un bloc din strada Tineretului. La înfiinţare, compania a avut drept obiect de activtate “alte forme de învăţământ”.

În martie 2007, Ana Maria Pătru a decis, potrivit unei alte încheieri de la Registrul Comerţului, să îl coopteze în structura acţionariatului SC Ana Consulting SRL, pe soţul lei, Florin Ştefan Pătru, căruia i-a şi cesionat toate acţiunile. Cu acest prilej, Ana Maria Pătru a părăsit atât societatea din calitatea de asociat, cât şi funcţia de administrator, soţul devenind unic asociat.

În anul 2009, când banii ar fi intrat, prin circuitul descris de către procurorii DNA Ploieşti, în contul SC Ana Consulting, sub forma dreptului de proprietate asupra apartamentului din Bucureşti, compania în cauză, la decizia lui Florin Ştefan Pătru, a primit un nou asociat, în persoana unei profesoare din Râmnicu Vâlcea, pe nume Elena Cătălina Raicea (căsătorită ulterior Chiriţă), domiciliată la aceeaşi adresă din Râmnicu Vâlcea cu soţii Pătru.

În 2011, contractul pentru Registrul Electoral a mers la Siveco

Mişcarea cu cooptarea unui nou asociat în SC Ana Consulting SRL avea loc pe 3 decembrie 2009, în pline alegeri prezidenţiale. Potrivit referatului DNA Ploieşti, în cursul anului 2011, Ana Maria Pătru, în aceeaşi calitate de vicepreşedinte al AEP, a pretins de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale pe acţiuni contravaloarea unui autoturism Land Rover, model Range Rover Sport, şi a primit şi suma de 61.765,50 de lei, promiţând că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat în anul 2011 de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Aici intervine o situaţie şi mai interesantă decât cea cu Teamnet. La alegerile din 2009, AEP a contractat, pe 26 octombrie 2009, servicii pentru realizarea sistemului de proceduri şi instrumente software de prelucrare a datelor şi editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea preşedintelui României. Contractul a vizat şi asigurarea asistenţei tehnice de specialitate pe tot parcursul scrutinului electoral şi al centralizării datelor, atât în turul I, cât şi în turul II, perioadă în care s-a solicitat şi instruirea personalului care urma să utilizeze aceste instrumente software.

Contractul a fost încredinţat de către AEP, prin negociere directă, companiei Siveco România SA, controlată, la vremea respectivă, de Irina Socol. Valoarea contractului s-a ridicat la 5.361.593 de lei fără TVA.

Ei bine, pentru anul 2011, când DNA Ploieşti susţine că Ana Maria Pătru a solicitat un autoturism de lux şi bani de la o firmă cu care încheiase un contract, Siveco România SA a primit de la AEP cea mai “grasă” lucrare. Astfel, pe 29 august 2011, instituţia condusă de Ana Maria Pătru a derulat procedurile de achiziţie de servicii de realizare a sistemului informatic al Registrului Electoral. AEP a încheiat, cu acest prilej, un acord-cadru cu Siveco România SA, în valoare de 11.662.396,34 de lei fără TVA.

 

Judecarea Irinei Socol, succedată de lichidarea SRL-ului

Pe unele surse, anchetatorii au lăsat să se scurgă informaţia potrivit căreia Irina Socol, fostul director general al Siveco România SA, ar fi implicată în cercetările care compun acest dosar deschis de DNA pe numele Anei Maria Pătru. În 2014, Irina Socol a fost arestată, la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureti, într-un dosar de evaziune fiscală. Cercetările s-au finalizat în octombrie 2014, chiar în perioada alegerilor prezidenţiale, Irina Socol fiind trimisă în judecată.

Ca o coincidenţă, la fix o lună de zile de la trimiterea în judecată a Irinei Socol, asociaţii firmei fondate de Ana Maria Pătru, SC Ana Consulting SRL Râmnicu Vâlcea, au decis dizolvarea şi lichidarea simultană a companiei. Acţiunea a avut loc în 7 noiembrie 2014, decizia fiind luată de către Florin Ştefan Pătru şi Elena Cătălina Chiriţă (fostă Raicea), cei doi menţinând, în cererea înaintată ONRC, că societatea nu are active sau pasive restante. Solicitarea a fost aprobată abia în 18 februarie 2015.  Un an mai târziu, mai exact pe 3 mai 2016, Irina Socol, fostul şef de la Siveco România SA, a fost condamnată, definitiv, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, de către Curtea de Apel Bucureşti.

 

Promisiunea făcută Teamnet, onorată în 2012

Revenind la promisiunile Anei Maria Pătru, potrivit procurorilor, făcute firmei de la care a primit suma de 210.000 de euro, în anul 2009, acestea au fost onorate. Informaţia nu reiese doar din referatul cu propunerea arestării preventive întocmit de procurori, ci şi din evidenţele Sistemului Electronic al Achiziţiilor Publice. Astfel, pe 24 aprilie 2012, AEP a încheiat cu SC Teamnet International SA, prin negociere directă, un contract în valoare de 4.884.765 de lei fără TVA, pentru contractarea de servicii de numărare şi centralizare a voturilor exprimate la scrutinul pentru alegerea reprezentanţilor aministraţiei publice locale din anul 2012.

În 2012, AEP a mai derulat un contract, postalegeri. Adică, în 30 iulie 2012, instituţia condusă de Ana Maria Pătru a atribuit companiei bucureştene XOR IT Systems un contract, în valoare de 1.973.500 de lei, pentru servicii de arhivare computerizată a listelor electorale şi extragerea bazei de date textuale, cu ocazia referendumului pentru demiterea lui Băsescu, din data de 29 iulie 2012.

De la Ghiţă şi Socol, Ana Maria Pătru a trecut la prietenii politici ai lui Emil Boc

Pe 14 octombrie 2015, pe ultima sută de metri a Guvernului Ponta, instituţia condusă de Ana Maria Pătru, o apropiată a fostului PDL, a lui Traian Băsescu şi a Elenei Udrea, a atribuit, în urma unei licitaţii, un contract în valoare de 35.53.995,4 lei cu TVA inclus, adică aproximativ 8,07 milioane de euro, pentru extinderea mentenanţei pentru sistemul informatic al Registrului Electoral. Societatea desemnată câştigătoare a licitaţiei a fost SC NET Brinel SA Cluj-Napoca. Compania aparţine afaceristului Marcel Borodi, un apropiat al grupului de la Cluj, în special al primarului Emil Boc, al lui Daniel Buda şi al lui Sorin Apostu. Este pentru prima oară, din 2008 până în prezent, de când Borodi derulează contracte cu statul, când firma sa este contractată în legătură cu sistemul electoral. 

A urmat un alt contract. În total, Autoritatea Electorală Permanentă a atribuit firmei NET Brinel SA Cluj contracte de 9.884.228,7 euro cu tot cu TVA.

Alte coincidenţe din dosarul “Pătru”

Ca o coincidenţă, un alt personaj care a făcut denunţuri răsunătoare la DNA Ploieşti, cu legături în cadrul acestei instituţii, este Horaţiu Bruno Berdilă, cel care i-a adus în faţa procurorilor atât pe Vasile Blaga, cât şi pe Sorin Blejnar. Fratele lui Horaţiu Berdilă, Raoul Ovidiu Berdilă, este căsătorit cu Andreea Berdilă, care a deţinut, din august 2008 şi până în aprilie 2014, funcţia de expert parlamentar în cadrul AEP. Numele lui Horaţiu Berdilă a fost vehiculat, pe surse, ca un potenţial denunţător şi al Anei Maria Pătru.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a dezvăluit faptul că AEP a atribuit, în data de 31 martie 2016, SC NET Brinel SA un alt contract, în valoare de 7.986.670,8 lei cu TVA inclus (1,8 milioane de euro). De data aceasta, autoritatea contractantă nu a mai organizat nicio licitaţie, preferând să negocieze direct cu societatea lui Marcel Borodi.

O altă acuzaţie adusă de DNA Ploieşti la adresa Anei Maria Pătru este aceea că, în cursul anului 2011, a primit de la administratorul unei societăţi cu răspundere limitată suma de 50.000 de euro, promiţând plătitorului, la schimb, o intervenţie la ministrul Economiei de la acea dată, Adriean Videanu, în vederea acordării unei audienţe. Audienţa, spun procurorii, s-a produs, după intervenţia şefei AEP.

 

×
Subiecte în articol: Ana Maria Patru