x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum îşi pun actualii primari în funcţii oamenii-cheie, înainte de alegeri? Prin concurs

Cum îşi pun actualii primari în funcţii oamenii-cheie, înainte de alegeri? Prin concurs

de Ion Alexandru    |    01 Iun 2016   •   08:45
Cum îşi pun actualii primari în funcţii oamenii-cheie, înainte de alegeri? Prin concurs
Sursa foto: Adrian Manolache

Aflate pe ultima sută de metri a mandatelor, în plină campanie electorală mai multe primării, inclusiv Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, au găsit oportună organizarea unor concursuri pentru ocuparea unor funcţii de conducere neocupate sau vacantate, păstorite, până acum, de şefi interimari. Unele dintre aceste concursuri au trecut şi de ultima probă, în anumite cazuri posturile scoase la concurs fiind, astfel, proaspăt ocupate de oamenii-cheie ai actualilor primari sau ai personajelor cu influenţă, în acest moment, de la nivelul autorităţilor publice locale respective. Noii funcţionari plasaţi, astfel, în funcţii de directori sau de şefi ai unor birouri şi servicii, devin, în acest fel, moştenirea celor care îşi vor pierde influenţa în aceste instituţii pentru viitorii edili, aleşi după scrutinul din data de 5 iunie 2016. Numai la Primăria Capitalei au fost organizate, în ultima lună, nu mai puţin de şase concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante de directori, dintre care patru au fost deja promovate de către persoanele împuternicite pe fununcţii, prin delegare, de către administraţia aflată, încă, la butoane sau de către apropiaţi ai foştilor conducători.

“Jurnalul Naţional” a luat la numărat toate concursurile organizate de cele mai importante primării din România, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale. Aceste instituţii au scos la concurs posturi de execuţie, dar şi de conducere cu doar o lună înainte ca, în fruntea acestor instituţii, să fie desemnaţi, prin vot, alţi aleşi care să le păstorească.

Cine conduce cele mai importante direcţii din Primăria Capitalei

Săptămâna trecută, ediţia online a “Jurnalului Naţional” a dezvăluit faptul că Primăria Municipiului Bucureşti a scos la concurs, în plină campanie electorală, postul de director al Administraţiei Muzeelor şi Patrioniului Turistic. Concurs la care s-a înscris, printre alţii, şi cumnatul fostului director al ALPAB, Radu Popa, unul dintre cele mai controversate personaje din administraţia locală bucureşteană. Însă, aceasta nu este singura funcţie publică de conducere scoasă la concurs, în această perioadă, de către municipalitate.

Patru din şase direcţii din cadrul Primăriei Capitalei, s-au trezit cu directori noi, cu doar câteva zile, practic, înainte să se schimbe administraţia politică a instituţiei. În perioada 27 aprilie – 30 mai 2017, Administraţia Muzeelor şi Patrimoniului Turistic, Administraţia Străzilor, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor şi Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti PRODEUS, au anunţat concursurile, au selectat dosarele candidaţilor, au organizat proba scrisă şi cea a interviurilor şi au anunţat rezultatele finale.

Odată promovaţi, ei nu mai pot fi destituiţi de noul primar

O explicaţie a grabei cu care s-au organizat aceste concursuri este aceea că, la conducerea direcţiilor respective, se aflau, prin delegare, în mod interimar, persoane desemnate de actuala administraţie din Primărie.

Viitorul primar general, ales după scrutinul din 5 iunie, putea, teoretic, în lipsa acestor concursuri, să nominalizeze alte persoane pe aceste posturi. Potrivit Legii nr. 188/1999, republicată, privind Statutul Fucţionarului Public, actualizată, funcţionarul public nu poate fi sancţionat politic, prin destituire, ci doar pentru abateri disciplinare clar prevăzute de lege, cum ar fi întârzierea sistematică a lucrărilor, neglijenţa repetată efectuării lucrărilor, absenţele nejustificate în mod repetat de la serviciu, neglijarea în mod repetat a programului de lucru, intervenţiile sau stăruiţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal,nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, manifestările care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, desfăşurarea în timpul orelor de program a unor activităţi cu caracter politic, refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu sau nerespectarea prevederilor legale privind îndatoririle, incompatibilităţile sau conflictul de interese.

Chiar şi aşa, legea prevede sancţionarea graduală a funcţionarilor publici aflaţi într-una dintre aceste situaţii. Mai întâi, poate fi mustrat în scris, apoi i se poate aplica sancţiunea diminuării drepturilor salariale cu un procent cuprins între 5 şi 20% pe o perioadă de maximum trei luni. Următoarea sancţiune este suspendarea dreptului de avansare în treptele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică, pe o perioadă de la unu la trei ani.

Cele mai grele sancţiuni pe care le poate primi un funcţionar public sunt suspendarea din treptele salariale sau din funcţia publică pe o perioadă de până la un an şi, abia apoi, destituirea din funcţia publică. În toate aceste cazuri, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea primită, o poate ataca în instanţă.

Interimarii candidează pe posturile ocupate prin detaşare. Şi câştigă

În data de 27 aprilie 2016, Direcţia de resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a centralizat rezultatele probei interviului organizat pentru ocuparea funcţiei vacante de director al Administraţiei Străzilor. Singurul candidat care a susţinut această probă şi care a fost declarat adims este Alin Vieru. Acesta a ocupat funcţia de director al acestei instituţii prin detaşare, după ce, începând cu sfârşitul lunii martie a anului trecut, a fost numit, din partea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ special de stat Şcoala Specială pentru Surzi nr. 1 din Capitală.

Acelaşi lucru s-a întâmplat la Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret Bucureşti PRODEUS. În 17 mai, Primăria capitalei a centralizat rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcţiei de director. Singurul candidat prezent şi admis este Florin Diacoescu, cel care, de asemenea, a condus această instituţie prin detaşare.

Directorul interimar al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Emil Iana, cel care l-a înlocuit pe Cornel Bogdan Popa, ca urmare a punerii acestuia sub acuzare de către DNA în dosarul lui Sorin Oprescu, a participat, luna trecută, la concursul pentru ocuparea definitivă a postului. În 26 mai 2016, Primăria capitalei a anunţat că Iana a fost admis pe funcţie, prin promovarea tuturor celor trei etape ale concursului.

Interesantă este, în schimb, situaţia petrecută la concursul organizat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA). Aici, au trecut de comisie şi de prob scrisă două candidaturi. Una este cea a lui Bogdan Cristian Treroiu, care conduce prin detaşare această instituţie, iar a doua este a lui Petrică Gheorghe, unul dintre invitaţii permanenţi ai emisiunilor lui Dan Diaconescu, de la OTV. În data de 26 aprilie, comisia de examinare a centralizat rezultatele finale ale concursului, ambii candidaţi fiind declaraţi respinşi. Similară este situaia concursului organizat pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, post ocupat, în prezent, prin detapare de Virgil Păunescu. În data de 26 mai, singurul candidat rămas în concurs a fost Mirela Sebe, declarată de comisie respinsă.

Cumnatul lui Radu Popa “de la Parcuri” a ajuns şef peste monumente

După suspendarea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, ca urmare a dosarului penal instrumentat de DNA, succesorul acestuia, care administrează interimar Capitala României, Ştefănel Marin, a decis să elimine din funcţiile de conducere oamenii predecesorului. Pe lista celor destituiţi din funcţie s-a numărat şi Traian Radu Negrei, fost consilier personal al lui Sorin Oprescu şi delegat de către acesta în funcţia de director al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic al Municipiului Bucureşti.

Jurnalul Naţional a dezvăluit că, la începutul lunii trecute, Primăria Municipiului Bucureşti a scos la concurs postul de director al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. Printre candidaţii care au depus dosarele se numără şi George Marius Vîrlan. Surse din cadrul Primăriei Generale a Capitalei au dezvăluit faptul că sora lui Vârlan este fina de cununie a lui Traian Radu Negrei, iar soțul acesteia este nimeni altul decât cel supranumit “regale Parcurilor”, respectiv Radu Dan Septimiu Popa, ex-directorul general al Administraţiei Lacuri Parcuri Bucureşti (ALPAB), un individ extrem de controvesat, de numele căruia se numără foarte multe afaceri dubioase finanţate de la bugetul Primăriei Capitalei.

În data de 17 mai 2016, Comisia de examinare a întocmit centralizatorul cu rezultatele selecţiei dosarelor înscrise la concurs. Din acest document, aflăm faptul că din trei dosare înscrise, doar două a fost admise. Cel respins a fost depus de un anume Aurel Ciauşu. Cele admise, având numerele 5093 şi 5121 din 12, respectiv 13 mai 2015, le aparţin lui George Marius Vîrlan şi unei anume Dana Suzana Olaru. Rezultatul era deja cunoscut dinainte de toată lumea informată din Primăria Capitalei.

Centralizarea finală a concursului a avut loc în data de 30 iunie 2016, când, din documente oficiale, aflăm că Dana Suzana Olaru nu s-a prezentat să suţină proba interviului, astfel încât cumnatul lui Radu Popa “de la Parcuri” a fost declarat admis.

Mai multe primării din ţară folosesc această reţetă

Organizarea concursurilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere sau de execuţie pe ultima sută de metri înaintea alegerilor a avut loc la nivelul mai multor primării din ţară. Spre exemplu, la Primăria Municipiului Constanţa, se organizează zilele acestea un concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Biroului Implementare Programe Locuinţe, Asistenţă Tehnică şi Achiziţii. Tot la Constanţa, municipalitatea organizează un al doilea concurs, pentru ocuparea funcţiei de administrator al Serviciilor de Administrare Cluburi Pensionari, din cadrul Direcţiei de Asistenă a Persoanelor Vârstinice şi Nevoiaşe. Primăria Constanşa a scos la concurs nu unul, ci chiar două astfel de posture.

Primăria Iaşi, Braşov, Bacău şi Timişoara organizează, tot în această perioadă, concursuri pentru ocuparea unor funcţii de execuţie. Şi la Primăria Sibiu au loc concursuri pentru ocuparea unor funcţii de execuţie la Muzeul Brukental sau de şef al Serviciului Financiar-Contabil al aparatului de lucru din subordinea primarului.

La primăria lui Boc, situaţie similară ca la Bucureşti

La primăria condusă de Emil Boc, situaţia este similară cu cea de la Bucureşti. Actualul şef interimar al Cantinei de Ajutor Social şi Pensiune, Vasile Gheorghe Vişan, a susşinut şi proivat, în 7 aprilie 2016, concursul organizat de municipalitate pentru ocuparea funcţiei.

Tot la Primăria Municipiului Cluj Napoca au fost scoase la concurs mai multe posture care urmează să fie ocupate în perioada imediat următoare. Este vorba despre funcţia de şef al Serviciului Strategie Dezvoltare Local, management de Proiecte, din cadtul Direcţiei Generale de Comunicare şi dezvoltare locală, dar şi cea de şef al Biroului Eficienţă Energetică şi Iluminat Public, din cadrul Direcţiei Tehnice.

Un alt post scos la concurs, înainte de alegeri, de primăria lui Emil Boc este cel de director executive al Direcţiei de Ecologie Urbană, Spaţii Verzi şi Salubritate. Inclusiv postul de director general al Poliţiei ocale – Direcţia de Ordine Publică şi Trafic Rutier este scos la concurs în această perioadă, la Cluj.

Detaşările făcute pe vremea lui Sorin Oprescu la mai multe direcţii şi instituţii din administrarea Primăriei Capitalei, ai fost ocupate, prin concurs, în ultima lună, de cei care au condus interimar aceste entităţi

Mai multe primării din şară au organizat astfel de concursuri în perioada pre-electorală şi electorală. Miza este una foarte simplă. Odată promovaţi în funcţii, prin concurs, nu pot fi destituiţi de către noua conducere aleasă prin vot, după 5 iunie. 

×