x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete De profesie secretar general. Adjunct sau plin. Omul bun la toate, plimbat în ultimii 11 ani pe la conducerea a cinci ministere

De profesie secretar general. Adjunct sau plin. Omul bun la toate, plimbat în ultimii 11 ani pe la conducerea a cinci ministere

de Ion Alexandru    |    20 Dec 2021   •   07:25
De profesie secretar general. Adjunct sau plin. Omul bun la toate, plimbat în ultimii 11 ani pe la conducerea a cinci ministere
Sursa foto: Agerpres

Noul secretar general adjunct al Ministerului Muncii, Dragoș Ionuț Bănescu, numit în funcție, la finalul săptămânii trecute, prin „aplicarea mobilității” de premierul Nicolae Ciucă, este, de fapt, fostul secretar general adjunct, respectiv fostul secretar general plin al aceleiași instituții.

Ca om bun la toate, Bănescu a condus, în ultimii 11 ani, secretariatele generale ale mai multor ministere, cum ar fi cel al Finanțelor, cel al Tineretului și Sportului, cel al Economiei sau cel al Justiției. Numai în ultimii doi ani, el a schimbat trei ministere, după ce, pentru o scurtă perioadă, a activat la Secretariatul General al Guvernului. Dragoș Ionuț Bănescu a făcut parte, în toți acești ani, din numeroase consilii de administrație sau adunări generale ale unor companii de stat, ba chiar fiind membru supleant în Consiliul Național de Integritate. Odată cu preluarea funcțiilor guvernamentale, Bănescu și-a perfecționat studiile, prin cursuri și mastere la Academia Națională de Informații și Colegiul Național de Apărare.

 

Premierul Nicolae Ciucă  a dispus, la finalul săptămânii trecute, o rotație a cadrelor cu privire la un secretar general adjunct, contribuind, astfel, la o situație aproape unică în România. Dragoș Ionuț Bănescu, cel căruia i s-a aplicat mobilitatea din funcția publică de secretar general adjunct la Ministerul Justiției în cea de secretar general adjunct la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, este cel mai mutat înalt funcționar public din ultimii 11 ani.

Potrivit CV-ului acestuia, dar și a unor decizii de prim-miniștri, Dragoș Ionuț Bănescu a ocupat, în perioada 2010 – 2012, funcția de secretar general în Ministerul Finanțelor Publice. După care, din 2012, în 2014, a fost secretar general adjunct al Ministerului Mediului, pentru ca, între 2014 și 2015, să devină secretar general adjunct al Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Între 2014 și 2019, a fost avansat chiar secretar general plin al acestui minister. Pentru numirea și mutările succesive, și-au pus semnătura, pe deciziile adoptate, în ceea ce-l privește pe Bănescu, premierii Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta sau Sorin Grindeanu.

Trei premieri de dreapta, trei ministere

După plecarea PSD de la guvernare, în toamna anului 2019, premierul de atunci, Ludovic Orban, emitea, la data de 9 decembrie, Decizia nr. 493, prin care lui Dragoș Ionuț Bănescu i-a fost aplicată mobilitatea din funcția publică de secretar general în Ministerul Muncii, în cea de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

După care, în 20 decembrie 2019, același premier Ludovic Orban, a semnat Decizia nr. 541, prin care lui Bănescu i se aplică din nou mobilitatea, în funcția publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului.

La începutul acestui an, următorul prim-ministru, Florin Cîțu, îl mută din nou pe Dragoș Ionuț Bănescu, de la Tineret și Sport în funcția de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, unde rămână până în data de 21 septembrie 2021, când, tot Florin Cîțu, decide să-i aplice mobilitatea din această funcție în cea de secretar general adjunct al Ministerului Justiției.

Nici trei luni mai târziu, noul premier Nicolae Ciucă a dispus, prin Decizia nr. 583 din 17 decembrie 2021, să îi aplice lui Dragoș Ionuț Bănescu mobilitatea din funcția de secretar general adjunct la Ministerul Justiției în cea de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

 

De la Garda Financiară, la Guvern

Conform CV-ului public, Dragoș Ionuț Bănescu a lucrat, înainte de a deveni înalt funcționar public, ca funcționar economic la compania SC Lohn Tex Training SRL din Brașov (1995-1997), după care a devenit inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov (1997 – 1999). În perioada 1999-2008, a activat ca și comisar în cadrul Gărzii Financiare Brașov, iar, între 2008 și 2010, a devenit chiar comisar șef de divizie în cadrul acestei instituții.

În 2011, Bănescu a fost ales membru în Consiliul Național de Integritate, iar între martie și mai 2012, a lucrat ca director general al Direcției Generale de Organizare și Resurse Umane din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Interesant este că el a fost destituit, în 21 martie 2012, din funcția de secretar general al Ministerului Finanțelor, prin semnătura lui Mihai Răzvan Ungureanu, decizia fiind contrasemnată, pentru secretarul general al Guvernului de atunci, de Gabriella Ferencz, supranumită „Blonda lui Boc”, actuală mână dreaptă a ministrului de Interne Lucian Bode.

 

 

Studii postuniversitare la Academia SRI

Din declarațiile de interese pe care Dragoș Ionuț Bănescu le-a completat, cu ocazia numirii în toate funcțiile guvernamentale înșiruite mai sus, rezultă că acesta a fost numit ca membru în nenumărate consilii de administrație. Acesta a făcut parte din CA-urile sau Adunările Generale ale Acționarilor ale RA ROMATSA, CEC Bank, Exim Bank, Electrica Muntenia SA, Romgaz Mediaș, Transelectrica SA, Hidroelectrica, SC Tratament Balnear și Recuperarea Capacității de Muncă SA, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină sau Institutul de Cercetări Aerospațiale.

Mai interesante decât aceste consilii de administrație sau adunări generale sunt studiile postuniversitare ale veșnicului demnitar guvernamental. Din aceeași biografie, aflăm că Dragoș Ionuț Bănescu a absolvit cursul postuniversitar de perfecționare „Statalitate și gândire de stat” la Centrul de Formare continuă pentru funcționari publici, în cadrul Facultății de Drept a Universității „Ovidius” din Constanța, apoi un master în Managementul Informațiilor de Securitate Națională la Academia Națională de Informații a Serviciului Român de Informații, după care un curs postuniversitar de perfecționare denumit „Securitate și bună guvernare”, la Colegiul Național de Apărare.

Potrivit ultimei declarații de avere, completată în 28 iunie 2021, Bănescu arată că deține, împreună cu soția sa, operator de analiză la CEC Bank, un teren de 1.723 de metri pătrați, precum și patru imobile. Este vorba de două apartamente, unul din anul 2000, în suprafață de 65 metri pătrați, iar al doilea, din 2007, de 88 metri pătrați, la care se adaugă o casă de locuit, din 2007, în suprafață de 280 metri pătrați, precum și un spațiu comercial, din 2013, cu suprafața de 100,3 metri pătrați.

×
Subiecte în articol: Dragoș Ionuț Bănescu nicolae ciuca