x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete DNA vede conspiraţia condusă de comunişti! Rechizitoriul lui Papici pentru profesorul Brădişteanu atinge ridicolul absolut

DNA vede conspiraţia condusă de comunişti! Rechizitoriul lui Papici pentru profesorul Brădişteanu atinge ridicolul absolut

de Magda Marincovici    |    29 Iul 2013   •   20:45
DNA vede conspiraţia condusă de comunişti! Rechizitoriul lui Papici pentru profesorul Brădişteanu atinge ridicolul absolut
Sursa foto: RAZVAN LUPICA /Mediafax

Rechizitoriul, prin care procurorii DNA l-au trimis în judecată pe doctorul Şerban Brădişteanu pentru favorizarea infractorului, susţine că medicul ar fi acţionat pe baza unei “conspiraţii”, coordonată de un fost secretar de stat din Guvernul Nastase şi fost secretar al PCR, Emanuel-Dănuţ Georgescu.  În acest sens, într-un articol apărut în “Lumea Justiţiei” ediţia online din 29 iulie a.c., este amintit  şeful Sectiei I a DNA, Lucian Papici care confirmă aceste date din rechizitoriu.

Poliţia politică umblă şi la dosarul de cadre!
Medicul  Şerban Brădişteanu, şef de secţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a fost acuzat că, de fapt, atunci când el se străduia să-i salveze viaţa lui Adrian Nastase după tentativa de suicid, încerca să amâne punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei la care a fost condamnat fostul premier. Acesta este motivul pentru care procurorii DNA l-au trimis în judecată pe medicul Şerban Brădişteanu în data de 5 decembrie 2012.  

Procurorii DNA îl acuză pe medicul Şerban Brădişteanu  că l-a internat pe Adrian Năstase în secţia Chirurgie Cardiacă şi Vase Mari, fără a exista o indicaţie terapeutică pentru această secţie. De asemenea, potrivit rechizitorului, medicul Şerban Brădişteanu a preluat controlul comunicării publice a informaţiilor despre acest caz “deşi nu avea calitatea de purtător de cuvânt”.

În rechizitoriu se mai spune că: “Atât învinuitul Brădişteanu Şerban Alexandru cât şi martorul (...) au primit, în seara de 23.06.2012, intervenţia (…), pe care îl denumesc “profesor” sau “doctor” şi care îi avertizează să fie atenţi că ceilalţi medici nu ar fi de acord cu “ceva” în legătură cu transferul lui N.A. la o unitate de deţinere, ceea ce denotă preexistenţa unei înţelegeri care viza chiar zădărnicirea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de către Tribunalul Bucureşti şi care-l privea pe N.A. (se pare că indicatiile unui fost secretar al P.C.R., aşa cum se recomanda interlocutorul, au prevalat dispoziţiilor instanţei)”.

La rechizitoriul de trimitere în judecată a celebrului medic român, autor al primului transplant de inimă din ţara noastră, sunt şi declaraţii ale unor poliţişti care aveau misiunea de a pune în executare mandatul de ducere la închisoare a lui Adrian Năstase. Astfel, unul dintre  poliţişti susţine că medicul Şerban Brădişteanu nu i-a permis să intre în salonul unde se afla fostul premier. Dar chiar din declaraţiile poliţistului reiese că medicul Brădişteanu  s-a opus, deoarece “zona respectivă era una aseptică”. Totuşi, aşa cum însuşi poliţistul mărturiseşte: “...am exploatat momentul în care a intrat o altă persoană in Secţia ATI şi am pătruns şi eu, unde l-am observat pe condamnat întins pe unul dintre paturi”.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, Adrian Năstase nu trebuia internat în secţia de Chirurgie Cardiacă, ci “era oportună internarea pacientului în Secţia de chirurgie plastică şi operatorie”.

În opinia procurorilor DNA, acţiunile medicului Brădişteanu fac parte dintr-o “conspiraţie”, concepută de un fost secretar de stat din Cabinetul Năstase şi fost secretar al PCR, Emanuel-Danuţ Georgescu: “Dincolo de demersurile oficiale, a mai existat o latură percepută însă de organele de urmărire penală şi care a explicat de fapt mecanismul prin care se dorea zădărnicirea aplicării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.196/20.06.2012, demonstrându-se existenţa unei “conspiraţii” coordonate de (…), profesor la universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davilla” Bucureşti, fost secretar de stat în Guvernul N.A. şi fost secretar de partid al P.C.R”.

×