x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete USR-istul Fritz pozează în erou antimafia, după ce tot războiul a fost condus de ex-primarul Robu

USR-istul Fritz pozează în erou antimafia, după ce tot războiul a fost condus de ex-primarul Robu

de Ion Alexandru    |    22 Mai 2024   •   09:00
USR-istul Fritz pozează în erou antimafia, după ce tot războiul a fost condus de ex-primarul Robu

Dominic Fritz, de la USR, vrea un al doilea mandat de primar al municipiului Timișoarei, iar una dintre temele predilecte ale campaniei sale electorale este construită în jurul curajului actualului edil de a recupera patrimoniul imobiliar al orașului din mâna clanurilor interlope.

Cel puțin patru cazuri de astfel de recuperări, cu care primarul în funcție se împăunează, nu reprezintă, însă, altceva, decât punerea în executare a unor decizii judecătorești definitive pronunțate în procese demarate de aparatul de specialitate al primăriei în perioada 2015 – 2019, pe vremea când instituția era condusă de Nicolae Robu. Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, sub administrația lui Dominic Fritz, primăria nu a demarat niciun astfel de proces care să vizeze acest patrimoniu imobiliar. În ultimul an, primarul progresist și-a făcut adevărate campanii mediatice, dar și pe rețelele de socializare, cu privire la recuperarea imobilului din Bulevardul C.D. Loga, a unui apartament din cartierul Elisabetin sau a unei parcări din spatele magazinului Bega. Iar luna trecută, Fritz s-a dus cu buldozerele să demoleze un gard din strada Cezar, demolare care a fost cerută chiar de unul dintre membrii „clanurilor”, în 2021, la primăria lui Fritz.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, nu a inițiat niciun proces pentru recuperarea clădirilor de patrimoniu preluate abuziv în anii 1990 de către anumiți indivizi de etnie romă. Primarul USR se laudă, de aproape un an, dar și în campania electorală aferentă alegerilor locale din 9 iunie 2024, unde candidează pentru un al doilea mandat, că face demersuri legale, dar primăria pe care o conduce nu și-a făcut datoria. Singurele procese existente pentru recuperarea acestor imobile sunt începute în vremea primarului Nicolae Robu.

Marea ipocrizie a lui Fritz a fost dovedită într-o emisiune, de săptămâna trecută, de la postul de televiziune la Antena 3, când jurnaliștii i-au demontat edilului progresist cea mai mare fraudă de comunicare făcută de Dominic Fritz. Concret, acesta s-a lăudat, acum câteva săptămâni, că a demolat un gard care aparținea clanului Cârpaci. Surpriză, însă, cererea de demolare a gardului făcută chiar de către unul dintre membri familiei era depusă din 2021 la primăria condusă de Fritz.

Primarul nu și-a trimis angajații să demoleze acest gard decât 3 ani mai târziu, adică în urmă cu două săptămâni. Putem înțelege foarte bine motivul. După ce a văzut că este în picaj în sondaje, că e pe punctul să piardă alegerile, a făcut o „regie” ca la carte, sperând să îi impresioneze pe timișoreni.

Demersuri, zero, imagine cât cuprinde

Documentele obținute din cadrul primăriei dovedesc clar faptul că gestul primarului USR a fost unul doar de imagine. După trei ani, el a făcut această acțiune în timpul campaniei electorale. Primarul Fritz cosmetizează adevărul într-un fel care poate fi foarte ușor. Una dintre sursele care îi pot da peste cap campania de imagine o reprezintă chiar  informațiile de pe Portalul Instanțelor de Judecată, care arată clar că Primăria Municipiului Timișoara nu a făcut niciun demers pentru recuperarea patrimoniului, acțiunea de imagine, dărâmarea acelui gard, fiind doar un pretext pentru ca USR să își mai crească procentele din sondaj.

Toate acestea se întâmplă într-un oraș care a căzut în toate topurile,  care se află în urma altor orașe din România la capitolul dezvoltare economică, turiști cazați sau nivel de satisfacție al populației în privința serviciilor prestate de administrație. Orașul este plin de mizerie, parcurile sunt lăsate în stare deplorabilă, iar centrul s-a umplut din nou de cerșetori.

Există mai multe situații în care edilul USR Dominic Fritz s-a lăudat public, atât prin intermediul comunicatelor de presă ale pPrimăriei, cât și pe diverse rețele de socializare sau chiar în presă, că a recuperat patrimoniul Timișoarei, încăput de ani de zile pe mâna clanurilor interlope. Problema este că, în cele mai elocvente astfel de cazuri de „recuperare”, meritul este exclusiv al aparatului de specialitate al primăriei, ca urmare a demersurilor începute de fosta administrație locală, din timpul mandatului lui Nicolae Robu.

Cazul vilei din Loga nr. 52

Astfel, un caz emblematic este cel al imobilului din Bulevardul C.D. Loga, la numărul 52. Raportul de specialitate al Serviciului Juridic al Primăriei Municipiului Timișoara din anul 2019, deci cu mai bine de un an înainte ca Fritz să se instaleze în fruntea orașului, arată clar că dosarul de recuperare a fost demarat de administrația lui Nicolae Robu. Mai exact, Dosarul 149/2-017, reprezentând o cerere de chemare în judecată formulată de Primăria Municipiului Timișoara, prin care s-a solicitat nulitatea absolută a contractului de donație imobiliară încheiat sub numărul 2222 din 19 august 2016, prin care pârâții Momiță Bona și Momiță Elisabeta au donat lui Momiță Ionel Marius drepul de proprietate asupra respectivei clădiri, municipalitatea cerând instanței să dispună radierea din cartea funciară a acestui contract și să dispună intabularea dreptului de proprietate al statului român.

În acest sens, prin Sentința civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2019, Tribunalul Timiș a admis cererea primăriei, condusă de Nicolae Robu, constatând nulitatea absolută a contractului de donație citat, rectificarea cărții funciare, radierea dreptului de proprietate a familiei Momiță și restabilirea situației inițiale. Această sentință a rămas definitivă la finalul anului 2022. Acum, primăria condusă de Dominic Fritz a trecut doar la punerea în executare a hotărârilor judecătorești rămase definitive și executorii ale Curții de Apel Timișoara. 

De altfel, la data de 27 iulie 2023, Primăria Municipiului Timișoara a formulat către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timișoara o cerere de înscriere a dreptului de proprietate al statului român asupra imobilului. După care s-a revenit cu cereri similare, pe data de 7 august, respectiv pe data de 12 septembrie 2023, prin care s-a cerut această intabulare. Administrația Fritz și-a bazat această „victorie” exclusiv pe dosarul de naționalizare nr. 92/1950 și pe Decizia 189604/2023 a instanței de judecată.

Dosarele „Apartamentul din cartierul Elisabetin” , „Parcarea Bega” și „Ștrandul Termal”

Acesta nu este, însă, singurul caz prin care Dominic Fritz încearcă să tragă spuza pe turta lui, în chestiunea recuperării patrimoniului imobiliar din Timișoara. Un alt caz este al unui apartament din cartierul Elisabetin.

În data de 8 noiembrie 2022, Primăria condusă de Dominic Fritz anunța cu surle și trâmbițe recuperarea unui apartament din strada Protopop George Dragomir, la numărul 3, ocupat ilegal de zece ani de o persoană fără drept de proprietate sau contract de închiriere. Edilul USR se lăuda, la acel moment, că „i-am dat afară, după ce, zece ani, au ocupat apartamentul orașului ilegal. Un apartament din Elisabetin, care e al primăriei, dar a fost ocupat ilegal. Nimeni nu a făcut nimic”.

Ei bine, problema este că evacuarea cu care se laudă Dominic Fritz a făcut obiectul Dosarului 3068/325/2016, declanșat de administrația Nicolae Robu încă din 29 noiembrie 2016. Apoi, la data de 8 februarie 2018, Primăria a câștigat, în primă instanță, procesul, la Judecătoria Timișoara. Ulterior, pe 9 septembrie 2021, decizia a rămas definitivă la Curtea de Apel Timiș. 

Și de această dată, administrația lui Dominic Fritz nu a făcut altceva decât să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă, ca urmare a demersurilor predecesorului edilului USR.

O situația similară se întâlnește în cazul Casa Muhle, cunoscut sub denumirea „afacerea Parcarea Bega”, imobil ocupat de fiul lui Ionel Cârpaci. Dominic Fritz s-a lăudat, ca și în exemplele precedente, că a câștigat definitiv în instanță procesul.

În acest caz, este vorba despre Dosarul 270/2020, prin care a fost formulată cererea de chemare în judecată pentru fixarea sumei definitive pe care Mihai Ioan Nelson a fost obligat să o plătească, în baza Sentinței Civile 13479 din 10 decembrie 2019 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul 16595/325/2019. Dosarul viza penalitățile de 1.000 de lei pe zi de întârziere, până la aducerea în starea inițială a imobilului din Bulevardul Mihai Viteazul nr. 3. Prin sentința definitivă 1347 din 10 decembrie 2020, s-a stabilit că suma cu titlu de penalități a ajuns la 92.000 de lei.

Parcarea din spatele magazinului Bega a făcut obiectul unui alt episod de împăunare a lui Dominic Fritz, pe care, anul trecut, a anunțat că a recuperat-o. Însă recuperarea a fost posibilă după ce primăria, tot pe vremea lui Nicolae Robu, a solicitat, în anul 2015, Curții de Apel Timișoara să anuleze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, pentru Beta Turism SA. Curtea de Apel Timișoara a admis cererea în data de 31 martie 2015, dispunând reîncrierea dreptului de proprietate al primăriei. Soluția a fost atacată, iar, la 3 iulie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința și a dispus rejudecarea cauzei. La rejudecare, în 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara a dispus din nou anularea dreptului de proprietate asupra parcării.

Un alt exemplu este cel al Ștrandului Termal din Vasile Pârvan. Dominic Fritz se laudă, și în acest caz, că a recuperat patrimoniul. Numai că Primăria Municipiului Timișoara este cea care a chemat în judecată SC CPG Company SRL, pentru plata chiriei și a despăgubirilor, în anul 2018, deci tot pe vremea lui Nicolae Robu.

Ultima „ispravă” – demolarea gardului din strada Cezar

Cel mai recent episod al lăudăroșeniei fără temei a lui Fritz este din 22 aprilie 2023, în legătură cu gardul din strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de Bulevardul CD. Loga. Luna trecută, Dominic Fritz s-a dus cu buldozerele să demoleze gardul construit de „clanurile interlope”. În legătură cu acest gard, subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a declarat pentru un cotidian central că, în anii 1950, Miliția Județeană Timiș a modificat aleea respectivă, de 50 de metri, deoarece acolo își avea sediul, iar în acea zonă mai există două garaje folosite de prefectură, în timp ce poarta din fier exista acolo de foarte mulți ani.

Marea operațiune de demolare, pusă în mișcare de primarul Fritz, a fost devoalată, săptămâna trecută, într-o emisiune de la Antena 3, unde au fost prezentate documente care atestă că cererea de demolare a gardului respectiv a fost făcută chiar de către unul dintre membrii familiei Cârpaci și depusă la primărie în anul 2021.

De altfel, campania de împăunare cu lucruri pe care nu le-a făcut Dominic Fritz a fost devoalată, anul trecut, și de consilierul local Roxana Iliescu, de la Pro România. Aceasta a demonstrat cu documente, hotărâri judecătorești și acte oficiale că toate aceste recuperări de patrimoniu au fost demarate înainte ca actualul primar USR să conducă municipiul Timișoara. „Vreau să solicit să ne fie transmisă tuturor consilierilor locali o prezentare succintă a demersurilor făcute în cazul clădirii din Bulevardul C.D. Loga nr. 52, apartamentului din cartierul Elisabetin și Ștrandului Termal de către aparatul de specialitate al Primăriei Timișoara. Vrem numărul de dosare și numărul sentințelor, anul și data la care acestea au fost definitive. Să vedem și noi dacă s-a făcut vreun demers juridic acum sau înainte de 2020. A susține că până la momentul administrației Fritz aparatul de specialitate al primăriei nu a făcut nimic este o minciună grosolană. Să te lauzi cu tot felul de demersuri, ca și când este meritul tău exclusiv, când, în realitate, este o muncă de ani de zile a altora, de care tu beneficiezi acum este o totală lipsă de onestitate și profund imoral”, declara Roxana Iliescu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×