x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Fântânile din Timișoara, întreținute de compania condusă de un fost coleg de-ai lui Grindeanu și fost patron al firmei unde a lucrat Orban

Fântânile din Timișoara, întreținute de compania condusă de un fost coleg de-ai lui Grindeanu și fost patron al firmei unde a lucrat Orban

de Ion Alexandru    |    29 Mai 2020   •   10:39
Fântânile din Timișoara, întreținute de compania condusă de un fost coleg de-ai lui Grindeanu și fost patron al firmei unde a lucrat Orban

După ce, în plină stare de urgență, Primăria Municipiului Timișoara a contractat lucrări de proiectare și construire a unei fântâni arteziene, în plină stare de alertă, aceeași instituție condusă de liberalul Nicolae Robu a mai “tocat” 1,1 milioane de lei pentru întreținerea fântânilor ornamentale din localitate. În 26 mai, municipalitatea a atribuit un contract subsecvent, aferent unui acord-cadru multianual semnat anul trecut, către firma Formin SA din Caransebeș. Patronul societății, Vasile Sebastian Albulescu, este un prieten din copilărie al fostului premier PSD Sorin Grindeanu, ex-viceprimar la Timișoara și actual președinte al ANCOM. În 2017, același Albulescu a devenit acționar majoritar al Revicond Canaltech SRL, compania care l-a angajat, pe vremea când avea calitatea de inculpat trimis în judecată, pe actualul prim-ministrul Ludovic Orban. Omul de afaceri a renunțat la acțiunile din Revicond, cedându-le unei alte companii pe care o controlează - Terebro Production SRL, unde deține calitatea de asociat alături de trei dintre administratorii firmei care prestează, la vreme de pandemie, lucrări de mentenanță pentru fântânile din Timișoara.

 

Edilul municipiului Timișoara nu renunță de afacerile privind fântânile din orașul de pe Bega, nici la vreme de stare de alertă, generată de pandemia de coronavirus, după ce, în plină stare de urgență, instituția pe care o conduce a contractat construirea unei alte fântâni. “Jurnalul” a descoperit că, în data de 26 mai 2020, Primăria Municipiului Timișoara a atribuit, prin procedură simplificată, un contract subsecvent vizând achiziția de lucrări de întreținere și reparații a fântânilor ornamentale, dar și foraje de apă industrială în oraș. Astfel, prin actul cu numărul 07/2020, unicul agent economic care s-a înscris la această procedură simplificată, SC Formin SA Caransebeș, a primit lucrări în valoare de 963.896,67 lei fără TVA (1.147.037,04 lei cu TVA inclus).

 

Afacerea municipală privind întreținerea fântânilor ornamentale din Timișoara a fost demarată în data de 2 mai 2019, în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, când primăria condusă de liberalul Nicolae Robu a încheiat, cu aceeași companie SC Formin SA, un acord-cadru multianual, în valoare de 3.855.586.61 de lei fără TVA, pentru ca, la aceeași dată, să atribuie, prin procedură simplificată, primul contract subsecvent aferent acestui acord-cadru, în cuantum de 963.896,67 de lei fără TVA.

 

Conform caietului de sarcini, acordul-cadru derulat cu SC Formin SA vizează asigurarea funcționării fântânilor și forajelor la parametri optimi, precum și asigurarea întreținerii acestora de către personal de specialitate. Durata acordului cadru este de patru ani, cu posibilitatea încheierii de contracte anuale subsecvente. Caietul de sarcini a fost avizat de însuși edilul Nicolae Robu. Compania din Caransebeș va trebui să asigure aceste lucrări de mentenanță la 21 de fântâni amplasate în mai multe zone din municipiul Timișoara. Este vorba despre Fântâna cu Pești, de Parcul Central Civic Bazine Mici, de Parcul Central Civic Bazine Mari, de Sala Olimpia Bazinul Mare, de Sala Olimpia Bazinul Mic, de Piața Victoria, de Piața Dacia, de Bulevardul Sudului, de Zona Steaua, de Parcul Poporului, de strada Aștrilor, de strada Văcărescu, de Faleza Canal Bega, de Cascada din Parcul Poporului, de zona Pestalozzi, de Parcul Uzinei, de Parcul Clăbucet, de Parcul Copiilor “Ion Creangă”, de Parcul Copiilor “Jumping jet”, de Scuarul Eforie și de Parcul Zurich.

 

Unul dintre patroni, coleg de școală de-ai lui Sorin Grindeanu

 

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) compania Formin SA Caransebeș, înființată încă din anul 1991, are doi acționari persoane fizice și patru administratori. Toate aceste personaje sunt interesante din punct de vedere al legăturilor politico-financiare cu oameni care s-au aflat sau se află la vârful statului român.

 

Astfel. Cei doi acționari persoane fizice sunt Vasile Sebastian Albulescu, domiciliat în Timișoara, și Ioan Gheorghe Varga, cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca.

 

Consultând, de asemenea, arhiva Oficiului Național al Registrului Comerțului, un document emis în cursul anului 2000 ne-a atras în mod deosebit atenția. Este vorba despre o tranzacție cu părți sociale ale unei societăți din Caransebeș, denumită SC Smartnet SRL, care, în prezent, nu mai are activitate. În data de 14 noiembrie 2000, asociatul unic, de la vremea respectivă, al societății, o anume Floarea Mușăloiu, din Timișoara, a decis să-și cedeze toate părțile sociale către doi noi acționari. Primul era Sorin Mihai Grindeanu, actualul președinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM), fost prim-ministru PSD, în anul 2017, și ex-viceprimar al municipiului Timișoara. Al doilea acționar căruia i-a fost cesionată compania este unul dintre cei doi patroni de la Formin SA, Vasile Sebastian Albulescu. Surse politice precizează că Vasile Sebastian Albulescu și Sorin Grindeanu sunt prieteni din copilărie, cei doi fiind chiar și colegi de bancă la școală.

 

Revenind la SC Formin SA, societatea căreia Primăria Municipiului Timișoara i-a atribuit contractul subsecvent pentru mentenanța fântânilor, în plină stare de alertă privind criza sanitară din România, mai menționăm că societatea este administrată de trei persoane fizice – Pavel Flavius Matei, Tiberiu Aurelian Duma și Patricia Angela Brătescu. Cu toți aceștia ne vom reîntâlni într-o altă afacere a lui Albulescu în care a fost implicat un alt premier al României.

 

Albulescu, acționar majoritar la firma care l-a angajat, part-time, pe Ludovic Orban

 

Zicala conform căreia “lumea este mică” se potrivește perfect când vorbim despre această afacere de la Timișoara. Cu siguranță, cititorii noștri își amintesc faptul că, în primăvara anului 2016, Direcția Națională Anticorupție, în urma unui denunț formulat de afaceristul Tiberiu Urdăreanu, a început urmărirea penală pentru trafic de influență și l-a pus sub control judiciar pe candidatul de atunci la Primăria Generală a Municipiului București, actualul președinte al PNL și premier în funcție, Ludovic Orban. Deși, în acest dosar, Orban a fost achitat definitiv, în cele din urmă, la Înalta Curte de Casație și Justiție, pățania l-a marcat profund pe politician. În toamna anului 2016, acesta a renunțat să mai candideze pentru Parlamentul României și o bună perioadă de timp în mediul politic a fost lipită de imaginea sa sintagma “șomer”. Pentru ca, în anul 2018, presa de investigații să descopere faptul că Ludovic Orban era angajat, cu jumătate de normă, consultant la o companie de construcții din Târgu Mureș, pe nume SC Revicond Canaltech SRL. Firma în cauză a derulat mai multe contracte cu instituții de stat, despre care “Jurnalul” a făcut, la vremea respectivă, mai multe dezvăluiri.

 

Însă, chiar și acum, după doi ani, angajamentul lui Orban la această companie continuă să producă surprize, mai ales în contextul afacerilor derulate de unii dintre patronii acestei firme cu statul. În 13 martie 2016, cei doi asociați ai SC Revicond Canaltech SRL de la acel moment, Alexandra Ciucă și Codruța Mariana Boca, au luat decizia să fie majorat capitalul social al companiei, cu suma de 10.800 de lei, prin cooptarea ca nou asociat, respectiv a nimănui altuia decât a lui Vasile Sebastian Albulescu, prietenul și ex-partenerul de afaceri al lui Sorin Grindeanu și copatronul SC Formin SA, societatea care reabilitează, la vreme de pandemie, fântânile lui Nicolae Robu, de la Timișoara. În urma acestei majorări, Albulescu ajunsese să controleze 51 la sută din acționariatul SC Revicond Canaltech SRL – angajatorul lui Ludovic Orban. Patru luni mai târziu, toți cei trei asociați persoane fizice se întrunesc și decid să cesioneze compania către două firme – SMT Rohrtechnik SRL și Terebro Production SRL, aceasta din urmă devenind acționar majoritar cu 51 la sută.

 

În stare de urgență, Revicond monta conducte pentru Transgaz

 

Consultând, din nou, Oficiul Național al Registrului Comerțului, descoperim că această companie, SC Terebro Production SRL, acționar majoritar în 2017 la firma care l-a angajat pe Ludovic Orban, are patru asociați persoane fizice. Primul este Vasile Sebastian Albulescu, patronul Formin SA. Al doilea asociat este Patricia Angela Brătescu, administrator al SC Formin SA. Al treilea este Pavel Flavius Matei, administrator al SC Formin SA. Ceilalți acționari sunt Silviu Dan Auraș, Tiberiu Aurelian Duma (și el administrator al SC Formin SA) și Bogdan Alexandru Tudorache, care a deținut chiar calitatea de administrator al SC Revicond Canaltech SRL, societatea care l-a avut drept angajat pe actualul prim-ministru al Guvernului României.

 

La data de 6 decembrie 2017, compania Terebro Production SRL controla 49,9 la sută din capitalul social al SC Revicond Canaltech SRL, în timp ce SMT Rohrtechnik deținea 47,97 la sută din acțiuni. Asta, după ce ambele companii acționare au decis să primească un nou partener, în persoana lui Ghaim Said, cetățean libanez, rezident în Timișoara, care a primit 2,1 la sută din capitalul social. Ulterior, Ghaim Said a preluat cu totul compania de construcții, cu tot cu salariați, printre care s-a numărat și Ludovic Orban.

 

Subliniem, încă o dată, că SC Formin SA a primit recentul contract subsecvent din partea primăriei conduse de Nicolae Robu în plină stare de alertă. Însă, nici Revicond Canaltech SRL nu s-a lăsat mai prejos, din acest punct de vedere. Aflăm, de la Sistemul Informatic al Achizițiilor Publice (SICAP) că, la data de 11 mai 2020, când România se afla sub puterea decretului prezidențial prin care a fost prelungită starea de urgență la nivel național, că societatea Transgaz SA Mediaș a contractat lucrări de construcții privind operațiunea de subtraversare a canalului Dâmbovița, cu conductă de transport gaze natural, pe Drumul Național 500, inelul București, în zona satului Bălăceanca, comuna Cernica. Astfel, prin procedură simplificată, Transgaz SA Mediaș a încheiat cu SC Revicond Canaltech SRL (ex-angajatorul premierului Orban) contractul în valoare de 4.587.035,37 de lei fără TVA.

 

 

Al doilea acționar, judecat în dosarul lui Viorel Hrebenciuc

 

Nu îl putem neglija nici pe cel de-al doilea patron al SC Formin SA, compania contractată, pe 26 mai, de către Primăria Municipiului Timișoara. Ioan Gheorghe Varga, din Cluj Napoca, este un cunoscut om de afaceri despre care presa locală susține că ar fi un fel de patron din umbră al clubului de fotbal CFR Cluj. Însă numele său a apărut în celebrul dosar privind retrocedările de pădure, în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc. În iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis solicitarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) prin care a fost retras recursul făcut de Direcția Națională Anticorupție în acest dosar. În acest sens, Varga a scăpat de judecată.

 

Viorel Hrebenciuc, care a atacat cu apel decizia de la fond, prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, a continuat. Dosarul îl mai privea și pe fostul ministru al Justiției, liberalul Tudor Chiuariu, care nu a atacat cu apel decizia din primă instanță. În aceeași situație s-au aflat afaceriștii Ioan Gheorghe Varga și Constantin Dan Călugăr. Reamintim faptul că Dan Constantin Călugăr a apărut în acest dosar după ce a achiziționat drepturile litigioase ale moștenitorului lui Vlad Sturdza, despre care anchetatorii spuneau că a fost favorizat de fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc. Ioan Gheorghe Varga, partener de afaceri al lui Vasile Sebastian Albulescu, la Formin SA, a fost implicat în acest dosar din același motiv. Prințul Paltin Sturdza, beneficiar al retrocedărilor anchetate, apelase la Varga pentru a-i fi intermediată o întâlnire cu șeful Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelasă. Ulterior, Sturdza și-a manifestat neîncrederea în Ioan Gheorghe Varga.

 

 

Robu, preocupat serios de fântânile din orașul pe care îl conduce

 

Fântânile din Timișoara par a fi o preocupare predilectă a primăriei municipale. În urmă cu două luni, “Jurnalul” a dezvăluit faptul că, în plină pandemie generată de coronavirus și în momente mai mult decât critice pentru economia privată, cauzate de instaurarea stării de urgență pe întreg teritoriul României, instituția condusă de liberalul Nicolae Robu a încheiat un alt contract, în valoare de aproape 90.000 de euro, pentru proiectarea și construirea unei fântâni ornamentale în Piața Iuliu Maniu, din centrul orașului.

 

Conform unui document oficial publicat pe Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, în data de 23 martie 2020, la șapte zile de la instaurarea situației de urgență la nivel național, Primăria Municipiului Timișoara a încheiat cu societatea comercială SC Aquajet SRL un contract în valoare de 327.000 de lei fără TVA (389.130 de lei cu TVA inclus), pentru execuția lucrărilor constând în proiectare și execuție, aferente obiectivului de investiții denumit „Execuție fântână ornamentală - Iuliu Maniu”. Conform anunțului de atribuire publicat de autoritatea contractantă, lucrările vor cuprinde elaborarea documentației tehnico-economice, încă din faza de proiectare, asistența tehnică din partea proiectantului, verificarea tehnică a proiectului tehnic și execuția lucrărilor propriu-zise. Fântâna despre care vorbim urmează să fie montată în Piața Iuliu Maniu, din Timișoara, în sensul giratoriu existent pe acest amplasament. Durata contractului prevăzută în caietul de sarcini care a însoțit achiziția este de șase luni. Compania care a fost selectată de primăria condusă de Nicolae Robu, SC Aquajet SRL, este deținută, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), de bucureșteanul Cristian Vlad Ghergu, în calitate de asociat unic, și a fost declarată câștigătoare a licitației deschise, organizată de Primăria Municipiului Timișoara, având criteriu de atribuire „prețul cel mai scăzut”.

×
Subiecte în articol: sorin grindeanu fantani timisoara