x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete În ziua citării lui Maior la SIIJ, sistemul loveşte în Vîlcov, ca să o atingă pe Adina Florea

În ziua citării lui Maior la SIIJ, sistemul loveşte în Vîlcov, ca să o atingă pe Adina Florea

de Ion Alexandru    |    24 Mai 2019   •   07:52
În ziua citării lui Maior la SIIJ, sistemul loveşte în Vîlcov, ca să o atingă pe Adina Florea

Sistemul joacă “la rupere”, după ce Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a avansat cu ancheta în dosarul aducerii din Indonezia, în 2011, cu o aeronavă privată, a lui Nicolae Popa. Ieri, ar fi trebuit să fie audiat, ca martor, fostul şef al SRI, George Maior, însă acesta a spus că nu se poate prezenta în faţa procurorilor, invocând probleme medicale. Maior mai este vizat într-un dosar a cărei redeschidere a fost cerută de DNA Înaltei Curţi, care se referă la o presupusă plată făcută de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu către partidul lui Gabriel Oprea, suma de 500.000 de euro pusă în joc fiind înmânată, potrivit unor informaţii, chiar în sediul SRI, din Băneasa, în prezenţa lui Maior şi a omului de afaceri Nicolae Dumitru, zis Niro. Ei bine, ieri, după ce toate aceste informaţii s-au rostogolit în spaţiul public, DIICOT a anunţat că a început urmărirea penală in personam împotriva lui Darius Vîlcov, pentru că acesta ar fi făcut public, pe pagina sa de Facebook, protocolul încheiat de SRI cu Parchetul General, în 2016, înainte ca acesta să fie declasificat. Surse judiciare acreditează ideea că, prin anchetarea lui Vîlcov în acest dosar, se urmăreşte, de fapt, “agăţarea” procurorului-şef adjunct al SIIJ, Adina Florea, suspectată că ar fi sursa care i-a pus la dispoziţie lui Darius Vîlcov acest document cu caracter secret.

 

O informaţie rostogolită, ieri-dimineaţă, mai întâi pe canale apropiate sistemului şi, ulterior, confirmată oficial, dezvăluie că, în 26 februarie, DIICOT a dispus începerea urmăririi penale in personam faţă de consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vîlcov, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, fapte prevăzute şi pedepsite de articolul 407, alineat 4, Cod Penal. Mai mult, Vîlcov a fost citat, în calitate de suspect, în acest dosar, de două ori, ultima dată luna trecută, acesta refuzând, în ambele situaţii, să dea vreo declaraţie.

Interesant este faptul că această anchetă a plecat de la o sesizare înaintată la DIICOT de către Serviciul Român de Informaţii, la sfârşitul lunii august a anului trecut, după ce, pe 23 august, Darius Vîlcov a publicat pe pagina sa de socializare celebrul protocol încheiat, în luna decembrie a anului 2016, între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub conducerea lui Augustin Lazăr, şi SRI, condus de Eduard Hellvig, document declasificat în acest moment şi care, parţial, a fost declarat neconstituţional printr-o decizie definitivă a Curţii Constituţionale.

Conform articolului 407, alineat 4, Cod Penal, “divulgarea fără drept a unor documente sau date care constituie informaţii secret de stat de către o persoană care ia la cunoştinţă despre aceasta în afara îndatoririlor de serviciu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

Darius Vîlcov a făcut public acel protocol, după ce, în media, a fost prezentat protocolul precedent, încheiat în anul 2009, între SRI şi Parchetul General. Acesta fusese denunţat, în prealabil, de către instituţiile semnatare şi declasificat. Acest al doilea protocol, semnat după ce Curtea Constituţională a scos din ecuaţia anchetelor penale Serviciul Român de Informaţii, avea ca obiect o cooperare pentru valorificarea informaţiilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor, promovarea şi asigurarea comunicării permanente şi eficiente între SRI, prin structurile centrale şi teritoriale, şi Parchetul General, prin structurile centrale şi teritoriale. La momentul în care Darius Vîlcov l-a făcut public, protocolul îşi încetase efectele, aşa cum reiese atât din comunicările oficiale făcute de SRI, cât şi din comunicatele de presă ale Parchetului General. Însă, cu toate acestea, iniţiatorii lui l-au considerat în continuare ca fiind un document clasificat cu “secret de stat”, iar instituţia condusă, până în luna aprilie, de Augustin Lazăr, a deschis un dosar penal, a cărui instrumentare a fost coordonată de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

 

Postarea, folosită de Lazăr, ca să o blocheze pe Florea

Întâmplător sau nu, momentul ales de procurorii lui Lazăr să demareze această anchetă a coincis cu faptul că fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a făcut CSM propunerea ca procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Adina Florea, să fie numită în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce, în vara anului trecut, Laura Codruţa Kovesi a fost revocată. Deloc de neglijat este faptul că Adina Florea nu a devenit şefa DNA, deoarece Augustin Lazăr, membru de drept al Secţiei de Procurori de la CSM, i-a făcut acesteia o sesizare la Inspecţia Judiciară, suspicionând, nici mai mult, nici mai puţin, că Adina Florea este cea care i-a pus la dispoziţie lui Darius Vîlcov protocolul încheiat de Lazăr, în 2016, cu directorul SRI, Eduard Hellvig.

Inspecţia Judiciară a clasat dosarul disciplinar, iar Augustin Lazăr a atacat soluţia la Curtea de Apel Bucureşti, cerând anularea raportului de inspecţie şi anchetarea disciplinară a Adinei Florea. În paralel, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică au continuat cercetările, fiind pusă sub acuzare o grefieră de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, pe nume Nicoleta Ichim, care ar fi relatat că Adina Florea i-a solicitat să facă o copie xerox de pe protocolul respectiv, pe care i-a înmânat-o. După ce grefiera a dat aceste declaraţii şi după ce a fost supusă testului cu aparatul poligraf, procurorii lui Lazăr au dispus renunţarea la urmărirea penală împotriva acesteia şi a declinat cauza spre competenţa DIICOT. Deşi, oficial, Adina Florea nu a fost pusă sub acuzare în acest dosar, Klaus Iohannis a refuzat, de două ori, numirea acesteia în funcţia de procuror-şef al DNA, invocând lipsa de la dosar a documentelor de la CNSAS, care să ateste că aceasta nu a colaborat cu Securitatea. Argumentaţia preşedintelui este una lipsită de orice noimă juridică, întrucât CNSAS a verificat-o, în trecut, pe procuroare, neexistând date în legătură cu o astfel de colaborare şi nici indicii referitoare la apariţia vreunei probe care să răstoarne acest verdict.

 

“Coincidenţă”. Anunţul DIICOT, în ziua în care George Maior trebuia să dea cu subsemnatul

Adina Florea a participat, în toamna anului trecut, la concursul organizat de Plenul CSM pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, concurs pe care l-a luat cu brio. Din noua funcţie, procurorul a demarat anchete importante în dosare în care au fost puşi sub acuzare foştii procurori ai “Unităţii de Elită” de la DNA Ploieşti, Lucian Onea, Mircea Negulescu, Cerasela Răileanu sau Savu Alfred, dar şi alţi anchetatori apropiaţi de fosta conducere a DNA, culminând cu deschiderea, în luna decembrie a anului trecut, a dosarului penal în care este inculpată, în prezent, Laura Codruţa Kovesi, acuzată de luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă, în cauza privind aducerea în ţară, de la Jakarta, a lui Nicolae Popa, cu o aeronavă privată pentru care a plătit peste 60.000 de euro Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei firme de construcţii din Ploieşti.

Începerea urmăririi penale faţă de Darius Vîlcov, în luna februarie, a avut loc exact în perioada în care Adina Florea a pus-o, oficial, sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi. Iar acest amănunt a fost făcut public, ieri, exact în ziua în care, în acest dosar, trebuia să fie audiat, ca martor, fostul director al SRI, George Cristian Maior. Asta, după ce, săptămâna trecută, tot ca martor şi tot în acest dosar, a fost audiat fostul prim-adjunct de la SRI, Florian Coldea. Şi mai interesant este faptul că DIICOT a disjuns cauza protocolului făcut public, în 23 august 2018, de Vîlcov, partea care o priveşte pe Adina Florea fiind declinată chiar la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Revenind la momentul ales pentru devoalarea urmăririi penale a lui Vîlcov, George Cristian Maior nu s-a prezentat, ieri, la audieri în dosarul “Jakarta”, deoarece a invocat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, “motive de sănătate”. Iar faptul că s-a început urmărirea penală într-un dosar care are legătură cu Adina Florea, anchetatoarea repatrierii lui Nicolae Popa, nu are cum să fie o simplă coincidenţă.

 

Un alt dosar care poate arunca în aer sistemul. Mită de 500.000 de euro, în sediul SRI

Un alt posibil motiv pentru care a ieşit, ieri, în spaţiul public informaţia că DIICOT îl anchetează, in personam, pe Darius Vîlcov este acela că George Cristian Maior face obiectul unui alt dosar, cu implicaţii deosebit de grave, dezvăluit, în urmă cu două zile, la postul de televiziune Antena 3. Dezvăluiri care trebuie, conform practicii uzuale în această zonă, să fie contracarate cu dezvăluiri mai spectaculoase.

Astfel, conform dezvăluirilor,  omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunţător de serviciu la DNA în mai multe dosare cu importanţă politică, ar fi denunţat, în anul 2015, în faţa fostei procuroare anticorupţie Claudia Roşu, faptul că, în anul 2014, la cererea expresă a lui George Maior, i-ar fi înmânat lui Gabriel Oprea 500.000 de euro, chiar în sediul Serviciului Român de Informaţii din Băneasa. Iar plata s-ar fi făcut în prezenţa fostului director civil al SRI, dar şi a omului de afaceri Nicolae Dumitru, zis Niro. Banii ar fi reprezentat o “sponsorizare” pentru UNPR, partid condus de fostul ministru de Interne şi vicepremier în Cabinetul Ponta, Gabriel Oprea.

Mai departe, informaţiie furnizate pe surse precizează că DNA nu a folosit direct denunţul lui Tiberiu Urdăreanu, ci s-a autosesizat şi a deschis lucrare penală in rem din oficiu. Iar ancheta i-a vizat numai pe Tiberiu Urdăreanu, ca plătitor al acestor bani, pe Gabriel Oprea, ca beneficiar, şi pe Nicolae Dumitru “Niro”, ca martor ocular. Denunţul scris al lui Urdăreanu, în care se face referire şi la George Maior, ar fi fost predat Oficiului Naţional Pentru Protecţia Martorilor. Iar partea cu Oprea, după ce a fost verificată, ar fi fost clasată.

Ei bine, după ce aceste informaţii au fost făcute publice, pe data de 22 mai 2019, Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere de redeschidere a urmăririi penale în cauza în care au calitate de intimaţi Gabriel Oprea, Nicolae Dumitru şi Tiberiu Urdăreanu. Termenul la care va fi judecată această cerere a fost stabilit pentru 31 mai.

 

Darius Vîlcov a fost pus sub urmărire penală pentru că a publicat protocolul dintre SRI şi Parchetul General exact în perioada în care Adina Florea o punea sub acuzare pe fosta şefă a DNA, Laura Kovesi.

 

Anul trecut, pentru aceleaşi motive, Augustin Lazăr a reuşit să blocheze accederea Adinei Florea la şefia DNA, printr-o sesizare la Inspecţia Judiciară şi o anchetă a procurorilor din subordine.

×