
Este vorba despre un contract de peste 12 milioane de euro, parafat pentru patru ani, care vizează realizarea unei baze de date geospațiale a străzilor și trotuarelor din București, prin servicii de scanare terestră și de scanare georadar. Firma care și-a adjudecat acest contract, fiind și singura care a participat la licitația deschisă organizată, aparține unui fost asociat și administrator al grupului de firme UTI, aparținând familiei magnatului Tiberiu Urdăreanu.
Administrația Străzilor București, instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a publicat, la data de 1 decembrie 2024, pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț potrivit căruia intenționează să contracteze servicii de realizare a bazei de date geospațiale a domeniului administrat de Administrația Străzilor București, la care să se adauge implementarea componentelor de gestionare a acesteia.
Conform anunțului de participare citat, această bază de date spațiale trebuie să cuprindă toate elementele de infrastructură aflate pe domeniul gestionat de către Administrația Străzilor București și, pe de altă parte, trebuie ca administrarea acesteia să fie făcută prin intermediul unei platforme informatice „care să conducă la îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor furnizate de administrația publică și reducerea duratei de livrare a serviciilor, ca urmare a solicitărilor societății și instituțiilor”.
În pachetul solicitat intră servicii de cartografiere a zonelor urbane, contractul fiind finanțat din fonduri de la bugetul de stat.
Peste 3 milioane de euro pe an
În vederea atribuirii acestui contract, autoritatea contractantă a organizat o licitație deschisă, impunând ca și criteriu de selecție cel mai bun raport calitate-preț. Adică prețul ofertei urma să cântărească 30% din decizie, iar componentele tehnice 70 de procente.
Durata acestui contract este de 48 de luni, iar valoarea inițială a afacerii a fost estimată la suma de 49.778.412 lei fără TVA, respectiv la 59.236.310,3 lei cu TVA inclusă (12.089.042,92 de euro). Acest lucru înseamnă că Administrația Străzilor era dispusă să plătească, pentru aceste servicii, câte 3.022.260,73 de euro pe an, adică câte 251,855,06 euro pe lună.

La licitația deschisă organizată, autoritatea contractantă a primit două oferte, dintre care una a fost declarată admisibilă, iar cealaltă s-a retras. În aceste condiții, la data de 11 martie 2025, a fost încheiat contractul nr. 7/2025, cu SC Geomatics Integrated Servicers SRL, pentru un preț final negociat de 49.623.603 de lei fără TVA, respectiv de 59.052.087,57 de ei cu tot cu TVA (12.051.446,45 de euro). Concret, municipalitatea va cheltui pentru acest contract câte 3.012.861,61 de euro pe an, respectiv câte 251.071,8 euro pe lună.
Contractul vizează 1.251 de străzi
Potrivit caietului de sarcini care stă la baza acestei afaceri, Administrația Străzilor București are ca obiective construcția de noi poduri și pasaje, administrarea, întreținerea și reabilitarea rețelei stradale, a podurilor și a pasajelor rutiere supra și subterane existente, precum și a lucrărilor de exploatare, întreținere și reparații a sistemului de dirijare și semnalizare rutieră. În acest context, Administrația Străzilor asigură monitorizarea sistemului rutier al rețelei stradale, cum ar fi ampriza străzii - carosabilul și trotuarele, a sistemului de poduri, pasaje, parcări terane, supra și subterane și a sistemelor de semnalizare și siguranță a circulației.
În acest document se precizează că, în anul 2024, Administrația Străzilor București a derulat un proiect pilot pentru realizarea unei baze de date spațiale, proiect care a inclus 4.000 de metri liniari de scanare terestră și 1.000 de metri pătrați de scanare georadar. Prin actualul proiect contractat să vizează unificarea tuturor informațiilor rezultate din procesele de scanare terestră și georadar și implementarea unei platforme informatice Web care să permită: vizualizarea permanentă a imobilelor, ampriză, pasaje, parcări, sisteme de semnalizare a circulației”, realizarea de analize și interogări și a operațiunilor de mentenanță.
În această platformă ar trebui să fie introduse Direcția Drumuri, Direcția Sistematizarea Circulației și Direcția Tehnică. Iar contractul prevede furnizarea serviciilor de scanare terestră pentru străzile aflate în administrarea Administrației Străzilor București, a serviciilor de scanare georadar pentru zonele indicate de Administrația Străzilor București, a serviciilor de actualizare a bazei de date GIS post-scanare și a arhivei digitale și implementarea sistemului informatic integrat pentru gestiunea bazei de date GIS și a operațiilor de întreținere și mentenanță. Caietul de sarcini se referă la 1.252 de străzi.
Legături cu UTI
SC Geomatics Integrated Services SRL, firma care și-a adjudecat acest contract, a fost înființată, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului în data de 17 mai 2018, avându-l ca asociat unic pe Mihai Răzvan Toader. La data de 11 marie 2019, este cooptat ca nou asociat Mihai Ianciu, care va deține 90% din capital social, pentru ca, în noiembrie 2023, Ianciu să devină unicul asociat al societății.
Patronul geomatics Integrated Services SRL, Mihai Ianciu, a mai fost asociat, în cadrul firmei SC Geopixel SRL, alături de firmele magnatului Tiberiu Urdăreanu. Este vorba despre UTI Grup SA și UTI Holding BV. De altfel, până în 2016, Ianciu a fost membru în Consiliul de Administrație al SC Certsign SA, firmă deținută de către UTI Holdings BV și de către UTI Grup SA, dar și din Consiliul de Administrație al SC UTI Grup SA.
În anul 2008, între Primăria Capitalei, pe de o parte, și UTI Systems SA și SC Netcity Telecom SRL, pe de altă parte, a fost încheiat un contract de asociere de lucrări publice pentru executarea rețelei metropolitan de fibră optică a municipiului Buciurești „Netcity”, în sistem de parteneriat public-privat. Din partea Primăriei Capitalei a semnat Adriean Videanu, iar din partea UTI Systems SA a semnat Mihai Ianciu.
Abonat la banii publici. Afaceri de 200 de milioane de lei cu statul
Conform SEAP, Geomatrucs Integrated Services SRL a derulat, în perioada 2018 – 2025, 40 de contracte cu statul. Este vorba despre contracte de cadastrare sau alte servicii similare, a căror valoare totală se ridică la 198.060.333,4 lei cu TVA inclusă, adică 40.420.571,2 euro. Aceste contracte au fost atribuite de 28 de entități publice.
Cele mai importante contracte au fost încheiate cu Administrația Rezervației Biosfera Deltei Dunării (două contracte în valoare de 47.883.463,1 lei cu TVA), cu Centrul Național de Cartografiere (un contract în valoare de 19.257.651 de lei cu TVA), cu Primăria Municipiului Făgăraș (8.740.550 de lei cu TVA), cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (5 contracte în valoare de 47.088.944,6 lei cu TVA) și cu Administrația Străzilor București (un contract în valoare de 59.052.087,6 lei cu TVA).