x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete S-au tăiat banii de renovat grădinițe și școli. S-au dat 800.000 € pentru bariere la Cotroceni

S-au tăiat banii de renovat grădinițe și școli. S-au dat 800.000 € pentru bariere la Cotroceni

de Ion Alexandru    |    22 Sep 2023   •   07:00
S-au tăiat banii de renovat grădinițe și școli. S-au dat 800.000 € pentru bariere la Cotroceni

În timp ce Guvernul pregătește pachetul de legi prin care majorează TVA-ul la o serie de bunuri și servicii, impune impozite mărite pe proprietăți, generând costuri suplimentare pentru traiul cetățeanului, invocând necesitatea acoperirii unei „găuri” de 40 de miliarde de lei la buget, instituția „sărită” de Executiv din schema măsurilor de austeritate, Administrația Prezidențială, dă proba supremă nepăsării.

 

Recent, Președinția a atribuit afacerea, pe care o anunțase încă din cursul lunii iunie, prin care, la Palatul Cotroceni, vor fi montate bariere împotriva atacurilor cu mașină, pentru care s-a încheiat un contract de 800.000 de euro. Asta, în condițiile în care o serie de instituții publice au anulat mai multe licitații care vizează reabilitarea unor clădiri sau achiziția unor bunuri și servicii, având în vedere situația bugetară incertă cu care se vor confrunta în perioada următoare.

 

Contractul privind montarea barierelor retractabile antiatac cu mașină de la Palatul Cotroceni a fost parafată, fără licitație, prin procedură simplificată, în data de 31 august 2023, în ultima zi de vacanță, pentru suma de 3.275.554,16 lei fără TVA, respectiv 3.897.909,5 lei cu tot cu TVA, adică 795.481,7 euro. Față de valoarea estimată inițial a fi cheltuită, prețul final al contractului parafat este mai mic cu „importanta” sumă de 432,7 euro.

Lucrările și serviciile au fost adjudecate de singura asociere de companii care s-au înscris la procedura simplificată organizată, asociere constituită din firmele SC Helinick SRL și SC Athenaeum Construct SRL, iar afacerea încheiată a făcut obiectul unui anunț de atribuire publicat de Administrația prezidențială pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) abia la data de 15 septembrie 2023.

 

Situația din Ucraina, invocată ca motiv al cumpărăturii

 

Reamintim că, în caietul de sarcini, Președinția motiva această achiziție prin faptul că, „în cursul anului 2022, la reluarea analizei de risc de securitate fizică, pe fondul deteriorării climatului regional de securitate și stabilitate, s-a constatat o creștere semnificativă a probabilității de manifestare a unor amenințări generate de utilizarea autovehiculelor ostile pentru forțarea pătrunderii în Complexul Palatul Cotroceni și provocarea de incidente de securitate care pot afecta paza și protecția obiectivului și a demnitarilor care își desfășoară activitatea în interiorul acestuia, precum și securitatea personalului Administrației Prezidențiale și al Muzeului Național Cotroceni. De asemenea, aceste potențiale pericole ale manifestării acestui tip de amenințare constau în distrugeri sau pagube materiale semnificative, inclusiv la adresa valorilor de patrimoniu sau a elementelor de infrastructură critică din cadrul Palatului Cotroceni”.

În București a avut loc, într-adevăr, un atac de genul celui preconizat de Administrația Prezidențială, după invadarea Ucrainei de către Rusia, însă ținta a fost chiar sediul Ambasadei Federației Ruse la București. S-a întâmplat în 6 aprilie 2022, când Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA, a intrat frontal cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei. Autoturismul a luat foc, iar șoferul și-a pierdut viața. Cu două zile înainte, Bogdan Drăghici a postat pe contul său de Facebook un mesaj de susținere a Ucrainei. Iar, o zi mai târziu, a fost condamnat la închisoare într-un dosar în care era acuzat că și-a abuzat sexual propria fiică.

 

Sistemul, capabil să oprească orice mașină care circulă cu 80 km/h

 

Acest sistem de bariere de securitate împotriva autovehiculelor ostile este format din cinci subsisteme destinate tuturor celor cinci puncte de control acces auto de la porțile Marinescu, Leu, Panduri, Ana Davila și Botanică. Cele cinci seturi complet funcționale conțin elemente de blocare de tip bolarzi retractabili mobili, cu urcare și coborâre până la o înălțime de cel puțin 1,3 metri și cel mult 1,5 metri. Bolarzii vor putea fi acționați prin comandă electrică și agregat hidraulic. Sistemele vor fi prevăzute cu posibilitatea de ridicare rapidă, în maximum 3 secunde, pentru contracararea unor situații iminente de atac cu mașini ostile. Fiecare element trebuie să asigure o rezistență la energia de impact cinetic de cel puțin 1852 kJ, adică 7,5 tone masă la o viteză de 80 de kilometri la oră și șasiu pe roată de 100 kN.

Bolarzii vor fi capabili să se ridice în maximum 6 secunde și să coboare în maximum 4 secunde. De asemenea, se vor ridica în maximum 3 secunde de la acționare în caz de urgență. Sistemul va fi prevăzut cu gard electric de protecție, va cântări 1,3 tone fiecare și va fi montat în fundație de beton armat.

 

În acest timp, multe administrații locale își anulează licitațiile

 

Achiziția astfel finalizată are loc într-un context extrem de dificil din punct de vedere economic pentru finanțele României. Guvernul se pregătește să-și asume răspunderea pe un pachet de legi care vor aduce austeritate, atât în mediul economic, cât și în sistemul bugetar.

De altfel, în această perioadă în care Palatul Cotroceni face achiziții absolut halucinante, alte instituții publice anulează achizițiile antamate. Spre exemplu, Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc a anulat, la 22 august și la 21 septembrie, atribuirea a două loturi privind reabilitarea unei grădinițe. De asemenea, Primăria Comunei Sintea Mare a anulat, la 11 septembrie, o licitație privind reabilitarea unei școli generale. Primăria Comunei Olteni a anulat, în 21 septembrie, un contract privind construirea unei piste pentru biciclete, iar Primăria Municipiului Bistrița a anulat, la 4 septembrie, un contract privind reabilitarea energetică a unei grădinițe.

Mai mult, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu a anulat, chiar în ziua în care Administrația Prezidențială atribuia afacerea barierelor, două loturi dintr-un contract privind repararea și întreținerea autospecialelor, autoturismelor și microbuzelor. Iar Consiliul Județean Maramureș a anulat, la 20 septembrie, achiziția pentru reabilitarea Corpului de Internat al unui centru școlar.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: iohannis bariere antiatac cotroceni