Carnagiul care a avut loc, vineri seară, în Clubul „Colectiv”, din centrul Capitalei, pare desprins dintr-un scenariu al unui film de groază, nu doar prin gravitatea evenimentului, ci şi prin istoricul dubios al firmelor în care sunt implicaţi patronii acestui local. Acţionarii şi administratorii firmei care a închiriat subsolul şi parterul clădirii „morţii” deţin alte două afaceri, care activează în domeniul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, incendiate cu intenţie sau acci-dental atât în anul 2010, cât şi în anul 2014. Activând în domeniul barurilor, al organizării de evenimente, precum şi pe piaţa de publicitate, gruparea de afacerişti implicaţi în societatea „Colectiv Club SRL” deţin, împreună sau separat, nu mai puţin de 11 firme, care au avut veni-turi, în ultimul an fiscal declarat prin bilanţuri de-puse, un milion de euro, dar şi pierderi pe măsură.
Aproape toate firmele lor sunt urmărite prin instanţele de judecată pentru neonorarea unor contracte, neplata furnizorilor, sau chiar litigii cu statul, printre care procese intentate de Inspec-toratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.
Ţepari de profesie?
Spaţiul de la subsolul clădirii în care a izbucnit, vineri seară, incendiul devastator, se află în administrarea SC Colectiv Club SRL, cu sediul în sectorul 4 al Capitalei. Firma, care are ca obiect de activitate declarat „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”, a fost înfiinţată în data de 6 octombrie 2014 şi are trei asociaţi persoane fizice: George Alin Anastasescu (cu 47% din acţiuni), Paul Cătălin Gancea (cu 30% din acţiuni) şi Costin Mincu (cu 23% din acţiuni).
Doi dintre asociaţii Colectiv Club SRL, George Alin Anastasescu şi Costin Mincu, sunt parteneri într-o altă societate, SC Music Hall SRL, înfiinţată în anul 2013, cu sediul social chiar la parterul clădirii morţii, din strada Tăbăcarului nr. 7. Şi această societate se ocupă cu baruri şi activităţi de servire a băuturilor.
Astfel, asociatul Paul Cătălin Gancea este acţionar atât în Colectiv Club SRL, cât şi în SC Lemne şi Cuie SRL, SC Gradual Steps SRL şi SC Rename Advertising SRL. Această ultimă societate a fost acţionată în judecată, în luna august a acestui an, de către furnizorul toaletelor ecologice Toi Toi & Dixi SRL, care a cerut Judecătoriei Sectorului 6 să oblige firma lui Gancea să achite preţul unei prestări de servicii, în valoare de 5.372,13 lei. În 2014, firma în cauză a fost acţionată în judecată de societatea de pază Rosega SA, pentru neplata unor facturi de 11.026,08 lei. Ambele procese au fost câştigate de creditori.
Cinci firme, 15 procese
Al treilea partener, care este, potrivit unor surse, liderul informal al acestor afacerişti, se numeşte Costin Mincu, un bucureştean în vârstă de 36 de ani. Potrivit ONRC, acesta este asociat în nu mai puţin de opt companii afiliate acestui grup de afacerişti: SC CVC Mistico SRL, SC Mamut Pub SRL, SC Elephant Club SRL, SC Music Hall SRL, SC Colectiv Club SRL, SC Iunie Events SRL, SC Co Al Co Entertainment SRL şi SC Goblin Bar & Club SRL. Cinci dintre acestea sunt târâte în instanţe pentru neplata unor datorii, în anumite cazuri creditorii cerând executarea silită.
Un amănunt extrem de important este faptul că, aşa cum deja se cunoaşte, în incendiul de vineri, una dintre victime este femeia de serviciu care se ocupa de curăţenie la firmele afaceriştilor. Familia victimei a declarat că patronii o plăteau „la negru”. În acest timp, patru firme ale lui Costin Mincu au fost acţionate în judecată de societatea de curăţenie Side Grup SRL, pentru neplata serviciilor prestate.
SC CVC Mistico SRL a fost sancţionată, în anul 2007, de Primă-ria Comunei Limanu, judeţul Constanţa. În 2009, Tribunalul Constanţa a respins cererea firmei de anulare a acestei amenzi.
SC Mamut Pub SRL are patru procese civile. Primul, deschis în noiembrie 2014, a fost intentat de firma de curăţenie Side Grup SRL, care a cerut plata unor prestaţii efectuate. În 22 ianuarie 2015, Judecătoria Arad a admis cererea.
Plângeri pe bandă
O altă firmă, Belliville International SRL, care se ocupă cu tranzacţii imobiliare pro-prii, a cerut Judecăto-riei Sectorului 3, executarea silită a companiei Mamut Pub SRL. Instanţa a încuviinţat cererea. Producătorul agricol Armaco Distributio SRL a solicitat aceleiaşi instanţe să oblige firma lui Mincu să-şi achite datoriile contractuale, cerere care are termen de judecată în data de 9 noiembrie, iar Enel Energie Muntenia SA s-a îndreptat cu o ce-rere similară, procesul urmând să se judece la 24 noiembrie.
SC Iunie Events SRL, tot a lui Costin Mincu, a fost dată în judecată, anul trecut, de distribuitorul de echipamente electrice Stizomat Comelectro SRL, Judecătoria Sectorului 3 obligând, în septembrie 2014, firma debitoare să achite o datorie de 4.973 lei. În data de 13 mai 2015, SC Iunie Events SRL a fost executată silit de societatea SC Ia Bilet SRL. În 18 octombrie 2015, aceeaşi instanţă admite o cerere privind plata unor datorii de 3.360,72 pe care firma lui Mincu le are la Asociaţia Culturală Româno-Olandeză, încă din noiembrie 2012.
Potrivit bilanţurilor contabile ale acestor 11 firme aparţinând grupării Anastasescu-Gancea-Mincu, depuse pe anul 2014 sau 2013, după caz, valoarea totală a veniturilor încasate se ridică la 4.417.348 de lei, adică un milion de euro. Puţine firme au înregistrat profit, majoritatea declarând pierderi.
Trei incendii figurează în palmaresul celor trei afacerişti, ultimul fiind cel de vineri. Clubul Goblin, din Vama Veche, Clubul Elephant, din Centrul Vechi al Capitalei, şi acum Clubul Colectiv. Niciun caz nu a fost elucidat.
Executare silită pentru neplata băuturilor furnizate
SC Elephant Club SRL, tot a lui Costin Mincu, a acţionat în judecată, în 2012, ITM Bucureşti, care sancţionase societatea. După un parcurs sinuos, cererea Elephant Club SRL a fost respinsă. Tot în 2013, societatea a fost amendată de Poliţia Capitalei, iar Mincu a solicitat anularea în instanţă a procesului-verbal, cerere respinsă. În 18 octombrie anul trecut, firma de curăţenie Side Grup SRL a dat în judecată şi Elephant Club şi a câştigat la Judecătoria Arad. Nu în cele din urmă, distribuitorul de băuturi Maru Liquours SRL cere în instanţă ca Elephant Club să achite suma de 25.053,78 de lei, reprezentând contravaloarea produselor distribuite. SC Co Al Co Entertainment SRL, aparţinând aceluiaşi Costin Mincu, a fost acţionată, la rândul ei, în judecată de firma de curăţenie Side Grup SRL. Judecătoria Constanţa urmează să se pronunţe, la 10 noiembrie 2015, pe o cerere similară formulată de SC Quadrant Amroq Beverages SRL.