x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Băsescu așteaptă în penthouse decizia în procesul evacuării din vila de protocol

Băsescu așteaptă în penthouse decizia în procesul evacuării din vila de protocol

de Ion Alexandru    |    02 Feb 2024   •   08:20
Băsescu așteaptă în penthouse decizia în procesul evacuării din vila de protocol

Judecătoria Sectorului 1 urmează să pronunțe hotărârea pe fond în procesul în care Traian Băsescu se judecă cu RA-APPS pentru anularea notificării de evacuare din vila de protocol din strada Gogol. Băsescu a părăsit această reședință, după ce ÎCCJ l-a declarat definitiv colaborator al Securității.

Alegerile europarlamentare din acest an nu-l mai regăsesc pe „Petrov” pe listele de candidați ale partidului pe care l-a fondat, Partidul Mișcarea Populară. Retragerea, în vară, de la Bruxelles înseamnă o pagubă de peste 230.000 de euro pe an pentru fostul președinte, reprezentând indemnizația de europarlamentar, suma forfetară și diurna de deplasare și de misiune.

Pe data de 8 februarie 2024, ar trebui să fie pronunțată soluția pe fond în procesul  pe care Traian Băsescu l-a intentat, de mai bine de un an, Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), deschis încă din data de 5 decembrie 2022, pentru anularea notificării 2237 din 28 martie 2022, prin care instituția guvernamentală citată l-a evacuat pe fostul președinte al României din vila de protocol pe care acesta a obținut-o după terminarea celui de-al doilea mandat la Palatul Cotroceni, în anul 2015.

În baza Legii 406/2001, privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului, Băsescu a beneficiat, începând cu data de 19 februarie 2015, de dreptul de folosință gratuită a locuinței pentru celebrul imobil situat în strada Gogol, la numărul 2, din Sectorul 1 al Capitalei. 

Însă la data de 23 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv în dosarul 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de Traian Băsescu împotriva hotărârii din data de 20 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, când a fost admisă acțiunea formulată de Colegiul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) și când a fost constatată calitatea de colaborator al Securității a lui Traian Băsescu, fost președinte al României în perioada 2004 - 2014.

După ce a părăsit casa statului, s-a mutat într-un penthouse de 500.000 de euro

În anul 2021, Legea 406/2001 a fost modificată și completată de Parlamentul României, în sensul că „nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”.

Ca urmare, Traian Băsescu și-a pierdut, prin efectul modificărilor aprobate, dreptul la locuința de protocol, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat, fără echivoc, că a avut calitatea de colaborator al Securității, RA-APPS considerând încetat de drept contractual de folosință gratuită a imobilului din strada Gogol.

Atunci, RA-APPS a notificat „titularul și membrii familiei acestuia” că au obligația de a elibera locuința în termen de 30 de zile și că, dacă Băsescu nu pleacă de bunăvoie, urma să fie evacuat. Acest termen s-a împlinit la data de 23 mai 2022, însă Traian Băsescu nu a eliberat locuința, motiv pentru care a fost notificat din nou, de această dată prin intermediul unui executor judecătoresc. Ulterior, fostul președinte a părăsit imobilul din Gogol, mutându-se într-un penthouse, pe care l-a cumpărat într-un cartier rezidențial nou construit, din zona Pieței Domenii. Un apartament de genul celui în care s-a mutat Băsescu se vindea, la acel moment, cu 500.000 de euro.

Procesul, tergiversat de mai bine de un an

Ei, bine, procesul lui Traian Băsescu cu RA-APPS durează, așadar, de mai bine de un an de la data deschiderii lui, dar situația privind pretenția fostului președinte de a beneficia, în continuare, de privilegiile unui ex-șef de stat, în ciuda sentinței definitive de colaborator al Securității fac obiectul acestui litigiu de aproape doi ani.

Dosarul împotriva RA-APPS a început să fie judecat, la Judecătoria Sectorului 1, abia în data de 16 martie 2023, demarând cu o amânare. După care, Judecătoria Sectorului 1 a constatat că nu are competența materială de a judeca speța, motiv pentru care și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Această din urmă instanță a constatat însă, la rândul ei, că nici ea nu este aptă să judece dosarul în cauză, motiv pentru care a dispus ca această competență să revină, totuși, Judecătoriei Sectorului 1. Întoarsă speța aici, judecătorii au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a dezlega acest conflict de competență. Instanța supremă a decis, în cele din urmă, că dosarul se va judeca, pe fond, la Judecătoria Sectorului 1.

Există și alte litigii pentru recuperarea privilegiilor

Reîntors „acasă”, dosarul a mai avut însă de așteptat, pentru că, în 16 noiembrie 2023, în proces a fost formulată o cerere de intervenție accesorie de către un cetățean pe nume Nicodim Lupea, care a solicitat și acordarea unui ajutor public judiciar. Judecătorii au stabilit, atunci, să amâne pronunțarea soluției pe fond pentru data de 8 februarie 2024.

De altfel, Traian Băsescu se judecă în instanțe și cu alte instituții ale statului român care, după decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-au retras fostului președinte beneficiile acordate în baza Legii 406/2001. Este vorba despre Serviciul de Protecție și Pază, care și-a retras serviciul de pază, aghiotantul, șoferul și mașina, dar și despre Administrația Prezidențială, care a sistat plata indemnizației de fost președinte al României, precum și salarizarea unui secretar acordat lui Băsescu pentru cabinetul său de lucru.

Partidul nu l-a mai pus pe lista pentru Bruxelles

Anul acesta, situația lui Băsescu nu pare a fi cea mai fericită. Recent, el a fost internat în Spitalul Militar Central, cu o gripă de tip A, urmând a fi, astăzi, externat, însă cu mențiunea că va folosi la domiciliu un aparat cu oxigen. 

Cea mai dură lovitură pentru Băsescu pare a fi aceea că nu a fost trecut pe lista electorală a PMP pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie. Asta, după ce partidul s-a aliat cu USR și cu Forța Dreptei în proaspăta Alianță Dreapta Unită. Băsescu pierde, așadar, sume importante de bani, odată ce nu va mai avea calitatea de eurodeputat, cum ar fi 88.140 de euro pe an reprezentând indemnizația de membru al Parlamentului European, 91.388 de euro pe an reprezentând diurna de deplasare, diurna de distanță și misiune, și 57.538 de euro pe an reprezentând suma forfetară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×