x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Contractele lui Emil Boc pentru fosta sa secretară

Contractele lui Emil Boc pentru fosta sa secretară

de Ion Alexandru    |    10 Mar 2016   •   15:00
Contractele lui Emil Boc pentru fosta sa secretară
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Omul de bază al lui Traian Băsescu, în perioada în care PDL s-a aflat la guvernare, Emil Boc, a transformat Primăria Municipiului Cluj-Napoca într-o vacă de muls pentru cercurile de interese care gravitează în jurul său. Actualul primar şi viitor candidat la funcţia de edil, din partea Partidului Naţional Liberal, a reuşit performanţa ca mai multe contracte finanţate din fonduri europene, derulate la nivel local, să încapă pe mâna unor firme controlate de fosta sa secretară de la Primărie, Simona Iren Istrătescu, căsătorită cu unul dintre miliardarii oraşului, Sorin Dan.

Toate contractele au fost atribuite firmelor în cauză prin încredinţare directă şi au vizat finanţarea unor campanii de publicitate pentru promovarea unor proiecte asigurate, de asemenea, din fonduri europene. În lanţul trofic al afacerilor derulate de familia Istrătescu – Dan se regăseşte şi un nume celebru din media centrală, respectiv acela al jurnalistului Rareş Bogdan, a cărui firmă a fost, de asemenea, abonată la contractele primăriei conduse de Emil Boc.

Aceste amănunte întăresc ideea conform căreia Emil Boc a transformat Primăria Cluj-Napoca într-o adevărată afacere de familie, după ce, acelaşi primar, şi-a angajat rudele în funcţii publice locale, iar unei nepoate prin alianţă instituţia i-a pus la dipsoziţie chiar o locuinţă socială.

Scandalurile legate de nepotism sunt deja bine cunoscute în ceea ce priveşte primăria păstorită de fostul premier al lui Traian Băsescu, Emil Boc. Însă toate informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la aceste aspect nu au suscitat, până în prezent, interesul organelor de anchetă.

De la Secretariatul Primăriei, direct în afaceri. Cu aceeaşi Primărie

Simona Iren Istrătescu (căsătorită Dan) a lucrat, până în anul 2010, la Primăria Cluj-Napoca. Potrivit unei declaraţii de avere înregistrate în luna iunie a anului 2009, ea ocupa funcţia de şef Serviciu Protocol Secretariat din cadrul instituţiei conduse, până cu o jumătate de an înainte, de Emil Boc şi, ulterior, de către succesorul penal al acestuia, Sorin Apostu.

Din acest document, nu reiese anvergura afacerilor pe care aceasta le-a derulat, doar câţiva ani mai târziu. Astfel, Simona Iren Istrătescu nu declara nicio suprafaţă de teren aflată în proprietatea ei, niciun imobil şi doar un autoturism Opel, achiziţionat prin credit bancar, achitând un avans de 18.000 lei.

Fosta secretară nu deţinea, potrivit acestui document, nici obiecte de valoare şi nici conturi sau depozite bancare. Avea, în schimb, datorii la bănci. Un credit în valoare de aproximativ 34.000 de lei la Volskbank, luat în 2007 şi scadent în anul 2014, şi altul la Banca Transilvania, în valoare de 13.300 de lei, contractat în 2008 şi scadent în 2009.

În privinţa veniturilor declarate, Simona Iren Istrătescu (Dan) preciza, la vremea respectivă, un salariu anual în cuantum de 32.706 lei şi încă 13.994 lei, încasaţi ca broker şi agent de marketing la o companie de profil din Cluj.

Contracte pe bandă rulantă

Începând cu anul 2012, însă, situaţia fostei secretare a primarului Municipiului Cluj-Napoca s-a schimbat vertiginos. Ea a devenit, între timp, soţia omului de afaceri local Sorin Lucian Ioan Dan, inclus chiar şi Top 300 milionari. Unele dintre afacerile în care este implicată Simona Iren Dan (Istrătescu) au fost derulate chiar cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, la jumătatea anului 2013, Primăria Cluj-Napoca, la conducerea căreia se afla din nou Emil Boc, a acordat, prin încredinţare directă, un contract finanţat din fonduri europene, companiei SC Corporate Image Development SRL. Contractul viza achiziţia unor servicii de publicitate pentru centrul funcţional “Ţara Minunilor” şi a avut o valoare de 6.672 lei.

Cu o lună înainte, aceeaşi companie a încasat, de la aceeaşi primărie, tot prin încredinţare directă, un contract în valoare de 16.000 de euro, pentru prestarea unor servicii de publicitate aferente proiectului “Buftea Cluj”, finanţat, de asemenea, tot din fonduri europene.

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, societatea Corporate Image Development SRL, înfiinţată în februarie 2010, are doi acţionari. Unul este Horaţiu Sorin Dan, fiul omului de afaceri Sorin Lucian Ioan Dan, care deţine 50% din acţiuni, iar celălalt este Simona Iren Dan (Istrătescu), tot cu 50% aport la capitalul social. Societatea are ca obiect de activitate “agenţiile de publicitate”.

Sediul firmei este într-o cameră de hotel din incinta City Plaza şi avea, la vremea derulării acestor contracte, un singur angajat. În aceste condiţii, compania s-a angajat să presteze pentru Primăria Cluj-Napoca activităţi de confecţionare a 2.000 de pliante publicitare, să asigure publicarea în presă a zece anunţuri, să redacteze două comunicate de presă şi să organizeze două coferinţe de presă, unde să întocmească 200 de mape de presă, precum şi să înfiinţeze un site aferent proiectului “Buftea Cluj”.

Valoarea acestui proiect era de 68 de milioane de lei şi a vizat construirea a patru clădiri, cu parcări subterane pe două niveluri, cu anexe pentru proiectarea de filme, birouri, un studio de film şi mai multe ateliere de creaţie.

Alte fonduri, distribuite “cu manta” către firmele Simonei

Fosta secretară a lui Boc a mai încasat, însă, şi alte contracte de la Primărie, prin intermediul altor companii. Este vorba despre evenimentul “Comedy Cluj” 2012, unde municipalitatea a pus la bătaie suma de 120.000 de lei, bani care au fost direcţionaţi către Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană, deţinută de Sorin Lucian Ioan Dan. O jumătate din această sumă a fost distribuită, ulterior, din fundaţie către societatea Innover Printing SRL, controlată de Simona Iren Dan (Istrătescu), pentru prestarea de servicii de publicitate.


Tot în 2012, Primăria Cluj-Napoca a comandat calendare, mape, cărţi de vizită şi sacoşe, în valoare de 77.500 de lei, servicii pe care le-a prestat aceeaşi companie SC Innover Printing SRL. Un an mai târziu, în 2013, societatea în cauză presta acelaşi tip de servicii pentru Primăria lui Emil Boc. În total, firma a încasat, prin această metodă, suma de 45.000 de euro.

SC Innover Printing SRL a fost, până în mai 2014, asociat persoană juridică, deţinând un pachet de 5% din acţiuni, la SC MayFair Properties SRL Cluj-Napoca. Restul de 95% din părţile sociale sunt deţinute de Simona Iren Dan (Istrătescu), aceasta din urmă fiind şi administratorul firmei. Societatea se ocupă cu închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

În 6 mai 2014, SC Innover Printing SRL a cesionat părţile sociale deţinute la MayFair Properties SRL către fiul afaceristului Dan, Horaţiu Sorin Dan.

Legături interesante cu oameni din presă

O altă companie controlată de fosta secretară a primarului de la Cluj face legătura cu un cerc de interese media extrem de influent la nivel local, extins chiar şi la nivel central, în ultimii ani. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, până în august 2015, societatea SC Transilvania Real Estate SRL era deţinută de afaceristul Sorin Lucian Ioan Dan şi de un anume Liviu Claudiu Sugaru, din Bistriţa. Dan deţinea 80% din acţiuni, în timp ce Sugaru restul de 20 de procente.


În 25 august 2015, Sugaru decide să cedeze părţile sociale către soţia lui Dan, fosta secretară a Primăriei, Simona Iren Dan (Istrătescu). SC Transilvania Real Estate SRL a deţinut, la rândul ei, acţiuni, în proporţie de 47 la sută, ca persoană juridică, în cadrul unei alte societăţi – SC Cleaver Media SRL. Ceilalţi asociaţi erau, în anul 2009, Sorin Lucian Ioan Dan (13%), un anume Mihai Andrei Moga (6%) şi jurnalistul Rareş Ioan Bogdan (vedeta Realităţii TV), cu un procent de 34% din părţile sociale.

În aprilie 2009, Rareş Bogdan şi Mihai Andrei Moga şi-au cesionat acţiunile, ieşind din firmă, pentru ca, în 22 ocombrie 2009, acţionariatul să se schimbe din nou. Astfel, Sorin Lucian Ioan Dan cesionează acţiunile către offshore-ul cipriot Rollingstock Trading Limited, reprezentat de un anume Ioan Flavius Pop, în timp ce SC Transilvania Real Estate SRL îi vinde acţiunile jurnalistului Rareş Bogdan.

În urma acestor mişculaţii, căsuţa poştală cipriotă devine acţionar cu 50% din SC Cleaver Media SRL, în timp ce cealaltă jumătate din părţile sociale i-au revenit jurnalistului Rareş Bogdan.

Şi firma lui Rareş Bogdan a prestat pentru Primăria lui Boc

De altfel, Antena 3 a dezvăluit, anul trecut, faptul că însuşi Rareş Bogdan, printr-o firmă din care face parte şi fratele jurnalistului, Horia Marius Bogdan, a prestat servicii pentru Primăria Cluj-Napoca. Este vorba despre societatea SC Trend Communication SRL, care a derulat, în perioada 2007-2014 (incluzând şi perioada în care Simona Iren Dan Istrătescu lucra la cabinetul primarului), două contracte, în valoare totală de 25.771,6 euro, pentru prestarea unor servicii de publicitate.
Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a dezvăluit, de asemenea, că firma controlată de fraţii Bogdan a încasat în perioada 2007-2008, de la Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor, zece contracte în valoare totală de 308.708,95 lei cu TVA, pentru servicii de organizare de evenimente, dar şi un alt contract, în valoare de 17.227,64 euro cu TVA, de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR), pentru prestarea de servicii de monitorizare a presei scrise, online, TV şi radio.

Nepotisme în formă continuată, marca Emil Boc

În 2008, Emil Boc a promovat o hotărâre de consiliu local, prin care dorea ca mai multe locuinţe din fondul statului, administrate de Primăria Cluj-Napoca, să fie atribuite unor persoane. Printre cei care au primit locuinţe de la primărie se numără şi fosta soţie a nepotului primarului Emil Boc. Doar 50 de apartamente destinate tinerilor cu vârsta de până în 35 de ani fuseseră scoase pe piaţă şi au fost atribuite în funcţie de punctajul obţinut de fiecare pretendent.

Peste 460 de tineri au depus dosare, însă doar 50 au şi primit o locuinţă, inclusiv viitoarea rudă prin alianţă a primarului. După căsătoria cu nepotul primarului, tânăra în cauză a primit de la Emil Boc chiar şi un post în administraţia locală. Nepotismul este mai mult decât evident. Emil Boc este candidatul la alegerile din vara acestui an pentru un nou post de primar al Municipiului Cluj-Napoca, din partea Partidului Naţional Liberal.

Apar tot mai multe nepoate

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Este deja de notorietate cazul unei alte nepoate, Eugenia Mihaela Boc, fiica vărului primar al lui Emil Boc, angajată la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în timpul primului mandat de primar, mutată la Bucureşti, la Secretariatul General al Guvernului, când Emil Boc deţinea funcţia de preşedinte al PDL şi de premier al Guvernului României, după care readusă pe un post de inspector, în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, unde se află şi în prezent.


O altă nepoată a lui Emil Boc se numeşte Dorina Perşa Boc, care a ocupat, în perioada “portocalie”, funcţia de şef al compartimentului relaţii publice al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. Numirea ei acolo a avut loc în anul 2009 şi a fost dezvăluită de preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj. Mai mult, soţul Dorinei, Dan Perşa Boc, a devenit, la rândul lui, şef al serviciului trafic al aceleiaşi Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, imediat după ce Emil Boc a preluat mandatul de prim-ministru al Guvernului României.

 

×
Subiecte în articol: emil boc