x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete "Rodica Culcer execută ordinele primului acoperit al ţării"

"Rodica Culcer execută ordinele primului acoperit al ţării"

de Gabriela Antoniu    |    Anca Nicoleanu    |    19 Ian 2011   •   17:33
"Rodica Culcer execută ordinele primului acoperit al ţării"

147529-.jpgActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei a trimis o sesizare Comisiei de Etică a TVR şi preşedintelui director general al TVR Alexandru Lăzescu în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de mesajul politic transmis de şefa ştirilor TVR, Rodica Culcer, la conferinţa "Reforma instituţională a statului. Stat asistenţial, stat minimal, stat eficient?", organizată marţi de Ins­titutul de Studii Populare (ISP) şi transmisă parţial  de TVR. O îngrijorare justificată având în vedere că postul public de televiziune este plătit din bani publici, atât prin subvenţiile primite de la bugetul de stat, cât şi prin abonamente. Mai mult, în timp ce altor angajaţi la stat li s-au luat 25% din lefuri şi au ajuns să trăiască din salarii de mizerie , bugetara şi "pensionata" pe caz de boală Rodica Culcer a câş­ti­gat în 2009 de la TVR 119.130 de lei net, ceea ce înseamnă un salariu net lunar de aproximativ 10.000 lei.

În sesizarea ActiveWatch – Agenţia de Mo­ni­­torizare a Presei se arată că dezbaterea organizată marţi sub auspiciile ISP, fundaţie afi­lia­tă PDL, "a avut un evident caracter ideologic, su­biectele discutate fiind strâns legate de mă­su­rile economice adoptate de guvernul Boc în ul­timii ani". "Printre vorbitori s-au aflat nume importante din cadrul PDL, dar şi înalţi demnitari, printre care Preşedintele statului, Traian Băsescu şi, respectiv, premierul Emil Boc. În contextul acesta, considerăm că intervenţia în dezbatere a şefului ştirilor TVR, Rodica Culcer, este inacceptabilă. Discursul doamnei Culcer a fost impregnat de poziţii ideologice partizane direcţionate în sprijinul măsurilor guvernului Boc. Considerăm că o astfel de luare de po­ziţie este incompatibilă cu funcţia deţinută de doamna Culcer (Director – Departament Emisiuni Informative şi Sport), pentru că al­te­rează grav independenţa şi imparţialitatea te­levi­ziunii publice. Este dreptul oricărui jurna­list să aibă propriile opţiuni ideologice, pe care şi le poate exprima inclusiv prin intermediul presei. Astfel de opţiuni partizane nu îşi au, însă, locul în mass-media publice, mai ales în contextul în care TVR îşi declară eforturile de a recâştiga credibilitate şi a se desprinde de imaginea de instituţie obedientă faţă de «pu­tere». Mai mult, Rodica Culcer nu a folosit mass-media pentru a-şi exprima aceste opţiuni, ci un eveniment al unui partid politic, unde se aflau cei mai înalţi demnitari ai statului, chintesenţa a ceea ce numim public «puterea»", se arată în sesizarea AW-AMP, trimisă miercuri seara Comisiei de Etică a TVR. Organizaţia solicită  Comisiei de Etica a TVR să analizeze dacă faptele Rodicăi Culcer încalcă sau nu Statutul Jurnalistului din TVR şi să comunice public concluziile cât mai curând posibil.

Fostul director al TVR a comentat pentru Jurnalul Naţional atitudinea Rodicăi Culcer.
"Nu e o surpriză pentru mine. O cunosc bine pe doamna Culcer, e un activist politic faţă de care există suspiciuni că ar fi un ofiţer de Securitate sub acoperire încă dinainte de 1989. Drept pentru care acţiunile doamnei Culcer pot fi considerate şi ca executări de ordine primite. Obstinaţia cu care preşedintele Băsescu şi-a dorit-o la conducerea ştirilor TVR este prin fiecare gest şi acţiune ale doamnei argumentată astăzi, în sensul că execută ordinele primului acoperit al ţării", ne-a declarat Valentin Nicolau, preşedinte director general al TVR în perioada 2002-2005.

Alexandru Lăzescu, actualul preşedinte-di­rector general al TVR, este plecat în străi­nă­tate, ne-au informat reprezentanţii  Departamentului de Comunicare al instituţiei. În aceste condiţii,  Larisa Ghiţulescu, şefa Departamentului Comunicare al TVR, ne-a declarat: "Potrivit statutului ziaristului din SRTv, Comisia de Etică şi Arbitraj (CEA) este cea care «audia­ză, analizează şi propune soluţii în toate si­tuaţiile în care activitatea unui ziarist din televi­ziunea publică intră în conflict cu prevederile actualului Statut». Tot CEA este cea care «ia în discuţie dosarele prezentate de către Serviciul de ombudsman al Societăţii, audiază părţile, întocmeşte rapoarte şi rezoluţii ce vor fi înaintate Comitetului director, preşedintelui director general sau, în caz de interes major, Con­siliu­lui de Administraţie.» În consecinţă, de îndată ce CEA va lua o decizie în urma sesizării făcute de ActiveWatch – cu privire la participa­rea Rodicăi Culcer la conferinţa «Reforma instituţională a statului. Stat asistenţial, stat minimal, stat eficient?», organizată de Institutul de Studii Populare – vă vom comunica".

Atitudinea servilă şi derapajele profesio­nale prestate de Rodica Culcer pe banii contibuabililor nu au scăpat nici Fundaţiei Horia Rusu care îi oferă acesteia posibilitatea să demonstreze că nu face favoruri Puterii. Aşa că i-a trimis Rodicăi Culcer o scrisoare deschisă în care îi cere ca dezbaterile pe care Fundaţia Horia Rusu le or­ga­nizează în cadrul proiectului "Comisia pentru o noua Constituţie" să be­ne­ficieze de acelaşi timp de emisie precum cel acordat Institutului de Studii Populare, respectându-se astfel "spiri­tul valorilor echidistanţei, imparţialităţii şi responsabilităţii, pe care însăşi televiziunea publică le invoca".

Reprezentanţii fundaţiei susţin că transmisiunea simpozionului organizat de Institutul de Studii Populare, în direct, într-o Ediţie Specială, la care au participat "mulţi membri de vază ai partidului de guvernământ, în frunte cu însuşi preşedintele Traian Băsescu" a încălcat statutul şi a trecut peste principiile de obiectivitate şi imparţialitate menţionate expli­cit în legea privind organizarea şi funcţionarea  TVR. "Pentru că sperăm că trăim încă într-un stat de drept, în care legile sunt respectate, Fundaţia Horia Rusu vă oferă oportunitatea de a arăta că TVR este o televiziune obiectivă, liberă şi imparţială. Dorim să ne alăturăm efortului dumneavoastră de a populariza reforma statului, oferindu-vă, pentru a fi transmise în direct, dezbaterile organizate de fundaţia noastră în cadrul proiectului "Comisia pentru o noua Constituţie", se arată în scrisoarea deschisă.  Reprezentanţii Fundaţiei Horia Rusu susţin că fac această cerere, iar aprobarea ei ar însemna că "televiziunea publică nu este părtinitoare în viaţa politică a României."

"Fundaţia Horia Rusu va solicita să transmi­teţi şi aceste dezbateri, într-o nouă Ediţie Specială, după ce, în prealabil le-aţi anunţat pe site timp de 48 de ore. Următoarea dezbatere, pe o temă care îl preocupă pe însuşi preşedintele Traian Băsescu, se referă la raporturile dintre Parlament, Preşedinte şi Guvern, iar lista invitaţilor include personalităţi de prim rang ale statului român", se mai arată în scrisoare.

Turcan aşteaptă sesizări. Până atunci o laudă pe Culcer
Preşedintelui comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, deputatul PD-L Raluca Turcan i-a fost pe plac discursul po­litic ţinut de şefa şti­rilor de la TVR, Rodica Culcer la confe­rinţa or­ga­nizată marţi de Ins­titutul de Studii Popula­re. "Am participat la acea dezbatere şi mi-aş dori ca acei care aruncă cu piatra de la distan­ţă să asculte dicursul ţinut de doamna Culcer, liniştiţi, fără emoţie, pentru că a fost o intervenţie pe fond, care necesită multe reflecţii", a spus Turcan. Deşi TVR este una dintre insti­tu­ţiile aflate sub control parlamentar, Turcan a precizat că pe politică editorială nu se poate pronunţa decât Co­mi­sia de Etică a postului pu­blic. Preşedintele comisiei de cultură a C­a­me­rei a amintit că este încă vacanţă la Parlament şi nici nu a fost primită vreo sesizare în acest caz. Turcan a susţinut că TVR răs­pun­de anual în faţa Parlamentului, atunci când se discută ra­portul de activitate, sau când sunt audiaţi candidaţii pentru Consiliul de Admi­nis­traţie al postului public. "Putem avea dis­cu­ţii în cadrul comisiei dacă suntem sesizaţi... Când au fost încălcări grave au fost constitui­te co­misii de anchetă", a mai spus Turcan. Co­misia de Etică şi Arbitraj a TVR cuprinde şapte mem­bri, validaţi de Consiliul de Adminis­tra­ţie în decembrie 2010, în urma alegerilor des­fă­şurate în noiembrie-decembrie. Aceştia sunt: Gruşcă Horia Narcis, Hobana Ion Sorin, Avram Gabriela, Mureşan Ioana Gabriela, To­mulică Bogdan, Ştefănescu Loara (reprezentant al Preşedintelui-Director General), Pă­cu­ra­riu Irina (reprezentant al Consiliului de Ad­mi­nistraţie). (Carmen Vintilă, Oana Maria Bâltoc)

Aşteptăm nemulţumirile dumneavoastră!
Jurnalul Naţional vine în sprijinul tuturor  celor care au abonamente la TVR şi le oferă posibilitatea de a-şi face cunoscute nemulţumirile despre serviciile postului public de televiziune la adresa tvr@jurnalul.ro. De asemenea, recomandăm angajaţilor TVR să-şi facă abonamente la Jurnalul Naţional întrucât vor urma dezvăluiri importante despre şefii lor.



×