Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sentința definitivă a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, după ce Stoicu fusese achitat de instanța de fond, respectiv de Tribunalul Arad. Condamnarea a fost dată fără o examinare efectivă a probelor și fără ca inculpatul să fie audiat, deși fusese achitat în primă instanță, în baza acelorași probe care au condus la condamnarea sa.
Astfel, prin sentința penală din 4 aprilie 2017, Tribunalul Arad a dispus achitarea lui Lucian Viorel Stoicu, constatând că acesta, în calitate de agricultor, a depus, la data de 14 mai 2013, o cerere pentru acordarea unei subvenții pentru suprafața de 46.71 de hectare de teren agricol. Potrivit adeverinței ce conținea date extrase din registrul agricol, bărbatul cultiva terenuri pe teritoriul comunei arădene Vinja. Tribunalul Arad a subliniat că această cerere era însoțită de documente, inclusiv de titlurile de proprietate asupra terenurilor și contractele de comodat pentru parcelele agricole aparținând altor persoane. Stoicu a făcut chiar obiectul unor controale administrative, înainte de aprobarea cererii, la 10 octombrie 2013, de Centrul Județean Arad al APIA, fiindu-i plătită, ulterior, subvenția totală de 6.500 de euro.
Tribunalul Arad a desființat probele puse de DNA în dosar
DNA, prin Serviciul Teritorial Timișoara, l-a trimis, în 2016, pe Lucian Viorel Stoicu în judecată, acuzându-l de folosirea de documente false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal. Conform rechizitoriului, Stoicu ar fi prezentat, în opinia procurorilor, pentru o parte din terenurile agricole declarate în cererea sa, contracte de comodat false.
Tribunalul Arad a stabilit, însă, că, din probele administrate, reieșea că Stoicu exploatase efectiv aceste terenuri, îndeplinind condiția necesară pentru obținerea subvenției. Mai mult, judecătorii arătau că nu există niciun indiciu că acele contracte de comodat au fost falsificate și că DNA nu a reușit să dovedească faptul că bărbatul a acționat cu rea-credință pentru a obține subvenția de la APIA.
Sentința finală, fără ca inculpatul să fie măcar prezent la judecată
DNA și APIA au contestat sentința la Curtea de Apel Timișoara. Procesul a avut loc pe 24 octombrie 2017, în absența lui Lucian Viorel Stoicu. Atunci, instanța de apel a dispus condamnarea agricultorului la o pedeapsă de doi ani și o lună de închisoare cu suspendare, pentru obținerea pe nedrept a subvenției de la APIA, fapta fiind considerată una de corupție.
Curtea de Apel Timișoara a considerat că intenția directă a lui Stoicu „putea fi dedusă în mod rezonabil din faptul că știa că subvenția nu putea fi acordată decât în baza unor documente doveditoare, și anume contractele de comodat și datele din registrul agricol”.
Cauza a ajuns, în 2018, pe masa Curții Europene a Drepturilor Omului, iar, încă de la început, CEDO a arătat că „atunci când o instanță de control judiciar este competentă să analizeze atât situația de fapt, cât și chestiunile de drept și să studieze în ansamblu problema vinovăției, ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis actul considerat drept infracțiune.
Curtea Europeană distruge modul în care au acționat judecătorii timișoreni
Conform motivării CEDO, partea română, chemată în acest proces, nu a contestat în fața Curții faptuiul că, după ce a fost achitat în primă instanță, Lucian Viorel Stoicu a fost condamnat de Curtea de Apel Timișoara „doar pe baza unei interpretări de către aceasta a probelor care fuseseră deja analizate de prima instanță, fără să-l fi acultat pe inculpat, în persoană, și fără să fi examinat direct probele, în pofida cererii formulate de parchet în acest sens”.
„Elementele de probă pe care Curtea de Apel Timișoara a trebuit să le analizeze, pentru a se putea pronunța cu privire la vinovăția reclamantului, aveau, în esență, caracter public, această instanță fiind sesizată să stabilească dacă reclamantul a acționat sau nu cu rea-credință la momentul depunerii cererii de solicitare a unei subvenții”, mai precizează judecătorii CEDO. Curtea Europeană mai notează că „având în vedere miza aflată în joc pentru Lucian Viorel Stoicu, CEDO nu este convinsă că probele reținute de instanța de apel pentru condamnarea persoanei în cauză, în cadrul deciziei sale de infirmare a achitării, puteau fi solicitate în cadrul unui proces echitabil fără o examinare directă a probelor și, în special, fără audierea în persoană a inculpatului”.
Judecătorii europeni atrag atenția că instanța de apel „era obligată să ia măsurile necesare pentru a asigura un proces echitabil, chiar dacă inculpatul nu a formulat o cerere prin care să solicite în mod expres să fie audiat”. CEDO apreciază că „condamnarea lui Lucian Viorel Stoicu, în apel, fără ca acesta să fi fost audiat de instanța de apel și, deși fusese achitat în primă instanță, nu a respectat cerințele unui proces echitabil, fiind încălcat, astfel, articolul 6 din Convenția CEDO”.
Curtea a condamnat, în acest dosar, statul român la plata către Stoicu, în termen de trei luni, a sumei de 4.000 de euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, la care se adaugă 450 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
