x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Denunțătorul-șef al DNA intră în PNRR

Denunțătorul-șef al DNA intră în PNRR

de Ion Alexandru    |    27 Mar 2023   •   08:00
Denunțătorul-șef al  DNA intră în PNRR

Grupul de firme UTI, controlate de afaceristul Tiberiu Urdăreanu, denunțătorul mai multor politicieni cu greutate, s-a remarcat, în ultimii mulți ani, ca fiind un abonat la contractele cu statul. Însă în primăvara acestui an, aceste afaceri cu statul au atins un nou nivel.

Mai exact, una dintre companiile UTI câștigă contracte care au legătură și cu fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre implementarea a două jaloane din PNRR, cu privire la dezvoltarea portalului achizițiilor publice și interconectarea acestuia cu mai multe baze de date oficiale, printre care cele gestionate de Agenția Națională de Integritate, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Spațiul Privat Virtual și aplicația MySMISS. Contractul a fost atribuit, săptămâna trecută, de Autoritatea pentru Digitalizarea României și prima sa etapă trebuie finalizată până în 15 decembrie 2023. A doua etapă trebuie implementată până la jumătatea lunii martie a anului 2025.

 

În 4 septembrie 2022, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) publica pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț conform căruia a inițiat o procedură de achiziție care are ca obiect dezvoltarea de funcționalități noi chiar pentru portalul SEAP, cu finanțare din PNRR. Concret, scopul procedurii de atribuire anunțată era acela de a achiziționa servicii de dezvoltare software în vederea interconectării și interoperabilității SEAP cu alte baze de date și aplicații, dezvoltarea și implementarea contractelor, a facturilor și a plăților electronice, precum și a unor formulare electronice în procesul de evaluare a ofertelor de achiziții publice.

Interesant în cazul acestei afaceri este că ADR a anunțat, încă de la debutul declanșării procedurii de achiziție a acestor servicii, că un eventual contract „va fi încheiat cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu această destinație”. „În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate până la momentul deliberării în SEAP a ofertei câștigătoare, autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică”, se mai notează în documentația de atribuire.

 

Au fost doi ofertanți, însă unul a părăsit cursa

 

Acest avertisment al Autorității pentru Digitalizarea României vine în contextul în care finanțarea proiectului licitat se realizează prin PNRR. Mai exact, prin Componenta C14, Reforma 8 – „reformarea sistemului național de achiziții publice”, care cuprinde două jaloane.

Primul este Jalonul 437 „SEAP interconectat și interoperabil în cadrul Componentei C14 – Buna guvernanță –, Reforma 8 – reformarea sistemului de achiziții publice, unde prima cerință se referă la intrerconectarea și interoperabilitatea cu alte baze de date ale Sistemului Electronic al Achizițiilor Publice”. Termenul de implementare a acestui jalon este data de 15 decembrie 2023.

Al doilea este Jalonul 438, care se referă la sistemul electronic operațional (implementarea formularelor electronice și extinderea funcționalităților SEAP) din cadrul aceleiași Componente C14. Cerința specifică, de data aceasta, are termen de implementare până la data de 15 martie 2025.

Pentru contractarea acestor produse și servicii, Autoritatea pentru Digitalizarea României a organizat o licitație deschisă, având criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț, punând la bătaie suma de 6.676.387,2 lei fără TVA, respectiv 7.944.900,8 lei cu tot cu TVA (1.621.408,3 euro).

La procedură însă au fost primite doar două oferte, iar, așa cum rezultă din documentația de atribuire, una dintre companiile ofertante a decis, în final, să se retragă din cursă. Astfel, rămânând cu o singură ofertă admisibilă, Autoritatea pentru Digitalizarea României a încheiat cu societatea care a înaintat-o, la data de 21 martie 2023, contractul nr. 21/2023 în valoare finală de 6.635.289,6 lei fără TVA, respectiv de 7.895.984,6 lei cu TVA inclusă (1.611.425,4 euro).

Compania adjudecătoare se numește SC Altimate SA și, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), este deținută de un grup de trei firme, toate controlate de controversatul om de afaceri Tiberiu Urdăreanu: UTI Real Estate Development SRL, UTI Grup SRL și TIU Investments and Management SRL.

 

SEAP va fi interconectat cu ANI, Cazierul Judiciar, Spațiul Virtual Privat și cu aplicația MySMISS

 

Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza achiziției făcute de Autoritatea pentru Digitalizarea României, în 2014 a fost demarat proiectul SICAP, care a fost dat în funcțiune în anul 2018. Vechiul SEAP ajunsese, se arată în aceste documente, la un grad de utilizare care nu mai era în concordanță cu propria capacitate tehnologică. Spre exemplu, dacă în anul 2007 în vechiul SEAP existau înregistrate 18.218 entități, în noul SEAP există, în prezent, înregistrate 212.000 de entități.

„Soluția informatică ce stă la baza SEAP asigură un mediu concurențial competitiv pentru accesul la fondurile publice, eficientizează activitățile pentru toate entitățile implicate, crește gradul de transparență al proceselor de achiziții publice, asigură un grad ridicat de securitate și protecție a informațiilor care aparțin instituțiilor publice și private”, se arată în documentul citat.

Însă obiectivul general al contractului parafat luna aceasta este acela de a achiziționa servicii de dezvoltare software în vederea implementării de noi funcționalități în SEAP. „Pentru realizarea acestora, se va ține seama și de tehnologia, și de capabilitățile de virtualizare utilizate în scopul unei migrări facile către mediul de cloud privat și extinderea către un mediu de cloud hibrid ori migrarea către un viitor cloud guvernamental”.

 

Contract, factură și plăți electronice

 

În cadrul primei cerințe a celor două jaloane din PNRR, achiziția urmărește interconectarea SEAP cu Agenția Națională de Integritate, prin „alinierea Formularului de integritate al ANI la cerințele de flexibilitate în utilizare”. Mai exact, se va face analiza situației existente privind funcționarea formularului de integritate ANI și a soluțiilor de schimbare furnizate de Autoritatea pentru Digitalizarea României, proiectarea soluției tehnice a acestui nou formular, dezvoltarea, testarea și lansarea în producție a formularului, la care se adaugă elaborarea documentației tehnice și funcționale privind utilizarea și administrarea formularului de integritate ANI.

Apoi, se vizează interconectarea SEAP cu portalul Oficiului Național al Registrului Comerțului, în vederea publicării deciziei contestației la nivelul procedurii de atribuire. Mai departe, se dorește interconectarea SEAP cu Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar (ROCRIS), pentru emiterea certificatelor judiciare persoanelor fizice și persoanelor juridice. O altă cerință este interconectarea SEAP cu Spațiul Privat Virtual, dar și cu aplicația MySMISS, implementată printr-un alt proiect, care se referă la sprijinul privind dezvoltarea și optimizarea unor module specifice sistemului informatic integrat, în vederea dezvoltării și menținerii unui sistem informatic funcțional pentru implementarea fondurilor structurale și de coeziune.

În ceea ce privește cea de-a doua cerință specifică a jaloanelor PNRR, acestea vizează dezvoltarea și implementarea unor formulare electronice în procesul de evaluare a ofertelor din cadrul procedurilor de achiziție publică, extinderea funcționalităților sistemului dinamic de achiziții publice și contractul electronic, factura electronică și plata electronică.

 

Performanță! „Turnător” de politicieni, subiect al dosarelor penale și contracte fără număr

 

Grupul de firme UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu (FOTO), din care face parte și firma care și-a adjudecat acest contract, este implicat în mii de afaceri cu statul, derulate în ultimii mai bine de zece ani, în principal cu instituțiile din zona securității naționale. Tiberiu Urdăreanu este și un client al Direcției Naționale Anticorupție, instituție al cărei prag l-a trecut, începând cu anul 2014, atât în calitate de inculpat, cât și în calitate de martor denunțător în dosare celebre. Denunțurile lui Tiberiu Urdăreanu au pus capăt carierelor politice ale mai multor oameni importanți. 

Unul dintre cele mai interesante denunțuri pe care Tiberiu Urdăreanu le-a făcut la DNA este cel care îi vizează pe fostul director general al SRI George Maior și pe ex-ministrul Apărării Gabriel Oprea. Despre soarta dosarului constituit în jurul acestui denunț nu se mai știe absolut nimic. 

Apoi, un alt denunț celebru al lui Urdăreanu l-a vizat, în campania electorală pentru alegerile locale, pe fostul președinte al PNL Ludovic Orban, și se referă la o pretindere a sumei de 50.000 de euro pe care Orban, în calitate de candidat la alegerile pentru Primăria Capitalei, urma să-i plătească pentru aparițiile la posturile TV B1 și Realitatea. În acest caz, Orban a fost achitat definitiv de instanțe.

Alte ținte ale denunțurilor lui Urdăreanu au fost ex-primarul Iașiului Gheorghe Nechita, sau ex-ministrul Energiei Constantin Niță. Însă Urdăreanu însuși a făcut obiectul unor dosare instrumentate de DIICOT și DNA. În 2020, Urdăreanu a primit chiar o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare într-un dosar de dare de mită.

În ceea ce privește SC Altimate SA, compania care se va ocupa de noul SEAP pe bani din PNRR, a fost înființată în anul 2014 și, din 2019 până în prezent, a încheiat contracte pe bandă rulantă cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Primăria Municipiului Timișoara, Regia Autonomă de Transport Urban Brașov, Societatea de Transport București, Primăria Municipiului Craiova, Compania Municipală Managementul Traficului București, Primăria Turnu Măgurele, ANCOM, Compania Națională de Aeroporturi București, Poliția Locală Pitești, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Primăria Orașului Beclean, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Sectorului 3, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Primăria Municipiului Ploiești, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Primăria Municipiului Arad, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sau Primăria Sectorului 4.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: uti DNA tiberiu urdareanu