Atheneul din Grădina Episcopiei

de Luminita Ciobanu | 18 Iun 2008 • 00:00

BISERICI ● Edificii arhitecturale construite pe vestigiile unor lăcaşuri de cult
În perioada anilor 1800, în Bucureşti se aflau foarte multe biserici. Cîteva obiective importante au fost clădite pe locurile sfintelor lăcaşuri de cult.

Bucureştenii nu erau prea numeroşi la sfîrşitul secolului al XVIII-lea (catagrafia din 1798 indicînd 30.030 de locuitori, în timp ce recensămîntul din 1831 evidenţia 10.000 de case şi 60.587 de locuitori). Colonelul Dimitrie Papazoglu arată în lucrarea "Istoria Fondărei Oraşului Bucureşti" că "Sfinte biserici în Capitală sînt peste tot una sută, de religie ortodoxă, din care 75 ale suburbiilor, îngrijite de epitropii lor, 16 mănăstiri sub tutela Ministerului de Culte, 7 biserici mari, sub tutela eforilor testamentaţi de fondatorii lor, o capelă rusă, organizată şi îngrijită de arhiereul bulgar. Biserici de alte rituri sînt: două catolice, una luterană, una protestantă, una calvină, una catolică afară din Bucureşti, numită Cioplea, la Vitani; apoi sînt şi cinci sinagoge ovreieşti: două spaniole şi trei leşeşti". Tot Papazoglu arată şi ataşamentul oamenilor de cele sfinte: "Venerabilii noştri părinţi atît de mult ţineau şi propagau religiunea noastră, încît pe lîngă mulţimea bisericilor ce sînt în Capitală, apoi aveau şi particularele lor capele sau paraclise în proprietăţile lor, chiar lîngă casele lor, precum răposatul, venerabilul şi bun boier, banul D. Ghica. El avea în curte un paraclis, care este şi pînă astăzi la casa devenită a Prefecturei de Ilfov. Mitropolitul român de la anul 1821, Dionisie, avea paraclisul în casele sale, în suburbia Batiştei, strada Dionisie; răposatul Creţulescu asemenea avea lîngă Mihai Vodă, în casele sale; răposatul Bellu cel Bătrîn, asemenea, îl avea la casele sale, Strada Franceză; răposatul T. Văcărescu îl avea în curtea sa; răposatul Grigore Brîncoveanul îl avea la casele sale, din capul Căii Mogoşoaiei; asemenea şi la casele Brîncovenilor, de sub Mitropolie, era paraclisul lui N. Brîncoveanu; în curtea Azilului Doamnei Bălaşa; la Catedrală chiar este deosebit un paraclis făcut de mitropolitul Teodosie; în curtea răposatului Matache Racoviţă, astăzi Poliţia Capitalei, era un paraclis; în curtea bisericei Antimului este paraclisul episcopului Iosif, făcut în a 18-a sută, de familia Grecenilor; în curtea monastirei Văcăreşti este paraclisul făcut de doamna lui Mavrocordat".

ÎNSEMNĂRI. Scrierile lui Papazoglu sînt întărite de Constantin Bacalbaşa în "Bucurescii de altădată", care arată că: "Bucureştii au fost un oraş cu foarte multe biserici; aproape pe fiecare stradă era o biserică, însă multe din ele eu fost dărîmate. Pe Calea Victoriei, numai între Cheiul Dîmboviţei şi Piaţa Teatrului au fost dărîmate trei: una era Biserica Măgureanu, în faţa Liceului Sf. Sava; a doua era Sf. Ion, pe locul unde se află astăzi Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni; a treia, Biserica Sărindar, pe locul scuarului Cercului Militar".

Aşadar, mai multe obiective, de o deosebită importanţă istorică şi nu numai, au fost aşezate pe locul pe care se aflau cîndva sfintele lăcaşuri de cult. Palatul CEC se află pe locul pe care la sfîrşitul secolului al XVI-lea era Biserica Sf. Ioan Cel Mare, ctitorită de vistiernicul Andrei, socrul lui Preda Buzescu. Lăcaşul iniţial a fost înlocuit în 1712 cu o nouă biserică, zidită pe cheltuiala domnitorului Constantin Brîncoveanu şi a comisului Radu Golescu. A fost dărîmată în 1896 pentru a face loc Palatului Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.

Cercul Militar, sau Casa Oştirii cum i se spunea în vremurile de demult, a fost construit în 1912, în stil neoclasic franţuzesc, pe locul Bisericii Sărindar, zidită în timpul domniei lui Matei Basarab, dărîmată în 1907 ca să se poată face loc noului edificiu. Victor Bilciurescu nota în volumul "Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi" cum că Biserica Sărindar era lăcaşul "în care se oficiau cununiile din protipendada societăţii bucureştene, unde, duminicile şi sărbătorile, se îmbulzea lumea să asculte cel mai bun cor din tot oraşul, în care vestitul tenor Costică Lascu avea mult admirate partituri de muzică bisericească". Străduţa situată pe laterala Cercului Militar este binecunoscută încă sub numele de Sărindar. Este locul în care îşi aveau redacţiile foarte multe ziare vechi. În capătul acestei străzi a rămas mărturie peste trecerea timpului Palatul Universul, unde în 1888 Luigi Cazzavillan a fondat ziarul cu numele palatului: Universul.

EPISCOPIE. Un obiectiv de o deosebită importanţă atît pentru Bucureşti, cît şi pentru România este Atheneul Român. Construit în 1886 după planurile arhitectului francez Albert Galleron, clădirea Atheneului a fost înălţată pe terenul ce aparţinuse familiei Văcărescu în 1730. Mihai Cantacuzino, spătar al Munteniei, considerat totodată drept primul arhitect român, a construit aici o biserică, dăruită Episcopiei Rîmnicului, şi o şcoală în care copiii erau învăţaţi cîntări bisericeşti. În timp, biserica şi şcoala au fost distruse, iar pe locul acestor aşezăminte a fost amenajată în 1872 o grădină, cunoscută sub denumirea de Grădina Episcopiei. Constantin Bacalbaşa aminteşte în volumul "Bucurescii de altădată" de înfăţişarea acestui loc în anul 1871: "Grădina Atheneului nu exista şi nici Palatul Atheneului. Exista în locul Atheneului un început de biserică şi Methoul Episcopiei de Rîmnicu-Vîlcea. De aceea, locul se numea «La Episcopie», iar strada din dreapta purta numele de strada Episcopiei. Mai tîrziu, casa Episcopiei a fost dărîmată, iar curtea plantată, primind numele de Grădina Episcopiei. Pe locul Episcopiei s-au săpat temeliile circului. Multă vreme s-au văzut în Bucureşti fundaţiile foarte solid zidite, pînă ce, prin marea stăruinţă a lui Constantin Esarcu, s-a pus la cale zidirea actualei clădiri a Atheneului Român". Societatea Equestra Română începuse construcţia unui circ în 1874, dar clădirea n-a mai fost vreodată zidită. Pe fundaţia deja existentă a fost construită clădirea Atheneului Român.

BULEVARD. Pe locul ocupat astăzi de Piaţa Universităţii se afla odinioară, pînă în 1857, Biserica Sf. Sava. A fost renumită prin Şcoala Sf. Sava, care îi era ataşată, loc unde, din 1707, se puteau studia retorica, filozofia, logica, astronomia, geografia, precum şi mai multe limbi străine. În 1818, Banul C. Băleanu întemeiază aici primul curs de limba română, ţinut de prof. Gheorghe Lazăr, urmat apoi de I. Heliade Rădulescu, Theodor Pallady etc. Toate construcţiile au fost dărîmate în 1855 ca să se poată face loc Palatului Universităţii şi bulevardului. Pe locul în care se afla cîndva biserica a fost aşezată statuia lui Mihai Viteazul.

Notă!
Reproduceri obţinute cu sprijinul dlui Cristian David – arhivist şi dnei Viorica Nicolae – referent în cadrul Serviciului Arhive Tehnice la Arhivele Naţionale ale României.

Citiţi şi:
AŞEZARE ● Cetatea plămădită pe rîul Dîmboviţa
• Un oraş cu nume de legendă
Jurnalul Naţional vă aduce de astăzi în prim-plan aspecte din viaţa Bucureştiului. Un oraş cunoscut cîndva sub denumirea de Micul Paris, avînd un farmec similar oraşului de pe rîul Sena. Poate că demersul nostru îi va determina şi pe candidaţii aflaţi în cursa electorală pentru Bucureşti să cugete asupra unor aspecte acoperite de colbul uitării...

DEMOLĂRI ● Biserici, case, cartiere, sub şenilele buldozerelor
• "Uliţa" copilăriei
Multe edificii care au rezistat secole de-a rîndul în faţa cutremurelor, năvălirilor duş-manilor sau focului au căzut la simplul gest al ridicării mîinii lui Nicolae Ceauşescu.

Citește pe Antena3.ro