Badalan, la Catedrala in noaptea macelului

VASILE SURCEL

Jurnalul National: La prima noastra intalnire ati fost deosebit de retinut si nu ne-ati oferit prea multe informatii.

Col.(r) Ioan Micu: Este adevarat. Atunci am considerat ca vorbind mai mult as aduce o atingere a imaginii de ansamblu a Armatei Romane. Dar, dupa ce am citit interviul acordat de seful Statului Major General si am vazut abilitatea cu care acesta a incercat sa ocoleasca unele episoade mai delicate, dar si faptul ca se descrie pe sine insusi ca pe un factor de echilibru, care ar fi contribuit la mentinerea pacii in Arad, mi-am spus ca protejarea imaginii Armatei nu inseamna ascunderea gunoiului sub covor. Un alt motiv, de natura personala, este ca, incercand sa prezinte arestarea maiorului Marcu ca pe un episod de nebunie a mea si a lui Diaconescu, generalul Badalan a spus ca eu as fi avut doi frati care lucrau in Securitate. As putea sa calific aceasta afirmatie drept o minciuna sfruntata. Ma multumesc doar sa-i comunic domnului general ca nici eu si nici parintii mei nu stim absolut nimic despre existenta acelor doi frati, pe care domnia sa mi i-a inventat cu atata dezinvoltura.

Sentinta in asteptarea lui Badalan

Ce stiti despre activitatea militarilor din Arad dislocati la Timisoara in decembrie 1989. Maiorul Dumitru Marcu (n.r. - comandantul UM 01380) a primit ordine direct de la ministrul Milea?

Da. Pe 16 decembrie, ministrul Apararii l-a sunat personal acasa pe Marcu. A fost un caz special, nu stiu din ce cauza. Apoi am primit si eu telefon sa merg la unitate. M-am dus si am inceput organizarea pentru situatii deosebite: alarmarea subunitatilor de interventie, verificarea lor, astfel incat sa fie pregatite.

Aceste ordine fusesera verbale sau fusesera transmise prin nota telefonica?

Erau ordine verbale. Nu a existat nici o nota telefonica. Totul era verbal. S-a luat legatura direct cu Marcu. Apoi am primit ordin sa chemam cadrele. Doar pe cele care aveau telefon sau care puteau fi anuntate de vreun vecin care avea telefon. Ordinul era sa nu trimitem agentii de legatura ca sa nu se provoace agitatie in oras. Am luat masuri in acest sens si i-am chemat in noaptea aia pe cei care au putut fi anuntati astfel. Asta era sambata noaptea, pe la 21:30-22:00. Am alarmat subunitatile care oricum erau pregatite. Fusese Congresul, veneau Sarbatorile si de Anul Nou, intotdeauna se luau masuri, prevazute in planurile de interventie, pentru paza si protectia cazarmilor. Am stat toata noaptea, dar nu am stiut concret ce se intampla. A doua zi, in jurul orei 13:30, am primit indicativul de alarma "Radu cel Frumos". Aveam pregatit detasamentul precursor. Apoi, am primit ordin sa plecam la Timisoara. Am mers in coloana pana la drumul ce duce la Baile Calacea. Acolo ne asteptau locotenent-coloneii Rogin si Iancu. Ii cunosteam pe amandoi si ei ne-au povestit ce se intampla in Timisoara. Erau foarte agitati, mai ales Rogin. De altfel, am putut observa de departe ce se intampla acolo: se zareau trasoarele care zburau prin aer. Am mers pana la intrarea in oras. La "borcan", la postul fix de Militie, am ramas cu un ARO, eu, doctorul, un maistru militar - sofer pe ARO - si un soldat. Am ramas ca sa asteptam si celelalte masini. Unele TAB-uri fusesera bagate intentionat in sant. Dar majoritatea lor au avut probleme, pentru ca nu mai fusera scoase de mult timp din unitati. Am asteptat acolo, pana in jurul orei 23:00. Aici vreau sa-i reamintesc domnului general Badalan un anumit episod. Cat am stat acolo, am intrat in vorba cu militienii. Erau vreo trei si ne-au povestit si ei ce se intampla in oras. Tot ei ne-au spus ca fusesera intrebati prin statiile radio daca sosise maiorul Badalan si ca primisera indicatia ca, atunci cand va sosi, acesta sa fie oprit acolo pentru ca urmeaza sa vina doi ofiteri de Securitate. Acestia au sosit in scurt timp. Au asteptat un pic si a sosit si maiorul Badalan. Apoi au plecat impreuna, el impreuna cu cei doi, care erau imbracati civil. Este ciudat felul in care justifica domnul Badalan faptul ca a ajuns la Inspectoratul MI. In mod normal, el nu avea ce cauta acolo. Maiorul Badalan trebuia sa se prezinte la Comandamentul Diviziei, unde era seful de stat major al MApN, generalul Guse.

FARA ONOARE. Eugen Badalan - un general care refuza sa-si asume propriul trecut

Il chemase cineva la Interne?

Nu stiu daca l-a chemat, dar prin statie asa s-a transmis, si el a plecat cu cei doi. Ceea ce relateaza dansul este greu de crezut. Te umfla rasul. Cum sa nu gaseasca sediul Diviziei? Daca tot spune ca a fost la Inspectoratul MI, de acolo era foarte simplu sa ajunga la Divizie. Daca intr-adevar nu stia unde este, putea sa intrebe pe cineva de pe strada. Oricine i-ar fi explicat: mergi drept si de la Inspectorat, in dreapta este Divizia.

In cautarea lui Badalan

Domnul general ne-a declarat ca de la Inspectoratul de Interne a plecat inapoi la Arad si a revenit la Timisoara abia a doua zi.

Daca asa spune dansul... Stiti ceva? Toata relatarea sa despre acel drum pe care l-a facut la Timisoara este incredibila, dar si jenanta. La timpul acela, seful de stat major al unei divizii era o persoana deosebit de importanta in ierarhia militara si extraordinar de bine informata. In acea situatie grava, el trebuia sa stie clar ce are de facut si nu avea de ce sa-si piarda timpul alergand de colo pana colo. Dar, chiar si acceptand aceasta varianta incredibila, este inexplicabil de ce nu a luat legatura de acolo cu generalul Schiopu.

Dumnealui spune ca a vorbit la telefon cu Schiopu, de la Arad, de unde i-a raportat "actele sale de vitejie".

Nu a vorbit si am sa va explic de ce. Imediat ce am ajuns in Timisoara am luat legatura cu capitanul Memetea (n.r. - seful de stat major al UM 01380, ramas la Arad), caruia i-am spus tot ce stiam. Memetea a vorbit cu generalul Schiopu, care, in scurt timp, a luat legatura cu mine si m-a trimis atunci, noaptea, sa-i caut pe Marcu si pe Badalan, ca sa-i raporteze si ei care este situatia. Nu am avut cum sa plec dupa ei, mai ales ca, pe la trei, a si inceput o ploaie torentiala. Dimineata, pe la sapte, m-am dus la Comandamentul Diviziei, unde i-am gasit pe Marcu si pe Iercosan. Badalan nu era. I-am raportat lui Marcu despre ce este vorba. El s-a dus la poarta Diviziei, de unde a luat legatura cu generalul Schiopu. Nu stiu ce au vorbit, dar este clar ca, pana la acea ora, nici unul nu luase legatura cu comandantul Diviziei de la Oradea. Daca maiorul Badalan a fost trimis sa-l caute pe Marcu, ca orice militar, el trebuia sa-i raporteze sefului unde este si cum a indeplinit misiunea. Dar pana a doua zi, timp de aproape 12 ore, el nu a raportat nimic.

Generalul Badalan afirma ca, in acea noapte, de la Inspectoratul MI s-a intors la Arad si a vorbit cu generalul Schiopu de acolo. Iar acesta l-a trimis a doua zi sa-l caute iarasi pe Marcu.

O fi, daca asa spune dansul acum... Dar eu va spun cu siguranta ca, pana a doua zi dimineata, deci timp de 12 ore, generalul Schiopu nu a stiut nimic, nici despre el, nici despre Marcu.

Este adevarat ca a doua zi a fost la Arad, de unde s-a intors cu masina unui plutonier de la muzica militara, Rus parca-l chema. Personal nu am de unde sa stiu ce a facut el de cand a plecat cu cei doi la Inspectoratul MI si pana a doua zi. Dar incepand cu 18 decembrie, de la pranz, si pana pe 20 decembrie, el s-a aflat aproape tot timpul in "salonul stat major".

Cine mai era acolo?

Era cu maiorul Marcu, cu Iercosan si cu CI-stul, colonelul Urs.

Cooperau cu Divizia de la Timisoara?

Erau chiar in fata sediului Comandamentului Diviziei din Timisoara. Exista legatura permanenta intre fiecare detasament si conducere, prin statiile radio. Si eu primisem o astfel de statie, trimisa de maiorul Badalan.

"Atunci se laudau cum au tras"

Ce misiune au avut militarii de la Arad care au ajuns la Timisoara? Care era adversarul contra caruia trebuia sa luptati?

Noi am primit ordin de la ministrul Apararii sa mergem la Timisoara si sa intram in subordinea Diviziei de acolo. Misiunile de lupta nu mai corespundeau cu documentele noastre operative. In planurile noastre de alarmare si mobilizare, actionam in subordinea Diviziei de la Oradea si a Armatei a lV-a de la Cluj, care aveau un cu totul alt sector de responsabilitate. Noi raspundeam de zona din nordul Muresului, iar Timisoara, de zona de la sud. Trecand Muresul am intrat in zona lor de responsabilitate, dar si in subordinea lor. Acesta fusese ordinul ministrului Milea. Ajuns la Timisoara, Marcu a fost trimis pe Calea Girocului, ca sa ajute la depresurarea tancurilor blocate de manifestanti. Generalul Guse si colonelul Ionescu (venit de la Bucuresti) au dispus ca eu si oamenii mei sa ne subordonam Diviziei Antiaeriene. Am plecat catre sediul acesteia. Pe Girocului erau numai flacari si fum, iar oamenii erau speriati. Tancurile nu mai erau; nu l-am mai gasit nici pe Marcu, care plecase in alta parte. Noroc ca nu am ajuns mai devreme la Divizia Antiaeriana, pentru ca acolo, tocmai fusese o incercare a manifestantilor, probabil o provocare, de a intra in incinta unitatii. Am ajuns cand situatia se calmase. Comandantul mi-a spus ca nu mai e nevoie de noi si m-a trimis la Intreprinderea Textila. Acolo am gasi militarii de la tancuri. Erau cu un maior si un capitan. Acum, nimeni nu mai are curaj sa povesteasca, in mod real, ce a facut in zilele acelea. Cand ii asculti, nici unul nu a deschis focul, nici unul nu a tras la Timisoara. Si nimeni nu mai explica cum au murit oamenii aia de acolo. Dar atunci, cei doi ofiteri povesteau in amanunt si se laudau cum i-au respins ei pe niste tineri, cum au tras. Dintre ei, capitanul era cel mai "eroic".

Ceea ce nu v-a explicat generalul Badalan in interviul sau este ce a facut el, impreuna cu Iercosan la Catedrala, in noaptea de 18 decembrie. Cred ca ajutorul oferit de Iercosan prin articolul din Observatorul Militar urmareste sa ascunda "activitatea" de acolo. Iercosan spune ca nu-l cunoscuse mai inainte pe maiorul Badalan, iar asta nu este adevarat. Seful de stat major al Diviziei de la Oradea avusese mai multe activitati cu regimentul nostru si Iercosan nu avea cum sa nu-l cunoasca. Iar acum spune ca nu-i cunostea. Este imposibil, dar... asta este!

Apoi mai este un aspect pe care nu l-am inteles niciodata. Pe 20 decembrie, dupa o saptamana de tensiune, manifestantii din Timisoara au scandat: "Armata e cu noi!" si s-au imbratisat cu militarii. Atunci de ce, in momentul in care a ajuns in Arad, maiorul Badalan, care vazuse acele scene, s-a implicat in intocmirea planurilor de impiedicare a demonstratiei din Arad? Daca tot se prezinta drept omul care a adus pacea in orasul nostru, de ce nu a inteles ca nu mai era nevoie ca armata sa iasa pe strazi? De ce a dispus scoaterea armatei pe strazile orasului?

V-ati intors in Arad. Ce stiti despre ce s-a intamplat aici in noaptea de 21/22 decembrie ’89?

Nu stiu mare lucru. In noaptea de 20/21 decembrie am stat in cazarma Fratelia din Timisoara. Pe 21 seara am plecat si am ajuns in Arad pe la orele trei sau patru dimineata, dupa care am intrat in program de odihna. Abia pe 22 decembrie, dimineata, din ordinul personal al maiorului Badalan, doua coloane cu tehnica de lupta au fost trimise sa marsaluiasca prin oras. A fost o demonstratie de forta, menita, sa-i impresioneze, eventual sa-i sperie pe manifestantii care totusi nu s-au prea sinchisit de ea.

Mortii Aradului

In acea noapte au avut loc niste episoade deosebit de tensionate.

Da. Episoadele cu Diaconescu, pe care, in interviul sau, generalul Badalan il prezinta ca pe un fel de nebun, care o luase razna. Problema este ca Diaconescu si Badalan aveau functii egale. Ambii erau sefi de stat major. Diaconescu la Scoala de la Lipova, care era echivalenta cu o divizie. Aveau grade si functii egale. Chiar si in cazul in care ar fi primit ordin de la sefii lui sa se subordoneze lui Badalan, Diaconescu trebuia sa fie tratat de la egal la egal. Nu trebuia sa i se ordone, sa fie facut nebun si tampit. Ar fi trebuit sa existe cooperare. Neavand nici un drept regulamentar, Badalan l-a tratat tot timpul pe Diaconescu "de sus", ca pe un argat. El, care nu avea nici un fel de atributiuni de comanda in garnizoana Arad. Nici el si nici maiorul sau, venit tot de la Oradea. In rest, eu nu mai stiu mare lucru despre perioada 21/22 decembrie. Tot ce am aflat, dar fara sa fiu de fata, este ca maiorul Badalan s-a implicat activ in realizarea dispozitivelor militare amplasate in centrul orasului. In schimb, stiu ca, in zilele care au urmat, maiorul Badalan a fost cel care a comandat efectiv in unitatea noastra, iar sefii nostri au fost niste simplii executanti. Tragedia Aradului nu s-a produs inainte de fuga lui Ceausescu, ci dupa. De curand, generalul Badalan, dar si fostul presedinte Ion Iliescu, au spus ca in Arad nu au existat victime. Apoi s-au corectat afirmand ca nu au existat victime in cursul reprimarii demonstratiilor de protest. Mortii si ranitii din orasul nostru, pentru care, pana acum nu a raspuns absolut nimeni, au aparut insa exact in zilele si noptile in care activitatea militara din UM 01380 era coordonata de maiorul Eugen Badalan. In interviul acordat, acesta recunoaste ca s-a tras asupra camionului de la Garzile Patriotice, trimis la UM 01380 dupa munitie, precum si asupra Salvarii unitatii trimise la spitalul din oras. Nimeni nu a anchetat pana acum aceste evenimente. Nimeni nu s-a intrebat de ce s-a tras asupra camionului, din moment ce colonelul Stranski, comandantul Garzilor Patriotice, a luat legatura cu cei de la conducerea unitatii (nu stiu daca cu Badalan personal) si au stabilit semnalele de recunoastere si parolele. Stiu insa ca acest lucru s-a intamplat, astfel incat se stia de venirea acelui camion. Si cu toate astea s-a deschis focul asupra lui. De asemenea nu s-a clarificat de ce, atunci cand Salvarea a fost trimisa in oras, i s-a "asigurat" doar plecarea, dar nu si revenirea. Pana si atunci cand trimiti in misiune un simplu cercetas ii "asiguri" si inapoierea.

In ce consta "asigurarea inapoierii"?

Adica stabilirea semnalelor de recunoastere, ora si traseul de revenire, modul in care va reintra in dispozitiv, astfel incat sa nu fie confundat cu un adversar si sa nu se traga asupra lui. In cele doua masini s-a tras imediat ce au ajuns pe pod. Oamenii au fost lasati acolo pana dimineata. Deci cam cum s-a intamplat cu Trosca si ai lui la Bucuresti. Iata cum un comandant isi trimite subordonatii (cei de pe Salvare) in misiune, si cand se intorc, sunt primiti cu focuri de arma. Eu nu spun ca maiorul Badalan a dat ordin personal sa se traga, dar el conducea acolo, in unitate. Tot in timpul in care el conducea unitatea s-au mai luat si alte masuri in urma carora s-au pierdut vieti omenesti. Nu mai reluam acele cazuri pentru ca ati scris deja despre ele.

GUNOIUL DE SUB COVOR

"Dupa ce am citit interviul acordat de seful Statului Major General (…), mi-am spus ca protejarea imaginii Armatei nu inseamna ascunderea gunoiului sub covor" - col.(r) Ioan Micu

NEVINOVATII

"Acum, nimeni nu mai are curaj sa povesteasca in mod real ce a facut in zilele acelea. Cand ii asculti, nici unul nu a deschis focul, niciunul nu a tras la Timisoara. - col.(r ) Ioan Micu

MORTII ARADULUI

"Mortii si ranitii din orasul nostru, pentru care nu a raspuns nimeni, au aparut exact in zilele si noptile in care activitatea militara a UM 01380 era coordonata de maiorul Eugen Badalan" - col.(r ) Ioan Micu

MASACRUL

"In acea noapte antiromaneasca de 17 decembrie si-au pierdut viata 59 de oameni, 58 prin impuscare, si au fost ranite aproximativ 185 de persoane (...) Rechizitoriul Sectiei Parchetelor Militare de pe langa Curtea Suprema de Justitie intocmit in 1997, inca politizat si tendentios, ne ofera totusi schita acelei tragedii: Catedrala Timisoara si zona adiacenta: «In seara zilei de 17.12.1989, dupa incetarea actelor de vandalism, s-a deschis focul asupra demonstrantilor aflati in zona Catedralei», rezultand 12 morti si 34 de raniti. Focul a fost deschis de militari aflati in dispozitive amplasate la Opera si in fata cinematografului Capitol, apoi dintr-un tanc aflat in miscare. Avand in vedere locul, care nu se inscria in prevederile legilor privind dreptul Armatei de a interveni, deschiderea focului a fost ilegitima. In aceeasi zona au tras in manifestanti si «4 civili inarmati, care au coborat dintr-un ARO de culoare albastra», membri ai echipelor mobile organizate si trimise in oras de generalul Nuta." Alex Mihai Stoenescu "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.

DOCUMENT

In documentele operative din Decembrie ‘89, maiorii Eugen Badalan si Moise Iercosan erau "distribuiti", in roluri active, pe "frontul" de la Timisoara. Maiorul Iercosan trebuia sa caute teroristi intr-unul dintre "punctele fierbinti ale orasului: Catedrala. Maiorul Badalan, coordonatorul militarilor veniti de la Arad, se afla si el, cu treburi militare, prin zona. Acum amandoi sunt ghenerali: Iercosan in rezerva, Badalan, numit in fruntea Armatei Romane. Ajunsi in aceste inalte pozitii, ambii isi ascund cu grija acele episoade «eroice»" ale biografiei profesionale.

NU RATATI!

In numarul de maine puteti citi noi marturii privind implicarea lui Eugen Badalan in represiunea din decembrie 1989.