Bijuterii din vatra satului

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, sâmbătă şi duminică, 14 şi 15 mai, va fi mare sărbătoare.  Muzicanţi desăvârşiţi demonstrează şi anul acesta, la cea de-a cincea ediţie a Festiva­lului „Tarafuri şi fanfare”, că folclorul este nepieritor.

Cântece apărute în urmă cu sute de ani din plămada ţărănească, transmise prin viu grai de la o generaţie la alta, sunt picurate în inimile celor care nu uită că întoarcerea la rădăcini, prin cânt, este o onoare pentru toţi românii. Şi azi, ca şi atunci, aceste cântări mi­nunate impresionează auditoriul până la la­crimi. Vor demonstra acest lucru: Fanfara din Dârvari (Mambo Siria), Taraful din Ianca, Taraful din Goicea, Fanfara din Lapuşnicu Mare, Taraful lui Ieremia din Bucovina, muzicanţi şi dănţăuşi din Şoimi, comunitatea din Vinerea – Alba. Muzicanţii vor poposi vreme de două zile pe uliţele din Dumbravă unde va avea loc întâlnirea cu cân­tările de taraf şi de fanfară.

În urmă cu cinci ani, Jurnalul Naţional şi-a propus să readucă în atenţie autenticul. Astfel s-a născut „Tarafuri şi Fanfare”, festival de muzică tradiţională românească. Nu e vorba de orice fel de muzică. Sunt bijuterii din lăzile de zestre ale străbunilor!

Oltenilor din Ianca le saltă inimile când zic din strună cântece învăţate de la bătrânii lor. După ce termină muncile la câmp, câţiva bărbaţi iubitori de folclor se adună la Căminul cultural al satului. Lăutarii din Ianca emoţio­nează. Prin dibăcia lor o vioară, o chitară, un ţambal şI un contrabas pot să bucure ori să mângâie suflete, să doinească olteneşte,  haiduceşte, de jale, de codru ori de ducă. Şi pentru oltenii din Goicea, lăutăria este o meserie pe care oamenii locului, muzicanţi din tată-n fiu, o dobândesc printr-un testament nescris. Aşa cum învaţă să vorbească, tot aşa, copiii lăutarilor învaţă şi să cânte la fluier, scripcă, ţambal, acordeon şi la alte instrumente tradiţionale. Muzicanţii din Goicea iubesc cântecele bătrâneşti: balade, doine, cântece de lume.

Nea Mărin Şchiopu este cel mai celebru dârvărean.  „Tinerel m-am însurat”, „Lino Cătălino”, „Sunt un simplu vagabond”, „Şurubu” şi un cântec compus în tinereţe de nea Mărin a dat numele Fanfarei din Dârvari: „Mambo Siria”.

Nea Mărin a făcut cântecul, trupa se cheamă Mambo Siria, iar dintre mu­zicanţii din fanfară, bătrânelul sprinten este cel mai iubit în întreaga ţară. Pentru cei care

nu-l cunosc foarte bine, ştie să se prezinte: „Eu sunt, domnule, Mambo Siria. Păi cum?!”

Fanfara din Lăpuşnicu Mare s-a constituit prin 1911 şi tot de atunci păstrează cu sfinţenie steagul de la întemeiere, un „axis mundi” în jurul căruia a dăinuit un secol.

Repertoriul muzicanţilor cuprinde sonorităţi diverse, cu o paletă impresionantă de linii melodice, de la marşuri şi imnuri până la suite tradiţionale de joc şi cântece funebre. Cum vorbim de o fanfară ţărănească, improvizaţia este la mare cinste, în timp ce „cântatul cu ecouri”, abandonat de majoritatea tarafurilor şi fanfarelor de la noi, n-a fost niciodată uitat de muzicanţii de la Lăpuşnicu Mare.

Impresionant este şi taraful lui Ieremia, din Bucovina. Iubitori al datinilor strămoşeşti, muzicanţii de la Suceava vor transpune în cântec povestea meleagurilor bucovinene.

De pe plaiuri bihorene, dănţăuşii şi muzicanţii din Şoimi vor aduce în Dumbrava Sibiului datini care nu s-au pierdut, ci sunt o punte peste timp, izvod şi rânduială nescrisă.

Vinerenii din Alba nu mai au nevoie de nici o prezentare. Vin cu tot sufletul la festivalul „Tarafuri şi fanfare”, desprinşi parcă din fotografiile de arhivă ale muzeului din Dumbravă, purtând costume tradiţionale viu co­lorate, pe care le păstrează cu grijă în lăzile de zestre şi le poartă cu nobleţe. Ştiu a cânta, a juca, dar mai ales a simţi româneşte.

Muzica le-a fost aproape românilor în cele mai importante momente ale vieţii, de la leagăn, până la mormânt. Lăutarii însă, prin măiestria lor, au ştiut dintotdeauna să aline durerile ori tristeţile, înseninând inimile celor care îi ascultă. După secole întregi de tradiţie, în România până şi lăutăria este pe cale să se piardă. Însă nu trebuie să trecem cu vederea faptul că sunt locuri în ţară unde iscusiţi lăutari  aşteaptă să fie descoperiţi.

„Tarafuri şi fanfare” nu este un simplu festival în accepţia largă a termenului. Este poate ultima şansă a muzicii ţărăneşti să nu moară în hotarul satului sau, şi mai rău, să nu fie definitiv înlocuită de alte sonorităţi, atât de străine spiritului românesc”, subliniază profesorul Grigore Leşe, amfitrionul Festivalului.

Cum evenimentul organizat de Jurnalul Naţional, Asociaţia Culturală „Grigore Leşe” şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu va avea loc în contextul Nopţii Muzeelor şi al Zilei Internaţionale a Muzeelor, în prima seară – sâmbătă, 14 mai – intrarea va fi gratuită.

Veniţi să vă convingeţi că folclorul este nepieritor!