x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bilant - Dezastru dupa potop

Bilant - Dezastru dupa potop

de Adrian Mihai    |    Nicu Amuraritei    |    03 Iul 2006   •   00:00
Bilant - Dezastru dupa potop

Noua persoane au decedat, iar alte trei erau date ieri disparute. Ploile abundente au afectat 12 judete, insa, conform previziunilor, vremea se va imbunatati de miercuri in toata tara, spre bucuria celor care se pregatesc de concediu.

De maine, ploile se domolesc


Noua persoane au decedat, iar alte trei erau date ieri disparute. Ploile abundente au afectat 12 judete, insa, conform previziunilor, vremea se va imbunatati de miercuri in toata tara, spre bucuria celor care se pregatesc de concediu.

Cu toate avertizarile transmise, in judetul Suceava noua persoane au decedat, si trei sunt in continuare date disparute, in urma inundatiilor de la acest sfarsit de saptamana. Inundatiile au afectat 65 de localitati din 12 judete. In Constanta si Maramures, precipitatiile au depasit 100 de litri pe metru patrat, a declarat ieri directorul Administratiei Nationale de Meteorologie, Ion Sandu. Aproape 500 de persoane au fost evacuate si au revenit la locuintele proprii. Alte 42 erau ieri inca evacuate. In comuna valceana Berislavesti, o persoana a murit, iar alte doua au fost ranite, dupa ce au fost atinse de un fulger puternic, sambata seara, in timp ce se adaposteau de ploaie sub un nuc.

VINE VANTUL. In mai multe zone din sudul Munteniei, sudul Dobrogei, Oltenia, Crisana, Banat, Carpatii Meridionali si Carpatii Occidentali, precipitatiile ar putea depasi in continuare 40-50 de litri pe metru patrat. Ieri a fost transmisa o avertizare privind intensificari ale vantului in Moldova si in sud-est, aici fiind asteptate mase de aer rece.

Avertizarile hidrologice pentru zonele din vestul tarii anuntate inca de joi se mentin, iar pentru celelalte zone, avertizarile se suspenda, exceptie facand judetul Botosani, a anuntat ieri ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu. Ea a sustinut ca nu mai exista posibilitatea depasirii cotelor de pericol pe raurile interioare, ci doar depasiri ale cotelor de atentie.

In Constanta, apa de un metru


MALUL MARII. In municipiul Constanta s-a facut baie si pe strazi
Nici pe Litoral n-a fost liniste. Sute de gospodarii din municipiul Constanta au fost inundate, sambata seara, din cauza ploii torentiale, mai multe drumuri nationale au fost blocate pentru o scurta perioada, iar mai multe institutii publice au fost afectate, transmite corespondentul Mediafax. Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta Constanta a informat ca cel mai afectat a fost municipiul Constanta, unde au fost inundate 220 de locuinte si patru institutii publice, la un anumit moment pompierii nemaireusind sa faca fata la interventii din cauza insuficientei autospecialelor cu care se actiona aproape in toate cartierele orasului.

Principalele artere ale municipiului au fost inundate, apa ajungand la aproape un metru inaltime din cauza retelei de canalizare care nu a mai facut fata cantitatii apreciabile de precipitatii. In centrul orasului, pe Bd. Ferdinand, circulatia a fost intrerupta, masinile care au trecut prin fata Teatrului Fantazio fiind luate de curentii de apa. De asemenea, au fost inundate apartamentele de la parterul blocurilor din centru, si din zona garii au fost inundate.

TURISM. In urma ploilor care au cazut sambata seara in judetul Constanta, cea mai afectata este zona Saturn. Aici vor fi necesare aproximativ zece zile pentru reabilitarea plajei, in alte trei statiuni. In Mangalia, Venus si Olimp lucrarile de abilitare vor dura trei-patru zile. Ploi torentiale au afectat statiunile bulgare de pe litoralul Marii Negre, numerosi turisti fiind evacuati din hoteluri in cursul noptii de sambata spre duminica, transmite site-ul Novinite.com. Mai multe hoteluri din localitatea Obzor, situata in apropiere de orasul Burgas, port la Marea Neagra, au fost inundate, iar autoritatile au intervenit pentru a evacua turistii.

SUBSOLUL SRI SIBIU, INUNDAT
Inspectoratul pentru situatii de urgenta al judetului Sibiu a fost solicitat sa intervina, in municipiul Sibiu, pe 90 de strazi, pentru evacuarea a 70 de subsoluri de cladiri. Pe langa subsoluri apartinand cetatenilor, au mai solicitat sprijin SRI, ALPHA BANK hoteluri si restaurante. In cursul noptii, au mai fost interventii in Miercurea Sibiului, Cristian, Agnita, Medias. Potrivit purtatorului de cuvant al Prefecturii Sibiu, Dorin Teodorescu, Detasa- mentul de pompieri Medias a fost solicitat pe raza comunei Tarnava, unde s-a actionat pentru inlaturarea efectelor inundatiilor, timp in care s-a reusit salvarea a sase persoane si a importante bunuri materiale. Nu s-au inregistrat victime. (Dan Tomozei)

EDILII CAPITALEI, LUATI PRIN SURPRINDERE
Capitala n-a facut nota discordanta fata de orasele afectate din plin de ploile torentiale din week-end. Bucurestiul a devenit, timp de cateva ore, impracticabil din cauza acumularilor mari de apa de pe carosabil, sistemul de canalizare a orasului dovedindu-se si de aceasta data incapabil sa faca fata cantitatilor mari de apa. Istoria s-a repetat pentru aceleasi zone - Pasajul Jiului, cartierul Giulesti-Sarbi, Pasajul Muncii, cartierul Olimpia (fara canalizare si unde apa a ajuns la nivelul masinii speciale de interventie). Practic, fiecare sector al Capitalei a avut de suferit.

PAGUBE
  • 65 de localitati din 12 judete (Bacau, Constanta, Dambovita, Galati, Harghita, Ialomita, Maramures, Mures, Mehedinti, Neamt, Sibiu, Suceava si Valcea) afectate
  • 28 de case distruse
  • 23 de case avariate
  • 2.725 de gospodarii si anexe gospodaresti afectate (55 de anexe gospodaresti sunt distruse, si 176 sunt avariate)
  • 4,4 kilometri de drumuri nationale
  • 16,6 kilometri de drumuri judetene
  • 222,3 kilometri de drumuri comunale
  • doua poduri
  • 253 de podete si traversari pietonale
  • 41 de obiective socio-economice
  • lucrari de aparare a malurilor pe o distanta totala de 3,48 kilometri
  • 13 localitati nu sunt alimentate cu energie electrica si 37 de posturi de transformare sunt avariate (sursa MAI)
  • PREVIZIUNI
    In luna iulie vor alterna intervalele cu vreme frumoasa, cu cele in care instabilitatea va fi mare. Aceasta se va manifesta prin averse de ploaie, ce pot avea caracter torential, caderi de grindina si intensificari ale vantului. Va fi mai cald decat in mod obisnuit in majoritatea regiunilor tarii, iar cele mai ridicate temperaturi pot depasi 36 de grade in sud. Temperaturile minime se vor incadra intre 9 °C si 19 °C, mai coborate in centru si nord.
    VREME BUNA
    In urmatoarele trei zile ca urmare a cresterii treptate a campului de presiune la nivelul solului, cat si in troposfera medie, vremea va fi in general frumoasa cu precipitatii izolate indeosebi in zona de munte. Cerul va fi variabil in marea majoritate a regiunilor tarii. Vantul va sufla slab pana la moderat, dar in Baragan si in Dobrogea vor fi unele intensificari. Va ploua izolat dupa-amiaza, dar cantitatile de apa nu vor fi insemnate. (Anca Ardeleanu)
    ×
    Subiecte în articol: eveniment constanta