Blocul Gică Petrescu

Nu mică i-a fost mirarea unuia dintre locatarii blocului de pe Bulevardul Regina Elisabeta când pe documentele de cadastru a văzut că locuinţa sa este identificată ca parte componentă a “Blocului Gică Petrescu”.

Nu mică i-a fost mirarea unuia dintre locatarii blocului de pe Bulevardul Regina Elisabeta când pe documentele de cadastru a văzut că locuinţa sa este identificată ca parte componentă a “Blocului Gică Petrescu”. Topograful i-a explicat însă că a folosit de mai multe ori această metodă de identificare a unui imobil în care a locuit vreo celebritate, botezându-l după numele acesteia. Clădirea de la numărul 25 de pe Bulevardul Regina Elisabeta, monument istoric, merita asocierea cu locatarul ei, cel nemuritor în sufletele românilor.

PRIMUL PROPRIETAR. “Blocul Gică Petrescu” are o poveste care începe undeva prin 1934, când arhitectul de origine italiană Remus Bardelli a început construcţia imobilului. Atunci când s-au dus să-şi cumpere locuinţele de la Admi­nistraţia Fondului Imobiliar (AFI) din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti – după 1998 –, oamenilor li s-a spus că imobilul a intrat în posesia statului român, ca urmare a unei donaţii a constructorului şi proprietarului, Bardelli. Şi totuşi, imobilul de pe “Bulevardul 6 Martie 89 nr. 5” apare pe lista proprietăţilor naţionalizate – “pentru asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marii burghezii şi a exploratorilor care deţin un mare număr de imobile” – prin Decretul 92 din 19 aprilie 1950. Bulevardul 6 Martie 89 menţionat în acest decret este unul şi acelaşi cu Regina Elisa­beta de astăzi, iar la rubrica proprietar este men­ţionat Remus Bardelli, aşa că donaţia respectivă poate fi pusă la îndoială.

Primul proprietar privat în perioada comunistă din acest imobil a fost Gică Petrescu. Artistul a rămas singurul proprietar din tot imobilul până prin 1997.

Maestrul şi soţia sa, medicul Cezarina Moldo­veanu, au cumpărat apartamentul cu numărul 11 printr-un credit de la CEC, profitând de o portiţă legală care a existat doar vreme de şase luni. În 1977, celor doi soţi li se eliberează titlul de proprie­tate 222/6, care le atestă deţinerea apartamentului cu suprafaţa de 148,66 mp.

NEGLIJENŢĂ. Cei mai mulţi dintre locatari şi-au achiziţionat locuinţele în ultimul deceniu, dar blocul suportă acum regimul unui nou-născut cu mai multe moaşe, după proverb: proprietatea este împărţită între locatari, Primărie, prin Direcţia de Adminitrare a Fondului Imobiliar, şi RA – Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat. Astfel încât schimonosirea faţadei de către firma Laura Trading SRL, care şi-a amenajat câteva spaţii comerciale la parter, sau modificările din interiorul clădirii făcute de proprietari au fost contracarate palid cu amenzi şi fără rezultate substanţiale.

La fel ca şi celebrul său fost locatar, blocul suferă din cauza dezinteresului autorităţilor. Si­tuat chiar vizavi de Casa Armatei, în centrul Bucu­reş­tiului, şi în imediata proximitate a Primăriei Sectorului 5, clădirea nu a beneficiat de nici un program de întreţinere sau recondiţionare a faţadei. Deşi încadrată în categoria clădirilor “monument istoric” datorită calităţilor sale tehnice şi este­tice, nu a avut din acest statut nici un avantaj. Din exterior, imobilul pare să se degradeze mai repede decât ar trebui. Faţada scorojită şi ornamentele ciupite de vărsătura nepăsării caracterizează o construcţie care şi-a consumat viaţa mai repede decât ar fi trebuit.

DOMNUL PETRESCU. Imediat ce ai păşit în holul înalt al clădirii, emoţiile sunt altele şi poveştile celor care au rămas să vieţuiască dincolo de fiinţa maestrului Gică Petrescu hrănesc o certitudine: clădirea aceasta trăieşte o nedreptate pe care nu o merită. “Mai veneau oamenii să întrebe dacă e adevărat că aici locuieşte Gică Petrescu, dar noi nu le spuneam”, îşi amintesc într-o voce Doina Ştefănescu şi Viorica Boticiu, două dintre cele mai vechi locatare ale blocului. “Aici a locuit şi Irina Loghin, şi făceau oamenii coadă la ea la uşă să o cheme la nunţi sau la botezuri. Nea Gică însă nu accepta astfel de invitaţii şi nici nu voia ca lumea să ştie că aici locuieşte.” Doamnele, femei care au avut norocul să trăiască vremurile când ca­valerii se îmbrăcau cu frac şi papion şi descălecau pe Calea Victoriei pentru a curta domnişoare de o curăţenie monahală, l-au cunoscut pe domnul Gică Petrescu, bărbatul, cavalerul şi soţul, şi îi poartă în continuare această amintire, deşi au fost vecine şi cu nonagenarul Gică Petrescu. “Toată ziua cânta... Chiar şi în lift. Aducea flori la doamne şi era un ca­valer desăvârşit. Dar niciodată n-am văzut un bărbat mai cinstit cu soţia lui. După ce a murit Cezarina, în fiecare sâmbătă îl vedeam cum se ducea la cimitir la ea. Rar atâta respect şi dragoste faţă de soţie! După ce a murit dânsa, sâmbătă de sâmbătă se ducea, chiar şi când era vremea rea”, povesteşte Doina Ştefănescu.

STATUL. Gică Petrescu a trăit o bătrâneţe tristă şi s-a stins singur, înstrăinându-se de lume. Puţini au fost cei care i-au trecut pragul în ultimii ani, dar cei apropiaţi au aflat ce destinaţie îşi dorea maestrul pentru proprietatea sa pământeană. Dorinţa lui Gică Petrescu ca în locuinţa sa să ia fiinţă “un muzeu” după ce nu va mai fi în viaţă, dar şi situaţia “nerezolvată” a succesiunii acestuia au devenit cunoscute pentru echipa Jurnalului Naţio­nal în urmă cu doi ani, în timpul documentării unei “Ediţii de Colecţie”. La scurt timp, trupul neînsufleţit al artistului a părăsit această lume, iar situaţia a trenat încă multă vreme. Aparent, nimeni nu ştia ce este de făcut. Sau cum ar trebui făcut.

Prima încercare de lămurire a situaţiei imobilului am făcut-o solicitând câteva precizări de la Ministerul de Finanţe: teoretic, statul român era interesat de clarificarea situaţiei, dacă nu din respect pentru memoria artistului, măcar din considerente financiare: ca orice proprietate, şi aceasta este supusă impozitării. Aşa am aflat şi noi că proprietatea revine Primăriei Sectorului 5, ca urmare a succesiunii vacante.

PROIECT. În general, o astfel de proprietate este folosită de Consiliul Local ca locuinţă socială şi dată spre folosinţă unor persoane cu nevoi sau chiar vândută printr-o licitaţie pentru ca obligaţiile de întreţinere să nu afecteze administraţia locală. Valoarea clădirii, dorinţa maestrului, dar şi riscul ca locuinţa să fie vândută printr-o licitaţie făcută din considerente financiare sau “preluată” de persoane private prin manevre ilegale ne-au convins că cineva trebuie să pună cărţile pe masă înainte ca timpul să şteargă urmele acestei amintiri dragi românilor. Jurnalul Naţional vă invită să fiţi martori direcţi şi implicaţi ai acestui proiect. Aceasta pentru ca, într-o zi, poveştile clădirii şi detaliile existenţei umane a unei legende să poată fi tran­smise copiilor noştri.

Gică Petrescu a locuit printre noi. Muzica lui ne rămâne mai departe, datorită tehnologiilor mo­derne de replicare a înregistrărilor audio şi video. Mai avem însă o redută. Păstrarea urmelor cetăţeanului Gică Petrescu. El va fi contemporan cu veşnicia atât timp cât va exista muzica.

Situaţie disperată

Presiunea cheltuie­lilor de întreţinere, dar şi zvonurile că anumite persoane fă­ră nici o calitate ar fi încercat să îşi facă do­cu­mente care să le atribuie în fals aceas­tă locuinţă i-au determinat pe cei care se ocupă acum de admi­nistrarea imo­bi­­lului să solicite ajutorul autorităţilor. Con­sultând Legea 36/1995, Asociaţia de Proprietari a înaintat o adresă Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Aso­cia­ţia a solicitat găsirea unei soluţii legale. “Membrii Asociaţiei sunt puşi în situaţia de a nu mai putea su­porta aceste cheltuieli, care cresc în fi­e­care lună cu cota par­te aferentă cheltuie­li­lor calculate pe cota indiviză”, s-a arătat în acest document. PMB le-a răspuns pe­ten­ţi­lor că prin “secretarul consiliului local” din textul legii se în­ţe­le­ge oficialul din Pri­mă­ria Sectorului 5, persoana care trebuie să de­ma­reze procedurile legale de stabilire a situaţiei imobilului.