Bombe de presă de acum 100 de ani. Cum s-a rezolvat “chestia birjelor” in Bucureştiul de la 1912

Ianuarie, in Bucuresti. Ninge ca la sfarsitul lumii. Viscoleste. Si n-ai cum sa ajungi acasa, pentru ca pe soselele introienite nu mai circula nimic... Nici urma de tramvai sau de taxi antidiluvian Nici urma de... birja, de trasura de piata sau de cupeu. Bucurestiul de-acum o suta de ani striga in gura mare: “Transporturile in Capitala sunt o calamitate!'. Trecu' veacul, dar si azi, cum da o ninsoare mai zdravana, suntem gata sa strigam la fel. Diferenta e ca atunci problema mare o ridicau birjele.

Despre birjele din Bucuresti s-au umplut cateva pagini de ziar, exact cu un secol in urma. Una dintre publicatiile vremii, “Universul', pornise chiar o ancheta proprie, caci nu se mai putea. In plin razboi politic al tramvaiului electric - “afacerea tramvaielor comunale' dusese deja la retragerea din parlament a opozitiei, facuse victime la un miting de strada si lasa politicienii fara suflu, dupa cate un lung discurs in fata maselor -, iata ca aparuse si aceasta “calamitate' a lipsei birjelor.

Campania “Universului' fusese provocata de o intamplare din mijlocul lui ianuarie. Se dusese lumea la teatru, se bucurase de spectacolul trupei Nationalului, fara sa-si imagineze ca la iesire va intampina o mare problema. Cat durase spectacolul – doua-trei ceasuri - peste Capitala se abatuse urgia. Ninsoarea si viscolul nu doar ca inzapezisera Calea Victoriei si celelalte strazi din Bucuresti, dar... alungasera birjarii. La vreme rea, nici tramvaiele electrice nu circulau, caci nu avea cine sa curete sinele de zapada. Asa ca lumea buna ramasese prizoniera in teatru.

Era pe 16 ianuarie 1912, in seara de dupa mitingul Conservatorilor (slava Domnului, va fi gandit prefectul Bucurestilor, I. Mitileneu, caci ce s-ar fi facut daca viscolul venea in plina manifestatie a oamenilor Puterii!). “Era premiera la teatrul National dar si celelalte sali erau pline, cand s-a iscat, pe la orele 10, un viscol strasnic. La miezul noptii, publicul care voia sa plece acasa s-a vazut blocat in interiorul salii de spectacol. Trasurile, automobilele de piata si cupeele disparusera din circulatie'... Gasindu-i in teatru pe prefect si pe directorul prefecturii – care se relaxau si ei, dupa doua duminici cu mitinguri si iesiri violente in strada - oamenii s-au imbulzit sa le ceara ajutorul. Dar ce puteau face bietii inalti functionari? Prefectul si-a cedat automobilul unei artiste care trebuia sa ajunga repede la Teatrul “Comoedia' (care era la numai cativa pasi distanta, dar distinsa actrita - al carei nume istoria nu-l consemneaza - nu putea sa razbata prin crivat). “De aici plangeri, reprosuri, incriminari la adresa autoritatilor noastre «care sunt indolente», «care lasa publicul la discretia birjarilor» etc.'.

Ancheta redactorilor de la “Universul', provocata de intamplarea cu pricina, avea sa releve faptul ca, in ianuarie 1912, Bucurestiul avea “900 de trasuri de piata, iar numarul cupeelor, al automobilelor de piata si al automobilelor taximetre nu trece de 100. Prin urmare, sunt 1000 de trasuri la 300.000 de locuitori. Putin, foarte putin', mai zice jurnalistul, “avand in vedere cum a crescut in ultimii ani circulatiunea in Capitala', caci se inmultisera proprietarii de automobile si tramvaiele electrice. Si-n plus, iarna... nu-i ca vara. De-ar trai azi, si-ar pune mainile in cap. Si ziaristul, si prefectul Bucurestiului, care istoriseste: “Luni seara am facut cu automobilul meu drumul de la teatru pana acasa intr-o jumatate de ceas, cand pe vreme normala il fac in cel mult 8 minute (nu stim, din pacate, despre ce traseu era vorba exact, ca sa putem compara – n.n.). Pe parcurs am gasit opt trasuri ai caror cai alunecasera si zaceau la pamant. Era o crima fata de bietele animale ca sa mai fi ramas birjarii cu trasurile in oras. S-au dus oamenii acasa, caci ar fi fost o nebunie sa incerce a mai lupta cu viscolul'. Dar omenetul ramas captiv in teatru, la miez de noapte? Pentru el ce faci?

Solutia cea mai simpla de rezolvare a situatiei, e de parere prefectul, este sa se mareasca numarul de autorizatii pentru birje in oras. Dar asta inseamna sa ceara cineva acele autorizatii si proprietarii de birje nu se-nghesuie. Ar mai fi o solutie ca primaria sa cumpere birji noi si sa tocmeasca vizitii... Jurnalistului i se pare o afacere buna. Inaltului functionar, ba: “Ehei, domnule, cand stai in strada si cauti o birja fara s-o gasesti, iti spui ca-i o afacere. Dar ia intreaba-ne pe noi?' Si-i face calculul: vizitiul angajat de primarie castiga in medie 30 de lei pe zi, dar pretinde ca nu a facut decat cel mult 10 lei. “Ei, din 6, 8 sau 10 lei, cat luam zilnic, iti da mana sa intretii cate 3 sau 4 perechi de cai la o birja, sa schimbi rotile de cauciuc, sa repari trasura, sa platesti vizitiul? Noi ce mai castigam?'. Asa gandesc si patronii de birje, particularii. Iar ideea unui taxator, care sa tie socoteala birjarului – platiti fiind si unul si altul cu lefuri fixe – nu incanta nici ea pe nimeni!

Asta e ce cred autoritatile si proprietarii de birji. Dar lumea care are nevoie sa se miste in Bucuresti dintr-un loc in altul, ea ce spune? “Primul loc unde se observa lamurit lipsa de trasuri este gara. Traficul de calatori a crescut foarte mult in ultimul timp. Ei bine, vezi adeseea oameni care vin cu bagaje mari, din cine stie ce fund de provincie, si dupa o calatorie obositoare, de ceasuri intregi, se pomenesc ca nu au trasura si trebuie s-o ia pe jos sau cu tramvaiul, mai cu seama pe vremea asta! Dar culmea raului e seara, la iesirea de la teatru. La teatrul National, unde este doar o piata speciala pentru birji, gasesti doua-trei trasuri pentru 1000 de spectatori. La celelate teatre, la cinematografe, la circ, situatia e si mai proasta!'. Si uite-asa, din lipsa de trasuri, “ca nu vor oamenii sa riste o pneumonie ca nu au cu ce pleca acasa', pierd teatrele, dar, si mai rau, “pierd berariile, cafenelele, restaurantele'...

Proprietarii de birji – releva ancheta “Universului' - ar cere mai multe autorizatii. Dar “nu se merita', ca iarna... (iarasi zic) nu-i ca vara. “Autoritatile politienesti se poarta foarte blajin cu unii proprietari de birji (zic ei – n.n.), insa primaria se poarta foarte prost cu ei, nefacand nimic sa nu le lunece caii'. Faza cu politia care se poarta bine cu birjarii are o explicatie: generalul Desliu, conservator, e si... prezidentul asociatiei birjarilor si, din ratiuni electorale, voia sa-i proteguiasca pe acestia. Dar fara drumuri bune, caii luneca, trasurile nu merg si populatia e nemultumita, oricat de blanzi ar fi politistii. Ca sa remedieze situatia, lumea cere, nici mai mult nici mai putin decat ca in “chestia birjelor' sa se aplice o solutie... regeasca. Adica... “sa se astearna pietris pe toate strazile unde pavagiul e alunecos, cum se asterne cand iese regele in oras'. Orice, orice se cuvine facut, ca populatia Capitalei sa fie multumita. Chiar si sa tratezi birjele de piata ca pe... cupeul regelui!

In zilele urmatoare publicarii articolelor din “Universul', incurajati si de redactie, bucurestenii depun plangeri dupa plangeri la prefectura. Suficient pentru ca prefectul sa de o ordonanta. “In consecinta, birjarii sunt obligati a iesi seara in numar de 200, pentru a indestula cererile publicului care frecventeaza spectacilele. (…) Avand in vedere numarul actual de birji care circula in piata, va veni randul fiecarui birjar o data la patru seri'. Taximetrele si automobilele de piata sunt obligata sa se supuna aceleiasi reguli, sub amenintarea cu judecata.

Ei, vedeti acum care era forta de persuasiune a presei in epoca. Impusese un act normativ, in Capitala. Si asta in numai cateva zile... Credeati insa ca “Universul' s-a multumit cu aceasta victorie? Nu. Si-a continuat campania, atacand de aceasta data problema tarifului. De data aceasta trecand in tabara birjarilor. Caci si ei aveau nemultumiri. Tariful era neschimbat de 30 de ani: 1 leu cursa, 2 lei ora. Noul “asalt' jurnalistic misca ceva si aici: cursa ramane un leu, dar ora de plimbat cu trasura creste la 3 lei. Si pentru ca nu se facea sa strice hartia pentru o noua ordonanta doar pentru aceasta chestiune, prefectul mai adauga un rand: “Judecarea si sanctionarea imediata a conflictelor dintre birjari si public'... a caror amanare, pana atunci, ducea la scoaterea din piata a cate unei birji si-o luna-ntreaga, pana se solutiona cauza.

In fine, lucrurile s-au urnit. Cu cele doua ordonante ale prefectului, au prins ceva inima si proprietarii de birji, care si-au tocmit vizitii noi. Pe 29 ianuarie 1912, noii birjari ai Capitalei au sustinut si concursul pentru... permis. Vreti sa stiti ce materii au avut de studiat? “Circulatiunea trenurilor, sosiri si plecari; Strazile si institutiunile mai de seama din Capitala; Ingrijirea ce trebuie data cailor in caz de accident'.

Mana, birjar!