Presedintele a aratat biletul care l-ar putea "curata" pe premier
"Draga Traiane, iti trimit alaturat un document redactat de Petromidia in legatura cu cercetarile care au loc. Daca ai ocazia, sa vorbesti la Parchet despre subiect?". Acesta este continutul biletului trimis de premierul Tariceanu presedintelui Basescu. Daca ar fi sufficient de barbat(a), Calin Popescu Tariceanu ar trebui sa-sI dea demisia.
Presedintele Basescu a confirmat, intr-o declaratie oficiala, continutul faimosului bilet trimis de premierul Tariceanu. Acesta i-a propus, in prima parte a anului 2005, "un parteneriat, din pacate cu oligarhiile noastre, inacceptabil pentru mine". Seful statului nu a distribuit copia documentului (de culoare galbuie), insa l-a aratat, pentru conformitate, ziaristilor.
Seful statului a anuntat ca a transmis la cancelaria premierului atat raportul intocmit la Petromidia, cat si cardul de corespondenta privata dintre cei doi demnitari. Jurnalul National a aflat, insa, in cea mai mare parte, continutul cardului de corespondenta privata: "Draga Traiane, iti trimit alaturat un document redactat de Petromidia in legatura cu cercetarile care au loc. Daca ai ocazia, sa vorbesti la Parchet despre subiect?".
LA DISPOZItIE. Intrebat de ce, totusi, daca tot a confirmat existenta biletului si mesajul, nu face publica o copie a acestuia, Basescu a spus ca procedeaza in acest fel "fiindca premierul i-a contestat veridicitatea" si ca tine documentul la dispozitia sefului Executivului, ca acesta, daca va confirma, sa-l dea el insusi publicitatii. Basescu a descries plastic cum a perceput el misiva lui Tariceanu - "A venit timpul nostru!" - sI s-a declarat indignat ca, la cateva luni dupa ce acuzasera impreuna, in campania electorala, "oligarhia PSD", acesta ii sugera "sa interfereze Justitia" in spijinul lui Patriciu.
CONSECVENTA PREMIERULUI. Presedintele Romaniei, care a anuntat ca respecta oamenii de afaceri in general sI rezultatele Petromidia in particular, a accentuat ca "primul ministru a fost consecvent". In sprijinul spuselor sale, Basescu a rememorat, in rezumat, tentativele repetate ale lui Tariceanu de a-l sprijini pe Patriciu: telefonul dat fostului procuror general Ilie Botos, Parlamentul Romaniei (prin discursul legat de Petromidia, pe 8 noiembrie), invitarea Monicai Macovei pentru o discutie cu omul de afaceri liberal (dezvaluita de Jurnalul National). Concluzia sefului statului pe aceasta tema este ca aveam de-a face cu "un mod de a gandi al primului ministru, care nu poate avea decat rolul de decredibilizare a mesajului din campanie".
MOTIVELE TACERII PRELUNGI. El si-a motivat si intervntia publica tardiva, la aproape doi ani de la momentul respectiv, prin faptul ca, daca ar fi facut atunci publica "tentativa", guvernul proaspat instalat "ar fi fost relativ decredibilizat" si ar fi intampinat mari dificultati in atingerea obiectivului prioritar: aderarea la Uniunea Europeana. In plus, a adaugat Basescu, biletelul ar fi avut un character "ambiguu" si nu ar fi produs efecte, intrucat vizata si sugerata interventie la Parchet nu a avut loc. Intrebat daca se asteapta la demisia sefului Executivului, presedintele Romaniei a raspuns raspicat "NU", motivand ca "obiectivul celor din jurul lui e sa-si pastreze functia cu orice pret, iar eu nu pot sa-i cer acest lucru" si anuntand ca relatia dintre cei doi, din care a disparut demult increderea reciproca, va continua "institutional".
|
Tariceanu recunoaste
Premierul Tariceanu a declarat ca afirmatiile lui Basescu reprezinta o minciuna, o actiune de manipulare, şi ca biletul nu contine nimic care sa sugereze o interventie in actul de justitie. El a precizat ca prin acest billet a dorit sa previna aparitia unor abuzuri. "Aceasta interventie a preşedintelui face parte din razboiul politic de doi ani declanşat la adresa primului-ministru pentru ca refuz de fiu o marioneta in jurul şefului statului. Anunt public ca nu accept subordonarea Guvernului intereselor sale şi oligarhiei care-l inconjoara la Cotroceni", a spus Tariceanu. El a facut referire şi la proiectul de reparare a unor tronsoane ale Autostrazii Bucureşti-Piteşti, lucrari incredintate "firmei care detine restaurantul Golden Blitz".
|