x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Campanie - Jurnal de calatorie in lumea interzisa

Campanie - Jurnal de calatorie in lumea interzisa

de Valentin Zaschievici    |    29 Dec 2006   •   00:00
Campanie  -  Jurnal de calatorie in lumea interzisa

In penitenciarele romanesti sunt circa 35.000 de detinuti. Prea putine se stiu despre viata din spatele gratiilor. Or fi acolo si nevinovati? Nu stim. Dar este sigur ca macar un nevinovat face puscarie pentru crima. Pentru dreptatea lui ne-am luptat cu sistemul judiciar romanesc. Si inca ne luptam.

Viata in spatele gratiilor, o lupta necontenita. In penitenciarele romanesti sunt circa 35.000 de detinuti. Prea putine se stiu despre viata din spatele gratiilor. Or fi acolo si nevinovati? Nu stim. Dar este sigur ca macar un nevinovat face puscarie pentru crima. Pentru dreptatea lui ne-am luptat cu sistemul judiciar romanesc. Si inca ne luptam.

Premiera in jurnalistica romaneasca. Vreme de patru luni, din octombrie 2005 pana in ianuarie 2006, redactorii si fotoreporterii Jurnalului National au cutreierat penitenciarele romanesti. De acolo am elaborat un raport complet despre conditiile de viata din puscariile cu care Romania tocmai a intrat in Uniunea Europeana. Nu am urmarit nici scandalul, nici spectaculosul facil.
Ne-am propus doar sa relatam fapte de viata care definesc o lume inchisa intre ziduri, despre care se spun multe legende, insa e prea putin cunoscuta.

Motivatie. De ce trebuie sa ne intereseze cum traiesc puscariasii? Pentru ca ei sunt in mare parte un produs al societatii. Si, in marea lor majoritate, o data ce-si ispasesc pedeapsa, ei se intorc in sanul societatii, al familiei. Relatarile reporterilor nostri si-au atins scopul: au declansat dezbateri publice pe tema masurilor de reeducare si reintegrare a detinutilor, au sensibilizat opinia publica si decidentii din administratie si politica. Campania noastra a deschis o fereastra prin care privitorii au perceput realitatea necosmetizata din spatele gratiilor. O realitate incomoda, suparatoare pentru unii, pe care insa trebuie sa ne-o asumam. Aceasta a fost si concluzia dezbaterii organizate de Jurnalul National impreuna cu Patriarhia Romana in luna iunie.

Cei ce doresc sa descopere si mesajul artistic al demersului nostru gasesc in librarii albumul de fotografie "Lumea interzisa". Iar povestea integrala a calatoriei noastre prin puscariile patriei se gaseste in editia online a ziarului, www.jurnalul.ro.

Cazul 1393. Jurnalul National a rejudecat procesul unei crime. Nimeni n-a mai facut in Romania pana acum asa ceva: sa identifici o posibila eroare judiciara, sa refaci ancheta, sa aduci probe noi, sa convoci o Curte cu Juri si sa desfiintezi toate sentintele date in acest caz cu verdictul "nevinovat" este o realizare cu care se poate mandri orice ziar mare din lume. Din pacate, traim in Romania. Aici, in Romania, adevarul, chiar si strigat in gura mare, chiar si dovedit fara cale de-ntoarcere… ramane vorba in vant.

Nevinovat. Pacat, mare pacat. Si azi, un om sta in puscarie pentru o crima pe care n-a facut-o el. Noi am demonstrat ceea ce judecatorii n-au vrut sa vada: ca victima erorii judiciare nu a vazut niciodata victima ce i-a fost pusa in carca. Mai mult, nici n-a fost vreodata la locul faptei. Mai mult: adevaratul ucigas si-a recunoscut fapta si astazi este liber. Incredibil, nu-i asa? Noua dintre cei mai mari penalisti din Romania au acceptat provocarea, au studiat dosarul crimei si s-au condamnat impotenta, nepasarea si nestiinta de carte a procurorilor si judecatorilor care au trimis un nevinovat la puscarie pentru 18 ani.

Confruntare. I-am pus fata in fata apoi pe membrii juriului nostru si pe reprezentantii inaltelor foruri judiciare: Parchetul Inaltei Curti, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Suprema. S-a intamplat in primavara, la casa Capsa. Concluzia: procesul crimei trebuie rejudecat fara intarziere. Nu s-a intamplat. Un nevinovat dovedit isi blesteama si azi zilele in puscarie. Intreaga poveste a "Cazului 1393", dovezile aduse de noi, declaratiile martorilor, analizele facute de reputatii juristi sunt disponibile in editia electronica, www.jurnalul.ro, la sectiunea "Cazul 1393".

In 2006, am iesit in Targ!


In anul ce tocmai se incheie, Jurnalul National a iesit, mai mult, punctual si concret ca niciodata, in Targ! Si nu orice Targ, ci unul de referinta, un adevarat reper in agenda culturala anuala: Gaudeamus.

Jurnalul National a prezentat o serie de produse proprii: carti, muzica si fotografie. Nu mai putin de 13 evenimente au avut loc la standul nostru in cele cinci zile de targ: lansari, concerte, sesiuni de autografe. Lansarea CD-ului "Cantecele noastre, toate... 2" a prilejuit intalniri cu George Nicolescu si Margareta Paslaru, dar au fost alaturi de noi si Dinu Olarasu, Mircea Vintila si Florin Chilian.

Cititorii Jurnalului au avut ocazia sa-i cunoasca pe unii dintre editorialistii nostri, Ion Cristoiu, Gabriela Vranceanu Firea, Tudor Octavian, Dan C. Mihailescu si Lucian Mandruta, dar si pe Marius Tuca, cel care a prezentat trei produse editoriale "de suflet": suplimentul Ski Express, Colectia Editiilor de Colectie (volumul doi) si albumul Fotografie de Jurnal. Despre Jurnalul National la Gaudeamus, numai de bine si-un singur regret: de multe ori, standul nostru, desi generos ca suprafata, s-a dovedit neincapator. La anul vom amenaja unul mai mare! (Ruxandra Predescu)

Dincolo de orice vama... Folk you!

Aceste randuri n-ar fi existat cu siguranta, daca in vara care tocmai a trecut (dar si cu o vara in urma) nu s-ar fi desfasurat pe litoral, in cam toate statiunile, de la Vama Veche pana la Gura Portitei, un festival pe care putini ar fi pariat: FOLK YOU!

Aproape o treime din spectatorii adunati pe plaja, in fata scenei mobile, a fost reprezentata de liceeni. Oare de ce? Oare cum? Era muzica unei generatii cu care adolescentii sunt in conflict: muzica parintilor si a profesorilor de azi, de pe vremea cand ei insisi erau adolescenti in conflict cu parintii si profesorii. Mesajul a ramas acelasi, doar ei s-au schimbat. Ei, bine, macar in timpul acelor concerte, orice conflict a fost abolit. Parintii s-au intors pentru cateva ore la frumusetea iresponsabila si rebela a tineretii, iar liceenii veniti din intamplare sau din curiozitate acolo descopereau cu uimire "ce frumosi suntem/ la-nceput de drum". A fost un festival al muzicii care face diferenta intre sex si dragoste, o muzica fara efecte sonore sau trucuri pirotehnice. Decorul a fost asigurat doar de plaja, mare si cer.

In muzica folk nu se triseaza, "te iubesc!" inseamna chiar "te iubesc!". Iar FOLK YOU! inseamna... Ce inseamna de fapt? E o injuratura? Un salut? O parola? Nu stim, poate cate ceva din toate sau toate la un loc. Ar fi "naspa" sa spunem ca acest festival a fost "cool". Nu, n-a fost "cool", a fost minunat. A avut si un imn care probabil va ramane, compus de Dinu Olarasu: "Dincolo de orice vama,/ Dincolo de DA sau NU,/ Dincolo de toata lumea,/ FOLK YOU!"... O muzica ciudat de simpla, care te ademeneste sa faci dragoste pe plaja, dar iti interzice sa lasi chistoace si sticle goale. Dupa fiecare concert FOLK YOU!, plaja a ramas curata.

Protagonistii: Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Vintila, Mircea Baniciu, Mircea Florian, Florin Sasarman, Ecou, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Magda Puscas, Maria Magdalena Danaila, Dinu Olarasu, Maria Gheorghiu, Emeric Imre, Mircea Bodolan, Ducu Bertzi, Vasile Seicaru, Victor Socaciu. (Dana Andronie)

Bucuresti - orasul captiv
La inceputul lunii noiembrie, timp de o saptamana, reporterii Jurnalului au strabatut Bucurestiul in lung si lat, luand pulsul traficului rutier, mai ales la intrarile si iesirile in/din oras. Concluzia: pentru a iesi din Bucuresti, in oricare directie, soferii trebuie sa plece din timp si sa se inarmeze cu multa rabdare. Daca ai "norocul" ca la plecare sa fii nevoit sa parcurgi si bulevardele din centru, atunci iesirea este si mai anevoioasa. Desi pe unele artere se lucreaza de ani in sir, inclusiv la "largiri" si "reabilitari", in loc sa se fluidizeze, traficul se desfasoara din ce in ce mai greu. Exemplul cel mai elocvent ramane iesirea spre DN 1, unde de 17 ani incoace lucrarile nu mai contenesc, dar circulatia se desfasoara din ce in ce mai anevoios. Cu deosebire la inceput si sfarsit de week-end, iesirea si intrarea pe DN 1 reprezinta o adevarata aventura. Intr-o zi de vineri dupa-amiaza, de exemplu, din centru si pana la Balotesti, faci cam tot atat cat de la Balotesti la Campina. Nici spre cele doua autostrazi "istorice", Bucuresti - Pitesti si Bucuresti - Constanta, accesul nu este mai facil. Desi traficul greu a fost oprit in oras si deviat pe centura, aglomeratia pe principalele artere este aceeasi, deoarece asa-zisele "proiecte de fluidizare a circulatiei" spre si dinspre portile Bucurestiului au ramas doar pe hartie. (Al. Boariu)

O comoara
Doua saptamani, in primavara anului 2006. Zilnic. Atat a durat campania "Limba noastra-i o comoara", nascuta nu din ideea de a demonstra ca in limba romana de 16 ani incoace s-au produs niste schimbari. Noi am semnalat doar aceasta stare de fapt. Au raspuns acestei provocari cu argumentul autoritatii, oameni de litere, de arte, din mass-media. O concluzie: nu s-a schimbat doar limba, ci si limbajul: literar, gazetaresc, teatral, cinematografic, cel de toate zilele. Al nostru, al parintilor si pustilor nostri. N-avem timp de scrisori pe hartie sau de telefoane, dam SMS-uri sau trimitem un e-mail. E rapid, e scurt, e la obiect. E limba noastra, care evolueaza o data cu noi. (Claudia Daboveanu)

Cheie si ghisee
Copilarie cu cheia de gat. O campanie din august 2006. Jurnalul National a reinviat povestile aflate in spatele cheii banale, careia nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada pe vremuri de sub gulerul uniformei pepite. Pe atunci se traia tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Vremuri ale papusilor fara sex, cand fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe Nadia. Septembrie 2006. Alta campanie: Viata intre ghisee. Cozi la doctori, la medicamente compensate, la banca… Jurnalul National a aratat cum poate fi "mancata" o mare parte a vietii noastre de un "lucru" rigid, fara suflet, urat, ce incorseteaza Romania. Un "lucru" al carui nume este frecvent pe buzele noastre, cei de pe plaiul mioritic: Coada. (R.R.)

SOS natura
A fost modificata Legea spatiilor verzi, devenind astfel mai clara si mai putin interpretabila, a fost salvat de la distrugere, cel putin pentru moment, Parcul Bordei, acesta riscand sa se transforme in 2006 intr-un cartier de vile, au fost demolate cateva terase amplasate ilegal pe malul Lacului Herastrau, in 2007 urmand a fi desfiintate si cele care au ramas neatinse, au fost prezentate efectele poluarii in Capitala, un studiu aratand ca mii de oameni mor anual in Bucuresti din cauza lipsei de aer curat, principala cauza fiind taierea a peste un milion si jumatate de copaci. Acestea sunt doar cateva din rezultatele campaniei "Salvati spatiile verzi" pe care Jurnalul National a demarat-o in 2006. (Monica Andrei Capatos)

Ce mancam, ce bem
Campania "Ce mancam, ce bem" a pornit de la convingerea ca sanatatea noastra incepe din farfurie. Si ca pentru aceasta, cu mic cu mare, este obligatoriu sa ne formam urmatorul reflex: inainte de a umple cosul si a da banii pe produse sa citim foarte atent eticheta. Daca descoperim ca producatorul a folosit E-uri cu pumnul sau, dimpotriva, eticheta nu mentioneaza nici una dintre aceste substante, sa ne fie limpede ca alimentul cu pricina este periculos pentru sanatate. Evident, veti spune ca nu ne mai ramane mai nimic de mancare. Nu-i chiar asa! Alaturati-va acestei campanii si veti afla de la specialistul nostru ce este bun si ce este rau in galantare.
×
Subiecte în articol: special jurnalul national