Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a născut la 29 decembrie 1843 la Neuwied, Germania. Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied era numele sub care a venit pe lume cea care a fost Regina Elisabeta a României, cea dintâi regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen.
Elisabeth a avut parte de o educaţie deosebită, ca în toate familiile bogate din vatra germană. A învăţat limbile engleză, franceză, italiană, suedeză, iar mai apoi şi limba poporului care o va adopta, româna. Adevărată fiică a Rinului, cunoscut pentru legendele sale tulburătoare, dar şi fiica fascinantei păduri Monrepos, prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a guvernat sub numele de Carol I de România. Înaintea Reginei Maria, Elisabeta avea să înfiinţeze în timpul războiului din 1877 spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire, procurând medicamente pentru răniţi. Avea să depună eforturi energice în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, astfel încurajând doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881, iar Elisabeta a devenit prima Regină de România.
Ocrotitoare
Societatea Regina Elisabeta, fondată în 1893, a tratat gratuit peste 17.000 de pacienţi pe an şi a distribuit medicamente gratuite familiilor sărace. De la iniţiativa reginei de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti a plecat ideea înveşmântării în portul naţional românesc, dându-i astfel acestuia valoare socială. Castelul regal de la Sinaia devenise un centru de meşteşuguri naţionale. De asemenea, regina şi-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse, sprijinind artiştii în devenire cum ar fi George Enescu, Elena Văcărescu, pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri. Poetă şi prozatoare, admiratoare a poetului român Mihai Eminescu, regina l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani, dar poetul a refuzat să ridice premiul.
Pseudonimul său literar era Carmen Sylva, care tradus din limba latină înseamnă „Cântecul pădurii”. A fost supranumită regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. Castelul Peleş era preferat de regină pentru odihnă şi inspiraţie.
Durere
Prinţesa Maria a fost unicul copil al cuplului princiar şi s-a născut la sfârşitul verii anului 1871. Botezată la biserica de la Cotroceni, fetiţa era frumoasă şi precoce, luminând sufletele părinţilor. La 24 martie 1874 se îmbolnăveşte de scarlatină şi în zorii lui 28 martie pleacă spre ceruri. Mica prinţesă a fost îngropată în grădina Palatului Cotroceni, pe cruce având scris versetul: „Nu plângeţi, căci nu e moartă, ci numai adormită”. Vasile Alecsandri o îndeamnă pe Regina poetă să-şi reia pasiunea. Scrie proze: „Poveştile Peleşului” (1882 şi 1883), „Cugetările unei Regine” (1882), „Robia Peleşului” (1888), „Meşterul Manole” (1892), „Poveştile unei regine” (1901), „Crăciunurile unei Regine” (1905) şi poezii: „Rinul meu” (1884), „Monorepos” (1884), „Patria” (1891), „Cântecele de mare” (1891).
Elisabeta se număra printre femeile şi feţele încoronate ale Europei care fumau, într-o perioadă în care obiceiul nu era asociat sexului frumos, ci dimpotrivă. Popularitatea Reginei Elisabeta a României în Europa este mai mult ca sigur greu de imaginat în zilele noastre. Deoarece numele său era pe buzele tuturor, iar ziarele şi anumite cercuri literare o aveau mereu în centrul atenţiei, în 1884, Elisabeta a Austriei, cunoscută sub numele de Sissi, a dorit foarte mult să o cunoască pe Regina Elisabeta a României. O relaţie specială le-a unit pe cele două Elisabete, însă corespondenţa dintre cele două capete încoronate a rămas de negăsit până astăzi, pierzându-se undeva prin negurile istoriei.
Eugen Wolbe, secretarul Regelui Ferdinand de România, citase mai multe dintre aceste scrisori în biografia sa despre Carmen Sylva. Biografii Elisabetei de Austro-Ungaria, contele Corty şi Brigitte Haman n-au preluat ulterior decât fragmente extrase din scrisorile tipărite de Wolbe şi recent din Jurnalul în versuri al lui Sissi. Când Carol I a închis ochii, în 1914, Regina s-a trezit singură. În iarna lui 1915-1916 dormea în apartamentele reci, neîncălzite şi din acest motiv a făcut congestie pulmonară şi la data de 18 februarie trece în veşnicie. Este înmormântată alături de soţul său, Regele Carol I, la Curtea de Argeş şi aici au fost aduse şi osemintele micii prinţese Maria. Cripta de piatră a unit pentru eternitate bărbatul, soţia şi singurul lor copil.
Luciri alpine
Fusese stânca mângâiată/ De soare ’ntreaga zi,/ Şi de-a lui raze alintată,/ pân’ ce’n apus pieri.// Minune-i dar, c’apoi resfâns-a/ Lumini în jurul ei?/ Măcar că-i piatră, -a ars şi dânsa/ în focul dragostei!// Şi dă pământului – sfioasă,/ Încet, dulcele foc,/ Visând, şi tristă, şi voioasă-/ L’al său trecut noroc!// Şi dă pământului încet,/ Sfios, dulcele foc,/ Visând cu drag şi cu regret,/ L’al seu noroc!(Carmen Sylva)
Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Femei române
Citește pe Antena3.ro
