x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special ”Cardurile sărăciei”, folosite și în farmacii

”Cardurile sărăciei”, folosite și în farmacii

de Monica Cosac    |    13 Feb 2023   •   08:00
”Cardurile sărăciei”, folosite și în farmacii

​​​​​​​Ajutorul de la stat, primit de românii cu venituri reduse sub formă de tichete sociale pentru achiziționarea de alimente, ar putea fi folosit și pentru cumpărarea de medicamente, potrivit unui proiect de lege pus pe masa senatorilor. Inițiatorii proiectului propun însă ca oamenii să nu poată plăti cu cardul social tot felul de suplimente alimentare despre care aud prin reclame sau tratamentele recomandate de vreo vecină binevoitoare, ci doar ce este pe rețetă de la medic.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare materială și/sau risc de sărăcie extremă urmărește extinderea utilizării tichetelor sociale pe care le primesc, pe suport electronic, persoanele cu venituri reduse din țara noastră, prin programul „Sprijin pentru România”.

Astfel, pe lângă produse alimentare și mese calde, beneficiarii vor putea folosi tichetele sociale și pentru a-și cumpăra medicamentele necesare.  

Mâncare sau pastile

În prezent, peste 2,5 milioane de români cu venituri mici primesc tichete sociale în valoare de 250 de lei, la fiecare două luni, iar inițiatorii proiectului, deputații Diana Stoica și Eugen Terente, argumentează necesitatea inițiativei prin faptul că persoanele sărace sunt expuse și unui risc crescut în privința sănătății. 

Deși sănătatea este esențială, „din păcate, prea mulți oameni sunt puși zilnic în situația de a alege între a cumpăra mâncare sau a cumpăra medicamente”, mai spun aceștia, precizând că au primit semnale de la oameni care se confruntă cu astfel de probleme și care și-ar dori să poată folosi sumele de pe cardurile sociale și pentru a avea acces la tratamente.

„Grupurile vulnerabile din punct de vedere material sunt expuse unui risc crescut de sănătate datorat lipsei accesului la servicii de sănătate adecvate, precum și condițiilor de viață precare. Includerea medicamentelor ar ajuta la asigurarea accesului la tratament pentru acești beneficiari, în special pentru acoperirea coplății pentru medicamentele compensate în procent mai mic de 100%”, se arată în expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă.

Fără suplimente și tratamente „recomandate de vecina”

În document se precizează, de asemenea, că nu orice produs pe care îl consideră „medicament” doar pentru că este vândut într-o farmacie va putea fi plătit cu aceste carduri ale sărăciei. 

Astfel, beneficiarii tichetelor vor putea cumpăra cu aceste carduri „doar medicamentele prescrise de un medic”, fie că este vorba de tratamente compensate parțial de stat, fie că este vorba de cele care pot fi achiziționate la liber, așa-numitele OTC-uri. 

În cazul medicamentelor compensate, spre exemplu, cu cardul social se va putea achita „doar valoarea necompensată din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, conform proiectului legislativ.

Prin urmare, oamenii nu vor putea cumpăra cu aceste sume date de stat tot felul de suplimente alimentare despre care află din reclame că le-ar face bine, și nici tratamente care l-au însănătoșit pe un prieten sau sunt recomandate de vreo vecină binevoitoare. 

„Propunerea de a permite achiziționarea cu tichete sociale doar de medicamente în baza unei prescripții medicale, inclusiv pentru cele care se pot achiziționa în mod normal fără o astfel de prescripție (OTC-uri), asigură că tichetele sociale vor fi utilizate în mod responsabil și că beneficiarii vor primi tratamentul adecvat pentru condițiile lor de sănătate, concomitent cu evitarea riscului de creștere a consumului inutil de medicamente, unde România deja se află într-o situație critică”, explică inițiatorii limitarea propusă în actul normativ.  

„Sănătatea oamenilor este esențială și, din păcate, foarte multe dintre persoanele vulnerabile din România nu își permit să cumpere medicamentele de care au nevoie. Fie că vorbim de tratamente pentru diferite afecțiuni cronice, fie de medicamente pentru afecțiuni respiratorii etc. De aceea, am venit cu acest proiect de lege care le va permite oamenilor să cumpere și medicamente, pe lângă alimente, prin cardurile sociale”, a spus Diana Stoica, deputată USR.

Potrivit inițiatorilor proiectului, extinderea utilizării tichetelor sociale pentru a include achiziționarea de medicamente va avea un impact pozitiv semnificativ asupra sănătății și bunăstării grupurilor vulnerabile din punct de vedere material din România, cu încadrarea în aceleași limite bugetare. 

 

Cine primește tichetele sociale 

De tichetele sociale acordate de Guvern din fonduri europene (Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială și Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) pot beneficia pensionarii și persoanele cu dizabilități cu venituri de până la 1.700 de lei, familiile cu cel puțin doi copii în întreținere și familiile monoparentale cu venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei, familiile și persoanele singure care primesc ajutor social și persoanele fără adăpost.

×