Caz unic la Brăila: "Omorât" de sistem, ţinut în viaţă de dragostea părintească

O familie din Brăila se luptă de cinci ani să-şi ţină în viaţă fiul grav rănit într-un accident rutier. Pentru că sistemul sanitar în România nu este pregătit să facă faţă unor astfel de cazuri, părinţii au amenajat în propria locuinţă o adevărată secţie de terapie intensivă.

Sublim exemplu de dragoste părintească la Brăila, unde o familie se luptă de cinci ani să-şi ţină în viaţă fiul adus în stare vegetativă de un accident rutier. Părinţii lui Dan Dăncilă, un tânăr în vârstă de 37 de ani, îi sunt, în adevăratul sens al cuvântului, îngeri păzitori. Mama şi tatăl, ajutaţi de un unchi, l-au vegheat doi ani şi jumătate în spitalele din Constanţa şi din Bucureşti, iar când au realizat că lipsurile sistemului sanitar românesc îi dau prea puţine şanse de recuperare, au decis să ia pe cont propriu dificila misiune de a-şi îngriji copilul până la capăt.

Pentru a reuşi, i-au amenajat tânărului în camera lui o adevărată secţie de terapie intensivă privată, probabil unica de acest fel din România. Nu lipseşte nimic din ce este necesar: aparatura cu ajutorul căreia respiră bolnavul, monitorul care îi arată semnele vitale, staţia de oxigen, rafturi întregi cu consumabile, pansamente, filtre, sonde. Lângă toate acestea, nădejdea că Dumnezeu îi este permanent alături lui Dan răzbate din numeroasele icoane de pe pereţi.

MILIŢIANUL FĂRĂ SUFLET
Calvarul familiei Dăncilă a început într-o zi de iunie din 2004, atunci când un poliţist a venit să anunţe o veste teribilă. A făcut-o brutal, fără tact, aruncând-o în braţele deznădejdii pe mama lui Dan. "Era duminică dimineaţă, pe 27 iunie 2004, iar un miliţian, că nu pot să-i zic altfel, m-a chemat la poartă şi m-a întrebat: «Aveţi un fiu?». «Da!», i-am răspuns. «E mort!», mi-a spus el, pur şi simplu, fără nici un fel de menajamente. Am rămas împietrită, n-am avut nici o reacţie. Dumnezeu îţi dă atâta pu­tere, încât în clipele alea eşti stană de piatră, abia după aceea începi să conştientizezi ce se întâmplă", ne-a povestit doamna Dăncilă.

Ulterior, ea avea să afle că fiul său, rănit grav într-un accident de circulaţie pe litoral, trăieşte totuşi şi e internat la un spital din Constanţa. Ajunsă într-un suflet acolo, a avut un nou şoc când tânăra doctoriţă rezidentă care se ocupa de Dan i-a răspuns, după ce a întrebat-o de starea lui, că situaţia e gravă şi că "decât o legumă, mai bine deloc". "Nu e admis, pentru un medic care a depus jurământul lui Hipocrate, să spună aşa ceva. I-am replicat că, legumă-nelegumă, e copilul meu şi n-o să-mi pierd nici o clipă speranţa că Dumnezeu îi va da puterea să reziste", ne-a povestit mama lui Dan.

După două luni, rănitul a fost transferat la un spital din Bucureşti, iar evoluţia lui părea tot mai bună. Dar calvarul era departe de a se termina. "Eram pe punctul de a-l externa când, într-o dimineaţă, la schimbul de tură a făcut un stop cardiac. De vină a fost neglijenţa persona­lului medical, am constatat eu tacit, fără să acuz pe nimeni. Am tăcut ca să fiu lăsată să stau lângă băiatul meu.

Consecinţa stopului cardio-respirator a fost că, la resuscitare, stomacul s-a rupt şi a făcut peritonită. Tratamentul care a urmat a făcut ca, după 20 de zile, să intervină un accident vascular cerebral masiv care l-a adus în starea de acum", ne-a spus doamna Dăncilă.

EXPERIENŢA DIN CHINA
După aproape un an de la producerea accidentului, părinţii au sperat la un miracol când l-au dus pe Dan în China pentru un implant de celule stem. Au crezut că această tehnologie revoluţionară le va scoate băiatul din comă, dar s-au înşelat. "Rezultatul a fost egal cu zero, nu s-a văzut nici o ameliorare. De fapt, din grupul care a plecat din România o dată cu noi, nu am auzit să fi avut efect la cineva. Cred că, deocamdată, până când o să mai evolueze tehnologia, chestiunea asta cu implantul de stem în China este doar o reclamă şi atât", e de părere mama lui Dan.

Pentru a ajunge tocmai în Asia, familia a vândut casa pe care Dan, absolvent al unei facultăţi de inginerie, reuşise să şi-o achiziţioneze înainte de a se întâmpla nenorocirea. În total, deplasarea şi intervenţia chirurgicală au costat 70.000 euro.

Experienţa din China a avut totuşi şi părţi bune. Acolo, mama lui Dan a văzut un sistem sanitar total diferit de cel din România. "Grija pentru pacient este maximă. La cea mai mică problemă intervenea o asistentă. Fie se temeau să nu-şi piardă locul de muncă, fie îşi făceau, pur şi simplu, meseria cu pasiune, ceva era diferit acolo faţă de aici.

În spitalele din Ro­mâ­nia am asistat la scene incredibile. O asistentă mustrată de un medic, pentru că nu îşi făcea treaba cum trebuie, îi spunea unei colege pe un ton răzbunător: «Lasă că bolnavul rămâne cu mine la Terapie şi, dacă până mâine dimi­neaţă nu mai trăieşte nu răspund eu, răspunde doctorul, nu?». E multă nepăsare în spitalele noastre, multă lipsă de interes pentru oamenii care ajung acolo, pentru că suferă şi au nevoie de ajutor. Probabil că salariile mici sunt de vină pentru această insensibilitate", consideră doam­na Dăncilă.

La rândul său, Laurenţiu Bu­nea, unchiul lui Dan, spune că, uneori, ceea ce se întâmplă în secţiile de Terapie Intensivă este echivalent cu crima. "Unii asistenţi dorm toată noaptea în loc să vegheze pacienţii. După ora 12:00 nu mai este nimeni acolo ca să intervină imediat dacă se întâmplă ceva. Am văzut si­tu­aţii când oamenii au murit cu zile, fiindcă s-a intervenit prea târziu sau cu prea mult dezinteres. Probabil că situaţia s-ar schimba dacă pe aceste secţii s-ar monta camere de suprave­ghe­re, astfel încât personalul de pe tură să poa­tă fi tras la răspundere în caz de culpă medic­ală".

Atât mama lui Dan, cât şi unchiul său admit însă că nu toţi medicii sau asistenţii trebuie blamaţi. "Depinde de fiecare cu câtă dăruire practică această meserie nobilă. Am asistat la nenumărate situaţii când medicii au făcut adevărate minuni. În special cei de la Urgenţe sunt de apreciat pentru felul cum se luptă să salveze viaţa semenilor", spune brăileanca.

Putere izvorâtă din credinţa-n Dumnezeu
În prezent, părinţii şi unchiul lui Dan, ajutaţi de sora acestuia şi de o fundaţie de binefacere din Germania, fac tot ce-i omeneşte posibil pentru a-l salva pe Dan din ghearele morţii. Germanii, reprezentanţi ai unui cult religios, au aflat de cazul tânărului de pe vremea când era internat la Bucureşti, iar acum trimit pe­riodic consumabile pentru aparatura care îl ţine în viaţă.

Zi şi noapte, mama, tatăl şi un­chiul îi sunt alături, reglând aparatele, schimbând lenjeria sau doar mângâindu-l pe bolnav şi vorbindu-i cu căldură, ca şi cum i-ar putea auzi. Când au nevoie de sprijin, ape­lează la câţiva medici specialişti din oraş, care intervin benevol ori de câte ori pacientul aflat în comă are probleme oftalmologice sau dermatologice.

În camera unde este amenajată mica secţie de terapie domneşte o cură­ţenie exemplară, iar în aerul din jurul patului pe care zace bolnavul pluteşte un sentiment de grijă şi dragoste părintească. "Dacă n-aş fi avut posibilitatea şi tăria să stau pe holurile spitalelor doi ani şi jumătate, Dan n-ar mai fi existat. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că-mi dă posibilitatea de a-i mân­gâia tălpile calde şi de a i le săruta în fiecare seară", mărturiseşte mama tânărului.

Fami­lia lui Dan nu cere ajutorul nimănui pentru a-şi putea îndeplini dificila misiune. Înainte de accident, situaţia materială le permitea un trai îndestulat. Acum, toate resursele sunt direcţionate către salvarea băiatului. "Am muncit mult, toată viaţa, pentru a ne împlini pe plan material", spune mama lui Dan, de profesie medic veterinar. "Poate Dumnezeu ne-a dat aceşti bani pentru ca acum să-l putem salva pe Dan", adaugă femeia cu o voce limpede din care răzbate hotărârea de a merge până la capăt, orice ar fi.