Ce-am avut si ce-am pierdut

Tragem linia. Prea ne intalnim la tot pasul cu lamentarile nostalgicilor. Cat de bine le-a fost pe vremea lui Ceausescu. Si cat de prost o duc acum. Am rumegat amintiri comuniste. Am disecat traiul postdecembrist. Am pus romanul de ieri fata in fata cu romanul de azi. "Ce-am avut si ce-am pierdut." Sau, mai bine spus, "am pierdut ce n-am avut"!

Ce-am avut...

Rasunau ovatii. Drapelele iti falfaiau in fata ochilor cu trufia unui borfas devenit, peste noapte, justitiar. Erai cenzurat. Mancai prost. Te imbracai prost. Traiai prost. Dar taceai. Si rataceai ca un cuc in cautarea cuibului. Ochii iti alunecau spre viata pe care ai putea s-o ai. Si sperai. Te temeai, disperai asteptand. Apoi, trezindu-te din visul comunist, ai strigat "nuuuuu…".

Era un fel de centru comercial. Se numea "magazin universal". Sau "general". Sau "mixt". O hurdubaie cat un baobab, ce zgandarea plina de tupeu pantecul orasului, plamadita din sute de metri patrati de ignoranta si prost gust. Gafaia de marfuri. Iar tu chiverniseai. Puneai la ciorap un puf de bani, pofta, temere, indrazneala. Si speranta cat pentru o mie de inimi. Iti faceai curaj si porneai taras-grapis. Ca poate. Poate vei gasi ceva mai de (in soapta, sa nu te fi auzit cineva ca-L invoci) Doamne ajuta.

UN RAND DE HAINE. Intrai si rafturi pline de articole care mai de care mai romanesti, sau mai bulgaresti sau iti izbeau ochii. Vedeai sosonii. Vestitii sosoni din pasla si cauciuc! In care aratai ca o ceapa degerata, cand era frig, si-ti era prea cald, cand era cald. Batranii inca ii mai pomenesc. "Buna incaltaminte! Ieftina si practica. Usori. Si nu te udai la picioare pe cioafla." Aduceau tenisi chinezesti, iar ochi si maini ca niste vulturi napusteau asupra-le. Zareai paltoane lungi si largi, facute parca pentru o singura masura, din stofe teapane ca un trunchi de copac. Care, odata imbracate, nu-ti lasau decat o singura preocupare: sa-ti indepartezi gulerul de gat. Sa nu mori de mancarime. Culoarea bocea. In haine, negrul, maronul inchis, cenusiul se amestecau cu cele mai stupide combinatii de carouri si dungi, iar tu sperai, lingand pantofii visului, ca bumbac mai e… si apa, soare si pamant ca sa il creasca.

CREVETE. Si te uitai in jur. Metri, kilometri de tejghele, galantere intregi de pesti congelati, de copite de porc si gheare de pui, ti-aduci aminte bine, iti zghiortaia un gand, doua, trei - care in stare proaspata, care afumate, care la saramura - si bajbaiai ca un vapor pierdut in largul marii. Cineva invinsese (si acela nu erai tu). Nu departe urmau conservele si alimentele preambalate. Salamul de soia cu ceva sfoara si zgarci cat cuprinde in el. Peste in sos tomat ("Nici o masa fara peste!"). Macaroane ca pamantoaiele cu gaura la mijloc. Margarina de soia, ambalata in hartie maronie. Mustar apos, sa nu-i mai pomenim culoarea. Vestitele crevete vietnameze - pe care nu aveai cum sa le prepari, pentru ca ti-ar fi trebuit ulei. Originalul ulei de soia, folosit si reciclat - in bucataria din care deseori iti lipsea gazul, iar chibritele se aprindeau unul la cutie (cand reuseai, proclamai: "asta-i bun, pe asta-l pastrez") - ca era putin, si iti muta nasul la prajeala si-ti venea sa schimbi accentul si… s-o ia naiba de viata.

DULCIURILE. Bucuria micutilor. Biscuiti la kilogram din secara sau ce alta paioasa o fi fost, ca numai grau nu era; bomboane, drajeuri frumos colorate si atat. Daca aveai noroc, si o cutie cu rahat. Rahat din jeleu, ca din celalalt vedeai in cele doua ore de program teveu. Se randuiau apoi muraturile: castraveti, maxim doi la borcan, gogosari ciopartiti, de trebuia sa-i mananci cu lingura. Vinete in bulion, de nu realizai niciodata ce ai dus la gura, mazare furajera, inghesuita in a doua jumatate a borcanului, dupa ce in prima nu vedeai decat apa. Si nelipsita conserva cu fasole si costita afumata. Iti amintesti? Mai mult afumata decat costita. Urmau cutiile de carton presat, in care era ambalata "sarea extrafina", de-ti rupeai dintii in ea, daca nu asteptai sa se topeasca in mancare. Neagra si grunjoasa, o intindeai dimineata pe o felie de paine unsa cu margarina "Marga". Iti amageai cerul gurii. Si traiai. Traiai ce era de trait.

EUGENIA. Intrai in clasa intr-un fel: imbracat in uniforma, cu numarul matricol agatat de maneca hainutei, cu panglica alba pe cap, daca erai fata, sau sapca, daca erai baiat, si, nerostit, cu eugenia in ghiozdan. Eugenia! Dulcele gust salciu al copilariei tale. Patru biscuiti mos si baba, uniti printr-o pasta maronie, ce se voia a fi crema, ce se voia a fi de cacao. Spre finele fiecarei ore, te foiai, te invarteai, doua minute, un minut, inca unul… si-l prindeai pe Dumnezeu de-un picior. In fond, nu faceai decat sa bagi ceva la burta ca s-o scoti cumva la capat pana ajungeai acasa, lihnit de foame. Timpul a trecut. Te-ai maturizat. Ai facut copii. Banca nu mai e, ca sa le-o arati. Le-ai cumparat insa eugenia?

BRIFCOR. Undeva, intr-un colt de doi pe doi, era improvizata o cofetarie cu nume generic de floare. De obicei Violeta. Iti faceau cu ochiul ibricul in care fremata renumitul naut, inlocuitorul cafelei, pandispanul prin care zaharul nu trecea nici din greseala si prajitura "Bucuresti": rasplata adusa "soimilor patriei si pionierilor, viitorului de aur al natiei romane". Plus cateva navete cu sticle de suc, de 200 de mililitri, rareori pline. Purtau eticheta Brifcor. Degetele ti se lipeau de ea, o aduceau spre gura, un miros, uneori, de sirop de tuse, iti tresaltau pupilele, care fluierau de placere, ca doar alta nu le fusese dat sa cunoasca, si-ti imbatai simturile cu prea tanjitul suc. Intruchipa calcaiul lui Ahile al setei. Si era de negasit.

COZILE. Doi litri de ulei, doua kilograme de faina, unul de zahar si altul de orez. Cota lunara a unei familii cu patru membri. Pentru tineri, suna ca o simpla stire de televiziune. O asculti si o dosesti in gunoiul memoriei. In spatele cuvintelor zac insa multe amintiri. Cozi pentru paine, cozi pentru lapte si derivatele lui. Pentru o bara de salam sau o pricajita bucata de carne. Te trezeai cu noaptea-n cap, nu tu odihna, nu tu nimic, iti luai masina cumparata in rate - la care visasesi cel putin cinci ani, cu o parte din bani depusi la CEC - si plecai la statia PECO. Te astepta o coada ce se inmultea cu viteza celulelor unui organ aflat in drum spre moarte. Si cum invatasei sa-ti dramuiesti benzina din rezervor astfel incat sa-ti ajunga pana in fata cisternei, nu de putine ori , faceai pe jos ultimele sute de metri, tragand de propria-ti masina. Si asta nu era tot. Ti se intampla ca, dupa sapte-opt ore de asteptare, sa afli ca benzina s-a terminat, iar urmatoarea cisterna sta sa vina peste cateva zile. In clipa aceea nu-ti mai trebuia nimic. Dar inca mai puteai.

CENZURA. Si cu un suflet fara dinti pe margini, te intorceai cu spatele. Voiai adevar si incepeai sa-l cauti in trup de cochilii moarte. Sperai, impotriva evidentei, si pofteai la lectura asa cum tanjesti la asternutul in care iubesti: cu o dorinta fizica. Iti aprindeai o lulea cu denumire de munte si incercai sa te lasi prins de literele avortate de comunism. Citeai o pagina, a doua, a treia. Apoi te opreai. Nu puteai. Iti cadeau pleoapele si, ca un puf de papadie, pluteai printre de-ai ca Mircea Eliade, Emil Cioran, George Calinescu, Lucian Blaga. Cu mult noroc si cu fustrarile lasate-n vine, ii tocmeai in schimbul unei falci de carne data librarului. Si totul capata un sens. Era suficienta doar o carte.

…si ce-am pierdut

Ai strigat "nu" si… Se numeste "supermarket" daca-i mic si "mall" daca-i mare. Este indicat sa presari firimituri ca sa nu te pierzi prin furnicarul de produse. Au trecut 15 ani, iar piata este alta. Un munte Kilimanjaro in care regasesti toate anotimpurile. Ti-a schimbat viata. Esti conectat la internet. Vorbesti la mobil. Folosesti telecomanda. Mananci pizza. Te trezesti cu reclama-n cap. Recomanzi fara retinere prezervativul. Esti altul, nu!?

Iti reversi prin el doleante, asteptari, aspiratii, nervi, trairi. Uneori, chiar si puseuri erotice. E ca o palnie prin care iti curge propria-ti viata. Un generator, regenerator sau degenerator de simtiri. Ti-a patruns in minte iremediabil, subconstientul insusi, parca a renuntat la linistea de care, uneori, are atata nevoie, pentru ca vrei si trebuie sa fii informat. Sa nu scapi nimic din talmes-balmesul cotidian. Sa fii in doua, trei, cinci locuri in aceeasi clipa, dar sa nu ajungi in nici unul la timp. Ai telefonul mobil, un apel scurt, doar - "draga, sunt blocat in trafic, ajung imediat". Pe cat de mic, pe atat de inteligent, indeplineste functii dintre cele mai pestrite. Pentru cei care sufera de snobism estetic, a devenit expresia starii materiale in care te afli. Pentru altii, nu e decat un simplu canal de comunicare. E mai destept decat tine si-i musai sa-l ai. Un soricel de buzunar insemnat cu pecetea vitezei. Un detectiv incomod si agasant pe care, culmea, tu singur l-ai angajat. Te gaseste si in gaura de sarpe, iti invadeaza intimitatea, te urmareste de cand iti ridici pleoapele si pana le cobori. In drum spre "Taramul necunoscut", renunta la el, ca s-ar putea ca adjectivul din coada sa pice in derizoriu.

RECLAMA. Era sufletul comertului. In fapt, nu exista. Produsele aflate pe piata nu erau in nici cel mai mic pericol de a intra in competitie cu altele mai bune. Ca sa nu-ti mai amintesti de serviciile oferite in sistem de monopol! Dupa ani, reclama se razbuna. E rujul din geanta societatii. Te insoteste oriunde te-ai afla, o simti omniprezenta, indiferent de loc, spatiu, timp sau stare. A dat navala in orase, sate, strazi, vitrine, pe bannere, pe afise, in eter, pe ecrane, ziare sau reviste. Te informeaza sau te zapaceste de tot, te face curios sau te revolta. Nu ai cum sa n-o iei in calcul.

Te-ai obisnuit cu ea, ca si cu mobilul, tot de la prima sonerie de ceas si tot pana noaptea tarziu, cand iti cad pleoapele de oboseala. Reclama te urmareste. Iti da idei sau batai de cap, ca o femeie pisaloaga, cu care te-ai pricopsit si de care nu mai poti sa scapi. Iti curge prin vene, iti regleaza sau deregleaza toti stimulii. Este o boala transmisibila, incurabila, iremediabila si, mai ales, ireversibila. Nu mai ai de ales. Reclama e stapana ta.

PREZERVATIVUL. Folosesti banalul prezervativ. Iti protejezi instinctele. Propria-ti nesabuinta se apleca reverentios in fata lui si ii da intaietate. Insasi rostirea cuvantului iti induce o stare de confort. Placere fara dureri de cap! Marfa, nu!? Stai cu coatele pe procreatie si dai mana libera iubirilor geografice. E un afront adus virilitatii, o ocna destinata samantei barbatesti. Il vezi la televizor si il gasesti oriunde. Nu mai e de nedepistat, ca pe vremea lui Ceausescu, cand stateai plin de rusine la coada ca sa-ti cumperi un "Mini Max" pana iti venea acru in gura. Acum, a ajuns un fel de inel al Arabelei in orele de educatie sexuala, in centrele de planning familial sau in dezbaterile pe tema transmiterii bolilor prin raport intim. In pofida potentialului de pragmatism pe care il genereaza, esti un invingator prin folosirea lui. Te fereste de moarte.

PIZZA. S-a dus pe apa Sambetei du-te-vino-ul mirosului de bucate ce-ti serpuia pana noaptea tarziu, prin casa. Ca sa nu mai pierzi timpul cu trebaluitul prin bucatarie, te poti duce sa-ti cumperi un aluat gata copt, de forma rotunda, pe care sunt presarate tot felul de mezeluri, branzeturi si mirodenii. Este "made in Italy". O mancare populista, gasita in fitece strada, pe buzunarul tuturor. Orasul intreg e familiarizat cu ea. De fapt, nu se numeste oras, daca nu are si o pizzerie. Atunci cand iti vine foame, si esti in balamucul cotidian, te ademeneste ca niste buze cu vino-incoace. Si musti din ea. Te indoapa, te captuseste, te simti satul, apoi… stomacul iti striga afara!, afara!, afara! si ai terminat cu grija hranei.

TELECOMANDA. Aparent banala si fara chichirez, in esenta, indispensabila. E dispozitivul din orice casa. In fiecare seara, te trezesti scotocind dupa ea in pat, sub pat, pe perna, sub perna, pe masa, sub masa, peste tot sau nicaieri. O data dibuita, ti se insurubeaza printre degete, si te invarte ca pe un titirez printre zecile de programe tv. Chiar si atunci cand nu-i nimic de vazut sau nimic de ascultat, e datoare sa-ti capteze atentia intr-un fel. Cu agerimea parca a urechilor unui caine, iti executa dorintele la miime de secunda. Un film, un talk-show, o telenovela, o muzica, o gogomanie, o stire… pana cand esti hat departe, intre vis si realitate, iar puterea obisnuintei o lasa jos din mana. Si daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

CALCULATORUL. Initial, il priveai tinand respectul intr-o mana si temera intr-alta. Nu stiai sa-l folosesti. Te-ai dus la cursuri, ai tras cu ochiul la colegii mai precoce, ti-ai cumparat carti. Din aproape in aproape, i-ai dat de cap si zeci de ore cu creionul si guma ti s-au redus la minute. In timp insa… datul de cap si-a schimbat cateva litere si s-a transformat in dusul de cap. Priveste-ti palmele! Buricele iti sunt tocite sau ba? Ca si mirajul vinului din cel de-al treilea pahar, iti da senzatia ca le suplineste pe toate. Iti chercheleste simturile si adio cu scormonitul prin tomuri, cu vizionarea unei piese de teatru, cu asteptarea plina de romantism a postasului care-ti aduce scrisorica de amor. Acum ai internet. Si gandeste pentru tine. Iti gaseste informatii, partener de sex daca doresti, flori, filme, fete sau baieti. E cea mai la moda metoda de infidelitate. O fi bine, o fi rau?