Ceva vechi, ceva nou...

OANA CREŢU  •  PRIMUL MAGAZIN VIRTUAL VINTAGE DIN ROMĂNIA
Foarte popularizat afară, fenomenul vintage există în România mai mult la nivel de entuziasm decât ca formă de marketing. În 2003, când Oana Creţu a decis că ar trebui să creeze, cândva, primul magazin virtual de haine vintage din România, nu avea la activ decât o colecţie de păpuşi din porţelan!

Să începem însă cu derularea fenomenului! Hainele bunicii, ochelarii de soare ai mamei, bibelourile mătuşii, gentuţe stil doctor de ţară, cravate şi eşarfe cu buline, bijuterii "art nouveau", chiar parfumuri vechi, originale (nedesfăcute) sau ceainice... Totul vintage. Lucruri drăguţe, a căror vânzare decurge destul de rapid. Este o modă, care a generat şi bloguri – nenumărate bloguri vintage. Euforia vintage nu a cuprins numai România, este un trend mondial clar, care afectează toate grupele de vârstă, începând cu adolescentele.

La origine, termenul de "vintage" este un anglicism, referindu-se la vinurile sau băuturile spirtoase foarte vechi. Între timp, a ajuns să însemne piese care au marcat un moment al modei, cel mai târziu la finele anilor ’80, începutul anilor ’90. E drept că acest cuvânt a ajuns să fie mult utilizat şi despuiat de sensul nobil, dar... La originea fenomenului vintage din modă stau chiar supertop-modelele anilor ’90: Naomi Campbell şi Kate Moss, care au început să poarte haine vintage la evenimente speciale. Însă a fost nevoie de aproape un deceniu ca vintage-ul să se dezvolte, o dată cu apariţia la Oscarurile din 2001 a Juliei Roberts într-o fabuloasă rochie Valentino din 1992.

INFLUENŢE. Bineînţeles că din Occident vine totul. Dorinţa occidentalilor de a fi vintage, de a se înconjura de obiecte vechi, preţioase, fie că este vorba de artă, cărţi, mobilă, haine sau maşini  reprezintă nevoia de frumuseţea discretă şi plictisul faţă de kitsch. Astfel, piesele vintage create de marile case – Chanel, Dior, Fortuny, Emilio Pucci sau Elsa Schiaparelli sunt considerate adevărate capodopere. Nu mai punem la socoteală articolele de dinaintea anilor ’50, care ajung în colecţii particulare, articole greu de procurat şi costisitoare. Astăzi nu există creator celebru care să nu caute inspiraţie în "vechituri". Dacă navigaţi pe net, nu se poate să nu daţi peste îndemnul: "Nu ezitaţi să investiţi în vintage! Nu ezitaţi să investiţi!". În plus, suntem avertizaţi că se poartă cumpărăturile de vintage, în Porto Bello din Londra, în pieţele de antichităţi din Paris, la Berlin – unde fiecare stradă are magazinul ei cu lucruri "second-hand". Şi Bucureştiul intră încet-încet în... rândul lumii, în sens vintage bineînţeles, nu numai în ceea ce priveşte magazinele virtuale de profil, dar chiar prin evenimente de gen, cum ar fi târgul de modă "V for Vintage", despre care se poate spune că aspiră deja la statutul de tradiţie.

ATRACŢIE. Romantism, melancolie şi bun-gust, ingrediente suficiente pentru clientele înnebunite după farmecul discret al vremurilor apuse, dar niciodată uitate


E un fenomen care transformă un anume obiect într-un icon, oferindu-i privilegiul de a fi "la modă" mult timp de la lansarea sa. Există voci care spun că vintage este echivalentul talciocului de altădată, de pe la noi sau a consignaţiei socialiste, şi mai adaugă că fenomenul există în România mai mult la nivel de entuziasm, decât ca reuşită de marketing. Oricum ar fi, să luăm în calcul şi varianta că reciclarea hainelor poate fi un gest ecologic!  

Drumul. Primul magazin de haine vintage din România este online şi aparţine Oanei Creţu. Site-ul este activ de prin 2006 şi este împărţit pe mai multe categorii, grupate în funcţie de anul fabricaţiei, accesorii, obiecte de decoraţiuni interioare, jucării, cosmetice.

Am vrut să o întâlnesc pe Oana Creţu din clipa în care am descoperit site-ul ei. Îmi bântuia pe la ureche zvonul că fenomenul vintage ia amploare şi în România, tocmai de aceea site-ul Oanei m-a atras în mod deosebit. Ca o scrisoare deschisă demult, colorată de timp în galben pai, încadrată de flori, pagina site-ului te trimite în alte perioade. Doar hainele au rămas de atunci, şi poveştile lor, pe care Oana le ascultă în fiecare seară. Când a decis să creeze primul magazin virtual de haine vintage din România, Oana Creţu, inginer de profesie, avea lumea ei. O casă la 10 kilometri de Vâlcea, un soţ, o colecţie impresionantă de haine şi pălării vintage din perioada Victoriană, patru câini şi o pisică. Despre această lume mi-a povestit când ne-am întâlnit prima oară la Bucureşti.

"În 2003 colecţionam păpuşi de porţelan. Ajunsesem la 300 de bucăţi. Licitam pe internet şi mi le plătea un prieten de-al nostru, care locuia la Bruxelles, fiindcă atunci nu erau acceptate cărţile de credit de la noi. Într-o zi am accesat un site de haine vintage, pentru ca voiam să-mi caut rochie de mireasă. Am găsit-o, am comandat-o, o rochie superbă din perioada anilor ’50, cu trenă lungă de vreo trei metri, pe care o am şi acum în şifonier. Nu am îmbrăcat-o, însă, atunci, m-am îndrăgostit de hainele vintage şi asa am apucat-o pe drumul ăsta". Pasiunea pentru haine i-a fost transmisă, de fapt, mult mai devreme, de străbunica ei, care era foarte cochetă şi avea talent de croitoreasă. Încă de la vârsta de 4 ani pe Oana o fascinau hainele: "Îmi amintesc petice multe, multe, colorate, din care confecţionam rochiţe pentru păpuşi şi reviste franţuzeşti. După moartea străbunicii am păstrat din casa ei doar colecţia de reviste din anii ’30-’40, o maşină de cusut şi câteva fotografii vechi".

COLECŢIA. A început să colecţioneze haine şi pălării care datează încă din perioada Victoriană. Pentru Oana nu contează mărimea, ci modelul, materialul. Imaginaţia ei prinde aripi în jurul garderobei cu haine vintage şi doar acolo mai regăseşte romantismul, melancolia şi bunul-gust. Câteodată, parcă printr-un soi de vrajă, lucruşoarele prind viaţă şi îşi deapănă povestea. Rochiile cu jupon, pe crinolină, stau ţanţoşe pe umeraş şi se întreabă de ce au fost concepute în sute de culori minunate. Lilas-uri cu floricele, uni-uri sau griuri perlate, auriu, culori regale zadarnic au fost păstrate, dacă zac de un secol la întuneric în şifonier. Hainele lungi din catifea abia visează melancolic la premierele lui Verdi, unde îşi etalau faldurile bogate. Ar da orice să fie scoase-n lume cu trăsura şi să fie mângâiate de degete mici, nervoase, pline de inele. În încăperi mai sunt etole edwardiene, cape din blană de nurcă, poşete, mănuşi, pălării cu pene, toate emană miros virtual de vechi şi parcă toate aduc privirii contur şi dramatism. O întreb pe Oana dacă i se întâmplă să piardă uneori contactul cu realitatea, cu moda din zilele noastre: "Dacă mă întrebi ce se întâmplă pe podiumuri, habar n-am, dar cu moda străzii mă lovesc măcar de două ori pe săptămână", zâmbeşte ea, sugestiv. "Prefer să nu ies din casa prea des! Dar recunosc că sunt puţin anormală. În ceea ce priveşte feminitatea, lumea preferă să se îmbrace comod, în jeanşi, însă eu cred că te poţi simţi confortabil şi într-o rochie dreaptă din bumbac din anii ’60 sau într-o rochie neagră din jerseu din perioada aniilor ’40, care îţi îmbracă misterios silueta. E adevărat că o rochie vintage te obligă să ai o anumită ţinută, să stai dreaptă, să faci pasul mai mic, dar nu acestea sunt oare secretele feminităţii?".


ELEGANŢĂ. Rochiile cu jupon stau ţanţoşe pe umeraş şi se întreabă de ce au fost concepute atât de minunat


IDEEA. Moda străzii, jeanşii cu talie scurtă sau bronzul exagerat au lăsat-o rece întotdeauna. Oana îşi petrecea timpul în casă, înconjurată de familie şi de rochii vintage, seara se uita pe fotografii vechi şi citea despre moda demult trecută. Îşi comanda constant de pe internet alte şi alte modele vintage, le repara chiar cu mâna ei, le ducea la curăţat şi le aşeza frumos pe umeraş. Însă în 2006 a realizat că ar cam trebui să se oprească. "Nu mai aveam loc de haine în casă, iar soţul meu mă privea din ce în ce mai ciudată, mi-a mărturisit ea, râzând cu poftă. "Aşa că, într-o noapte, mi-a venit ideea să vând măcar câteva pe internet. Am băgat câteva piese pe ocazii.ro şi spre surpinderea mea au avut succes imediat. Însă preţurile creşteau prea mult la licitaţii. Nu mi s-a părut corect şi m-am gândit că ar trebui să reglez piaţa. Aşa am creat site-ul". Pe site-ul Oanei, rochiile din anii 1920-1970 au preţuri între 30 şi 120 de RON şi sunt adăugate piese noi o dată la două săptămâni. Ultima ei "invenţie" este cumpărarea unor reţete de săpun de pe la 1850 şi 1900, pentru ca amatoarele de vintage să simtă pe pielea lor parfumul vremurilor de demult! Eram curioasă dacă este conştientă de obsesia şi furoarea pe care le-a creat în rândurile clientelor sale, fiindcă hainele se vând în zece minute de la ora postării. "Da, ştiu, e o nebunie, abia ţin pasul cu clientele mele, care îmi trimit mailuri într-un ritm uimitor. Sunt conştientă şi îmi pare rău că nu apucă toată lumea să cumpere! Am cliente care mă imploră, unele plâng, altele mă acuză că vând lucrurile pe sub mână. Sufăr alături de ele, dar chiar nu ştiu cum să fac altfel, modul acesta de vânzare mi se pare cel mai corect". Oana nu crede că preţurile pe care le stabileşte sunt prea mici, deşi în Anglia sau în America rochiile vintage se vând cu 40-500 dolari, iar cele de marcă costă de la 1.000-6.000 dolari în sus.

NOSTALGIA. I-a fost teamă ca modul acesta de vânzare online să nu fure din farmecul hainelor vintage şi de aceea a încercat să construiască site-ul cât mai retro. Aşa că pe pagina site-ului vintageboutique nu există flashuri şi coşuleţ de cumpărături. Pozele hainelor sunt făcute de ea şi de soţul ei. Oana Creţu nu crede în zicala haina îl face pe om. "Nu cred că este de ajuns să cumperi o rochie din anii ’40 ca să arăţi ca o femeie din acea perioadă. Pe lângă siluetă ai nevoie de trăsături, de fineţe, de anumite gesturi. Gândiţi-vă la Garbo, la Marlene Dietrich! O rochie le întregea, nu le construia întreaga imagine!". Fiindcă gândeşte la trecut am întrebat-o când i-ar fi plăcut să trăiască. "În perioada Victoriană", mi-a răspuns fără să stea pe gânduri. "Ritmul de viaţă şi moda de atunci îmi par a fi ideale, se acorda atenţie detaliilor, dar pe de altă parte, femeia din acea vreme nu avea nici un cuvânt de spus", zâmbeşte Oana, melancolic.

"Când apărea toate privirile se îndreptau către ea, deşi absentă era subiectul tuturor conversaţiilor", se spune despre Georgiana, Ducesa de Devonshire, regina modei din perioada Victoriană. Şi nu degeaba! Poate că pe vremuri, hainele însemnau mai mult decât cuvintele.


VALOARE. Oana nu crede că preţurile pe care le stabileşte sunt prea mici, deşi în Anglia sau în America rochiile vintage se vând cu 40-500 dolari, iar cele de marcă costă de la 1.000-6.000 dolari în sus

Poate nu întâmplător, designeri celebri au reînceput să îşi imagineze colecţiile pornind de la multe elemente "vintage". Au analizat "trendurile" deceniilor, au preluat detalii ce au cules esenţa modei respective şi le-au reactualizat. Unele branduri se întrec în producţia de haine noi cu aspect învechit. Dar de exemplu, o pereche de jeans de la începutul anilor ‘70, în stare bună spre foarte bună, ar putea costa de până la două ori mai mult decât o pereche nouă, Levi’s, la modă. Uneori costurile sunt deja o problemă secundară, iar magazinele de haine vintage nu duc lipsă de clienţi. Poate şi pentru că hainele de aici sunt de cea mai bună calitate, foarte bine păstrate şi, mai ales, originale. Nimeni nu ar accepta drept vintage o copie, oricât de bine realizată. La fel ca în lumea artei, ce nu este original poate fi oricât de bine realizat, dar  nu va avea niciodată aceeaşi valoare. În cercurile colecţionarilor, achiziţia unei bluze vintage din anii ’40 sau sau a unei perechi de jeans evazaţi din anii ’70 reprezintă o investiţie, nu doar modă (în câţiva ani, aceleaşi haine ar putea valora mai mult).

NEBUNIA. Imaginaţi-vă că "nebunia" Oanei Creţu este nimic pe lângă nebunia ce a început să domine în acest domeniu. S-a ajuns până acolo încât ne sunt recomandate... băile vintage! Pereţi acoperiţi cu lambriu din lemn sau care imita lemnul, tapet luxos, faianţă care să imite lemnul sau tapetul, în culori închise şi cu modele retro, gresia în plăci lungi, în culori închise, care imita lemnul sau piatra. Iar piesa de rezistenţă e cada! Pe care probabil mulţi dintre dumneavoastră au aruncat-o la gunoi, neştiind că acum e pe val. Iată ce spun specialiştii: "Dacă într-o baie modernă cada este aşezată undeva lângă un perete şi acoperită pe părţi cu faianţă, într-o baie retro, ea va fi aşezată în mijloc, fiind piesa de rezistenţă. Pentru că va fi prima care atrage atenţia, cada trebuie sa fie cu adevărat vintage!". "De când aveţi problemele acestea?", i-aţi putea întreba dumneavoastră, pe bună dreptate, pe specialiştii occidentali care nu au luat încă pulsul igrasiei şi lipsei de spaţiu din săraca Românie. Dar de ce să nu ne imaginăm măcar o Românie... vintage şi frumoasă!

Este un fel de nou val, numit "Noua nostalgie", val care loveşte rafturile buticurilor cu nume consacrate în modă. "Oamenii amestecă acum piese noi cu accesorii vintage", susţine Mary Quant, creatoarea de modă despre care se spune că a revoluţionat conceptul de fustă mini, făcând acest obiect vestimentar mult mai accesibil maselor.

Se pare că tradiţia "ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat, ceva albastru şi un bănuţ de argint în pantof", tradiţie originară din perioada Victoriană, a fost adoptată cu mare succes de curentul vintage. Prin urmare, nu uitaţi: ceva vechi, ceva nou, ceva care nu moare niciodată!