Chinezisme

Viaţa lui Adrian Păunescu povesită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (107)
___________________________________________

13 mai 1987
Ieri, acelaşi doctor Florin Brătilă ne-a invitat la masă la restaurantul chinezesc Nan Jing de pe Bulevardul Ana Ipătescu. Soţia dânsului, doamna Cora, este fermecătoare, dar e de părere că mâncarea chinezească nu-i obligatorie pentru medicii acupuncturişti care aplică metode asiatice, decât cu nevestele de faţă şi nu prea des.

Atenţie la musafiri
Fiindu-ne oaspete tânăra scriitoare Dana Opriţă, tata mă îndeamnă să mă port cu un plus de atenţie faţă de musafiri. Nu din alt motiv, decât acela că tatăl Danei conduce, din punct de vedere organizatoric, armata română, şi nici eu nu mă simt prea bine (dacă nu intru la facultate, mă prinde toamna depunând la cazarmă jurământul pentru patrie).

Un domn: Gigi Trif
Intrându-mi în drepturi cetăţeneşti, încep să fac demersurile necesare obţinerii Atestatului de artist liber profesionist. Domnul Gigi Trif de la Consiliul Culturii ne primeşte, pe A.P. şi pe mine, cu o transparenţă pe care n-o credeam posibilă în instituţia de tristă amintire şi de amar prezent. Om de bine, domnul Trif îmi promite că îmi va da viză de « bun de interpretat în public » pentru cele câteva zeci de piese din repertoriu şi nu uită să se mândrească, pe bună dreptate, cu împrejurarea de a fi fost în acelaşi juriu cu A.P. la Festivalul de muzică tânără – folk “Primăvara baladelor - 1973”.

Schimbări la Cultură
Şi, dacă tot suntem la Casa Scânteii, trecem pe la revista “Contemporanul”, să luăm şpaltul articolului lui A.P. “Biruit-au gândul”, din ciclul “Povestea poeziei române”. Secretarul general al redacţiei, Mircea Herivan, avertizează (în şoaptă) că se lucrează tot mai greu cu cenzura. Mai nou, se răscoleşte fiecare frază, ultima găselniţă la textul lui A.P. fiind că Miron Costin e un pretext, să spună chestiuni nefavorabile despre vremea pe care o trăim, sub acoperământ de literatură veche.

Mai devreme, Gigi Trif i-a spus lui A.P. că secretarul C.C. al P.C.R. cu probleme de cultură, Petru Enache, e foarte bolnav şi se caută un înlocuitor. Varianta optimistă ar fi Ion Traian Ştefănescu, iar varianta pesimistă - Mihai Dulea, dar tata e de părere că, în ceea ce-l priveşte, şurubul e strâns de mult mai sus, de la tovarăşul Ceauşescu şi mai ales de la tovarăşa Ceauşescu. Bineînţeles că vor fi probleme de cenzură în continuare, însă tot A.P. ştie că celor din conducere le e foarte frică de gesturi războinice. Şi iată cum se explică de ce dau drumul la câte o carte, din când în când: “Oricine ar veni, n-au ce-mi face, decât să mă omoare. Pentru că, altfel, ei ştiu cu toţii că am oricând la-ndemână varianta să fiu martir. Şi e foarte multă nevoie de martiri. Abia aşteaptă străinătatea, dar eu nu vreau să fiu un caz, din care ţara să fie şi mai înjurată. Mai rău decât a fost pentru noi, în ultimii doi ani, nu poate fi, aşa că poate să vină oricine, în orice post”.
Când se rup peniţele

S-a dat şi acordul de principiu al Consiliului Culturii, pentru câteva albume ce urmează a fi înregistrate la Electrecord de către părintele Doru Gheaja, de mine, de Emilian Onciu şi de grupul folk “Partaj”, plus un disc de poezie “Adrian Păunescu”. Mai sunt multe de făcut, dar e un succes însăşi reluarea discuţiilor despre realizările Cenaclului Flacăra, care sunt interzise de mai bine de doi ani. În ce îl priveşte pe Petru Enache, A.P. spune că este cazul tipic de om care e pus să facă rău, deşi nu îi place, şi că a lucrat destul de bine, ani de zile, cu el. Omul bun la suflet, dar aşezat pe o treaptă unde i se relevează incompetenţa, devine, la o adică, sever şi evită dialogul cu competenţii, transmiţând hotărâri, în loc să discute variante. Din păcate, ţara e plină de responsabili cu arta şi cultura, care rup peniţa şi zgârie hârtia, când semnează, şi de filozofi puşi în scaune, în care ar trebui să stea agricultori sau ingineri pragmatici.

O veste zguduie România: tovarăşul Petre Dănică a fost schimbat de la conducerea UCECOM şi trimis într-un post cu mai mică răspundere. Cel care i-a condus pe meşteşugarii români fără a încheia nici o frază, după ce a întâlnit în calea sa şi judeţul Timiş, ca prim-secretar, va da piept cu noi realităţi.

Zoologie în Capitală
La ceas de evaluări, să notez că Bucureştii sunt invadaţi, ca în fiecare primăvară, de gândaci şi şobolani, şoarecii având avantajul că pot trăi mai discret în case, şi pe timpul iernii. În gospodăria noastră din miezul Capitalei, găina pe care o avem ne oferă zilnic câte un ou, dar nu ştim cu cine se consfătuieşte, pentru că avem un cocoş şi un curcan. Imediat după accidentul atomic de la Cerbobîl de anul trecut, găina uitată de noi în cuptorul de pâine din curte, care ţinea loc de coteţ, ne-a dăruit nouă ouă, în şapte zile de recluziune, în întuneric. De frica radiaţiilor, atunci, nu am ieşit o săptămână în curtea din spatele casei, timp în care ea, în mod atemporal şi abiologic a încurcat orarul cu praful de stronţiu şi a produs ouă într-un ritm demn de cartea recordurilor. Pisici nu mai avem, dar ne ajung cei doi câini doberman, unul pe nume Bot (de la Bon Scott, solistul decedat al trupei AC/DC) şi altul pe nume Virgil.