CNSAS, cooperativa "Munca in zadar"

Menirea principala a Legii 187/1999 este, asa cum ii spune si numele, deconspirarea Securitatii ca politie politica. Teoretic, aceeasi menire o are si CNSAS, creat special in acest scop. Din pacate, tot ceea ce s-a reusit pana acum a fost crearea unei imense confuzii: s-a acreditat ideea ca doar "turnatorii" Securitatii sunt cei care au facut politie politica.

Continuitate. Fostii securisti s-au "strecurat" printre parlamentari, indiferent ce partid politic s-a aflat la guvernare

Prima si cea mai importanta problema, neclarificata nici dupa intrarea in vigoare a Legii 187/1999, este definirea clara a ceea ce a insemnat "politia politica". Teoretic, ar trebui considerata "politie politica" doar "activitatea" concretizata prin arestari si condamnari pentru delicte de natura politica. In locul evidentierii acestor aspecte complexe, deconspirarea "Securitatii ca politie politica" a fost impinsa in derizoriu, limitata doar la "turnatori" si la delatiunile lor, mai mult sau mai putin importante.

VICTIMELE "TURNATORILOR". Indiferent de ceea ce se crede acum, foarte putine dintre victimele "turnatorilor" Securitatii au fost tarate in anchete ori au fost condamnate din motive politice. In realitate, adevarata politie politica s-a facut doar in primele doua decenii ale "dictaturii proletare", deceniile de teroare in care puscariile au fost umplute cu sute de mii de oameni. Daca cineva chiar doreste sa dea de urmele "politiei politice", le poate gasi in cele peste 500.000 de dosare instrumentate de tribunalele militare, aflate acum in custodia Ministerului Justitiei. Acolo exista, in clar, atat numele "turnatorilor", cat si ale securistilor care au anchetat. In schimb, in ultimii ani ai regimului comunist, in majoritatea cazurilor, "persecutiile" pe care le-au avut de indurat "turnatii" s-au concretizat in faptul ca acestia nu au avut acces la functii de conducere ori nu au avut voie sa iasa in strainatate. In aceeasi perioada, cu cateva rare exceptii, scriitorilor care au "calcat pe bec" li s-a restrans dreptul de a publica. Uneori drastic, alteori doar pana s-au cumintit, punandu-si cenusa in cap. Rupta de dimensiunea ei strict juridica, deconspirarea "politiei politice" s-a restrans, in ultimii ani, la insignifianta posibilitate de a afla ca un coleg, un prieten sau o ruda a dat cu subsemnatu’ in fata "organului".

"SPERIETOAREA" DOSARU’. Ori de cate ori s-a pus problema deschiderii arhivelor Securitatii, au existat voci care s-au vaicarit ca identificarea "turnatorilor" va avea efecte grave, inclusiv declansarea unor convulsii sociale. Lansata chiar de cei care actionau, din umbra, pentru a limita accesul la arhivele Securitatii, aceasta viziune catastrofica a fost infirmata de realitate. Ceea ce au resimtit majoritatea celor care si-au vazut dosarul au fost doar dezamagire si dezgust: identificandu-si delatorii, au descoperit ca erau "turnati" de oameni foarte apropiati. Avand greutatea unor drame personale, astfel de situatii nu au provocat totusi un dezastru national. Consultand dosarul sotului sau, Dorli Blaga, fiica lui Lucian Blaga, a aflat ca familia ei fusese urmarita pas cu pas, inclusiv momentele de stricta intimitate, consemnate si ele amanuntit. Iar faptul ca printre informatori s-a aflat si un bun prieten de familie nu i-a adus, dupa cum a afirmat ea insasi, decat "un sentiment de sila si dispret" fata de acel delator.

CINE A FACUT POLITIE POLITICA? Articolul 5 al Legii nr. 187 mentioneaza: "Prin politie politica se intelege toate acele structuri ale Securitatii create pentru instaurarea si mentinerea puterii totalitar-comuniste, precum si pentru suprimarea sau ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului". Teoretic, toate sunt bune si frumoase. Practic, aceasta definitie este, din start, incompleta. Ea lasa impresia ca Securitatea a fost un balaur care, aparut din neant, a actionat de capul lui doar pentru a "suprima sau ingradi" drepturile omului. Realitatea, cunoscuta de toata lumea, dar ignorata de textul legii, este ca Securitatea a functionat sub directa coordonare a demnitarilor comunisti. Asa cum s-a vazut in Decembrie ’89, seful Securitatii, alaturi de comandantii Armatei si Militiei, primea ordine direct de la Ceausescu. Ceva mai jos, pe scara ierarhica, Inspectoratele Judetene de Securitate se subordonau si primeau ordine de la prim-secretarii de judet si tot asa, pana la nivelul municipiilor si oraselor. Evident ca inaltii activisti de partid nu au turnat la Securitate. Dar nici nu aveau nevoie. Si asta pentru simplul motiv ca erau "beneficiarii" directi ai activitatilor de politie politica, executate chiar din ordinul lor. Astfel se face ca, desi au coordonat direct activitatea Securitatii, dar nu au "turnat", membrii elitei PCR nu sunt inclusi in categoria celor care au facut politie politica. Iar CNSAS nu are cum sa demonstreze contrariul. Cu atat mai mult cu cat urmele activitatii lor concrete in acest domeniu sunt si acum inchise "ermetic" in arhivele CC al PCR si ale organelor locale de partid. Arhive pe care nimeni nu este dispus sa le deschida. Dezinteres ciudat, dar bine motivat: toate partidele de astazi sunt "garnisite" cu fosti activisti din esaloanele doi si trei ale ierarhiei comuniste. Ce lectura pasionanta ar fi stenogramele sedintelor de partid in care actualii "constructori" ai capitalismului il omagiau pe "Maretul Carmaci" si trudeau la faurirea societatii socialiste! De acolo s-ar putea afla ce facea tanarul student Ion Iliescu in 1956, cand colegii lui infundau puscariile, iar el era secretar al CC al UTM. Sau cum i-o fi multumit el lui Ceausescu in octombrie 1968, cand acesta l-a facut membru plin al CC al PCR, exact pe locul ramas vacant dupa excluderea fostului ministru de Interne, Alexandru Draghici. Va ramane un mister. Cum la fel de nestiute vor ramane si ordinele pe care acelasi Ion Iliescu le-a dat capeteniilor Securitatii din Iasi si Timis, pe timpul in care era prim-secretar al acestor judete. Evident ca Iliescu nu a facut politie politica. El doar a coordonat-o. Si, la fel ca el, majoritatea celorlalti activisti de partid, care, dupa Decembrie ’89, s-au preschimbat, brusc, in mari aparatori ai democratiei si drepturilor omului.

LA SECRET. Ion Iliescu, un fost activist de partid al carui trecut este "depozitat" in arhivele CC al PCR

"PUNCTUL 8 DE LA TIMISOARA". Lipsita de accesul la acest capitol important al istoriei noastre recente, "Legea 187/1999" incalceste si mai mult problema politiei politice, aruncand-o intr-o ceata de nepatruns. Si nu o face dintr-o nepermisa naivitate a legiuitorului. Ci pentru ca, departe de a fi disparut, in ultimii 15 ani, Securitatea a renascut discret, din propria cenusa. In martie 1990, dupa ce FSN a renuntat la calitatea de "emanatie" a Revolutiei si s-a preschimbat in partid politic, a fost lansata "Proclamatia de la Timisoara", document programatic ce urmarea renasterea morala a societatii prin primenirea clasei politice. In celebrul "Punct 8", "Proclamatia" cerea: "Propunem ca Legea electorala sa interzica, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatura, pe orice lista, a fostilor activisti comunisti si a fostilor ofiteri de Securitate. (…) Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor este absolut necesara". Din pacate, aceasta propunere de bun-simt a ramas vorba in vant. Mai mult decat atat, cei vizati in "Punctul 8", adica fostii activisti PCR, ajutati de fostii securisti intrati in politica, au facut tot ce le-a stat in puteri sa compromita acest demers de purificare morala. Apoi, in anii care au urmat, fostii activisti comunisti s-au preschimbat in politicieni capitalisti. Iar rezultatul a fost exact cel pe care il traim de 15 ani incoace.

"MAI BINE GOLAN…". "Mai bine golan decat activist/Mai bune mort decat securist." Lansat tot in primavara anului 1990, refrenul uitatului "Imn al Golanilor" din Piata Universitatii ii enumera clar pe adevaratii "vectori" ai "politiei politice". Tot pe atunci, gospodinele si bucurestenii care priveau hipnotizati catre liderii FSN replicau plini de artag: "Lasati-i sa lucreze si, daca nu or fi buni, mai facem o revolutie si ii dam jos si pe astia". Nu a mai existat nici o revolutie, iar "astia" au lucrat si "s-au lucrat" intre ei pana au devenit o structura complexa, raspandita omogen in toata societatea romaneasca. "Mosita" timp de 10 ani, Legea 187/1999, privitoare la "accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica", este neputincioasa exact in privinta "politiei politice". Aflate inca in custodia Armatei, arhivele cu adevarat importante ale PCR sunt zavorate cu sapte lacate. In acelasi timp, identitatea fostilor securisti, integrati in actualele servicii secrete, este protejata de Legea sigurantei nationale. Tot ceea ce a reusit pana acum CNSAS a fost publicarea numelui catorva securisti, unii morti, altii iesiti de mult la pensie. Si, bineinteles, dezvaluirea catorva zeci de "turnatori". In schimb, arhivele fostei Directii de Informatii Externe (DIE), cu tot cu informatiile lor, a caror cunoastere ar compromite o buna parte a "lumii bune" de astazi, se afla la SIE, care, considera, bineinteles, ca privesc "siguranta natio-nala". Arhivele Directiei a IV-a Contrainformatii Militare sunt la MApN, care le gestioneaza si le foloseste cum crede de cuviinta. Spre exemplu, incercand sa scoata din cursa un candidat la fotoliul prezidential, cum s-a intamplat in campania electorala trecuta. In acelasi timp, despre fostii ofiteri DIE integrati in actualul SIE nu sufla nimeni nici un cuvant. La fel cum nimeni nu vorbeste despre ofiterii de Militie si Securitate care au "activat" la Rahova in ultimii ani ai regimului comunist. O parte din cadrele care lucrau acolo in anul mortii disidentului Gheorghe Ursu a ramas in functie si dupa 1989. Iar unii dintre acei batausi criminali au ajuns, intre timp, chiar si la gradul de general. Cuprinsi de betia aflarii periculosilor "turnatori" de mahala, i-am uitat pe acesti generali. La fel ca si pe fostii securisti sau militieni aciuiati prin Justitie, pe care, dupa 1990, nu i-a intrebat nimeni de sanatate. Si asta in conditiile in care, inainte de 1989, nu a existat judecator sau procuror, de la cei mai marunti pana la cei mai importanti, care sa nu fi avut, intr-un fel sau altul, legatura cu "Secu". Cu atat mai mult cu cat multi dintre ei sunt, "la baza", absolventi ai Scolii de la Baneasa, intrati in Justitie prin echivalarea studiilor.

"MAI RASFIRATI BAIETI, MAI RASFIRATI". Deconspirarea "turnatorilor", fara nominalizarea concreta a cadrelor DSS care i-au pus la treaba, devine astfel aproape inutila. Asta pentru ca majoritatea securistilor, ramasi "neidentificati", isi vad linistiti de treaba. In absenta vointei politice, dar si a unor legi clare, sarcina descoperirii celor care au facut cu adevarat politie politica a fost preluata de societatea civila. Concret, de cercetatorii specializati in acest segment al istoriei recente. In lucrarea "Mostenitorii Securitatii", istoricul Marius Oprea face o radiografie complexa a migratiei fostilor securisti catre noile servicii secrete si lumea politica. Din Directia I "Informatii Interne" (UM 0610) provine col. Ilie Merce, care a trecut mai intai prin Serviciul Roman de Informatii, unde a fost decanul Facultatii de Psihosociologie a SRI. Apoi, a ajuns deputat PRM si membru in "Comisia pentru cercetarea abuzurilor si coruptiei" din Camera Deputatilor. Din Directia a III-a Contraspionaj provine lt. col. Gheorghe Diaconescu, ofiter care a facut cariera si in SRI, unde, cu gradul de general, a fost chiar adjunct al lui Virgil Magureanu. Oficial, Directia a IV-a "Contrainformatii Militare" s-a desfiintat chiar dupa Revolutie. Dar oamenii ei nu au ramas pe drumuri: majoritatea "CI"-stilor a fost integrata in structurile MApN, cu grade mari si functii corespunzatoare. Tot dupa Revolutie s-a desfiintat si Directia a VI-a "Cercetari Penale" a Securitatii. Dupa cateva luni, o mare parte din ofiterii ei s-a regrupat in SRI. Fost anchetator al acestei directii, timp de 19 ani, colonelul Gheorghe Cotoman a activat si in SRI, pana in 1996. Iar Vasile Hodis (unul dintre anchetatorii disidentului Gheorghe Ursu) a lucrat in acelasi serviciu secret pana in 1999. In 2001, a devenit sef al Serviciului Juridic in Directia Generala a Vamilor. Conform lui Marius Oprea, Hodis declara in 2003 ca toata viata a fost un simplu functionar public, iar activitatea sa poate fi judecata doar prin prisma legii de functionare a acestei "caste". Un alt exemplu este gen. Dan Gheorghe. Fost loctiitor al comandantului USLA (UM 0620), pe probleme informative, colonelul, apoi generalul Dan Gheorghe a trecut, dupa 1990, prin SRI, ca adjunct al sefului Brigazii Antiteroriste, si prin SIE, ca sef de directie. In 1993, cu grad de general-maior, a fost la comanda UM 0215 (serviciul secret al MI). Referitor la aceasta functie, Marius Oprea afirma: "Acolo, a organizat unitatea in doua compartimente: unul de protectie informativa a cadrelor si unul pentru culegerea de informatii. Aceasta diviziune, compusa in cea mai mare parte din fosti ofiteri de Securitate, a fost implicata in cateva scandaluri de rasunet". Destituit din fruntea "Doi s’un sfert" in 1996, gen. Dan Gheorghe a devenit, in 1997, sef al Politiei de Frontiera, de unde a trecut in rezerva "din motive de boala". Pana in 2000, a facut parte din "Departamentul de Siguranta Nationala si Ordine Publica" al PDSR, fiind si membru cotizant al acestui partid. Apoi, a revenit in SRI, reactivat de Radu Timofte. In urma unor scandaluri, a plecat, ajungand la comanda Departamentului de Securitate al Aeroportului Otopeni. Destituit si de acolo, a devenit adjunctul gen. Marian Ureche. Provenit si el tot din Securitate, acesta a fost, timp de cativa ani, seful Serviciului Independent de Protectie si Anticoruptie (SIPA) din Ministerul de Justitie. Indelung mediatizat, cazul Ristea Priboi este cunoscut deja de toata lumea. Om de incredere al fostului premier Adrian Nastase, Priboi provine din DSS si, in guvernarea 2000-2004, a fost la un pas de a ajunge la conducerea Comisiei Parlamentare de Control SIE. O alta radiografie, la fel de complexa, a "traseelor" parcurse de oamenii fostei Securitati este "Armaghedon 7", care a circulat prin redactiile celor mai importante ziare. Neasumat oficial de nimeni, dar nici contestat de cineva, acest document contine, insirate alfabetic, numele si functiile catorva sute de fosti securisti, integrati in structurile actualelor servicii secrete, dar si in lumea politica.

LEGE

"Prin politie politica se intelege toate acele structuri ale Securitatii create pentru instaurarea si mentinerea puterii totalitar-comuniste, precum si pentru suprimarea sau ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului" - Art. 5 din Legea nr. 187/1999

"TURNATORII" DE IERI, "INFORMATORII" DE AZI

Simpla dezvaluire a informatorilor Securitatii nu clarifica asadar problema "politiei politice". Servicii secrete exista peste tot si nici un stat nu functioneaza fara ele. Prin insasi natura lor, ele "culeg" informatii. Iar cele mai importante surse au fost si raman exact "informatorii" care exista si vor exista in toata lumea. Situatia este bineinteles valabila si pentru actualele servicii secrete romanesti. Fapt care ridica o intrebare tulburatoare: Cu ce sunt mai de soi "informatorii" sau "colaboratorii externi" ai SRI si SIE decat cei ai Securitatii? Sau cu ce sunt mai buni "turnatorii" Politiei (sau cei care lucreaza pentru "Doi s’un sfert") decat "sifonarii" Militiei? Lucrurile se complica si mai mult in cazul fostilor securisti intrati in viata politica. Ce garantii exista ca nu si-au adus in Parlament pe cei mai eficienti dintre fostii lor "turnatori", iar impreuna cu ei trudesc din greu la intocmirea si promovarea unor legi care sa le slujeasca interesele? Oare nu aceasta este una dintre cauzele pentru care in Romania se construieste un soi aparte de capitalism: capitalismul de cumetrie? Iar in aceasta ecuatie complexa, CNSAS s-a concentrat doar pe "turnatori", fara sa-i bage in seama pe securistii care i-au dirijat. In schimb, desi spune ca nu are acces la toate arhivele detinute de SRI, "Consiliul National" a dat certificate de buna sau rea-purtare anumitor persoane, mai ales din lumea politica. Iar asta nu poate sa insemne decat ca a facut acest lucru doar in masura in care SRI i-a permis. Ori poate chiar in masura in care SRI a dorit sa o faca.