Comunisti si verzi - Esecul aliantei dorite de Moscova

Prezentam in serial ultimele pagini scrise de Aurel Dragos Munteanu, menite sa constituie fundalul unei analize dure, din pacate neterminata, a perioadei post-comuniste. Este un text inedit, pe care il redam integral cititorilor Jurnalului. Pornind de la evenimentele istorice semnificative din secolul trecut, scriitorul a dorit sa evidentieze lipsa de responsabilitate a guvernelor care s-au succedat dupa evenimentele din 1989.

Episodul 2

In procesul de schimbare politica initiat in acei ani, Nicolae Ceausescu a facut cu abilitate apel la sentimentele profunde ale neamului romanesc, continuand tendintele aparute si consolidate din perioada lui Dej. In anii de dupa abdicarea Regelui Mihai, Partidul Comunist din Romania acceptase mai intai fara rezerve transformarea tarii intr-o colonie a Uniunii Sovietice. Romania era exploatata economic la sange prin Sovromuri si guvernata de un grup aflat in afara oricarei traditii si filiatii politice autohtone. Consilierii sovietici se aflau peste tot si aveau cuvantul hotarator. La mijlocul anilor ’60 apar totusi semne ca Romania isi afirma din nou independenta. Pentru a intelege resorturile istorice care au condus in interiorul partidului la schimbarile de orientare a politicii comuniste, este bine sa revenim chiar sumar asupra circumstantelor istorice din perioada imediat urmatoare iesirii Romaniei din cel de-al doilea razboi mondial.

RESTAURATIA REGALA. La 23 August 1944 se petrecuse un act de restauratie regala. Sub presiunea situatiei militare si politice, Regele Mihai ii retrage lui Ion Antonescu mandatul de sef al statului si guvernului, restaureaza Constitutia din 1923 si rupe legatura cu puterile Axei in favoarea Natiunilor Unite si a legaturilor traditionale ale tarii. Este un act istoric pe care comunistii au reusit multa vreme sa-l confiste in constiinta romanilor, dandu-i cu totul alta semnificatie. E de mirare ca nici astazi nu se evalueaza implicatiile sale reale, ca nici macar regalistii nu-i inteleg locul in istoria nationala. Statul si armata, intreaga natiune, au raspuns coeziv si responsabil actului de legitimism regal, actionand conform ordinii naturale si de drept preexistente in societatea romaneasca. Nici o defectiune majora nu s-a produs in tot aparatul de stat si s-a facut atunci proba istorica a soliditatii statului national si unitar creat de marea generatie de la 1918. Romania iesea din razboi printr-un act de vointa nationala, incheia un armistitiu cu natiunile din coalitia antihitlerista si se angaja in lupta alaturi de ele, cerand statutul de tara cobeligeranta.

Rasturnarea de la 23 August este una din cele mai frumoase pagini din istoria noastra nationala, care nu trebuie evaluata numai politic. Modul cum s-a desfasurat, sub conducerea partidelor traditionale si a armatei, a evidentiat legatura profunda a dinastiei cu tara si faptul ca neamul romanesc isi recunostea propria vointa in conduita Regelui Mihai. Trainicia acestei relatii, verificata in momente de criza istorica, va trebui sa dea de gandit celor care vor vrea sa construiasca institutii stabile si sa creeze o adevarata sursa de legitimitate in tara.

PUTINI. Actul de la 23 August 1944 nu fusese insa pe placul Kremlinului. Intentia comunistilor rusi era de a ocupa Romania cu armele si de a instaura un protectorat militar. Mai tarziu, in 1961, o va spune Dej insusi, referindu-se la grupul prosovietic din conducerea partidului: "Pauker si Luca sustineau ca a fost o mare greseala infaptuirea actului istoric de la 23 August. (...) Ei pretindeau ca ar fi fost mai bine daca rasturnarea dictaturii militaro-fasciste era lasata pe seama actiunilor militare ale armatei sovietice...". Fara a putea discuta aici toate implicatiile schimbarii de la 23 August, ne vom mentine strict in limitele semnificatiilor pentru politica Partidului Comunist. Cu o organizatie comunista formata mai ales din tehnicieni trimisi de la Moscova si din cativa intelectuali dezafectati sau idealisti, in numar de cel mult opt sute sau o mie cu tot cu familiile, Romania era imposibil de satelizat peste noapte si de prezentat occidentalilor din Comisia Aliata de Control ca o tara istoriceste pregatita pentru comunizare. In restul Europei Centrale si de Est, ca si in Balcani, existau partide comuniste puternice, inzestrate uneori cu divizii si armate, ca in Iugoslavia si in Polonia. In Romania, dimpotriva, comunismul fusese inexistent ca forta politica cat de cat semnificativa. Aparitia PCR pe scena mare a politicii romanesti se datora numai presiunii extraordinare exercitate de avansul trupelor sovietice si apoi de prezenta lor pe teritoriul national.

DESTIN. Patrascanu - revolutionarul ucis de tovarasii de revolutie

ARMISTITIUL. Cu toate acestea, oamenii politici lucizi si cu experienta, cum erau sfatuitorii Regelui, Dinu Bratianu si Iuliu Maniu, intelesesera ca nimic nu se putea intampla in Romania fara implicarea sovieticilor. Conditiile de armistitiu fusesera negociate cu aliatii occidentali la Cairo de reprezentantii partidelor istorice, iar Maniu crezuse in garantiile date de occidentali. Dar evolutia razboiului si ezitarile anglo-americanilor de a patrunde in "fortareata Europa" prin "pantecele moale al Balcanilor", cum ii spunea Churchill, ii convinsesera pe cei care pregateau armistitiul de necesitatea implicarii comunistilor. Acestia trebuia sa asigure o comunicare mai fireasca si sa protejeze intr-o anumita masura interesele nationale in negocierile cu rusii. Interlocutorul predilect al Palatului in tratativele de atragere a comunistilor in actul de la 23 August a fost Lucretiu Patrascanu, de la care se spera, in mod justificat, ca nu-si pierduse atasamentele fata de cauza tarii. Provenea dintr-o familie de boieri de tara si practica un limbaj mai responsabil chiar in dialogul cu adversarii.

Rasturnarea lui Antonescu si semnarea armistitiului la 12 septembrie 1944 au salvat tara de la un macel si de la ocupatia militara fatisa, dand un ragaz de cativa ani pentru o viata publica poate nu de tot normala, dar ferita de vexatiunile unei guvernari militare ca atare. Desi rolul comunistilor fusese marginal, Patrascanu se achitase cu distinctie de sarcina dialogului cu sovieticii, incercand sa apere interesele tarii prin refuzul de a accepta un limbaj umilitor in documentul supus negocierilor de armistitiu. Molotov insistase asupra faptului ca schimbarea politica din Romania se datora numai victoriilor Armatei Rosii, iar pentru el statutul de cobeligeranta nici nu putea fi luat in discutie. Nu ne va fi recunoscut de fapt nici mai tarziu, in 1946 si inceputul lui 1947, la discutiile privind Tratatul de pace de la Paris, in care occidentalii vor face tandem perfect cu rusii. In septembrie 1945, la Moscova, unde Molotov i se adresa cu "domnule", iar nu ca unui tovaras de partid, Patrascanu a raspuns ca schimbarea aliantelor fusese "o actiune patriotica" si ca Romania se eliberase singura de nemti. Aliatii se angajasera la Cairo sa respecte o asemenea caracterizare a evenimentelor. Stenograma Consiliului de Ministri din 12-14 septembrie 1944, la care se analizeaza activitatea delegatiei care fusese la Moscova pentru semnarea Armistitiului arata insa limpede ca aveam de-a face din nou cu o forma de dictat din partea unei mari puteri.

PACALEALA. Intelegerile cu occidentalii si cele "sase puncte" convenite la Cairo nu mai valorau absolut nimic, daca nu fusesera chiar o strategie pentru a scoate Romania din razboi fara nici o garantie impotriva Rusiei. Dupa convorbirile de la Moscova, Patrascanu o spune clar: "Comandamentul sovietic este singurul care reprezinta Anglia si America". Romania era livrata Moscovei, spre dezamagirea lui Maniu. Alianta Statelor Unite si Angliei cu Uniunea Sovietica se consolidase in anii razboiului si se baza pe acorduri explicite sau doar tacite, care nu fusesera dezvaluite altor parteneri de negocieri. Maniu va fi mai tarziu inselat si de reprezentantul american in Comisia Aliata de Control, ambasadorul Averell Harriman, care, in timpul unei vizite la Bucuresti i-a spus: "Strike hard, next week you’ll be free". Conform unei relatari pe care mi-a facut-o printul Serban Ghica, traducatorul lui Maniu in acea imprejurare, conducatorul PNT ii ceruse reprezentantului american sa-i explice care sunt intentiile occidentalilor in spatiul nostru, pentru a putea elabora o strategie adecvata de prezervare a intereselor tarii si de protejare a partidului. Harriman l-a linistit: "Nici o grija, saptamana viitoare veti fi liberi. Trageti tare...". Practicand toata viata o austeritate si o conduita de calugar tertiar franciscan, de-a dreptul uluitoare pentru un politician roman, Iuliu Maniu avea sa sfarseasca in 1954 pe o rogojina din inchisoarea de la Sighet, amintindu-si in ultimele clipe ce frumoasa fusese prima si singura lui dragoste de tinerete, fata unui farmacist ungur din Simleu...

CODREANU. Este de inteles ca, din punct de vedere comunist, Stalin putuse sa vada Romania ca pe un vid politic. Cum prejudecatile ideologice aveau la el o forma cu totul speciala, stapanul de la Kremlin si-a indreptat privirile spre singurul partid politic din tara care avea o baza de masa in clasa muncitoreasca. In mod paradoxal, clasa muncitoare din Romania fusese categoria sociala cea mai amplu reprezentata in Miscarea Legionara. Costumul traditional, cojocelul, chimirul si camasa brodata a lui Codreanu, precum si exaltarea virtutilor morale ale satului romanesc traditional erau expresia ideologica a unui paseism legionar caracteristic numai unora dintre liderii sai. Din punct de vedere organizatoric si ca forta numerica, Corpul Muncitoresc Legionar al inginerului Gheorghe Clime era insa baza miscarii. Iar cele mai puternice organizatii legionare erau tocmai cele revendicate mai tarziu de comunisti: Grivita Rosie, STB si Malaxa, Intreprinderea 23 August de mai tarziu. Este interesant de notat in acest context ca, in timpul grevelor din 1933, una din putinele voci care s-au pronuntat public impotriva represiunii de la Grivita si au sustinut revendicarile muncitorilor a fost cea a lui Codreanu. Adversara a mercantilismului societatii burgheze si a tuturor guvernelor corupte dintre cele doua razboaie mondiale, Garda de Fier ii aparea lui Stalin ca o organizatie revolutionara. Legionarii insisi se considerau revolutionari, isi propuneau distrugerea statului burghez si crearea unui "om nou".

MESAJ. Asa se explica faptul ca primele mesaje politice ale lui Stalin au fost adresate Miscarii Legionare. Ana Pauker a surprins in 1945, prin cuvantarea de la STB care i s-a imputat apoi la excluderea sa din structurile de conducere comuniste. Lidera de atunci a aripii prosovietice, abia intoarsa de la Moscova, intindea o mana legionarilor si le oferea sa se alature partidului comunist. Este sigur ca o asemenea actiune nu fusese intreprinsa din initiativa proprie. Provenind dintr-o familie de evrei religiosi din Romania, cu simpatii prosioniste nedisimulate, Ana Pauker cunostea caracterul ireductibil antisemit al miscarii legionare. Cuvantarea de la STB trebuie interpretata ca un mesaj al Moscovei catre legionari.

Ceea ce se stie si mai putin este ca sovieticii au avut un om de legatura, colonelul Bogdanov, secondat de Nikolski, care a cooperat si negociat intre 1945 si 1947 in mod permanent cu comandamentul legionar din tara, condus de profesorul Nicolae Petrascu. Este o perioada frenetica de libertate, reorganizare si propaganda legionara mai ales in randurile tineretului, ceea ce va asigura inchisorilor comuniste un amplu contingent de detinuti politici dintre elevi si studenti in anii urmatori.

In cele din urma, sovieticii si-au dat seama de incompatibilitatea de fond dintre comunism si legionarism. Apareau continuu manifestari de rezistenta ale unor celule legionare si se interceptasera prin tradare unele mesaje ale conducerii dinafara a miscarii. Sima si alti conducatori din exilul legionar ii acuzau pe cei dinauntru ca au incalcat "testamentul Capitanului" prin alianta cu comunistii. Cea mai brutala si constanta represiune avea sa se abata brusc asupra legionarilor, cu cele mai lungi sentinte de inchisoare si cu regimul penitenciar cel mai dur. Intre comunisti si legionari nu va mai fi pace niciodata. Ura neimpacata a lui Dej fata de legionari va fi exacerbata sub Nicolae Ceausescu, despre nationalismul caruia se poate spune orice, dar nu ca ar semana in vreun fel cu acela al extremei drepte romanesti, cum s-a acreditat in publicistica de mai tarziu.

BALANTA. Bodnaras, stalp al puterii, apropiat si de Dej, si de Moscova

SUPUSI. Manevrele rusilor au avut insa o influenta covarsitoare asupra lui Gheorghiu-Dej si a grupului sau din conducerea comunista. O totala neincredere in sovietici si in alianta cu ei isi are radacinile in acesti ani. Era clar pentru un om cu realismul si cu experienta politica a lui Gheorghiu-Dej ca ideologia comuna nu reprezenta nimic pentru rusi. Simtindu-se tot timpul in pericol, Dej si grupul din jurul sau, mai ales Emil Bodnaras, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol si Ion Gheorghe Maurer, au inceput un proces de derusificare a aparatului de partid si de stat, un curs lent si cu sinuozitati, dar continuu. Arborand o masca de supusenie gretoasa fata de Moscova, insuportabila ca limbaj pentru cititorii de azi ai documentelor din epoca, Dej a exclus treptat din conducerea partidului si apoi din securitate pe cei mai fatisi partizani ai rusilor. A cautat apoi sa foloseasca orice prilej de deschidere catre Occident si s-a apropiat de Iugoslavia lui Tito, tinzand spre acelasi model de independenta. A relaxat masurile represive interne in "spiritul Genevei" in 1955-1956, iar in 1958 a reusit scoaterea trupelor sovietice din tara, prin negocieri de un bizantinism inegalabil. De un cinism si o amoralitate politica fara pereche, speriat de evenimentele din octombrie 1956 din Ungaria si dorind sa dea garantii sovieticilor ca in Romania situatia este sub control si ca pot pleca linistiti, Deja a declansat in perioada 1957-1959 cel mai cumplit val de arestari, iar tribunalele comuniste au promulgat cele mai multe condamnari la moarte din toata perioada de dupa venirea PCR la putere.

Pe de alta parte, Gheorghiu-Dej stia ca nu poate guverna daca nu are macar un sprijin aparent in Romania traditionala. Desigur, cel putin la inceput, prezenta rusilor nu-i ingaduia un spatiu de manevra prea mare. El a facut apel mai intai la aripa de stanga a Partidului Social-Democrat condusa de Stefan Voitec si de Lothar Radaceanu, precum si la Frontul Plugarilor al lui Petru Groza cu care partidul intretinuse legaturi clandestine inca din 1943. Dupa iesirea din inchisoare, in 1964, Ilie Lazar mi-a povestit cum fusese impreuna cu Maniu intr-o noapte din 1943 la Antonescu acasa pentru a-l salva pe Groza de arestare. Siguranta interceptase un transfer de bani proveniti din Rusia catre Groza. Romania se afla in razboi cu Uniunea Sovietica, iar a primi bani de la inamic pentru finantarea unor activitati politice era un act de inalta tradare. Dar Maniu era neinduplecat: "Nu putem sa-l lasam pe Petricu al nost’ la Curtea Martiala!". Din respect pentru Maniu, maresalul s-a dovedit marinimos si a suspendat actiunea impotriva lui Groza.

ALIATI. Din PNT, care era de fapt un partid de stanga, grupul lui Dej s-a aliat cu gruparea disidenta a lui Anton Alexandrescu, iar apoi cu intelectualii migratori de tipul lui Mihail Ralea, care intre timp trecuse si prin Frontul Renasterii Nationale al lui Carol al II-lea. La randul lui, Ralea avea sa-i atraga de partea comunistilor pe alti cativa intelectuali de prestigiu, cum erau Tudor Vianu si G. Calinescu. Un mare scriitor, Mihail Sadoveanu, fost aderent politic si om de taina al lui Octavian Goga in perioada aliantei cu A. C. Cuza, trecuse inca din 1945 cu arme si bagaje in tabara comunista. Ei nu au fost "tovarasi de drum" in sensul leninist al cuvantului. Cei care au acceptat pactul si au legitimizat cat de cat regimul s-au mentinut mai apoi in pozitii dintre cele mai reprezentative pana la sfarsitul vietii. Au fost deputati, ministri, ambasadori sau chiar membri ai Consiliului de Stat, ca profesorul Horia Hulubei si Ralea insusi.

Sentimentul ca trebuie sa se impace cat de cat cu tara pentru a-si pastra puterea l-a facut pe Dej sa initieze dupa 1960 un proces de desovietizare si mai radicala si sa-i elibereze pe detinutii politici din inchisori. Intai a conditionat eliberarea de acceptarea unui proces de reeducare prin autocritica, dar apoi i-a scos din celule si pe cei care nu primisera in nici un fel dialogul cu autoritatile. Sute de detinuti politici care petrecusera ani grei de inchisoare, multi cu regim de exterminare, au iesit din temnitele comuniste cu fruntea sus, fiind gata sa ramana in spatele gratiilor pana la sfarsitul vietii decat sa renunte la convingerile lor. Pe acest fond s-a instalat la putere Nicolae Ceausescu, ales prim-secretar la plenara Comitetului Central din 23 martie 1965, imediat dupa moartea lui Dej, si confirmat de Congresul al IX-lea in iulie a aceluiasi an ca secretar general.

DORINTA KREMLINULUI
"Primele mesaje politice ale lui Stalin au fost adresate Miscarii Legionare. Ana Pauker a surprins in 1945 prin cuvantarea de la STB, care i s-a imputat apoi la excluderea sa din structurile de conducere comuniste. Lidera de atunci a aripii prosovietice, abia intoarsa de la Moscova, intindea o mana legionarilor si le oferea sa se alature Partidului Comunist. Este sigur ca o asemenea actiune nu fusese intreprinsa din initiativa proprie"

NU RATATI!

In episodul de maine, autorul explica procesul formarii in Romania a unui partid comunist cu peste 4 milioane de membri.