La 16 ani si-un pic, cere adultilor sa pastreze in ei copilul etern si vede singuratatea ca lipsa de comunicare. De o fragilitate coplesitoare, Brandusa Grosu e adolescentul universal.

Se considera un copil ca oricare altul de varsta ei. Poate doar cu mai multa imaginatie. Intra in camera ei, pune muzica, aprinde o lumanare parfumata sau un betisor aromat. Se asaza la masa de scris. Nu asterne pe hartie vreun vers pana cand nu termina poezia in gand. Cand e vorba de proza, face notite cu creionul, sa poata sterge gandurile care nu se prind in cuvintele dorite. Versuri scrie din clasa I. Primele randuri s-au adunat in "Primavara", o poezie pe care acum o considera slaba. Totusi, a publicat-o, in 2000, asa cum o scrisese cu opt ani in urma. Asa a simtit ea atunci, asa trebuia sa ramana.

"Sa nu fie nimic din exterior"

Are multe prietene, dar nici o confidenta. Toate citesc mult, iar cand se intalnesc, se plimba, se duc la cinema, stau de vorba la un suc sau asculta muzica. Ea prefera muzica pop - Celine Dion, Thalia, Enya. La discoteca Brandusa se duce doar in vacante. In rest, e prea ocupata cu temele si cu scrisul. Adesea, in compania prietenelor, ii zboara gandul la ce a asternut pe hartie. Rectifica fraze, cauta alte cuvinte. Celorlalte nu le impartaseste nimic din ce are de gand sa scrie. Nu arata nimanui nici un rand, pana nu termina de poezia sau povestea. Nici macar mamei. "Sa nu fie nimic din exterior, nici o influenta straina", asta e motivul.

"N-o sa poti scrie niciodata!"

In scoala primara scria foarte urat. Literele ieseau din penita chinuite. "N-o sa poti scrie niciodata!", s-a rastit invatatoarea. Parca in ciuda acestui strigat care i-a oprit atunci respiratia, Brandusa a primit in trei ani sapte premii si diplome la concursuri de literatura. Recunoasterea valorii randurilor sale s-a concretizat, pentru prima data, cand ea avea 13 ani. Atunci a obtinut distinctia pentru poezie la categoria de varsta a Concursului National "Tinere Condeie". In 2001 a primit Premiul Special al revistei Examene pentru debut literar si, din nou, Premiul I la Concursul "Tinere Condeie" (in 2003 a fost tot cea mai buna la poezie, la acelasi concurs). In 2002 a fost rasplatita cu Premiul I International acordat de revista Je Bouquine, Bayard Press si Premiul Special al Juriului la Festivalul National de Poezie "Nichita Stanescu". Debutul in proza l-a avut anul acesta, in martie, cu "Realitate imposibila", carte prezentata acum cateva zile la Targul Bookarest. Vorbeste cu gingasie despre acest roman, al carui personaj, Crisanta, o intruchipeaza perfect. "Este in aparenta un basm pentru copii. In realitate, este o carte si pentru adulti".

Ar vrea sa invete limba hindusa

A invatat singura spaniola, iar engleza si franceza le-a invatat deja, la scoala. I-ar placea sa invete si alte limbi straine. Thailandeza, hindusa, coreeana, dar si greaca si limba italiana. Dar mai ales esperanto. Brandusa e fascinata de comunicare. "Vreau sa invat limbajul semnelor, pentru a putea comunica usor cu copiii hipoacuzici. Vreau sa le spun povesti, sa-i ajut sa inteleaga lumea", asta e prioritatea Brandusei acum.

Toate cartile ei au coperti roz

Nu si-a cunoscut tatal niciodata. Marturiseste ca-i lipseste un model ce putea fi reprezentat de acesta. Si totusi, e fericita. Mama ei, Marta Grosu, preda de 14 ani Matematica, la Politehnica Bucuresti. A vrut ca fiica ei sa urmeze un liceu cu profil teoretic. Brandusa este eleva la Colegiul Sava, la o clasa de matematica-informatica. Dar matematica si fizica sunt un chin pentru ea. "M-am inscris la acest profil numai pentru ca elevii din clasele cu profil uman sunt priviti cu dispret de cei de la mate-fizica sau de la informatica", isi arata Brandusa nedumerirea. Marta isi sustine cu caldura fiica, orice ar face ea. Pana si cartea de vizita si-a facut-o roz, culoarea in care crede Brandusa. Pustoaica se imbraca mai mereu in roz, iar copertile celor trei carti pe care le-a publicat pana acum abunda in desene de aceasta culoare. Pentru ea, roz se traduce prin "speranta si dor". Aflata la limita dintre copilarie si adolescenta, Brandusa tine cu tot dinadinsul sa-si pastreze inocenta. Copilaria eterna este, pentru ea, antidotul pentru partea urata a maturitatii.

"Vreau sa fiu o floare nascuta din roua tristetii,/Un trandafir alb, de culoarea diminetii./Vreau ca de soare sa fiu mangaiata zi de zi,/Sa nu cunosc decat fericirea de a fi".

CV - Brandusa Grosu

S-a nascut la 12 decembrie 1987 si este eleva la Colegiul National Sf. Sava, Bucuresti. A publicat doua volume de versuri - "Flori de ametist" (2000) si "Reintoarcere" (2002) - si romanul "Realitate imposibila" (2004). Acum lucreaza la un alt roman, a carui tema este comunicarea. "Daca suntem singuri este pentru ca nu comunicam", crede Brandusa. Poeti preferati: Rimbaud, Verlaine, Baudelaire, Macedonski, Eminescu. Scriitori: Hugo, Paulo Coelho.

Seara de iunie

Strada pustie este adancita in tacere, Se scutura copacii de-ntuneric si mistere, Luna atinge cu raze lungi si pale Pamantul mangaiat de-o ploaie de petale.

Trunchiurile pomilor stralucesc ca tarzii sori, Bolta se pleaca incarcata de cosmice flori, Se inalta din parfum sidefiu de nor O scara vrajita de muguri de dor.

Picaturi de lumina aurie aluneca pe crengile intunecate, Buchetele de tei infloresc langa planetele indepartate, Incet se deschid ale cerului negre perdele, Secreta impacare intre frunze si stele.

"Daca n-as scrie, as fi un om trist"

Un pusti de 13 ani si jumatate, din Bucuresti. Andrei Sorescu. A publicat cinci carti si tocmai a terminat-o pe-a sasea. Criticii sunt uluiti, scriitorii l-au recunoscut de concurent. Alearga cu colegii pe coridoarele scolii si se descarca scriind.

Avea cinci ani. Topaia prin toata casa, dictand tatalui sau povestile care i se "tamponau in cap", cum spunea Andrei. Cand termina, cadea lat, transpirat tot. Mama, Gabriela, il schimba de haine, din cap pana-n picioare. Asa a aparut, in 1996, prima carte a lui Andrei, anuntata din ’95. Avea patru ani, participa la o lansare de carte, cu tatal sau, Constantin. A reusit sa puna mana pe microfon si a spus asistentei: "Doamnelor si domnilor, bine ati venit la lansarea cartii... In ceea ce ma priveste pe mine, vreau sa va anunt ca eu am sa dictez o carte. Se intituleaza "Codita Sparta si Codita Intreaga"". Si asa s-a numit.

De teama ca efortul de a dicta o carte sa nu-l rapuna pe fragilul copil, parintii, profesori de Limba romana, si bunicii s-au temut sa-i faca pe plac. Copilul insista. Un medic pediatru i-a sfatuit sa-l ajute pe Andrei sa se elibereze de fantasmele care-i populau copilaria.

Pentru Andrei, cel de-acum, "a scrie este o datorie de constiinta". E dovada faptului ca exista, ca gandeste. Povestirile le scrie intotdeauna de mana, in casa. Niciodata pe strada. "Inspiratia nu vine asa... dintr-o data!". Ridica sprancenele peste ochii albastri: "Daca n-as scrie, as fi un om trist".

E fan Nirvana, dar asculta si Mozart

Prietenii il striga Sorel sau Sorbescu. Cel mai apropiat de sufletul lui Andrei este Panti (Paul Dragusin), alaturi de care cerceteaza Bucurestiul. Si-ar dori sa slabeasca ("Mereu ma vad gras!") si sa invete sa inoate. Ar vrea si o chitara acustica, sa-i zgaltaie corzile pe ritmuri de Nirvana, trupa lui preferata. Asculta cu placere si Mozart, dar din cauza asta si a preocuparii pentru literatura se simtea exclus din cercul celor de varsta lui. Panti l-a ajutat sa-i descopere pe Nirvana, Alice in Chanse si Pearl Jam, a caror muzica o asculta cu prietenii. Se amuza teribil cand spune ca "engleza este a doua limba oficiala" la ei in scoala. "Vorbim in engleza si la telefon, sa nu inteleaga parintii ce spunem", rade el, sub ochii intelegatori ai parintilor.

Stie ca in Romania nu se poate trai din scris carti, dar nu se poate abtine - "cand scrii, stii ca ai pus pe hartie o parte din sufletul tau". "Vreau sa am o meserie prin care sa invat tot timpul". Vrea sa devina etnolog. E convins ca "munca de birou este cel mai greu blestem".

Cum arata Nimicul?

Andrei se amuza de Ratoneta, Jumuleo, Mamaliga Umblatoare, Marul cu Mustata - personaje pe care le-a creat in primele cinci carti. Considera ca a pasit intr-o alta etapa: "Eram mic si personajele mele nu stiau decat sa rada. Acum m-am mai maturizat". In cartea ce urmeaza sa apara, Andrei raspunde la intrebari "ciudate". Una dintre ele: cum arata Nimicul? "Poate ca Nimicul este cerul albastru sau negru, vidul prin care trec ingerii", scrie Andrei.

CV - Andrei Sorescu

S-a nascut la 30 noiembrie 1990) este elev in clasa a VII-a la Scoala nr.79 Bucuresti. Carti publicate: Codita Sparta si Codita Intreaga - 1996; Mister Mask. Romanul unui ratoi politist - 1996; Iepurasul de Pasti paste iarba de Pasti - 1997; Patrula Vesela - 1998; Jumuleo si Ratoneta - 1999. A sasea carte, "Lectia de matematica", a scris-o in engleza, apoi in romana. Scriitori preferati: Hemingway, Nichita Stanescu, Cartarescu. Ultimele lecturi: "Orbitor", "Ambele aripi".

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Copii geniali ai Romaniei

Livada cu o mie de glasuri

Ca un luceafar "a stralucit si a cazut"

Desface probleme, dar si face

Ana: matematica pura

Tabla de sah este toata lumea lui

Poetesa care vrea sa scoata Valea Jiului la lumina

Copilaria ca antidot

Micul Yehudi Menuhin, un fenomen al viorii

Micul Pavarotti renunta la scena pentru altar

Urmasele lui Picasso

Olimpiada de informatica, viza de Statele Unite

Programatorii mileniului

Doi liceeni au reusit sa modifice manualele

"Talentul se mosteneste din generatie in generatie"