CTITORI AI ROMÂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române

La 24 ianuarie se împlinesc 150 de ani de la Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia. Jurnalul Naţional va marca acest moment aniversar prin evocarea personalităţilor care au contribuit în mod determinant la realizarea marelui act istoric. Textele sunt extrase din enciclopedia "Oameni politici români", elaborată de istoricul Stelian Neagoe. Astăzi, despre Lascăr Catargiu şi Vasile Boerescu.

Lascăr Catargiu s-a născut la 1 noiembrie 1823 în Iaşi. A fost descendent al ramurii româneşti de dincolo de Milcov, al vechiului neam boieresc al Catargiilor. Fiul lui Constantin Catargiu a urmat primii ani şcolari în pensioane private, în care a acumulat temeinice cunoştinţe, cu deosebire în domeniile social-politic şi cel administrativ. De tânăr a fost numit în funcţii din cadrul administraţiei de Stat a Moldovei. Mai întâi, ataşat la Treburile din Lăuntru (Ministerul de Interne), apoi locţiitor de ispravnic la Huşi (1843-1844), prefect (pârcălab) de Neamţ. Surghiunit mai târziu la moşia sa Golăşei-Neamţ de Domnitorul Mihail Sturdza, pe motiv că şi-a pus semnătura pe petiţia-proclamaţie colectivă (din 28 martie 1848), în care se aduceau critici regimului politic şi se propuneau o seamă de măsuri pentru dezvoltarea ţării pe baze mai liberale.

Mare latifundiar, n-a depăşit în timpul mişcării paşoptiste din Moldova condiţia liberalului moderat.
Sub Domnia lui Grigore Alexandru Ghica a fost reprimit în administraţia ţării: pârcălab (prefect) de Iaşi, în anul 1853, şi de Covurlui-Galaţi, în anul următor, 1854. Doi ani (1855-1856) a îndeplinit funcţia de agă (şef) al Poliţiei Iaşi.
Militant sincer pentru Unirea celor două Principate Române, a făcut parte din Comitetul Unionist din Galaţi, din Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi (în februarie 1857), deputat în Divanul ad-hoc de la 1857, care a elaborat şi adoptat punctele programului unionist. S-a ales, de asemenea, şi în Adunarea Electivă, menită să hotărască asupra viitorului Domnitor.

Lascăr Catargiu era la începutul anului 1859, din punct de vedere politic şi economic, un candidat valabil la Tronul Moldovei. Altfel, dintre toţi ceilalţi posibili candidaţi – Vasile Alecsandri, Costache Negri, Grigore Sturdza, Mihail Kogălniceanu – s-a arătat a fi cel mai afectat, când a fost cumva constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Cuza.
În consecinţă, el nu şi-a găsit locul în timpul Domniei lui Cuza Vodă decât ca ministru de Interne o jumătate de an în 1859, în Guvernul de la Iaşi, condus de Manolache Costache Epureanu, şi ca deputat în Comisia Centrală de la Focşani.
Poate aşa se explică şi faptul că alături de C.A. Rosetti, Lascăr Catargiu a fost în fruntea "monstruoasei coaliţii", urzitoare a loviturii de stat din 10/11 februarie 1866.

După detronarea lui Cuza Vodă, L. Catargiu şi-a văzut visul cu ochii – însă numai pe jumătate, şi pentru trei luni de zile – fiind desemnat în Locotenenţa Domnească de trei, împreună cu un alt conspirator veleitar, "generalul" Nicolae Golescu, şi cu colonelul sperjur Nicolae Haralambie.
Abia de aci înainte a început să se profileze cariera politică a lui Lascăr Catargiu. A condus patru Guverne, în care a deţinut şi Ministerul (cheie) al Internelor. A fost şi interimar la Ministerul Afacerilor Străine (în aprilie 1873 şi în noiembrie 1875-ianuarie 1876); la Ministerul de Război (în februarie-iunie 1894).

Dârzului boier de la Golăşeii Neamţului i se datorează rămânerea, în anul 1871, a Domnitorului Carol I pe Tronul României. În toiul crizei politice, declanşată de liberalii radicali, la care se alăturase şi prim-ministrul liberal moderat Ion Ghica – fostul Locotenent Domnesc a venit la Palat, a pronunţat memorabila frază "Aiasta nu se poate, Măria Ta, fiindcă aşa se pierde Ţara!" şi a preluat conducerea unui Guvern de autoritate, pe care l-a dus cu energie şi pricepere până la împlinirea mandatului de patru ani legiuiţi. Era prima guvernare stabilă, după caruselul a zece Guverne schimbate de la 1866 şi până atunci.
În lupta pentru putere, şeful conservatorilor n-a avut reţineri în a fuziona Partidul Conservator cu Partidul Liberalilor Sinceri (condus de Gheorghe Vernescu), din care a ieşit neobişnuitul hibrid intitulat Partidul Liberal Conservator, formaţiune care a fiinţat cu o conducere bicefală din martie 1884 şi până în noiembrie 1891. Sigur, mobilul a fost unul politic, de moment: crearea Organizaţiei Unite, spre a înlătura prea lunga guvernare a lui Ion C. Brătianu.

Despre Lascăr Catargiu se poate spune că a fost unul dintre cei mai destoinici gospodari ai ţării. Pentru el, gestionarea administrativă a României n-a avut secrete. S-a identificat într-atât cu rolul de exigent veghetor la apărarea vieţii constituţionale, încât a rămas celebră observaţia sa dintr-o şedinţă specială a Guvernului, când Regele Carol I, încercând să propună înlocuirea unui ministru cu altul, a primit prompt replica premierului Catargiu: "Apăi, aiasta nu se poate, Măria Ta, fiindcă Majestatea Ta Domneşte – nu guvernează". Lascăr Catargiu n-a dorit sau n-a fost încurajat să dea măsura valorii sale de bărbat de stat în timpul Domniei lui Cuza Vodă. A avut această ocazie sub Domnia lui Carol I. Lascăr Catargiu a murit la 30 martie 1899 în Bucureşti. A fost, prin urmare, o figură impunătoare a acelei perioade de adânci prefaceri. "Un om de bun-simţ, după cum releva conservatorul junimist Titu Maiorescu, totdeauna demn în purtarea sa, onest şi de o neobosită activitate în amănuntele administraţiei; acestor însuşiri şi curajului său le datoreşte autoritatea de care s-a bucurat în Partidul Conservator." Am spune noi că Lascăr Catargiu a fost un liant binevenit între cei doi corifei ai conservatorismului românesc: Barbu Catargiu şi P.P. Carp.

VASILE BOERESCU, FACTOR DETERMINANT ÎN REALIZAREA UNIRII
Vasile Boerescu s-a născut la 1 ianuarie 1830 în Bucureşti. Tatăl său, pitarul Constantin Boerescu, s-a ambiţionat să-l dea la învăţătură aleasă, înscriidu-l la Colegiul "Sf. Sava" din Bucureşti. Revoluţia paşoptistă l-a făcut să-şi întrerupă cursurile şi să înceapă la vârsta de 18 ani colaborarea la ziarul Pruncul Român, editat de C.A. Rosetti. A reluat studiile liceale, pe care le-a absolvit în anul 1850. Doi ani a urmat cursurile noii Şcoli de Drept din Bucureşti.
Cu o bursă acordată de un mare negustor al vremii şi-a perfecţionat la Paris cunoştinţele juridice – cu licenţa obţinută în anul 1855, iar doctoratul în Drept în anul 1857.

Concomitent cu studiile universitare a activat în cadrul emigraţiei române unioniste, publicând chiar unele broşuri: "Memoire sur la Question politique et Čconomique de la Moldo-Vlachia (1856)"; "La Roumanie aprčs la traite de Paris du 30 mars 1856" ş.a.
În ţară, Vasile Boerescu s-a încadrat în învăţământ. Mai întâi, profesor de Drept comercial la Colegiul "Sf. Sava", pentru ca din anul 1859 şi până spre sfârşitul vieţii să fie titularul Catedrei de Drept comercial a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Politiceşte a evoluat dinspre conservatorism spre ideile unui liberalism moderat. Susţinător ardent al ideii unioniste, a fondat în consecinţă ziarul Naţionalul (din octombrie 1857), s-a ales deputat în Adunarea Electivă (din ianuarie 1859) şi a fost factorul subiectiv determinant în înfăptuirea actului istoric de la 24 Ianuarie 1859.

Sub Domnia lui Cuza Vodă a deţinut o perioadă directoratul Eforiei Şcoalelor, după care a fost  cooptat în funcţii guvernamentale: ministru de Justiţie (28 mai-13 iulie 1860; 13 iulie 1860-11 aprilie 1861); ad interim la Culte şi Instrucţiunea Publică (13 iulie-17 octombrie 1860), în Guvernele de la Bucureşti conduse de Nicolae Golescu şi respectiv Manolache Costache Epureanu.
Domnitorul Cuza i-a preţuit calităţile de om învăţat şi l-a numit în octombrie 1863 în Consiliul Superior al Instrucţiunii, iar după 2 mai 1864 – vicepreşedinte al

Consiliului de Stat.
Chiar dacă n-a făcut efectiv parte din "monstruoasa coaliţie", după detronarea lui Alexandru I. Cuza, Boerescu a fost prezent în delegaţiile care au făcut diligenţele necesare pe lângă Contele de Flandra şi apoi pe lângă Principele Carol de Hohenzollern – pentru a primi Tronul vacant al României.
În noul regim, V. Boerescu a continuat să îmbine cariera didactică cu ascensiunea politică. Membru al Adunării Constituante din 1866; apoi perpetuu deputat, senator; avocat şi orator cu faimă; rector al Universităţii (din martie 1871) şi decan al Facultăţii de Drept (din octombrie 1873); fondator al publicaţiei Pressa (din anul 1868).

Pe lângă portofoliul Ministerului Afacerilor Străine a mai condus Ministerul de Justiţie (16 noiembrie 1868-21 iunie 1870) în Guvernul Dimitrie Ghica şi a deţinut interimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii (9 ianuarie-7 aprilie 1874) în Guvernul Lascăr Catargiu.
După ce n-a reuşit ca împreună cu Prinţul Dimitrie Ghica să impună fiinţarea unei grupări politice de centru, V. Boerescu s-a înregimentat în Partidul Naţional Liberal, din care avea să se desprindă în anul 1880, creând împreună cu Gheorghe Vernescu gruparea disidentă numită Partidul Liberalilor Sinceri. Vasile Boerescu a murit la 18 noiembrie 1893 în Paris.

Cadru didatic universitar eminent, gazetar scrupulos şi eficient, avocat şi parlamentar neîntrecut, Vasile Boerescu a adus incontestabile contribuţii şi în planul vieţii politice: începând cu procesul Unirii şi făuririi României Mici, continuând cu războiul pentru neatârnare, cu revizuirea (din 1884) Constituţiei, cu recunoaşterea Agenţiilor diplomatice de către Cancelariile europene şi încheind cu semnarea necesarei Convenţii comerciale româno-austro-ungare din anul 1875. Nu de puţine ori însă, în politică, de la moderat la oportunist nu sunt decât câţiva paşi de făcut. Oricât de nobile ar fi fost cauzele ce au reclamat acele oportunităţi, istoria reţine de regulă şi aspectul moral al incongruenţei omului politic. Din acest punct de vedere, conduita politicianistă a lui Vasile Boerescu a cunoscut fluxuri şi refluxuri atât în vremea lui Cuza Vodă, cât şi în cea a Principelui Domnitor Carol I. Oameni suntem şi nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin – cum obişnuiau să spună străbunii.

Notă: intertitlurile aparţin redacţiei.

Urmează
Citiţi mâine despre Ioan Florescu şi Dinu Ghica.