SPECIAL
Istoria recenta a Romaniei este, in mod curios, mai putin cunoscuta publicului decat cea a inceputului de secol 20 sau a anilor de incrancenare din vremuri de razboi. Lamurirea evenimentelor traite de generatia actuala intarzie, confuzia prezentului impiedicandu-ne sa pasim cu hotarare si eliberati de complexe spre ziua de maine.
DAN CONSTANTIN
Interpretarile schimbarilor de oranduire, atat din anii 1945-1948, cat mai ales din 1989, sunt vaduvite inca de marturiile importante pe care le mai pot face principalii actori ai evenimentelor. Iata de ce fiecare lucrare scrisa de personalitatile cu rol in decizia politica a perioadelor respective se bucura de un larg interes, reprezentand nu numai surse credibile necesare istoricilor, dar si lecturi instructive pentru un public larg, interesat sa afle raspunsuri la intrebari apasatoare.
Autorul se afla, asadar, in pozitia exceptionala de a fi istoric prin informatie, militar prin cariera si om politic cu inalte demnitati detinute in ultimii ani ai perioadei comuniste. Aceste calitati ale autorului se regasesc pregnant in paginile cartii de fata, care prezinta in premiera amanunt despre mecanismul puterii in regimul Ceausescu, relatiile institutiilor Bucurestilor cu seful partidului si statului, modalitatea prin care acesta impunea intotdeauna punctul de vedere. Primar general al Capitalei si prim-secretar al Comitetului Municipal al PCR in anii in care Bucurestii au cunoscut cele mai mari transformari arhitectonice si edilitare, Constantin Olteanu are nu doar postura de martor, ci si pe aceea a omului responsabil pentru deciziile care au marcat pentru mult timp destinul celui mai mare oras al Romaniei.
Constantin Olteanu are curajul de a prezenta fara complexe si inhibitii realitati judecate inca pripit sau dupa clisee de conjunctura. Sunt incredintat ca lucrarea din care prezentam astazi cateva fragmente va avea o viata lunga continand pagini de referinta pentru cei ce doresc sa afle adevarul despre ani ce nu pot fi scosi din istoria Romaniei.
Citește pe Antena3.ro
De la Ministerul Apararii Nationale la Primaria Capitalei
In rastimpul ce s-a scurs din decembrie 1985 mi s-a pus de multe ori intrebarea: "Care au fost motivele inlocuirii dumneavoastra, domnule general, de la conducerea Ministerului Apararii Nationale si numirii la Primaria Capitalei?". Intrebarea nu viza faptul ca generalul Constantin Olteanu ar fi fost de neinlocuit la conducerea Ministerului Apararii Nationale. Momentul ales si modul in care s-a procedat au fost insa de natura sa genereze suspiciuni. Raspunsul la intrebare l-am dat si il repet - motivele adevarate ale acestei actiuni nu le-am cunoscut si nu le cunosc nici acum. Pot, cel mult, sa le presupun.In afara de ceea ce am afirmat in alte ocazii, in beneficiul adevarului, doresc sa adaug unele precizari. Asa cum se stie, in asemenea situatii exista obiceiul sa se dea o explicatie oficiala, motivul real putand sa fie cu totul altul. La vremea respectiva, aceasta schimbare a fost comentata in diferite feluri, iar dupa 1989 au aparut o serie de fabulatii, intre care asocierea acestui moment cu vizita pe care o efectuasem in URSS in decembrie 1985, in fruntea unei delegatii militare, la invitatia maresalului Serghei Sokolov, ministrul Apararii al Uniunii Sovietice.
Despartirea de Ministerul Apararii Nationale a fost mult comentata
Din respect pentru adevar doresc sa reamintesc cele doua faze ale chestiunii de care ne ocupam: vizita efectuata in URSS si discutia purtata cu Nicolae Ceausescu in legatura cu inlocuirea mea din functia de ministru al Apararii Nationale. Era de asteptat ca aprecierea in timp a celor doua evenimente sa dea nastere unor interpretari. Astfel, interesati in specularea evenimentului, unii comentatori au recurs la infatisarea lui intr-o forma hiperbolizata. Acestia au considerat ca intampinarea delegatiei armatei noastre, pe aeroportul moscovit, de catre un insemnat numar de maresali si generali sovietici, gradul inalt al ceremonialului, ampla reflectare a vizitei in mass-media sovietica, faptul ca delegatia a fost permanent insotita de un maresal ar fi depasit nivelul protocolului practicat in asemenea circumstante.Intr-o alta idee vehiculata dupa 1989 s-a insinuat ca in timpul respectivei vizite l-am intalnit pe Mihail Gorbaciov, pe atunci secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, prilej cu care, probabil, s-ar fi pus la cale inlaturarea lui Nicolae Ceausescu de la conducerea statului roman. Unii autori au sustinut chiar ca Elena Ceausescu m-a trimis la Mihail Gorbaciov in anul 1987 - cand (dupa memoria lor deficitara) eram ministrul Apararii Nationale - sa tratez (nici mai mult, nici mai putin) inlaturarea presedintelui Romaniei si instalarea mea ca prim-ministru. Desi am dezmintit in mai multe randuri asemenea afirmatii, amatorii de senzatii tari au continuat sa pedaleze pe ele.
"Pe Milea va trebui sa-l ajutam in probleme politico-militare"
Pentru o cat mai buna intelegere a momentului subliniez cateva elemente intervenite dupa intoarcerea delegatiei militare din URSS. Luni, 16 decembrie 1985, la ora 8:00, ma aflam la Academia Militara la lucrarile convocarii-bilant pe Ministerul Apararii Nationale, activitate perfectata cu comandantul suprem inainte de plecarea mea in URSS, rediscutata la intoarcere, fiind stabilit ca a doua zi, 17 decembrie, sa participe si dansul. In jurul orei 10:00 am fost convocat la Nicolae Ceausescu, la Palatul Consiliului de Stat.Nicolae Ceausescu m-a primit ca de fiecare data: s-a ridicat in picioare, s-a situat lateral de biroul sau si mi-a strans mana (niciodata nu mi-a intins mana peste biroul sau de lucru). Era singur si, dupa expresia fetei, nu era nici voios, nici suparat, mai repede avea infatisarea unui om plictisit, obosit. Apoi m-a invitat sa iau loc. M-am asezat dupa ce a repetat invitatia, cum procedam intotdeauna. Ezitarea mea de a ma aseza era acum determinata de faptul ca ma gandeam ca aceasta convocare intempestiva va fi de scurta durata si va fi privitoare la participarea comandantului suprem la bilantul pe care il demarasem cu cateva ore inainte.
Aveam sa ma lamuresc repede ca era vorba de altceva. Nicolae Ceausescu a pus intrebarea-tip pe care o folosea in astfel de ocazii: "Ce mai este pe la armata?", "introducere" a carei semnificatie o stiam de la predecesorii mei in functie, generalii Ion Ionita si Ion Coman. In acea clipa am inteles ca se refera la schimbarea mea din functie.
In continuare, Nicolae Ceausescu a rostit fraza pe care, in parte, o intuisem deja: "Uite ce ne-am gandit. Sa mergi pe linie politica, la Capitala, in locul lui Pana, iar in locul tau sa-l punem pe Milea. Ce parere ai?". Fara sa astepte un raspuns din partea mea, Nicolae Ceausescu a continuat, spunandu-mi ca am lucrat bine, dar, intrucat in viitorii cinci ani nu va fi razboi, doreste ca armata sa fie mai mult angajata in lucrari in economia nationala si ca aceasta vrea s-o faca cu generalul Vasile Milea.
Reluand discutia, Nicolae Ceausescu a tinut sa puncteze ca "⦠pe Milea va trebui sa-l ajutam in special in problemele cu caracter politico-militar". Eu n-am facut observatii, am remarcat doar ca, in cei aproape sase ani cat am lucrat impreuna, consider ca am facut un cuplu bun. Am profitat de ambianta si l-am intrebat de ce nu-l numeste pe generalul Ilie Ceausescu in functia de ministru al Apararii Nationale - este adjunct de mai multi ani, cunoaste armata etc. Raspunsul pe care l-am primit de la Nicolae Ceausescu il consider si corect, si sincer. El n-a respins ideea decat pentru motivul ca "⦠si asa vorbesc aia din afara ca mi-am pus toate neamurile in functii importante. Dar - a continuat Nicolae Ceausescu - e bine sa-l punem pe Ilie prim-loctiitor al ministrului Apararii, care sa se ocupe de toate problemele ministerului".
"Vrem carne, vrem carne!", au strigat femeile catre Ceausescu in hala Obor
In aprilie 1987, aflandu-ne in apropierea Pietei Obor, Nicolae Ceausescu mi-a spus "⦠hai sa trecem prin piata". Am intrat impreuna intai in hala de peste, unde erau cozi (mici) la cateva sortimente de peste congelat. In hala de carne insa, desi nu se gaseau decat putine sortimente de semipreparate, era foarte multa lume, in majoritate femei. Nimeni nu l-a salutat pe Nicolae Ceausescu, in schimb s-a strigat in cor "Vrem carne, vrem carne!". Seful statului nu a scos un cuvant, n-a intrat in dialog cu cumparatorii pentru a le promite ceva, nici n-a criticat pe cineva pentru situatia creata. Ne-am indepartat in tacere, fara sa avem vreo discutie in legatura cu ceea ce vazuse si auzise personal. Comportamentul lui Ceausescu in acea imprejurare m-a ingrijorat si, in acelasi timp, am inteles ca el credea mai mult in programe si in grafice privind aprovizionarea populatiei decat in realitate, ca acele sedinte cu cei care conduceau sectoarele ce realizau produsele la care m-am referit erau formale. Folosindu-se de date statistice fictive, acestia prezentau lucrurile astfel incat rezulta ca exista o abundenta de produse si ca, chipurile, neajunsurile trebuie cautate in activitatea consiliilor populare. Este interesant ca in multe cazuri acestia chiar reuseau sa convinga.
REPERE BIOGRAFICE
Constantin Olteanu (nascut la 5 iulie 1928 in comuna Vulcana Pandele, judetul Dambovita) se dedica din tinerete carierei militare. Locotenent in 1949, absolva Academia Militara in 1956 cu "Diploma de merit". In 1959 intra in corpul ofiterilor superiori, fiind avansat maior, iar dupa 10 ani, colonel. In 1974 este general-maior, in 1981, general-locotenent si in 1982, general-colonel. Si-a desfasurat activitatea in unitati de instructie si invatamant, in comandamente si in organe centrale, ajungand la demnitatea de ministru al Apararii Nationale.Autorul isi construieste cu rabdare si o cariera de istoric. In anul 1959 isi ia licenta la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, iar in anul 1964, doctoratul in stiinte istorice, implicandu-se puternic in viata stiintifica. Numeroasele lucrari, predilect din domeniul istoriei militare, dar si al memorialisticii il plaseaza pe Constantin Olteanu distinct intre autorii de referinta ai domeniului.