Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marturia grefierului instantei care l-a condamnat la moarte pe dictator
Grefierul procesului din 25 decembrie 1989, Jean Tanase, povesteste cum l-a tras Ceausescu dupa el, in mormant, pe judecatorul care l-a condamnat la moarte. Generalul Gica Popa si-a zburat creierii pentru ca nu mai putea suporta frica si remuscarile. Publicam azi primul episod al acestei povesti cutremuratoare, continuarea in ziarul de sambata.
DANIELA DUMITRESCU
Un tip albit de viata. Si imbra cat in doliu, pe care-l poarta si-acum, dupa 14 ani de la sinuciderea lui Gica Popa. Il poarta cuminte, cu speranta ca Dumnezeu l-ar putea vindeca, intr-o buna zi, de neputinta de a-si scoate din cap cosmarul vinovatiei. Are o privire speriata, ai zice ca orizontul lui e delimitat de cele doua executii. Isi cerceteaza neobosit anturajul, fie ca e vorba de prietenul lui sau de un strain de pe strada. Framanta un pachet de Carpati in mainile transpirate si trage neincetat din mustiucul de tigara. E Jean Tanase, grefierul de sedinta din procesul lui Ceausescu, ales ad-hoc printr-un ordin militar. Si devenit, la fel de ad-hoc, camarad de suferinta superiorului sau, Gica Popa.
"Ia-ti haina militara. Mergem sa judecam teroristi"
Mi-a dat intalnire intr-un loc public, la cantina unui prieten de-al lui de pe Rosetti. A acceptat cu greu sa vorbeasca despre Gica Popa. Spune ca n-a facut-o niciodata pana acum. Dar e deschis sa spuna tot ce-si aduce aminte: procesul, executia si-apoi sinuciderea. Toate trei l-au marcat in egala masura, pentru ca, dupa 25 decembrie 1989, viata lui n-a mai fost la fel.
"A fost seful meu din 1987, dar il cunosteam dinainte, pentru ca a fost vicepresedinte la Tribunalul Militar Bucuresti. Din â83 il cunosteam... Era un om de treaba si un foarte bun judecator. Nu a judecat procese politice pana in â89, pentru ca asta nu intra in competenta unui tribunal militar." Grefierul are discursul marcat de pauze lungi, de parca ar vrea sa puncteze, la fiecare fraza despre Gica Popa, cateva secunde de doliu. Nu-l poti scoate din filmul lui. Isi deruleaza secventele in cap si incearca sa le ordoneze aproape istoric. Imi povesteste cum s-a trezit facand parte dintr-un complet de judecata improvizat, care nu stia pe cine judeca si, in orice caz, nu cunostea capetele de acuzare. "Pe 22 decembrie, domnul Popa ne-a adunat pe toti la tribunal si ne-a pus sa coboram portretul lui Ceausescu de pe perete. Ne-a spus ca, din cel moment, trebuie sa ne supunem Frontului Salvarii Nationale, noii puteri." A stat apoi trei zile sa pazeasca tribunalul de teroristi. Pe 25 decembrie, dimineata, a fost chemat la ordin de Popa: "Ia-ti haina militara!", i s-a spus. "Mergem sa judecam teroristi!" Acelasi ordin il primise si el, Popa si colonelul Nistor. Nu stia nici unul dintre ei cine sunt teroristii, unde vor fi judecati si, mai ales, care sunt capetele de acuzare.
Citește pe Antena3.ro
"Am zburat pe sub stalpii de inalta tensiune la limita maxima de viteza"
"A venit un Aro sa ne ia de la tribunal. Trebuia sa vina un TAB, dar nu stiu din ce motive s-a ratacit pe drum. Ne-am deplasat intai la Ministerul Apararii Nationale. Acolo i-am vazut pe cei de la USLA impuscati in fata ministerului. N-am stat mult. Am primit ordin sa ne deplasam de urgenta la Clubul Steaua. Aici ne-a intampinat domnul Gatu, care, pe vremea aia, era comandantul clubului. Am intrat intr-o incapere sub tribuna. Nici atunci nu stiam ce aveam de facut. Popa era calm, parea ca tine situatia sub control, dar nu vorbea cu noi. Ne asteptam ca teroristii sa fie pe-acolo, pe la Steaua. Ne asteptam sa ni se ofere o sala pe undeva si sa-i judecam, desi nu ni se daduse nici un dosar. La un moment dat am vazut doua elicoptere aterizand". Au primit cu totii ordin de imbarcare. In usa unuia dintre elicoptere ii asteptau Stanculescu si Voican Voiculescu. "Era un elicopter militar, cu usile deschise si doua mitraliere scoase in afara. Maistrul militar Sima le manuia. Se trasese cu ele pentru ca erau tuburi de cartuse pe jos. Ni s-a reprosat ca am intarziat nepermis de mult. Ne-am urcat si am plecat, nu stiam unde." Langa Tanase s-a asezat sergentul major Gheorghiu. Unul dintre parasutisti, din spusele grefierului. Acesta l-a lamurit ca merg la Boteni sa alimenteze. "Dupa evenimente, ne-am intalnit sa vorbim si am constatat ca fiecare stia altceva despre deplasarea aceea. Noi stiam ca trebuie sa mergem sa judecam teroristi, pilotii mergeau la Targoviste nu stiu ce sa faca, parasutistii aveau de alimentat elicopterul... Zburam ca nebunii, pe sub stalpii de inalta tensiune, ca sa nu ne prinda radarul. Zburam la limita maxima de viteza." Dupa alimentarea de la Boteni s-au intreptat spre Targoviste, la fel, fara precizarea destinatiei si, in orice caz, fara sa discute intre ei. Elicopterele s-au invartit vreo jumatate de ora deasupra orasului. Comandantul unitatii unde a fost judecat Ceausescu stia ca trebuie sa primeasca musafiri. "Deja intarziasem cateva ore. In loc de doua elicoptere, erau cinci, pentru ca de la Boteni au mai decolat inca trei. Esarfa galbena a fost semnalul pentru colonelul Chemenici. Altfel erau tunurile pe noi, noroc cu esarfa aceea." Au aterizat. In curtea unitatii erau militari inarmati dupa fiecare pom. "Stiam ce unitate era, mai fusesem... Atunci mi-am dat seama ce cautam acolo. Era la Targoviste, stiam ca Ceausescu fusese prins prin zona... Era prea de tot... Dar nu ni s-a spus nimic explicit. Am intrat in incaperea unde li s-a facut vizita medicala, apare pe caseta. Acolo ni s-a spus ce trebuie sa facem, pe cine trebuie sa judecam. Stanculescu ne-a spus ca e vorba de cuplul Ceausescu. Mi-am inchipuit ce verdict trebuie sa dam, dar nu ni s-a spus nimic despre asta. Popa a cerut un Cod Penal. Devenise nervos."
"Parca uitase toata procedura... isi depasise limitele"
In camera unde s-a desfasurat procesul nu li s-au dat instructiuni detaliate. Li s-a spus doar ca trebuie sa fie foarte rapizi, sa nu dureze mult. Popa era nervos pentru ca abia acum avea certitudinea ca trebuie sa conduca un proces fara dosar, iar in acest proces inculpatul era seful statului. "In momentul in care am intrat acolo nu am avut timp de nici o discutie, am intrat in vire. Era nebunia aia, cand toata lumea vroia sa scape cat mai repede de acest proces. De trei zile erau vehiculate tot felul de informatii cu 60.000 de morti, cu faptul ca Ceausescu a adus teroristi ca sa impuste lumea... Va dati seama... misiunea mea era sa organizez procesul final al lui Ceausescu, pe care nu-l vazusem decat la televizor." Popa era si el preocupat ca procesul sa aiba un temei legal. Sala era necorespunzatoare, asa ca s-au asezat toti inghesuit. Inculpatii, cot in cot cu procurorul, cu judecatorul, cu avocatii, grefierul si asesorii. "Erau acolo si niste invitati pe care nu i-ati vazut. Unul dintre ei avea ordin sa ne impuste pe toti, in cazul in care cladirea e atacata sau daca se intampla ceva in timpul procesului". Nu existau asesori. In mod normal, acestia trebuiau sa fie numiti prin ordin de ministrul Apararii Nationale. Stanculescu insa, dupa ce s-a dumirit ce sunt aia asesori, a ales trei ofiteri inarmati din curtea unitatii. Asa cum probabil au fost alesi si membrii completului de judecata. "Oamenii au venit, nici macar nu li s-a spus ce au de facut. Va imaginati cum au reactionat cand i-au vazut pe inculpati. Le-au iesit ochii din cap...". "Popa era extrem de nervos, nu l-am vazut niciodata asa intr-un proces. Avea o atitudine neprofesionala. Probabil din cauza informatiilor cu zecile de mii de morti, s-a gandit ca Ceausestii nu meritau un proces normal. Nu-mi dau seama daca avea emotii, dar era subiectiv... Pur si simplu nu mai asculta inculpatii, parca uitase de toata procedura... Isi depasise limitele. Nu intelegeam ce se intampla cu el, era un profesionist, unul dintre cei mai buni juristi. De fapt nici nu stiu daca vreunul dintre noi s-a comportat firesc, ca la orice proces; daca vreunul dintre noi toti era in masura sa judece lucrurile echitabil, corect. In final, Popa si-a pierdut controlul, dupa care a clacat. A scris minuta in zece minute, de mana."
"Nu m-am putut apropia de cadavre. Nu puteam sa vad"
Grefierul nu-si mai aminteste ce a facut Popa dupa ce a dat sentinta, "pentru ca s-a pus problema cine participa la executie si m-au desemnat pe mine, desi le-am explicat ca, potrivit legii, n-aveam ce sa caut acolo". "Normal trebuia sa participe procurorul... Ce sa va spun, pur si simplu am primit ordin sa ies afara. Va dati seama ca habar n-aveam ce sa fac. Cand am iesit ii legau. Nici macar nu au opus rezistenta, nu aveau vlaga... erau vai de capul lor. Erau cu Boieru, Gheorghiu, Carlan si inca unul. Erau toti parasutisti. Nici macar nu am discutat cum procedam. Eu ma gandeam sa-i intreb de o ultima dorinta, sa le dau o tigara. Asta era in capul meu. Habar n-aveam cum trebuie sa se intample lucrurile astea... Popa ramasese inauntru, dar cred ca a vazut totul din usa. Iau impins la zid, s-au dat inapoi vreo doi metri si au tras. Intai Boieru. Cred ca el i-a impuscat pe amandoi... Apoi Gheorghiu. Un incarcator intreg sau poate doua. Se inrosise teava de la pistolulmitraliera. Era nebun de furie pentru ca ii murise un coleg la televiziune. Cred ca s-a razbunat. Eu mam retras. Nu puteam sa ma uit si gloantele ricosau dintr-un zid in celalalt zid. Apoi a trebuit sa fac constatarea decesului, dar nu mam putut apropia de cadavre. Nu puteam sa vad asa ceva...".
Cosmarul de dupa
Dupa executie a urmat imbarcarea in aceleasi elicoptere cu care venisera si care a urmat acelasi traseu. Popa a zburat cu cadavrele. "Cand am ajuns din nou la Boteni, mi-am facut cruce, credeam ca s-a terminat, ca ne impusca pe toti." Nu s-a intamplat asta, i-au adus in Bucuresti. Popa a propus sa mearga toti, adica Nistor, Tanase si el la tribunal. Se lasase deja intunericul.
"Am intrat in tribunal si Popa a facut iarasi o criza de nervi. Nu spunea nimic, era doar agitat. Era nervos ca ar fi putut sa vina cineva sa ne impuste si in tribunal nu era nimeni. Urla ca nu i se executa ordinele, desi nu daduse nici unul. I-a chemat pe toti in tribunal si apoi a intrat in toaleta... A stat cateva zeci de minute si nu mai iesea. Am ciocanit, l-am intrebat daca i s-a intamplat ceva... Ma rog, nu vroia sa iasa. Ne-am speriat ca nu vorbea cu noi. Pana la urma am spart usa si l-am scos de-acolo. Am incercat sa-i dam niste whisky. Se pare ca a baut un paharel. Am stat acolo pana la miezul noptii. Eram toti marcati. El era depresiv, nu spunea nimic. Ne era frica unii de altii. Ne era frica sa nu fim atacati acolo. Nu mancasem nimic. La stadion ne-au dat niste vin... Popa nea spus sa plecam de-acolo. El a plecat cu Nistor, habar n-am unde, eu am mers acasa. Nu stiu unde au dormit in noaptea aia. In orice caz, pe la Semanatoarea s-a tras in noi."
A doua zi, Popa si Tanase s-au intalnit la tribunal. Se zvonea ca nu se mai gaseau cadavrele... Apoi au mers la caminul militar Haiducul. Li se spusese ca e mai sigur acolo. "Era inconjurat de tancuri. Am stat acolo de pe 26 decembrie pana pe 3 ianuarie. Aveam fiecare camera noastra. Ne era frica la amandoi. Nu prea am dormit. In prima noapte a venit la mine si m-a rugat sa dorm cu el. Avea cosmaruri. Nu-i era frica pentru el, mai mult pentru fetita. O dusesem eu dimineata la gara sa mearga la rude, in Moldova, dar nu puteam sa fim siguri ca e in siguranta. Se zvonea ca i-au desenat o cruce neagra pe usa si ca vor sa-i impuste familia..."
Au discutat mult in noaptea aceea. Popa era agitat, isi reprosa atitudinea neprofesionala din proces. Astepta sa fie judecat pentru asta. Grefierul povesteste ca nu mancau mai nimic, pentru ca le era frica sa nu fie otraviti. "Acolo erau si arestati, era si Valentin Ceausescu... Nici n-am iesit din camera, decat dupa Revelion. De Revelion ne-au dat niste orez si am facut amandoi toxiinfectie alimentara. Eram slabiti si macinati de cosmarul executiei. Fiecare avea sa-si reproseze ceva... Eu incercam sa-l linistesc, daâ n-aveam cu cine. Era si atmosfera aia de-acolo... Se zvonea la un moment ca sunt niste teroristi la poarta si ca au sa ne impuste.
Ne era frica unul de altul. Dupa aceea am realizat ca suntem in aceeasi galeata. La mine a venit nevasta, dar la el n-a venit nimeni... N-a mai vrut sa stea cu mine pentru ca spera sa vina si la el cineva. A ramas singur de tot... Am iesit intr-o zi sa ne plimbam si am vazut tancurile alea... erau masini sfaramate de tancuri, nu era placut, n-aveam cum sa ne linistim..."
Sinuciderea
Dupa episodul "Haiducul", Gica Popa a mers sa locuiasca acasa la grefier, pana la inceput de februarie. Lua foarte multe sedative si manca extrem de putin pentru ca ii era frica si-acolo. Nu vorbea deloc, era depresiv. Nici nu dormea, desi pastilele ar fi trebuit sa-si faca efectul, in conditii normale. Avea zile in care era agitat, dar fara sa spuna nimic.
"Il facusera general si i se promisese ca va pleca in Mexic ca atasat militar. M-a intrebat daca vreau sa vin cu el si am acceptat. Nici una dintre aceste schimbari nu avea vreun efect asupra lui. Era la fel. Executia asta ne schimbase viata la toti. Era apatic. Mai urmarea televizorul din cand in cand. Se daduse caseta cu procesul si eu, cel putin, ma mai linistisem, dar cand il vedeam pe el in ce stare e imi venea sa ma urc pe pereti. Ne-au mai dat si pistoalele alea de la politie, pentru autoaparare. Am primit cate un Macarov fiecare, mai bine nu ni le dadea... In februarie a plecat de la mine. N-a mai vrut sa stea. Fusese numit intr-o alta functie la Directia Instantelor Militare. " S-au mai intalnit o singura data, la sfarsitul lui februarie, in biroul lui Popa. "N-am stat mult, venisem cu un proces. Mi-a spus ca nu se simte bine. Arata tare rau... Mi-a spus ca s-au facut demersuri cu plecarea, dar ca el nu mai suporta. Era palid, slabit... Mai ales psihic... Avea un psihic labil. Facuse o cadere pacatoasa, dar nici nu vroia sa vorbeasca. Dupa cateva zile am aflat ca si-a tras un glont in cap cu Macarovul... Saracul, n-a mai putut sa suporte... n-a mai avut rabdare." La inmormantare, grefierul s-a intalnit cu familia. Nu poate uita nici acum privirea sotiei si vorbele acelea grele, de care nu s-a vindecat niciodata: "Voi l-ati ucis!
NU RATATI!
Amanunte inedite despre sinuciderea judecatorului Gica Popa in editia de maine.
