Despre Mile

Imi dau demisia
DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Mile Carpenisan, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele  sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci  cand tot ce  stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu  stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor  de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de  familie, fara violenta implicita  la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului  si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din  ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a  inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci  cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de  avioane.   Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
Eu vreau sa cresc MIC!
8 octombrie 2007


1950 si ceva
Exista un om pe planeta asta datorita caruia am invatat definitia respectului. Acel om este TATA. Nu mi-a impus niciodata nimic nu ma obligat sa fac ceea ce-si dorea el desi de multe ori l-am dezamagit. De mic am stiut ca a avut o viata grea si nu am inteles-o din cauza varstei. Apoi cu vremea am inceput sa devin curios. Imi doream sa aflu ce a trait tatal meu.

Carpenisan senior este un om sobru ( foarte sobru ). Nu vorbeste niciodata despre incercarile la care a fost supus. Initial ma enerva pentru ca eram copilul lui si-mi doream sa stiu cine i-a facut rau. Niciodata nu-mi raspundea la intrebare. De unde sa ma mai astept eu ca acest om sa povesteasca in familie chinurile prin care a trecut.

L-am cunoscut pe tata din povestile rudelor care in functie de interese il vedeau Zeu sau Zmeu. Pentru mine a ramas si este de atunci un Om asa cum DEX-ul ar defini Omul.

In 1959 tata era student in Bucuresti ( in miticie ). Studia filologia. Isi dorea sa devina profesor de limba franceza si rusa. Cativa entuziasti au considerat ca tata este un pericol public. A fost arestat in secretariatul facultatii pentru simplu fapt ca este sarb. Vajnicii securisti si lingai l-au trimis in fata instantei si l-au acuzat ca unelteste impotriva statului. HA ( sic )

A urmat un proces in care Miodrag Carpenisan si-a vazut prietenii mintind in fata judecatorilor si acuzandu-l pe nedrept.

Tatal meu a trecut prin arestul securitatii statului Jilava, Balta Brailei, Poarta Alba, Gherla, SighetuMarmatiei, Aiud, Salcia si inapoi Jilava.

Vina lui reala? De la ce a pornit totul ? S-a oferit sa mediteze studentii de la filologie pentru cursurile de slava veche.

A scapat din puscarie cu o gratiere generala si deja barbat fiind a vrut sa-si termine studiile. Mama i-a murit in timp ce facea temnita. A aflat abia cand a iesit. Si-a dorit atunci si pentru ea sa devina profesor ( si tatal si mama lui au fost invatatori cunoscuti in tot Vestul tarii ). Securistii l-au obligat insa sa semneze o declaratie prin care se obliga ca dupa ce isi va termina studiile sa nu profeseze niciodata. Oare cat de mult poate sa-l doara pe un om care-si doreste sa-si invete discipolii interdictia de a se vedea cu ei?
Asta numai tata stie.

In 2007 regasesc in societatea romana aceasi securisti. Ei nu mai sunt incadrati si platiti de servicile secrete ci transpira prin toti porii mentalitatea de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Sunt copii tineri care au fost invatati sa traiasca cu ura, sa calce pe cadavre si sa nu mai tina cont de adevar.

De vreo 10 ani tata imi spune ca ar fi mai bine sa incep sa-mi tin limba dupa dinti. Probabil ca a recunoscut ceva din atmosfera din 1959 ... si ceva.

Ce se naste din pisica insa soareci mananca. Nu-mi pasa daca o sa traiesc nefericita experienta a tatalui meu -sa fiu pus in fata zidului de executie. Eu voi continua sa ma revolt oricand voi vedea in jurul meu ceva ce nu imi pare corect. Si aici ma refer la prostie, la rautate folosita ca argument pentru incompetenta, la atitudini grotesti specifice pentru sefii de C.A.P. care ajung directori de firma si la razbunari gratuite si imposibil de justificat.

Asta a fost povestea tatalui meu care se repeta iata acum dupa aproape jumatate de secol. O simt eu ( vede si tata ) si stim ca oasele lui Gheorghiu Dej au putrezit de mult dar spiritul lui se regaseste in multi oameni ce ma inconjoara si mi-ar dori o pedeapsa ca aceea pe care tata a executat-o pe nedrept.

Tata imi spune sa tac, prietenii toti imi zic la fel dar mie mi se ... scuzati ...  flendura si sunt pregatit sa platesc pe nedrept orice vina pe care mi-o gaseste vreun frustrat.
In loc de incheiere hai sa cugetam cat de mici suntem fata de tata - Omul pe care l-ati cunoscut iata de acum si voi.
zalosno
4 octombrie 2007



De ce nu mai apar pe sticla!?
...........................................................
...............................................................
.......................................................................
.....................
Multumesc
26 septembrie 2007



Vine 23 August - un moment bun pentru defilari si pentru un eseu semnat de Mile
"M-am trezit azi la mine in casa cu un necunoscut. Cand m-am ridicat din pat si am plecat sa ma spal pe fata el era acolo. L-am privit nedumerit si speriat.

Era un individ asa mare si tuns in cap militareste. Prin par avea o gramada de fire albe. Am vrut sa strig. Eu sunt totusi un tanar cu plete pe umeri cu cercel in ureche si mult mai finut decat el. Il intreb cine e si ce face in casa mea dar tace.

Am vazut ca nu imi face rau si am continuat sa intreb cum a ajuns el aici.
Cica e si el ziarist ca si mine.
Pare atat de harsit incat nici nu stiu cum sa il atrag sa imi spuna mai multe. Imi incerc talentul si ...merge.Cu 14 ani urma a intrat in presa. De atunci a facut de toate.
A scris la ziar.
S-a indragostit de televiziune.  
Apoi a realizat cat a pierdut odata cu tradarea primei iubiri : hartia cu miros de tus. Ii lipseau plumbul si zincurile din tipografie.  

Necunoscutul se aseaza pe un scaun langa calculator si se apuca de povestit.
Cel mai tare i-a fost frica de gloante ratacite, de mine anti-personal si de rautatea oamenilor. Ma uit mirat si el simte. Zice ca e reporter special si ca trecut prin cinci razboaie, revolutii, catastrofe naturale si dezastre de tot felul. Imi dau seama de ce are fata asta trista.

Totusi zambeste cand povesteste de entuziasmul cu care a intrat in profesie si cand recunoaste ca e naiv ca inca e la fel de entuziast doar ca nimanui nu ii mai pasa.
Acum fiind si eu un ziarist la inceput il trag de limba. Vreau sa aflu ce satisfactii are.
Dar omul asta tace.

Tace cateva minute si apoi se destainuie:<< Relatarile mele nu pot sa-mi aduca satisfactie pentru ca vorbesc despre tragedii, despre drame pe care oameni nevinovati sunt obligati sa le traiasca. Niciodata nu am putut sa ma bucur de transmisii care mergeau perfect pentru ca toate cuvintele care-mi ieseau din gura erau amare. Ma satisface insa clipa in care ma mai opresc oamenii pe strada, imi spun ca ma stiu de la televizor si ca se vede in ochii mei si se aude in voce ca nu fac meseria asta ca sa ma dau vreun mare curajos. Ma mai unge la suflet cand colegii de breasla imi spun ca i-a miscat reportajul meu.>>

Tac eu acum.
El imi povesteste despre cat de mult il bucura ca a facut ceva in viata ca a avut intotdeauna colegi care l-au ajutat sa reuseasca si ca 9 ani in Antena 1 au fost grei dar frumosi.

Apoi ochii ii cad in pamant si vorbeste despre familie. Spune ca daca ar fi sa isi reinceapa viata ar schimba un singur lucru: le-ar spune zilnic tuturor celor din familie cat de mult ii iubeste pentru ca a avut curaj sa faca multe - mai putin asta.

Si de ce nu scrie omul asta altfel de stiri?
<> imi zice:<< Am scris pe blogul meu un articol intitulat "Visez" despre cum as vrea sa arate un buletin de stiri. Am realizat apoi ca din nou nu cel care aduce vestea e devina ci societatea in care traim. Si in momentul acela  mi-am recunoscut  ca nici macar eu nu sunt capabil sa mai gasesc cuvintele potrivite  pentru redactarea unei stiri pozitive>>.

Ce diferenta mare e intre mine si el.
El e atat de tacut de trist si de paranoic. Si totusi imi spune ca isi mai doreste de la viata cate ceva. Vrea sanatate si noroc. Succesul si banii ii face daca le are pe primele doua iar fericirea pentru el nu inseamna decat drumul prin viata care e de fapt calea catre fericire. Il intrerup si incerc sa il inveselesc.
-Auzi azi e 23 August si e ziua mea !
-Stiu zice el - Ok hai sa facem cunostinta - eu sunt Mile Carpenisan.
-Nu tinere ...EU sunt  Mile Carpenisan "
Dar sa continuam lupta....
26 septembrie 2007



De ce?
De ce s-a impartit presa in doua tabere beligerante? De ce cred toti ca detin painea si cutitul si ei sunt cei indreptatiti sa imparta normalitatea? Cum am ajuns noi jurnalistii vechi sau noi sa stam in transee diferite si sa ne privim cu ura peste linia frontului? De ce nu mai auzi despre un "inginer de cuvinte" ca are talent sau a realizat un material superb ci am fost aruncati in troaca porcilor?Suntem toti la comun difera doar un singur lucru in curtea cui se afla troaca.De ce ne-am lasat dusi spre acea troaca si de ce ne-am transformat cu totii in niste fiare gata sa ne devoram? Eu nu am nimic cu "Felix" si nici colegii mei de redactie ; la fel sunt convins ca nici colegii de la Realitatea nu s-au intalnit cu Vantu de mai multe ori ca mine (eu l-am vazut o singura data pe Dan Voiculescu). In aceste conditii nu inteleg de ce trebuie sa inghit toate mizeriile scrise de unul si de altul pe internet. De ce sa fiu acuzat ca sunt curva politica slugoi al lui Felix sau sa am parte alte injurii cand de fapt eu nu vreau decat sa imi vad de meserie si nu am nici o legatura cu politica. Acelasi lucru cred ca e valabil si pentru restul jurnalistilor din Romania acuzati in masa ca sunt "scursuri" "curve" ca fac "felatii sefului" doar pentru simplul fapt ca sunt angajati ai unor oameni cu care nici macar nu se intalnesc.
21 mai 2007



Lasul s-a ascuns. A fugit de pedeapsa dar si-a facut si pofta ....a aparut la TV
Din 1993 imi frec coatele si talpile in meseria asta. Am scris in general subiecte despre evenimente deosebite si despre infractori mai mult sau mai putin importanti. Am invatat astfel exact cum procedeaza gainarii ce fac escrocii sau cum opereaza marii infractori. Toti au un punct comun insa...lasitatea. In fata pedepsei devin lasi. Incearca sa fuga de responsabilitate si nu sunt de acord cu pedepsele primite pentru faptele lor. Unii fug din tara sa scape de condamnare altii se ascund in tara si mai sunt si cei ce se imbolnavesc brusc si se interneaza. Sunt deja scarbit de acest gen de oameni. Daca as face ceva pentru care sa fiu condamnat as suna direct la usa penitenciarului si as intra cu capul plecat pe drumul spre celula. Eh dar poate o sa intelegeti acum de ce ma incearca scarba cand vad ca pana si unul ca EL face la fel ca toti condamnatii. A facut lucruri rusinoase : talharie; insulta si a ignorat autoritatile spunand ca poate sa faca ce vrea. A ranit un om si o breasla. A fost judecat de  institutii civile. A avut parte de enorm de multi aparatori care au scuipat si au sarit cu injuraturi in directia celor care se intrebau daca e normal gestul LUI. Apoi a fost condamnat si face recurs. Din alta instanta a primit si o pedeapsa si atunci ne-a demonstrat  cat de mult seamana cu micii sau marii infractori. A facut o smecherie. A vrut sa ne rada in nas si ca sa ne demonstreze ca face in tara asta ce are chef si pentru a evita efectele pedepsei a fugit ca un las.S-a ascuns cu o zi mai devreme in locul in care se simte aparat de Romania locul dupa care este atat de ahtiat...e firesc un palat o fortareata. Nu pentru ca ii era frica de pedeapsa ca doar LUI nu ii e frica de nimeni nici de Politie nici de Parchet  ci pentru ca balea dupa niste aparitii pe tv in care sa se vada clar ca din nou el e shafu'.La fel baleste si bulldog-ul meu cand vrea un os sau sa guste din cate o pisica. Si eu -care nu am nici o legatura cu politica pentru ca nu ma incurc cu curve- si oamenii din Romania care au fost dezgustati de comportamentul penal si totodata penibil al LUI  ce sa facem. Sa acceptam ca ne duce de nas cum vrea muschiuletul lui dezvoltat de la spanac sau sa il dam in urmarire generala si sa il aducem in fata noastra pentru a ii arata ca il ignoram. Sa ii spunem: halou gadjiule mancatz-ash prova aia mica a lu matale nu vrei sa ne lash sa te boicotam si noi un pic? Macar asa am intra in filmul lui. Eu m-as astepta insa sa il vad cum hahaie la vederea lacrimilor sincere ale unei fete care nu mai poate duce raul care i l-a produs EL. Poate cu ocazia aia as spune intr-un mediu privat tot ce imi vine la gura sa zic despre EL. Si zau am cunoscut tipi mai periculosi decat EL. Ei m-au invatat tot ce i-as spune dar si inca ceva ...adevaratii "duri" au onoare numai alora mici de doi lei vechi le lipseste. Cine este EL nu va spun pentru ca am decis sa respect pedeapsa ce ii este aplicata si il IGNOR.
23 mai 2007



Eu tac dar ...spun ei de la alte televiziuni si ziare iar eu chiar ii apreciez pe toti pentru ca "mancam aceeasi pita"
domnu' presedinte, eu va predau de buna voie telefonul meu, nokia 6233, cu camera video si foto de 2 megapixeli, cu card de memorie de 1 GB, polifonie, mp3, radio, reportofon, GPRS, WAP, bluetooth, IR, stand by multe zile, e aproape nou, ca l-am primit de craciun cadou de la nevasta.
atita va rog, pe mine as vrea sa ma faceti bozgor, rus, jidan, ceva, ca de mic mi-a placut ardealul si gulashul si palinca si, de vreo trei zile, chiar as vrea sa fiu ungur, ca mi-e rusine sa fiu roman cu asa un presedinte.
ce bine imi pare ca nu am mers la vot, ca poate scapam stampila in vreun loc gresit...
23 mai 2007



De ce nu suntem perfecti si de ce dezamagim?!
Pentru ca am reusit sa comitem pacatul initial. Primul pe care l-am dezamagit a fost Dumnezeu. Am plecat apoi pe drumul "ales"de noi. E de fapt calea dezamagirilor eterne. Au inceput sa se nasca copii. Tot de atunci copiii aduc cu ei pe langa bucurie uneori dezamagire. La nastere primim o nota de la 1 la 10. Unii dezamagim din start. Doctorii si totodata parintii. Ei nu obtin nota asteptata. Apoi crestem si in noi se investesc ani de viata sentimente si bani. Dar s-ar putea sa dezamagim din nou.
 Nu suntem intotdeauna asa cum isi doresc altii sa fim.Parintii sunt adevaratii eroi. Ei lupta si pentru cauze pierdute. Ne acorda noi si noi sanse. Spera sa devenim "cineva" sau macar "ceva" in viata. Ii dezamagim insa in clasa I-a cand nu stim sa desenam bastonase corect sau nu vrem sa coloram in abecedar; intr-a II-a nici nu ne sinchisim cu tabla inmultirii. Vine apoi si a III-a iar ei vad ca premiile si coronitele le culeg alti elevi.

Ce dezamagire.
In liceu suntem doar niste tineri rebeli.Avem capetele rase sau parul lung; blugii rupti sau prea largi; ne place muzica si nu dam doi lei pe teze.

De acum dezamagim deja societatea.
Urmeaza marile dezamagiri ale vietii dar noi nici macar nu ne gandim la ele. Ne luam un job care bineinteles nu e pe placul tututror. E prost platit si muncim de ne stricam sanatatea. Nu suntem niciodata apreciati pentru ca sefii au preferatii lor care sunt dotati cu limbi matasoase ce stiu unde sa le aplice  practica aceasta tinand loc de competenta si devotament. Ne facem tot mai greu cativa prieteni si cladim ani la rand o relatie. Gasim cu greu un "suflet pereche" si vor fi multi aceia care nu vor fi de acord. Desigur vine si CLIPA. Clipa in care prietenii te vor dezamagi cumplit sau poate...tu o vei face. Vine si ziua in care constati ca "perechea" te insela demult sau poate...chiar tu o faceai. La final... La final toti suntem cumva dezamagiti si cam imperfecti.

Daca da o minune si apuci batranetea ea iti va aduce insa un dar sau...o povara - Intelepciunea. Constatam atunci cu totii cat de marunte au fost cele dinainte in fata celor ce ar putea sa vie. Si sigur regretam si simtim gustul amar al dezamagirii cand realizam cat de aproape am fost de PERFECTIUNE. Totul era sa ne aducem aminte cu ceva timp inainte sa murim ca "SI DUMNEZEU IARTA".
17 iunie 2007



Visez
Visez in general la o lume idilica. Visez cate o utopie si apoi ma trezesc nemultumit ca totul nu a fost decat un vis. Inchid ochii si incerc sa imi inchipui cum ar arata viata mea si a noastra in general daca totul s-ar schimba.

As vrea sa vad un buletin de stiri in lumea asta de vis. Prima stire sa fie din Romania:" Presedintele Basescu nu a mai facut astazi nimic...nici o conferinta de presa nu a avut loc la Cotroceni...presedintele nu a participat la nici un eveniment la care sa apara si presa." Alta din acelasi registru:"Partidele politice au facut azi front comun pentru binele tarii...au fost adoptate toate legile puse in discutie pe ordinea de zi...toata lumea a baut cafea si ca atare nimeni nu dormea in sala." Trecem la externe:"Astazi nu a avut loc nici un atentat in Irak...nimeni nu a fost ranit. Americanii se pregatesc de plecarea spre casa in timp ce irakienii pun la punct ultimele detalii ale consolidarii noului stat democratic" ...."In zonele ocupate din Palestina localnicii organizeaza manifestari traditionale la care sunt invitati speciali evreii. Toata lumea a participat spre seara la un carnaval."

Va plictiseste cu siguranta buletinul meu de stiri. Nu are sange, scandal ...nimic mizerabil. Ma intreb daca am scrie noi jurnalistii despre asemena subiecte ce ar face cei cu spume la gura care abia asteapta un motiv sa ne tavaleasca prin rahat. Nu am mai reprezenta pe nimeni nici un mogul nu am mai ajunge sa fim catalogati marionete si poate abia atunci ar vedea ca jurnalismul e o meserie pe care noi (poate totusi nu toti ) o practicam cu onoare din placere si pentru ca inca visam.

Visez alteori ca in lumea asta nu vom mai avea copii bolnavi de maladii ingrozitoare...parinti disperati care se agata de presa pentru a salva vieti pe care le-au adus pe lume. Nu vom mai avea batrani care sa "traiasca bine" cu o paine si cartofi iar cand incepe luna sa atarne pe picioarele si asa subrede la coada la farmacie. Ar trebui in visul meu sa vina o zi in care toparlanii plini de bani sa nu isi mai expuna scarba de pe fata pe strazile marilor orase respirand un aer superior pe care l-au inhalat cand se uitau in portofel. Ah da si mai visez actori si cantareti si pictori si sculptori si regizori si alti oameni de cultura care nu vor mai plati prin umilita pretul talentului cu care au fost inzestrati. Poate in visul meu ei vor lua loc in "Mertzane , Rolls-uri BMW-uri si gipane" ...dar nu oricum ci pe merit.

Si daca tot visez merite atunci cum as putea sa nu visez si finalul jurnalului meu de stiri:"Romania a castigat si campionatul mondial de fotbal dupa ce gimnastele au reusit sa adune toate medaliile de aur de la olimpiada iar tenismenii au dat clasa pe zgura si pe iarba marilor favoriti....Steaua a ramas fara finantator dar a castigat cupa UEFA in vreme ce Dinamo si-a vopsit cainii in culori normale nu in rosu si a luat Liga Campionilor. Poli Timisoara e pe locul trei si alte echipe din provincie lupta sa ajunga in Europa."

Iar acum datele meteo. "Cercetatorii au descoperit un dop pentru gaura din ozon. Putem spune adio incalzirii globale nu vom mai avea oamenii plangand in urma inundatiilor , oameni morti dupa tsunami, ghetare care se topesc , animale pe cale de disparitie, si seceta in Romania."

Doamnelor si domnilor mai avem si o stire de ultima ora CNA a decis in aceasta seara ca de maine pe micile ecrane vom relua toate episoadele din serialul de desene animate Mihaela. Va dorim vizionare placuta, somn usor, vise placute si sa aveti o viata frumoasa. :)
30 mai 2007



Master la maestru
Vine o vreme cand lumea incepe sa se intrebe: bai ce a facut asta ca nu mai tin minte? Atunci e clar timpul sa tragi o linie fie ea si imaginara si sa faci socotelile. Sa vezi daca esti pe plus sau pe minus. Cat ai investit si cat ai primit inapoi. Iti amintesti cu greu din urma unde ce si cat ai facut. Faci totalul si te uiti cu ochii iesiti din orbite la calcul. E mult e putin? Oricum te uimeste. Apoi incerci sa te intrebi. Am primit pe masura inapoi? De cele mai multe ori raspunsul este : NU! Te asezi si cugeti. Ce sa faci sa te opresti sa nu intri si mai mult in gaura neagra sau sa scuipi cu sila amarul din piept sa te ridici si sa  mergi mai departe pe drumul pe care ai pornit. Asa ma simt  eu de fiecare data cand imi este cerut CV-ul. Acum insa i l-am trimis unui om pe care il apreciez foarte mult. Un om cu care ma cunosc de 10 ani si care a facut pentru mine direct si indirect mai multe decat oricine fara sa o cer atunci cand aveam nevoie cel mai mult de sprijin. E vorba de maestrul Ion Cristoiu. Ne revedem azi la Ora Presei pe Antena2 de la ora 19. Si pentru ca am fost poreclit Stapanul...pot spune in gluma ca Master merge la Maestru.
11 aprilie 2008



Noi ... copiii unor oameni care nu sunt presedinti
"Asta pute a facatura ordinara" am spus atunci in miez de noapte in Baghdad. Eram cu doi oameni pe care ii consideram prieteni si dezinteresati. Un ziarist si un om in uniforma. Au spus acelasi lucru ba chiar mi-au confirmat cu argumentele lor ca gandim la fel. Am vazut cu ochii nostri cel putin doi dintre noi ca povestea pe care se faceau spume in tara e mincinoasa. Nu o sa va zic care doi doar atat nu era decat un jurnalist intre cei doi. Una se abera in tara alta era concret la fata locului. Aveam dovezi.  Unele au scapat si pe post dar orbiti de propriile fantezii oamenii momentului nu vedeau nimic in clar. A fost ce a fost. Nu mai vreau sa imi amintesc. A prins in Roamania. La Baghdad nu a prins si am spus-o. Am infruntat zmeul numit acum zeul si m-am tinut tare. Am pierdut imens. Am pierdut un om din cauza lui. Am pierdut o viata. Am ranit involuntar in jurul meu pe toti cei ce nu aveau pic de vina. Si asta numai pentru ca el s-a suparat si a scuipat cu foc. Mi-a fost frica atunci sa nu imi pierd si parintii si nu am spus-o pana acum. Nu am spus-o deloc doar pentru ca el sa nu imi afle punctele sensibile.

Au trecut anii. Ranile s-au lins s-au cangrenizat poate chiar cele mai mici s-au si cicatrizat. Pe mine nu ma mai doare nimic. Eu sunt cel care a infruntat z(m)eul pentru prima data. Ii vad pe altii acum. Sunt raniti de aceeasi dihanie. Balaurul isi cere jertfa pentru a prospera.

Ah cat de pervers poate sa fie un zmeo-zeu din asta. Plange si te musca. Rade si te arde. Se gudura si te inseala. Totul pentru a parea uman.
Dar nu ...EL TOTUSI ESTE ZMEU NU ZEU
A plans de mila unui prieten si toata lumea a zis : asta DA OM!
A plans de mila lui si a cauzei lui si toti au zis : II DAM VOTUL!

Plange acum de mila fetitei neajutorate si sunt inca unii care spun : ARE DREPTATE!
Cunosc doi din trei oameni....si mi-au cazut cu tronc. Sunt cei trei care au fost spulberati de napalmul ragait din senin de zmeu.

Ei sunt oameni si arsurile ii dor. Nu sunt de fier deci au si sentimente. Gandul meu pleaca spre cel pe care nu il cunosc decat virtual. Un copil care trebuie sa vada cum tatal sau este perpelit pe rug doar pentru ca CE? ......... Oare acel "CE" are raspuns in mintea acelui copil? Oare el nu merita sa fie aparat mai dihai decat o fetiscana despre care stiam doar ca se fufaie si traieste cum acel copil poate nici nu are cum sa isi imagineze? Oare buzele ei nu costa mai mult decat manualele pe doi ani ale acelui copil? Oare masina cu care apare pe strazile capitalei si ale tarii nu este de 15 ori mai scumpa decat un Matiz? Oare copilul asta o sa inteleaga vreodata de ce e tatal lui mai presus decat tatal ei?....Eu cred ca DA!

EU am inteles demult tot ce e legat de parintii mei. Sunt convins ca si baiatul cu nume de viteaz ... sclipitor fiind ... o sa dea clasa gramatical vorbind fetiscanei care e mai mare cu vreo 20 de ani ca el.
Stiu ca parintii lui si ai mei o sa inteleaga si ca niciodata nu vor sa isi permita asemenea abuzuri. Dar cunoscand ambele situatii sunt convins ca nici nu au cum sa fie ticalosi cum a fost z(m)eul.
18 martie 2008




Ultimul cantec despre tine
Stiu ca e deja tarziu. Stiu ca nu mai intereseaza multa lume. Eu totusi mai aveam ceva de povestit din Kosovo. Intamplarile de acolo experientele prin care am trecut toate zilele si noptile pe care le traiesc jurnalistii in zone de conflict si care nu se vad nici la televizor si nici prin ziare nu apar descrise. Momentele care leaga sau despart definitiv niste oameni. Adrenalina revarsata in organism cu puterea cu care te lovesc stropii de ploaie in timpul musonului. Fratia nedeclarata a celor care invata sa rada acolo unde nimeni nu mai are chef de ras doar pentru a se proteja de nebunie.Toate cred ca trebuie povestite. Oamenii isi inchipuie dar nu au informatii. Se leaga eventual de franturi sau de barfe... si de vina suntem noi pentru ca tinem ascuns intr-un sertar al creierului toate acele experiente care ne fac sa zambim sau sa ne intristam dupa o vreme. Si tocmai de aceea spun ca vreau acum sa auziti "ultimul cantec despre tine" - Kosovo.

2 februarie. Sambata. Ne hotaram ca e momentul sa "rupem"  granita si sa plecam la Beograd. Urmeaza alegerile pentru presedinte. Turul 2. Primul a fost castigat de Nikolic si daca scorul ramane acelasi miroase a razboi. Am plecat 3 din Timisoara. Adi Paclisan fotoreporter Dragos Bota reporter (ambii Gandul) si cu voia dumneavoastra ultimul pe lista Mile Carpenisan ( reporter special - de voie de nevoie in concediu de odihna in scop profesional).
 
Dinspre Bucuresti venea o Oana Dobre care cu un Horia Calaceanu fotoreporter(foarte bun) urmau sa faca echipa EVZ catre destinatia comuna Kosovo. Din Pacate am doar poza Oanei ...Horia era mai tot timpul in spatele aparatului.
 
Ne-am intalnit cu totii in Beograd. Alegerile erau trecute deja. Cu o seara inaintea sosirii lor noi trei am fost pe la sediile de campanie a celor doi candidati. A castigat democratul Tadic. Nu mai pricepea nimeni ce se va intampla in Kosovo. Albanezii aveau de gand sa isi declare independenta. Ne-am intins la un pranz sarbesc la hotel Royal in centrul Beogradului unde eram cazati si am pus tarile la cale. Clar ....plecam spre Kosovo. Acolo e povestea urmatoare. Am iesit din Beograd cu doua masini ...jeep-ul meu si Dacia Logan de la EVZ. Directia ? SUD - Kosovo. Se facea tarziu deja soarele ne saluta de undeva dintre crestele muntilor din dreapta autostrazii. Se intuneca. Shit. Nu e bine sa te plimbi noaptea prin Kosovo. Aveam statii de emisie-receptie intre cele doua masini si ne sfatuiam cum sa facem. Am avut o strangere de inima cand am hotarat de capul meu ca o sa mergem pana la capatul drumului. Prin munti pe serpentine nici tipenie de om. Intuneric padure si doua masini. Am ajuns in varful unui dealo-munte ca nu stiu cum sa ii zic altfel. Acolo era ultimul punct de control al sarbilor. Ne-au verificat actele si bagajele si am trecut spre punctul albanez. Brusc am uitat toti ca stim sarba si am vorbit in limba care le place lor sa le fie aplicata - engleza. Ne-au incercat. Ne-au verificat Ne-au taxat cu cate 50 de euro si ne-au dat drumul. Si de acum la vale acelasi dealo-munte. Tot prin bezna. Tot prin padure. Tot doar doua masini. Am avut bafta. Nici un glont nici o ambuscada. Am intrat in Pristina. Am ratacit o vreme pentru ca ploua si eu nu mai vedeam nici soseaua prin parbriz. Am gasit drumul spre enclave si ne-am facut cruce. Era deja trecut de 10 seara. Din tara vorbisem cu un prieten sa ne rezolve niste locuri de cazare intr-un motel din enclava Laplje îSelo. Om de cuvant. Ne-a asteptat si ne-a facut turul. Mai mult lor pentru ca eu am mai fost cazat acolo si in trecut.
 
L-am cunoscut cu totii pe proprietar pe Zoran si i-am cunoscut si cei doi baieti Vlada si Marko. Oameni tari si caractere rare. In principiu toti am muncit in primele zile la reportaje din zonele cele mai interesante. Am adus prin ziare (Jurnalul National EVZ si Gandul) cele mai reprezentative povesti de viata ale oamenilor de acolo. Seara ne adunam in gasca la restaurantul motelului. Eram si noi o enclava romaneasca intr-o enclava sarbesca intr-un Kosovo albanez. Incet incet am inceput sa ne acomodam cu viata celor de acolo si sa traim in ritmul lor. Am invatat ce e aia viata chinuita. Nu ca nu stiam dar am gustat din nou amarul. Era cam asa. Curentul se lua cate 4-5 ore apoi revenea pentru cateva zeci de minute si se lua din nou cu nemiluita. Stiam exact ca daca seara la 19 revine lumina o avem pana la 21. In timpul ala incalzeam boilerele si incarcam bateriile de la laptop-uri camere si telefoane. De la 21 din nou ne adunam in restaurant. Cu energia de la generator oamenii aia ne gateau cina asa cum nu o fac ai nostrii in tara nici la Portile de Fier cu tot curentul de acolo. Daca de multe am dus lipsa de mancare nu. Erau unele produse care dispareau subit de pe piata neagra de unde se aprovizioneaza sarbii dar faceau in schimb tot posibilul sa ne incante papilele cu alte bunatati. Am reusit sa facem si o mini petrecere culinara. Am vorbit si eu mai pe dupa colt sa nu ne auda nimeni cu patronul. Zoran a facut rost de un purcel si l-a gatit la protap o zi intreaga iar seara a fost de neuitat. Venise si prietenul meu bun Mihai Ursu impreuna cu Dragos Stoian (ambii fosti Antena1 actualmente PrimaTv).
 
Doamne cat de bun a fost purcelul.
 
Ne-am imprietenit mai bine sau ne-am mai luat si de par. Cert e ca noptile la lumanare in care stai si trancanesti ore in sir despre lucruri care nu s-au intamplat dar astepti sa se intample sunt ceva aparte. Si mai suntem unii mai aparte care cu asta traim...cu vise si cu stiri. Nu mai simteam nici apa rece nici frigul din camere care stia sa fie cumplit (lui Horia i-a inghetat langa pat o sticla cu Fanta la 2 litri intr-o noapte) tot ce simteam era sangele curgand cu viteza cand exploda cate o bomba sau incepea nebunia pe strazi prin Pristina. Ne incercau sentimente ciudate pe toti ....ce o sa fie daca incepe razboiul....daca ne dau foc albanezii in motel....daca nu o sa fie nimic? Toate ne-au tinut acolo.
 
La cateva zile dupa ce s-a declarat independenta am plecat cu totii la Beograd. Urma acel mare miting de protest. Am vazut o mare de oameni suparati. Ne iubeau pentru ca eram din Romania si noi poate pentru prima data ne mandream cu pasaportul romanesc. Am vazut ce inseamna furia la ambasade unde s-au dus adevarate lupte si un om a murit. Soarta e poate nedreapta...omul ala a fugit din Kosovo in 1999 ca sa nu moara acolo. A murit totusi pentru Kosovo in Beograd. Si am plecat tot noaptea in Kosovo din nou. Ne-am oprit pe drum la Nis si am dormit vreo 4 ore.

Am incercat sa trecem pe la punctul de la Merdare unde cu o zi inainte au avut loc lupte intre rezervistii sarbi si fortele ONU NATO si Politia Kosovo. Eram din nou deschizator de coloana . Acum eram 3 masini. Au vazut ditamai jeep-ul cu numere de Romania si PRESS in geam au sarit pe mine. Eram cu Oana in masina si ne-au dat jos. Au inceput cu portbagajul si au gasit acolo...pantalonii mei de camuflaj in care lucrez si doua veste antiglont. Au luat foc. Le-am aratat legitimatiile si le-am deschis ochii sa vada ca pe vesta scrie PRESS dar degeaba. Mi-au torturat iubitul jeep. Aproape ca l-au demontat. Au gasit in usa o teava telescopica metalica pe care o foloseam sa tina capota de la motor ridicata. Au zis ca e arma letala si m-au arestat. Ma simteam ca Viktor Bout vedeta a stirilor de acum cateva zile. Traficant de arme. Ei bine m-au bagat intr-un container si m-au tinut acolo pana ce si-au epuizat isteria. Eram inconjurat de 10 politisti de parca puteam sa evadez printre tancuri sau sa le fac ceva. Dumnezeu a fost sarb insa in ziua aceea. Si la fel si seful de tura al politistilor albanezi. Un capitan care s-a uitat iritat fiind de isteriile subordonatilor in pasaportul meu. A vazut numele meu Mile si al tatalui Miodrag. Mi-a tras cu ochiul si mi-a facut un semn complice sa stau linistit. Din acea clipa a inceput sa ii potolesca pe albanezi prin ordine care le taiau elanul. Enervat ca ii explicam unui politist ca nu au oricum ce sa imi faca pentru ca din punctul meu de vedere si al tarii mele ne aflam pe teritoriul Serbiei si nu recunoastem autoritatile kosovare un politist...de fapt cel mai rau dintre ei ... s-a napustit asupra mea. L-am invitat sa incerce sa ma loveasca si sigur nici eu dar nici el nu mai ajungem acasa. S-a potolit animalul cu greu. M-au dus cu escorta la judecator. Au acceptat sa o duca si pe Oana in caz ca trebuie cineva sa plateasca ceva. Nu mai vorbesc de condamnare ca oricum statul lor nu conteaza cert e ca am dat niste bani pe o amenda si judecatorul dupa ce mi-a dat cateva luni bune cu suspendare m-a lasat sa plec. Eram totusi fericit. Prin acelasi punct de trecere mai incercase sa treaca o echipa tv din Romania mai devreme si a fost intoarsa din drum. Cu nervii prastie eu eram totusi pe drum spre Pristina si cu mine erau toti colegii ...deci (vorba lui Groparu) era bine.
Ne-am intors la Zoran omul cu care eram deja parca frati de soarta. Le stim povestea vietii necazurile si bucuriile. Am invatat de la oamenii aia cum e sa traiesti o bucurie intr-un necaz care te macina. Am fost invitati de onoare la ziua nepoatei lui. Am auzit injuraturile cand cate o decizie greu de suportat in Kosovo era luata de oamenii care nu au mancat la masa cu el.

Am ajuns sa aflu si eu in sfarsit ce ma leaga de Kosovo atat de mult. Sa ii spun destin sa ii spun coincidenta? Nu stiu dar ce stiu e ca strabunicii mei sunt ingropati in pamantul ala. Au murit luptand pentru Kosovo si la noi la sarbii e o gena care ne face sa ne iubim familia sa ne respectam si sa nu ne uitam mortii. Si tocmai de aceea am ales aceasta melodie "Poslednja pesma o tebi" si acest titul. Piesa are niste versuri sugestive din care va traduc atat:
" ...Si intotdeauna oficial promit , dar stiu in sinea mea ca mint, ca voi inceta sa imi amintesc si ca  acesta este ultimul cantec despre tine..."

P S A fost si o emisiune la News FM, cu un Petreanu atat de degajat si de fain incat abia il recunosc, in care am incercat impreuna cu Oana sa povestim cat am putut intr-o ora cate ceva de acolo..altceva decat ati auzit pana acum. Multumesc Vlad pentru asta.
12 martie 2008



Epistola catre Vio Bota ... sau presa in 2008
"Mediocritate" ... asa numea Vio Bota (un cunoscut jurnalist timisorean si bun  prieten al meu) presa anului 2008. Initial i-am citit articolul si m-am mirat. Oare Vio nu a constatat asta pana acum? Apoi mi-am dat seama ca si eu fac la fel. Cand vad cate o mizerie la tv ma apuca brusc starea de voma. Am constatat si eu ca au aparut brusc viermisorii aia de se lafaie in fecale - limbricii. Niste vietati obisnuite sa inghita cacat care acum se cred mari jurnalisti. Ei despica firul in patru (nu conteaza unde creste firul) si se balbaie pe ecrane explicand boborului cum sta treaba in politica. Te uiti la ei si razi amar. Nu sunt credibili. Au cas la gura si rautate in vorbe. Tot ce fac e sa mearga sa ii infiga la cate un politician microfonul intre vocale si apoi sa produca un rezumat inept la ce a spus cutarica. Asta da presa. Ei bine cei mai multi nu stiu insa ca astia is adevaratii jurnalisti in ochii mai marilor. Lor nu le este refuzat nimic. Au salarii si statut de mari vedete. In fapt ei nu stiu sa faca o compunere cu care sa obtina un 5 in clasa a 6-a. Si nu ma refer aici la adevaratii jurnalisti de pe politic ci la cei numiti "fatucile" fie ca sunt fete fie baietei.

Intr-o tara comandata de un marinar ce pare mai degraba pirat cred ca nu ne putem astepta la fineturi ci cu siguranta trebuie sa ne pregatim pentru o bataie generala iminenta. Altfel ne-o furam miseleste. Ca deh e complexul omului de 1,60m care are 30 de kg cu haine ude pe el si se crede mare zmeu. Daca faci BU catre el se supara te injura si te face ca orice las pe la spate ...ba cu un dosar, ba cu o minciuna, ba cu o barfa, ba poate chiar iti infige cineva cutitul si iti transmite sa traiesti bine.

Eu nu am optiuni politice de niciun fel. Nu-mi plac nici aia nici aialalti insa deja imi e scarba de faptul ca nu imi mai pot face meseria cum se cuvine pentru ca totul se invarte in jurul acestei curve numite POLITICA. Si daca tot am ajuns la storfeturi iata si descrierea pe care am facut-o presei actuale pe blogul lui Vio in 16 ianuarie:


Presa noastra draga odinioara a devenit de acum un bordel infect. Ziaristii sunt obligati sa se prostitueze. Unii au reusit sa fuga dar au venit altii care nu sunt altceva decat niste curve stirbe pe o centura plina de noroi. Mai sunt putini dintre noi cei vechi care nu acceptam sa ne dam jos chilotii dar pestii care ne trimit la produs ne-au pus gand rau. Suntem loviti umiliti infometati si izolati ca doar doar ne vom invata minte si o sa uitam de principii. Atunci... spera ei ne vom cracana si ne vor putea folosi pentru a satisface poftele gretoase ale libidinosilor momentului. Ei bine cu scarba in gat si cu ura in privire eu sper sa mai rezistam macar cativa . Macar atatia cati sa fie de samanta cand vremurile se vor schimba in bine.
P S Oricat de vulgara e aceasta exemplificare metaforica simt ca intr-un fel sau altul e impartasita de multi colegi din generatia noastra a celor care am prins si alta presa.
18 ianuarie 2008




Pentru cei ce nu au aflat inca cine sunt...
Mile Cărpenişan
Data si locul nasterii: 23 August 1975 - Timisoara

Starea civilã: necăsatorit

Ocupatia actualã: reporter special Antena 1; Antena 3

Adresa: str. Diaconu Coresi nr 125/B Timisoara Telefon/Fax:Orange 07 fax mobil 07
2e-mail:;mile.carpenisan@antena1.ro

Limbi strãine: engleza, sârba, franceza si araba (elementar)

Studii: Liceul Teoretic sârbesc"Dositei Obradovici"Timisoara, Facultatea de Management (Universitatea din Craiova), absolvent 4 ani de curs intensiv -specializare mass-media audiovizual Lyon - Franta

Experienta profesionala:
1993 locul I la concursul literar international  "Mladi knizevnik-Donij Milanovac" cu lucrarea "Viata dupa gratii" un eseu inspirat din viata tatalui meu fost detinut politic. Lucrarea a fost publicata in Yugoslavia drepturile de autor fiind vandute editorului.
1995 am participat cu filmul "Timisoara fara Apa" la festivalul international de film documentar Zlatibor FILMFEST. Filmul a obtinut locul 4 din 97 si a fost prezentat in cadrul festivalului si in media romana si yugoslava.
1996 "Drumul Razboiului" un film documentar de 20 de episoade realizat in urma unei deplasari in zonele de conflict din Croatia si ulterior Bosnia-Hertegovina.
1997 "Calator in tara minunilor" 10 episoade de film documentar. Filmarile au fost efectuate in Africa.
1997 "Am intalnit tiganii fericiti" film documentar premiat de fundatia Soros in cadrul unei conferinte pe tema Interculturalitate si Toleranta.
1999 corespondente legate de Mineriada transmise pentru Antena 1
1999 singurul reporter de front pentru Antena 1 si National din prima si pina in ultima zi a razboiului din Kosovo.
2000 corespondente de la fata locului despre revolutia din Yugoslavia pentru Antena 1 si Jurnalul National
2001 reportaje si corespondente de la fata locului despre arestarea lui Slobodan Milosevici pentru Antena 1
2003 reportaje si corespondente despre asasinarea premierului sarb Zoran Gingici pentru Antena 1
2003 corespondente si reportaje de front pentru Antena 1 din Baghdad unde am intrat odata cu fortele terestre americane.
2003 reportaj din Macedonia despre traseul romancelor rapite de traficantii de carne vie cu imagini si interviuri in exclusivitate obtinute in urma infiltrarii in retea pentru Antena 1
2004 reportaj exclusiv Bosnia -moartea unui presedinte-despre accidentul aviatic in care si-a pierdut viata presedintele Macedoniei (imagini de la catastrofa in exclusivitate)
2004 Belgrad - Kosovo (Kosovska Mitrovica) reportaje si transmisii live despre luptele din provincie intre albanezi si sarbi
2004 reportaj exclusiv despre demontarea unei retele de trafic de persoane care actiona pe relatia Bucuresti-Timisoara-Belgrad-Italia (participant la operatiune)
2004 Singurul jurnalist care a obtinut interviu de la Miron Cozma
2005 Primul jurnalist roman la Tsunami in Sri Lanka, Thailanda si Indonezia
2005 singurul reporter roman de televiziune in Baghdad la momentul « rapirii » jurnalistilor
2005 singurele reportaje de stiri din rau famata puscarie Abu Ghraib Irak
2005 Inundatiile din Banat - integral
2005 Exclusivitate « Pe urmele lui Ernest Hemingway » reportaj de la corida si fuga cu taurii
2005 Inundatiile din Moldova - integral
2006 Basescu la Viena
2006 Kosovo revolte
2006 Budapesta lupte de strada 6 episoade -exclusiv
2007 Budapesta- noi conflicte
2007 Kosovo again
2007 Kosovo
2007 Miron Cozma -din nou exclusivitate
1998-2007
circa 60.000 de stiri si reportaje realizate pentru Antena 1 
Detinator al mai multor premii obtinute in urma difuzarii reportajelor mentionate.
P.S. Acest post nu e cu scopul de a ma lauda e pentru cei mici care au uitat ...deci cu dedicatie.
21 decembrie 2008



Viata mea... vazuta parca... de Andrei Plesu
Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.

Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.

Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.

Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.
23 noiembrie 2007