Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Judecand la rece, dupa 15 ani, evenimentele din decembrie â89 le putem "dezbraca" in buna masura de incarcatura emotionala si de partizanat. Fapte aparent disparate si tulburi apar acum intr-o lumina mai clara, care permite stabilirea anumitor conexiuni. Cu ajutorul elementelor la indemana si, mai ales, cu un exercitiu de logica, pot fi recompuse relatiile de cauzalitate dintre fapte.
Acesta e si demersul colaboratorului nostru, procurorul militar col. (r) Teodoru Ungureanu, care analizeaza diversiunile lui decembrie â89 pe trei etape: cele din ultimele zile ale regimului Ceausescu, apoi cele din zilele instaurarii noii Puteri si, in fine, cele ulterioare tacerii armelor, derulate pe o perioada de timp mult mai lunga. In numarul de azi, despre diversiunile manifeste in perioada 15-21 decembrie 1989.
|
|
IPOTEZA. La Timisoara a existat interventie straina fie si numai... pe calea undelor
|
1. Incercare de a schimba cursul unei actiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intentiile, gandurile, actiunile sau planurile cuiva;
3. Actiune politica intreprinsa cu scopul de a distrage atentia de la problemele reale ale vietii publice.
Unii au privit fenomenul cu ochi de artist, cocotati pe vreo turela de tanc sau aflati in fata camerelor de luat vederi. Altii l-au considerat ca fiind cauza directa a bailor de sange cu care romanii "si-au luat ratia de libertate".
Demersuri in acest sens au intreprins tot felul de "comitii" si comitete (constituite dupa criteriul... algoritmului politic, deci, "care va sa zica, impartiale ca tot romanul") in care dorinta de a impune adevarul convenabil tinea locul cunostintelor in domeniu, al materialelor probatorii certe, al abilitatii de analiza si sinteza si, nu o data, pe cel al unui real interes de studiu prin prisma logicii.
Fiecare dintre acestia, banuit ca a incercat sa se foloseasca de acest termen pentru a raspunde evaziv la realele probleme la care fie nu cunosteau raspunsul, fie "dadea bine" la public, fie avea rolul de a canaliza atentia catre o anumita directie. In ceea ce ma priveste, am incercat sa privesc fenomenul diversionist, intai de toate, ca pe o componenta a demersului judiciar cu care fusesem investit, pe baza unor probe (de preferinta materiale) rezultate in anchete. Si pentru ca fenomenul este ocult prin definitie, e lesne de inteles ca volumul de informatie certa a fost invers proportional cu amploarea care i s-a dat ulterior.
IPOTEZE DE LUCRU. Ipotezele-premise in cadrul carora analizam, succint, fenomenele de diversiune, ar fi urmatoarele:
In ceea ce priveste actele de diversiune externa, este cert faptul ca acestea au existat. Nu sunt in masura sa pronunt "sentinte" referitoare la realitatea existentei si actiunilor unor grupuri diversioniste straine infiltrate pe teritoriul Romaniei, dar, din punct de vedere logic, consider ca acestea ar fi putut sa aiba un rol in declansarea revoltei.
In conditiile in care asemenea elemente exerne au contribuit la cresterea amplorii manifestarilor din Timisoara generate de evacuarea pastorului Tökes, ar fi absurd sa admitem ca tot acestea ar fi hotarat data evacuarii si, mai cu seama, riposta evident sovaielnica a organelor locale ale MI. Mai mult, normal ar fi fost ca datele deja cunoscute de securitate cu privire la perspectivele imediate ale evolutiilor din spatiul est-european si cele petrecute in Iasi sa conduca la fermitate deosebita inca din primele momente ale miscarii.
PRESIUNI MEDIATICE. Putem fi insa transanti atunci cand ne referim la activitatea unor posturi straine ("Europa Libera" ori nationale), care, ani la rand, a incercat sa formeze si sa dezvolte germenii schimbarii. Nu stiu cati din generatia mea au uitat ori vor uita vreodata, "Metronomul" lui C. Chiriac... Cu referire directa si stricta la "momentul decembrie 1989", va trebui sa constatam, fara nici o discutie, ca activitatea unor asemenea "oficine" a constituit un mijloc eficient de informare si de stimulare a nemultumirilor deja existente. Exagerarile, uneori evidente (a se vedea cifra mortilor din Timisoara), faceau parte din arsenalul luptei ideologice, al separarii civilizatiei in doua "lagare". De asemenea, activitatea acestor "vectori" a nascut in mai toate statele foste comuniste lideri de opinie disidenti care aveau sa se afirme dupa caderea regimurilor dictatoriale. Neurmarind un demers in sfera "razboaielor mediatice" si nici in teoria "loviturilor de stat", ne vom opri aici.
FACTORI INTERNI. Cat priveste "situatia interna", sunt convins ca toata lumea impartaseste unanim premisa existentei unei acerbe diversiuni desfasurate de organe specializate ale statului totalitar, inca din momentul aparitiei pericolului real ce viza continuitatea si existenta ideologiei comuniste. Prin formele specifice si pe toate caile (invatamant, arta si cultura, presa scrisa, radio-tv etc.), statul totalitar a incercat sa opreasca patrunderea oricarei informatii defavorabile ori propagarea in mase a adevarului despre anumite fapte desfasurate cu rapiditate in tot spatiul est-european. Celor mai in varsta nu le este greu sa-si aminteasca lipsa aproape totala a informatiilor legate de evenimentele din RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, care, in numai cateva luni, schimbasera radical si ireversibil harta politica a Europei. Total inchis ideilor reformatoare promovate de "imperialismul sovietic", fostul partid unic nu vadea nici o initiativa in sensul unei cat de mici schimbari.
Poporul incepuse insa a se misca. Disidentii perestroikisti creati de posturi de radio din lumea libera castigau popularitate. Cel putin aparent, nici Occidentul nu avea o apropiata perspectiva a naruirii, dupa legile lui Murphy, a lagarului comunist european. In mari aglomerari urbane se constituiau grupari pregatite sa declanseze serioase miscari protestatare.
|
|
DIVERSIUNE. Regimul Ceausescu ii prezenta pe demonstranti drept "teroristi"
|
JOCUL SECURITATII. Apare ca ilogica admiterea unei ipoteze ca Securitatea, o structura redutabila in domeniul informatiilor si in contracararea miscarilor antitotalitare, ar fi fost depasita de cursul evenimentelor. Mai ales in conditiile in care detinea monopolul informatiilor, dispunea de personal suficient de bine pregatit, iar fenomenele din decembrie nu s-au petrecut cu rapiditate, concomitent si la scara nationala.
Personal, am impresia ca numai aparent Securitatea isi redusese sfera activitatilor doar asupra unui numar infim de potentiali "dusmani ai poporului", multi dintre acestia fiind de fapt fosti slujitori destoinici.
Desi pericolul pierderii puterii politice era iminent, desi pe strazi si apareau tot mai des manifestari "neortodoxe", se poate concluziona ca la nivelul dictatorului (poate chiar la cel al esalonului de partid decizional de cel mai inalt grad), informatiile reale nu erau comunicate. Spre exemplu, chiar daca in Braila existau disidenti recunoscuti si care, fara indoiala, in conjunctura favorabila internationala, au actionat, fostului prim-secretar al judetului ii erau raportate cele mai banale nemultumiri. O singura actiune notabila, de imprastiere de manifeste anticeausiste, comisa taman pe 26 sau 27 noiembrie, a fost raportata abia in perioada 17-19 decembrie. Si acestea, in conditiile in care la Iasi esua (in 14 decembrie) o prima incercare de revolta.
SOVAIELNICII DE LA MI. Pe lantul coincidentelor apare graba cu care organele abilitate (ale Ministerului de Interne) pornesc la punerea in executare a unei hotarari de evacuare a pastorului L. Tökes exact pe 15 decembrie. Poate ca data in sine nu ar constitui o problema mai importanta decat faptul ca si pe la Iasi si pe la Timisoara activase (ca secretar) dl Ion Iliescu, dar maniera de actiune a lucratorilor MI ridica serioase dubii cu privire la "determinarea" lucratorilor de Militie si Securitate, mai ales, lipsa lor de reactie in acele momente in care miscarea ar fi putut fi inabusita.
Sa fi avut acestia vreo retinere? Cunosteau bine conjunctura si apreciau ca singura modalitate de actiune, excluzand tradarea fatisa, era una apropiata de aceea a fortelor de represiune din fostele state comuniste in care se desfasurasera "revolutii de catifea"? Nu stiu ca pana acum sa se fi raspuns transant la aceste probleme, chiar daca, logic, un raspuns afirmativ ar deranja doar pe cei care cred inca faptul ca militienii si securistii chiar doreau sa moara pentru utopiile si dementa lui Ceausescu, atunci cand toate statele comunist-dictatorile se prabuseau.
Un batalion de securitate-trupe cred ca era in masura sa restabileasca "ordinea". Se pare ca, justificat sau nu, fortele MI au fost mult prea usor "depasite de situatie" si au cedat initiativa fortelor MApN, mai ales in momentele care presupuneau si devotament, si hotarare, si forta de foc.
Apreciez ca la nivel local (si nu m-as mira nici de structuri de comanda ale Militiei si Securitatii) era format deja un curent de opinie, existand o optiune bazata pe o cunoastere profunda a realitatilor romanesti, disimulat insa fie sub imperiul unei temeri generate de constientizarea lipsei de "priza" la mase, fie de nesiguranta in optiunea "partenerului" de misiune - MApN. Cat despre ideea unei "cooperari" cu servicii straine, aceasta mi se pare aberanta.
INFORMATII AU EXISTAT... Plecarea din tara a dictatorului, in conditiile momentului (atat pe plan intern cat si international) nu cred ca s-a efectuat fara a fi primit toate asigurarile asupra restabilirii linistei. Or, asemenea asigurari nu le primea de la vreun neavenit. E de aceea posibil ca "fenomenul Timisoara" sa nu fi fost chiar aleatoriu ori determinat exclusiv de "agenturili streine".
Dupa foarte multa vreme, s-a facut cunoscut si faptul ca la Iasi s-a incercat, in 14 decembrie, resuscitarea poporului roman. Ceea ce nu se stie s-au se ignora este faptul ca, in perioada 14-19 decembrie 1989, acei oameni retinuti fara forme legale au fost interogati repetat si am convingerea ca au relatat cu mult mai multe decat cele cuprinse in declaratiile prezentate procurorului cu ocazia arestarii lor. Intr-o asemenea situatie, te intrebi ce a facut Securitatea cu datele informative culese, care indicau chiar anume structura disidenta suficient de bine organizata, cuprinzand intelectuali din mai toate mediile si localitatile importante. Dupa rezultatele ulterioare, va trebui sa constatam ca nu a prea facut exces de zel ori, cel mult, a jucat piesa incompetentei... Cu atat mai putin se pune problema "vreunui amestec" extern.
S-ar putea incerca un demers logic pe baza existentei unui complot atipic, in cursul caruia Securitatea cunostea perfect intentiile factiunii perestroikiste, o controla poate din umbra, avand eventual posibilitatea de a genera "detenta" intr-unul din marile centre urbane si universitare de granita. Poate nu tocmai intamplator, o simpla actiune de evacuare se transforma intr-o miscare antistatala...
Pare insa greu de crezut ca "agenturile straine" sa se fi aflat in spatele acestei "coincidente" ciudate, dupa cum ciudata pare si modalitatea neprofesionista si "neconvingatoare" in care au actionat fortele MI si mai gogonata ar fi o asemenea ipoteza aplicata circumstantelor de loc clare in care Ceausescu avea sa-si afle culmea ridicolului in mitingul din 21 decembrie. Spre a nu mai vorbi de noaptea de 21/22 decembrie...
|
|
ARMATA. Cunostea exact situatia din teren
|
ARMATA STIA... Sa incercam acum sa aruncam o privire si asupra unor aspecte din organica MApN.
Toata lumea isi aminteste cum, ani la rand, de la general la sergent major, s-a sustinut faptul ca ostirea nu a avut nici o cunostinta despre realitatea fenomenului Timisoara. Penibila situatie in care se plasau acestia pare a nu avea o explicatie logica. De altfel, nu ascund faptul ca nu am crezut nici un moment in ulterioarele motivatii de genul "interesului salvgardarii ultimei institutii ce apara tara".
Este pe deplin adevarat faptul ca, in fiecare unitate a Armatei Romane, din ordine ierarhice s-au depus eforturi pentru ca informatiile referitoare la cursul evenimentelor de la Timisoara sa nu fie cunoscute de trupa. S-a ajuns la "confiscarea" aparatelor de radio portabile care "prindeau scurtele" (lungimi de unda folosite si de posturile "Europa Libera", "Vocea Americii", dar si de alte posturi nationale din Europa) si la retragerea celor din dotare cluburilor unitatilor militare. Poate pare greu de crezut, dar la una din UM din Braila s-au sigilat pana si statiile de radio amplasate pe masini de lupta...
Intr-o alta unitate aveam sa constat o "grija" deosebita fata de militarul in termen, care, de regula, se intorcea istovit din permisii. Cred ca pentru acest salutar motiv, timisenii care au revenit in unitate dupa alarmare au beneficiat de un "program de relaxare" la... arest. Prin ordinele primite pe linie ierarhica de la MApN si de la Consiliiul Politic Superior al Armatei, s-au dispus masuri care nu lasa nici un dubiu cu privire la cunoasterea situatiei reale.
... CU CINE SE LUPTA. Astfel, Ordinul de alarmare emis de ministrul MApN gral. V. Milea (pe atunci "catana disciplinata" si total lipsit de perspectiva intrarii in "istorie" ca erou...) prevedea fara nici un dubiu faptul ca trupa urma sa fie pregatita pentru interventii impotriva demonstrantilor si "huliganilor". Nici macar pomeneala de atacuri din partea statului maghiar ori a vreunor extraterestri! In acelasi timp, la comandamentul Garzilor Patriotice, se hotara deplasare la Timisoara a unor olteni (oare tot minieri ?), care sa readuca linistea si sa le scoata timisorenilor gargaunii din cap, cu... cozi de lopeti. Acelasi "erou" ordona expres ca, in ipoteza in care demonstrantii nu aveau sa se supuna ordinelor de imprastiere, somatiilor verbale si focurilor de avertisment, sa se traga - in final - la picioare...
Evident, ca urmare a diversiunii, aceste masuri nu au fost din timp aduse la cunostinta trupei (militari in termen). Am intalnit insa destui militari in termen care intuiau cam ce se pregatea, dupa caracterul deosebit al instructiei de front intensive la care erau supusi, in program punandu-se accent pe formatiuni de incercuire, de strapungere a unor mase mari de oameni si chiar de constituire a unor dispozitive de tragere "etajate" (primul rand din pozitia culcat, al doilea din genunchi si ultimul din picioare). Cum instructia se desfasura in cazarmi, si cum acestea erau amplasate (la Braila) chiar intre blocurile de locuinte, este lesne de inteles ce "semnal" se transmitea catre locatarii curiosi. Aceiasi militari erau supusi, potivit ordinelor CPSA, unei intense pregatiri psihologice si diversiuni, pentru a se crea convingera ca urma sa apere patria doar impotriva unor "huligani", "fascisti", "iredentisti" si, ati ghicit, impotriva unor "teroristi"!
Diversiunea - amenintare avea sa fie intarita prin cuvantarea dictatorului, la reintoarcerea sa din Iran.
METODE GRESITE. Cum pana in acest punct am incercat sa-mi reamintesc unele aspecte si fapte din perioada premergatoare zilei de 22 decembrie, am sa conchid in raport de cele constatate in urma anchetelor intreprinse la Braila. In primul rand, nimeni nu poate contesta realele si disperatele actiuni de dezinformare, de intoxicare, declansate (tardiv) de catre statul dictatorial.
La toate nivelurile din Inspectoratul Judetean MI si la cele de comanda din UM si Comandamentul Judetean GP, ca si la cel al factorilor de decizie pe linie de partid (Comitet Judetean) era cunoscuta esenta miscarii de la Timisoara (anticeausista si apoi anticomunista, dupa modul criminal de represiune). De altfel, toti conducatorii si comandantii structurilor militare au colaborat ori au avizat un Plan unic de cooperare pentru interventie si aparare a obiecivelor social-economice (distinct de acela specific MI), coordonat de fostul prim-secretar judetean. Acest plan este una din "piesele grele" pe care nu le-am mai gasit atunci cand am inceput cercetarile...
In unitatile militare, cadrele de comanda desfasurasera toate masurile ordonate de esaloanele superioare, pentru a se asigura pregatirea de interventie in zona de vest a tarii. Trupa era informata despre iminenta unor atacuri din partea statului maghiar, facandu-se referiri la datoria sacra de aparare a patriei. In conformitate cu prevederile ordinelor CPSA, in toate UM aveau loc adunari de partid, dar si reviste de front, in cursul carora comandantii si politrucii tineau cuvantari inflacarate. Pentru a da credibilitate acestor aberatii, militarii de etnie maghiara au fost dezarmati, scosi din serviciul de garda, iar in unele UM au fost chiar introdusi in arest. Nu ar mira pe nimeni faptul ca, in acele momente, sa se fi facut chiar referiri la "curtile martiale" ori alte metode mai radicale, apte sa inlature orice manifestare de ezitare sau de neexecutare a ordinelor primite.
Amplele pregatiri de "plecare spre frontul de vest" le apreciez ca fiind o "piesa" de prost gust, regizata de aceiasi specialisti in diversiune, care apreciau corect faptul ca insiruirea prin curtile cazarmilor a zeci de tunuri si camioane cu munitie ori a unor masini de lupta blindate, sub privirile a sute de locatari din blocurile alaturate, era in masura sa descurajeze populatia de a iesi in strada, transmitand, fara echivoc, hotararea de a reprima in forta orice razvratire. Daca doriti, aveti posibilitatea sa apreciati efectele unei asemenea diversiuni, prin raportare la acele "defilari cu drapelele unitatilor si fanfara" pe care le executau la Timisoara generalii. Stanculescu, Gusa si ceilalti "eroi".
ESECUL DIVERSIUNII. Dupa cum rezulta din documentele studiate, este evident faptul ca, prin diversiune, organele specializate urmareau minimalizarea revoltei de la Timisoara, discreditarea celor care se ridicasera impotriva minciunii si oprimarii, punerea miscarii autentic revolutionara pe seama unor elemente "huliganice" conduse din exteriorul tarii (ca si cum poporul nu mai putea de dragul lui Ceausescu si al "epocii de aur") si, nu in ultima instanta, sa justifice deschiderea focului... ca urmare a atacarii sediilor Puterii si ale unor unitati militare. Cercetarile ulterioare intreprinse la Timisoara aveau sa arate ca afirmatiile diversioniste, prin care se justifica brutala interventie a fortelor de represiune, nu aveau nici un suport real.
In cate locuri din tara s-au mai petrecut lucruri asemanatoare, nu este prea greu sa estimam. Daca admitem ca disciplina militara, dorinta de "afirmare", convingerea si credinta ferma in doctrina comunista ori simpla teama de repercusiuni au functionat, logica ne obliga sa admitem ca in cadrul MApN mecanismele diversioniste au functionat la parametri maximi.
