Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lumina orbitoare a electricităţii inunda sala-gradină plină de flori, în stal şi loji splendide toalete, pălării scumpe şi vaporoase, culoarea deschisă a îmbrăcămintei femeieşti făcând pete albe în tonul negru al hainelor bărbăteşti...
Sunt acolo toate vârstele, toate clasele sociale amestecate, sunt miniştri şi simpli slujbaşi, oneste matroane, oameni cinstiţi şi escroci, magistraţi alături de puşcăriaşi, tineri lângă bătrâni, tot Bucureştiul boem al vestitului Claymoor (care era cronicarul monden al ziarului L’independance Roumaine).
Tot ce este vesel, tot ce petrece, tot ce e monden şi elegant este adunat aici la un loc. Tunete de aplauze despică aerul răcoros, dar greoi al serii de iunie, iar pe scenă... Miţa Biciclista, femeie nebună, joacă danţul negru, îl joacă deşănţat şi plin de friguri, cuprinsă de mişcare tremurată, îl joacă ridicând piciorul, iar lumea bucureşteană aplaudă nebună, nebună, nebună! E delirul succesului. Miţa Biciclista. Are una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti – şi ea foarte trăsnită. Casă plină de Cupidoni din ghips, îngeraşi de piatră şi lei care înghit femei. Casa e vizavi de Ambasada Franţei, în Piaţa Amzei. Miţa Biciclista era setea de noutate a Bucureştiului, căci Europa toată era într-o perioadă de furie din pragul acelui secol.
Apariţia
Nimic nu a stârnit în Bucureşti atâta senzaţie ca apariţia pe o bicicletă cu ghidon de argint a acestei suple şi elegante demoazele. Miţa Biciclista avea zulufi negri, pantaloni de catifea nova, strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau alte mâneci înfoiate, cu ghete înalte şi cu cascheta din mătase albă, înfăşurată în voal alb din care răsăreau obraznice acele lui Cio-Cio-San. Ei, şi când apărea Miţa Biciclista pe Calea Victoriei, „aristocraţii” de la Capşa, „burghezii” de la Oteteleşanu şi „boemii” de la Kubler îşi abandonau toate treburile, lăsau şvarţul şi ieşeau să admire ciclista-biciclista pe care Ranetti a botezat-o Miţa Biciclista. De atunci Miţa Biciclista a fost emblema unui anumit tip de bucureşteană zvânturată. A ajuns atât de folosită porecla, încât în scurt timp a apărut un scheci la Grădina Raşca cu Miţa Tirbuşon. Chiar Regina Maria fu poreclită „Miţa Cotroceanca”... Se pare că regele subit a manifestat mare, mult prea mare interes pentru sportul cu pedale, adică...
Dar moda velocipedului a durat doar cinci ani. Pentru că au apărut automobilul, dirijabilul, avionul, cinematograful. Zeppelin şi fraţii Lumiere au detronat-o pe Miţa Biciclista.
Femeia care îşi ridica în picioare publicul cu dansul ei nebun şi o deranjase pe regina tulburându-i liniştea princiară a fost uitată. Dar, povesteşte Al. Predescu într-o frumoasă carte – „Vremuri vechi bucureştene”: „Am întâlnit-o pe Miţa Biciclista în 1957, cred că avea peste 75 de ani, era o doamnă foarte furioasă, arăta ciudat, părul negru, negru, era vopsit strident, în contrast cu faţa-i albă, ieşită parca dintr-un sac cu făină de grâu. Era de o voiciune neobişnuită şi de o eleganţă desuetă. La gât avea un medalion de aur masiv susţinut de câteva şiruri de zale fine. Pe figura veştejită, luceau doi ochi fantastici, doi ochi negri din care emanau parcă efluvii magnetice... «– Sunt doamna general Dumitrescu, aş vrea să mă lămuriţi într-o chestiune.» Eu eram jurist al Întreprinderii «Bijuteria». I-am dat explicaţiile cerute. A oftat, iar ochii aceia, care-mi spuneam că vor fi făcut odinioară multe, victime măsurau încăperea de jur împrejur cu umbre în care se desluşea melancolia ori poate o nostalgie cu izvoare trezite cu cine ştie ce amintiri nedorite. «– Ştii dumneata ce-a fost odinioară aici?» «– Da! Hotelul Capşa!» «Dar în odaia asta?» «– Nu!» «– Aici era un salon în care mi-am petrecut eu luna de miere. Nu mă îndoiesc că ai auzit de mine! Sunt Miţa Biciclista, aşa ma poreclise porcul de Ranetti.» «– Ştiu de dumneavostră, că aţi fost prima ciclistă din Bucureşti.» «– Am fost, dacă te interesează boema bucureşteană şi-o să-ţi povestesc lucruri pe care nu le ştie nimeni.»
(Continuarea în numărul următor)
