Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Iliem pentru a se feri de luptele interne, se împăcă în curând cu fratele său, hotărând împreună să domnească amândoi, unul asupra Moldovei dintre Carpaţi şi Siret, iar celălalt asupra părţii de jos a ţării, spre mare. Ilie simţindu-se sprijinit de Poloni, păstră totuşi un fel de supremaţie. Pe el îl vedem locuind în Suceava, şi tot pe el figurând în fruntea documentelor oficiale.
Au domnit astfel nouă ani, de la 1435 la 1444. Doamna Marinca, întoarsă la căminul ei, putu crede în răstimpul acesta că s-a isprăvit cu zilele amare. Neştiutoare de viitor, îşi creştea în linişte odraslele, pregătindu-le pentru o viitoare domnie. În 1444, Roman, cel mai mare dintre fiii ei, împlini 18 ani, cu care prilej se făcu la curtea din Suceava mari serbări, petreceri populare în oraş, împărţire de daruri boierilor, popilor, prostimei. Însă abia câteva luni mai târziu nenorocirea, care pândeşte pe om şi vine când nu crezi şi dincotro nu ştii, se năpusti asupra casei lui Ilie Vodă şi a Doamnei Marincăi.
Vladislav al III-lea, regele Poloniei, murind în bătălia de la Varna împotriva Turcilor, Ilie rămâne fără sprijinul care ţinea pe frate-său în ascultare. Ştefan, Domnul Ţării de Jos, aflând momentul prielnic, îşi strânge prietenii şi oamenii, şi sosind în Suceava fără veste, prinde pe frate-său Ilie, îi scoate ochii şi-l aruncă în închisoare. Doamna, nu se ştie prin ce întâmplare, scăpă de urgia cumnatului ei, şi luându-şi copiii, fugi din nou în Polonia, la sora ei, regina văduvă, Sofia.
Pentru a înţelege ce urmează, trebuie amintit că în timpul domniei lui Ilie restituise Poloniei cetăţile Hotinului şi a Hmielnovului, pe care Vladislav Iaghello le amanetase lui Alexandru cel Bun. Ştefan, după ce uzurpă scaunul fratelui său, nevoind să recunoască această restituire făcută de Ilie, se pregăti să atace cetăţile pentru a pune din nou stăpânire pe ele.
În timpul acesta, Ilie, orb, murise în închisoare. Doamna Marina rămase văduvă, exilată şi îndurerată, în loc de a se lăsa covârşită de nenorocire, se arată deodată fată de duce şi soţie de domn.
Chemă împrejurul ei pe foştii prieteni ai lui Ilie, nobilii poloni, care îl sprijinise cu 9 ani înainte la redobândirea scaunului Moldovei, adună cu ajutorul lor o armată de lefegii şi, înainte ca Ştefan să se desmeticească, puse ea stăpânire pe întăritele cetăţi ale Hotinului şi ale Hmielnovului. Încredinţând apoi paza unor prieteni, poate chiar rude, lui Ion de Cicior, căpitanul Cracoviei şi lui Petru de Sprowa, palatinul Liowului (Lemberg), ea se întoarce în Cracovia şi prin farmecele ei, prin voinţă, prin bani, prin rugăminţi, prin ameninţări, prin făgăduieli, nu ştim prin ce mijloace, dar ştim că şi-l impuse pe fiul ei Roman, băieţandru de 18 ani, Domn al Moldovei, cu dreptul de stăpânire asupra cetăţilor amintite. Ciopârţită Moldova, dar straşnică femeie”.
(Continuare în numărul următor)
