x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Doamna Nobel locuieşte în coc

Doamna Nobel locuieşte în coc

de Simona Lazar    |    31 Oct 2010   •   00:00
Doamna Nobel locuieşte în coc
5995-135395-img040.jpgCitesc. Stau în balansoarul din lemn de mahon, cu pledul de lână pe picioare, şi citesc versuri. În faţa mea, pe un alt balansoar, o damă croşetează. Cuvinte. Se-ntunecă. Dama se retrage, fără cuvinte, în coc. Pe balansoar a rămas doar carcasa unei dame cu coc. Dimineaţă, devreme, dama coboară din coc şi taie în fâşii lungi hainele poeziei. O privesc. Cu foarfecele de croitorie taie cordele subţiri. Cântă încet. „pe limba croitoresei/ mi-am sădit colierul/ pe două hectare numai cicoare/ în copaci umbroşi/ cresc bumbi de cămăşi/ şi-un macaragiu sus pe cer vedea/ cum se-agaţă drumul în cuier."

Din balansoarul meu, o privesc pe Herta Müller, dama din coc. Parcă aş fi eu, în copilărie, tăind fâşii de pânză pentru ţesut preşuri de cordele. Hainele poeziei au texturi diferite. Benzile lungi şi subţiri sunt ba viu colorate, ba fanate. Dama le leagă una de cealaltă, la întâmplare, şi croşetează pătrate de lungimea şi lăţimea unui poem. Zeci de pătrate colorate. Apoi, cu aţă groasă, le coase unul de altul. Până se face din nou seară, pledul uşor şi călduros e gata. Îl aşază pe picioarele damei din balansoar şi se retrage din nou în coc. Carcasa doamnei adoarme. Sforăie subţire, sub pledul din fâşii colorate, cu texturi diferite. Din când în când, ţâşneşte în visul ei, ca un iepure sălba­tic, câte un vers. „tăcerea se plimbă în măr/ mereu pe-acelaşi trotuar/ ca nişte doamne cu câini/ ca numele prin ziar/ ca iscoadele pe-aleile verii"...

Doamna Nobel nu are habar de visul carcasei cu coc. Ea are întâlnire, în alt vis, cu Tristan Tzara. Se făcea că era anul 1916, februarie, 6, la Zürich... Tzara caută un foarfece ascuţit, ca să taie cuvintele din dicţionar. „Herta", se întoarce el către ea. „Împrumută-ne foarfecele tău. Sau mai bine taie chiar tu cuvintele din dicţionar. Şi, da, să nu uiţi de cuvântul «dada». Ştii tu ce vreau să spun. Fără el, nu vor mai fi dadaişti şi dadaiste. Nici tu n-ai să mai fii, Herta, poeta «dadaismului atroce»„. Herta Müller tace. În cocul doamnei-carcasă, ea şi Tristan-Tzara-din-vis decupează zoriţi cuvintele din dicţionare. Se apropie zorii... Tristan are un căluţ de lemn, un „dada" care se balansează în cocul doamnei din balansoar. „bărbatul care nu se adună/ are un cal mic ca o prună/ l-a înhămat la creier/ şi-n trifoi îi cânt-un greier/ de şi-l plimbă pe peron/ zici că-i moartea cu breton/ când îşi face ochii roată/ poţi să vezi bolta-nspicată/ prinsă-n cuie de călcâie"...

Herta a coborât din coc şi croşetează pătrate de cuvinte. Zilele trecute i-au dat Premiul Nobel pentru Literatură. Zilele trecute s-a întors în România pentru o conferinţă. Zilele trecute i s-au mai tradus nişte cărţi în limba română. Zilele trecute a evadat din comunism. Zilele trecute s-a îndrăgostit de un băiat din satul ei, din Niţchidorf, lângă Timişoara. Zilele trecute, bunica o punea să taie din haine vechi fâşii lungi pentru ţesut preşuri de cordele. Acum se înserează. Herta lasă din mână croşetul, aşază mai bine pledul pe picioarele doamnei din balansoar şi urcă să viseze în coc.

×
Subiecte în articol: special