Domnita teatrului

Tatal venise sa jefuiasca Tara Romaneasca. Fiica sa, domnita Ralu, a infiintat primul teatru.

Chipul Domnitei Ralu, asa cum a fost imaginat de Petre Manoliu

O tanara culta, iubitoare de teatru si o personalitate puternica. Intr-o perioada inchistata in patriarhalul traditionalism balcanic, Ralu a fost o fire nonconformista, decisa sa sparga tiparele unei societati conservatoare. Aceasta este imaginea pastrata de istorie despre Ralu, fiica mezina a lui Caradgea Voda. Dincolo de acest tipar, infatisarea, personalitatea ei au ramas invaluite insa in clarobscurul caracteristic epocii fanariote. Imediat ce a venit in tara impreuna cu tatal sau, i-a "speriat" pe bucuresteni. Domnita adusese cu ea un pian, un clavir dupa cum i se spunea in limbajul "saloanelor" din acele vremuri, lux nemaivazut de Bucuresti.

PORTRET. Traditia o prezinta pe Ralu atat ca pe o fina cunoscatoare a literaturii si culturii eline, dar si o pasionata admiratoare a artei frantuzesti si nemtesti. Perseverenta pana la incapatanare si curajoasa, ea a reusit sa-si convinga tatal, zgarcit ca orice fanariot venit in Valahia ca sa se capatuiasca, sa ii dea banii necesari pentru a-si implini pasiunea vietii sale: teatrul.

Istoria ne spune ca Voda Caradgea venise in Valahia insotit de Elena, sotia lui, cei doi coconi domnesti si cele trei fiice ale sale: Roxana, Smaranda si Ralu.

Dintre femeile familiei Caradgea, doar Ralu, mezina, a reusit sa treaca de bariera uitarii si sa ramana in istorie: ea este cea care a infiintat primul teatru din Tara Romaneasca.

DOMNITA ACTRITA. Tanara grecoaica a fost socata sa afle ca in tara in care urma sa traiasca nu exista nici un teatru. Existasera unele incercari de a aduce teatrul in Tara Romaneasca. Fanariotul Voda Constantin Hangerli chemase in 1789 trei actori straini sa interpreteze piese de teatru la Curte, dar teatrul ca si institutie nu exista.

Visul lui Ralu era sa infiinteze un teatru public, accesibil mai multor oameni si nu doar unei elite restranse.

Pentru a construi un teatru era nevoie de bani, foarte multi bani. Pe care domnita nu ii avea. Iar zgarcitul Voda Caradgea, care, teoretic, aproba initiativa fiicei sale, prefera sa se margineasca doar la vorbe.

La rugamintile repetate ale fiicei, domnitorul i-a pus la dispozitie una dintre cele mai mari incaperi ale Curtii Domnesti pentru ca ea sa-si poata indeplini "moftul". Batrana garda a elitei grecesti venita cu Caradgea sa "ciuguleasca" Tara Romaneasca a dezaprobat cu tarie aceasta "nebunie". Tinerii au fost insa incantati. Iar in scurt timp, Curtea Domneasca a devenit locul de intalnire a inaltei aristocratii grecesti care venea acolo pentru a juca in piesele mezinei lui Voda.

Ralu s-a ocupat de toate. A realizat niste decoruri fanteziste din hartie vopsita, pentru a face din incaperea goala pe care i-o oferise Voda o adevarata sala de spectacole.

Dar domnita era si o personalitate puternica, iar rolul de simplu spectator nu i se potrivea. Desi stia ca va stani dezaprobarea multora, Ralu nu s-a sfiit sa urce pe scena si sa interpreteze mici dialoguri sau sa recite poezii.

TEATRUL DE LA "CISMEAUA ROSIE". Domnita nu renuntase nici la visul de a construi un teatru. In 1816 a fost construita la ""Cismeaua Rosie"" o casa imensa. Desi destinata initial sindrofiilor boieresti, casa avea si o incapere speciala pentru spectacole. Mai tarziu, cele doua incaperi au fost unite, alcatuind o sala mare, cu nimic diferita de teatrele de acum.

A fost adusa o orchestra asa cum aveau faimoasele teatre din Europa. Teatrul improvizat astfel avea si unele hibe. Decorurile erau niste improvizatii, dar pe atunci iluminatul se realiza cu lumanari, asa ca defectele nu erau foarte vizibile.

In Tara Romaneasca nu existau insa nici actori. Ralu a trebuit sa cheme o trupa din strainatate. Alti bani pe care Voda trebuia sa ii scoata din "buzunar". Culmea ironiei! El se straduia sa jefuiasca tara, iar Ralu ii folosea banii pentru a construi un teatru.

Dupa multe straduinte, in sfarsit in 1818 a reusit sa dea prima reprezentatie cu opera lui Rossini "Italiana in Algeria". A participat si Voda Caradgea, curios sa vada pe ce fusesera cheltuiti banii lui. In semn de cinste, ordinarele lumanari de seu, care raspandeau un fum dens si urat mirositor, au fost inlocuite cu lumanari de ceara.

Ralu nu s-a mai putut ocupa foarte mult timp de teatrul ei. In acelasi an, Voda Caradgea a trebuit sa fuga din Tara Romaneasca, blestemat de toti cei care il cunoscusera.

La teatrul de la "Cismeaua Rosie", reprezentatiile au continuat insa pana in 1825, cand teatrul a ars.

"Indeosebi de luminoasa a ramas icoana Domnitei Ralu, fiica cea mica a lui Voda Caradgea, cea inzestrata cu o calduroasa simtire, cu o inchipuire vie si cu un dar artistic desavarsit" C. Gane - "Trecute vieti de doamne si domnite" COCHETA RALU Dupa doua secole de la acele vremuri, Ralu este pentru multi dintre noi doar personajul principal din renumitul film "Zestrea domnitei Ralu". Cu toate acestea, filmul nu s-a bazat pe informatii reale, iar mofturoasa Ralu din film nu avea nici o asemanare cu inteligenta fiica a lui Voda Caradgea. Cocheta Ralu din film a ajuns sa acapareze imaginea reala a fiicei lui Caradgea. Iar Aimee Iacobescu, interpreta rolului principal, a ramas pentru multi Domnita Ralu. A iubit acel rol cu toata pasiunea si nebunia tineretii, pentru ca era un rol extrem de solicitant. Personajul avea contraste extraordinare: dulce si blanda, Ralu se putea transforma intr-o clipa intr-o vipera rautacioasa. "Zestrea Domnitei Ralu" a avut un succes nebun. Am jucat de atunci in multe alte filme importante, dar pentru multi oameni,eu voi ramane "doar" Domnita Ralu Aimee Iacobescu, interpreta rolului principal in "Zestrea Domnitei Ralu"