La 5 ianuarie 2002 devenea campion mondial, versiunea WBA, categoria semiuşoară. A fost supranumit "noul Rocky" al boxului profesionist.
La 5 ianuarie 2002 devenea campion mondial, versiunea WBA, categoria semiuşoară. A fost supranumit "noul Rocky" al boxului profesionist.
Ajunge cu greu la "Doroftei Pub" din Ploieşti, in fapt la afacerea demarată după ce s-a lăsat de sport. "Vă rog să mă scuzaţi, abia am reuşit să mă trezesc. Localul ăsta, precum şi celelalte treburi pe care le am, mă fac să adorm mai mereu spre dimineaţă". Bea o cafea şi incearcă să impună ritmul, aşa cum o făcea pe ring: "Bănuiesc că aţi venit să vorbim despre Bute, că eu reprezint istoria. Aşa că hai să-i dăm drumul".

- Jurnalul Naţional: Dorin, acum ai un urmaş in panoplia valorilor boxului profesionist. Eşti fericit?
- Cum comentezi victoria lui Bute?
- Ai văzut meciul din postura de comentator tv. Cum ai trăit emoţia unui nou titlu de campion mondial obţinut de boxul romănesc?
- Bute va trebui să pună destul de repede in joc centura de campion. Ce viitor ii prevezi?
- Lumea vă compară, vă iubeşte, stabileşte ierarhii. Poate Lucian Bute să te intreacă in performanţe?
- Te-a sunat vreodată Lucian Bute ca să-ţi ceară vreun sfat inaintea meciurilor pe care le avea?
- Ai fost primul romăn care a lucrat cu INTERBOX. Căt de mult a contat asta in trecerea lui Bute şi Diaconu la acest club?
- Cum a fost atmosfera in "Doroftei Pub" la meciul lui Bute cu Berrio?
- Doroftei campion, Bute asemenea, Diaconu aproape de marea lovitură. Cum vezi viitorul boxului romănesc?
In nici un fel. Spun asta pentru că am ieşit total din acest sport. Am fost la un pas să ajung vai steaua mea din cauza boxului. M-am oprit la timp. Acum mi-am revenit. Am o familie superbă, m-am apucat să antrenez puştanii de la casa de copii "Concordia", am acest bar care imi asigură viitorul. Am, aici, 60% din clienţi străinii. Vin să vadă meciuri cu mine, să se fotografieze alături de medaliile mele, să mă cunoască. Sunt fericit. Ar fi bine ca şi Bute să facă ceva asemănător. Ce să spun eu de boxul romănesc. El nu mai există! Echipa olimpică a fost desfiinţată după scandalul ăsta din America. Am mai rămas cu o echipă de juniori şi una de cadeţi. Poate că la profesionişti avem alte perspective. Depinde doar de băieţii care sunt in ring. Depinde de Bute, de Diaconu... de Doroftei nu mai depinde nimic. El şi-a făcut treaba la vremea lui!
Â
Â
â "Şi-a implinit destinul" â Nume de cod: Mister KO â "Voi mai lupta cinci, şase ani" â Mama lui Bute â O zi din viaţa unui campion â Antrenorul de mondial pechean â Steluţa Luca: "Să-l faci praf, Lucică!"
Â
Citește pe Antena3.ro