x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Drumarii din Ardeal, monitorizaţi de CNADR

Drumarii din Ardeal, monitorizaţi de CNADR

de Petru Zoltan    |    18 Oct 2010   •   00:00

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri (CNADR), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, a închiriat 54 de maşini pentru care va plăti nu mai puţin de 5 milioane de lei fără TVA în următoarele 16 luni. Banii vor ajunge în conturile unor firme controlate de "băieţii deştepţi" care îşi fac veacul pe lângă această companie de stat, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Printre abonaţii la aceşti bani se află şi unul dintre sponsorii oficiali ai Partidului Democrat Liberal. Pentru a îm­părţi cele 5 milioane de lei, CNADR a mandatat Direcţia Regio­na­lă de Drumuri şi Poduri Cluj (DRDP Cluj) să organizeze nu mai puţin de opt licitaţii pentru închirierea unor maşini care urmează să fie folosite la transportul persoanelor şi al materia­lelor de construcţii acolo unde această instituţie are de executat diverse lucrări. De la tunsul ierbii de pe marginea drumurilor până la semnalizări rutiere. Simion Pască, şeful serviciului întreţinere drumuri Cluj, a precizat că CNADR este autoritatea contractantă, iar contractele de întreţinere a drumurilor se contractează prin direcţiile regionale. "Am închiriat 54 de maşini pentru cele 54 de districte din tot Ardealul. Autovehiculele sunt pentru tran­sportul muncitorilor noştri la lu­cră­rile pe care le avem, dar şi pentru ur­mărirea felului în care se face în­tre­-ţ­inerea multianuală a drumurilor", a precizat Pască.

Pentru început, firma Autotrans SA, din Jibou, a câştigat trei din cele opt contracte scoase la licitaţie de DRDP Cluj. Maşinile acestei firme vor ajunge în custodia Secţiilor Re­gio­nale de Drumuri Baia Mare, Bis­tri­ţa şi Zalău. Valoarea celor trei contracte este de peste 1,5 milioane de lei fără TVA, adică în jur de 400.000 de euro. Autotrans SA este controlată de omul de afaceri Nicolae Vancea, care deţine 96,09% din pachetul de acţiuni. La jumătatea anului 2009, această firmă abonată de-a lungul vremii la contractele CNADR a vărsat oficial în conturile Partidului Democrat Liberal suma de 2.000 de lei. Nici firma Tiona Trans SRL nu s-a lăsat mai prejos. La rândul ei a câştigat alte trei licitaţii, iar maşinile firmei vor străbate dru­mu­rile din Oradea, Satu-Mare şi Alba. Valoarea celor trei contracte este de peste 1,8 mi­lioane de lei. So­ci­e­­tatea este pa­tro­nată şi administrată de Ioan Gant. Acesta este unul din­tre cei mai vechi patroni din vestul ţării care s-au abo­nat la banii Direcţiei de Drumuri Cluj. În anul 2005, unul dintre contractele obţinute de această firmă a fost luat la puricat de Direcţia Naţională Anticorupţie. Însă, Tiona Trans a continuat să câştige pe bandă rulantă contracte de deszăpezire şi închirierea de autovehicule în urma unor lictaţii deschise.
Autovehiculele închiriate pentru Secţia Regională Cluj, subunitate a DRDP Cluj, vor fi livrate de firma Argecom SA, din Argeş. La licitaţie, surpriză! Argecom SA a licitat de una singură, iar valoarea contractului a fost de aproximativ un milion de lei. Societatea este controlată de Gheor-ghe Axinte, care deţine 94,26% din acţiuni. Celelalte sunt deţinute de 14 persoane fizice. Gheorghe Axinte ştie ce înseamnă afacerile şi mai ales cele cu bani publici, fiind un vechi client al statului. Firma controlată de Axinte a câştigat în ultimii ani mai multe contracte pentru deszăpezire şi construirea de drumuri.

Ultimul contract în valoare de 618.314 lei fără TVA a fost adjudecat de societatea Relcom Import Export Srl din Cluj, patronată şi administrată de Lucian Claudiu Victor. Au­to­vehiculele furnizate de această fir­mă vor fi destinate Au­tos­tr­ăzii A 3. În prezent, această autostradă leagă Turda de Gilău şi măsoară doar 42 de kilometri. Pentru această bucată de drum, Relcom va livra nouă maşini. Ceea ce înseamnă că fiecare maşină va fi folosită pentru o bucată de au­to­stradă de doar 4,5 km. Nici Lu­cian Victor nu este străin de afacerile în­cheiate de firma sa cu Direcţia de Drumuri Cluj. Legat de acest contract, Victor a precizat că este un contract destul de "nasulos". "Am scăzut şi tariful de la 2 lei la 70 de bani pe kilometru, fără TVA. Noi lucrăm acum la nivel de avarie. Nu ies în pierdere, dar e la limită. E un profit maxim de 8%-10%. Necazul e că sta­tul nu are bani", a spus Victor.

În schimb, firma Relcom are ca obiect secundar de activitate închirie­rea maşinilor şi a echipamentelor agricole, deszăpezire, salubritate etc. Ceea ce înseamnă că patronul acestei firme s-a pregătit deja pentru obţinerea unor contracte pe termen lung cu statul.

×
Subiecte în articol: special