Duhovnicul care l-a îmblânzit pe Passaris

I se zice "Fiara", iar oamenii care au acces la el se pot numără pe degete. Konstantinos Passaris, grecul condamnat la închisoare pe viaţă pentru un dublu asasinat la o casă de schimb valutar din Capitală, îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Gherla. Unul dintre cei care au acces nu numai la el, dar şi la sufletul şi la gândurile lui este arhimandritul Ghervasios Ioannis Raptopoulos, propovăduitor al Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Recent, acesta s-a aflat în România pentru a vizita Penitenciarul pentru minori de la Târgu-Ocna, unde a făcut numeroase cadouri cu ocazia Sărbătorilor, în numele fundaţiei pe care o conduce.

Jurnalul Naţional: Cu ce se ocupă fundaţia?

Ghervasios Ioannis Raptopoulos: Fundaţia se numeşte "Înfrăţirea Sfânta Xenia, slujitorii pentru eliberarea deţinuţilor săraci cu pedepse mici". Din 1978 mergem în toate penitenciarele din Grecia şi din toată lumea. Până în momentul de faţă am mers în 12 penitenciare, între care şi din România. Primul lucru pe care-l facem este o rugăciune pentru toţi deţinuţii.

Consideraţi că cei care comit infracţiuni grave, omoruri, tâlhării, violuri îşi au locul lor în Rai?

Aici e vorba de fiecare în parte. În cazul în care te căieşti şi ţii post şi te mântuieşti, atunci poţi să intri şi în Rai. Să nu uităm că cel care a furat Crucea a fost iertat de Iisus.

Citește pe Antena3.ro

Cel puțin patru turiști străini au murit după o otrăvire în masă, în Asia. Ultimul deces confirmat este al unei tinere de 19 ani

Care este primul sfat pe care îl daţi în momentul în care cunoaşteţi un deţinut?

Îi arăt cu cât de multă dragoste şi afecţiune încercăm să îi atingem sufletul şi să-i spunem că există speranţe pentru tot, pentru o zi mai bună, şi, dacă îşi schimbă modul de viaţă, există una mai bună chiar dacă a făcut ce a făcut. Aceste lucruri îl ating. La început, unii sunt puţini speriaţi, dar când ascultă şi înţeleg mesajul pe care îl transmit, feţele lor se luminează deodată. E foarte profundă această legatură pe care o avem cu deţinuţii.

Cum reacţionează deţinuţii? Printre ei presupun că sunt unii şi cu fapte mai grave.

Unii râd, alţii plâng. Depinde de fiecare şi de trăirile fiecăruia. Unii cer alte întâlniri cu mine şi unii chiar se schimbă.

Păstraţi legătura în permanenţă cu ei?

În 32 de ani am reuşit chiar şi eliberarea unor deţinuţi. Unele pedepse, în unele ţări, se pot cumpăra. Am reuşit să eliberăm 12.100 de oameni. E vorba despre infracţiuni cu pedepse mici şi foarte mici.

Adică, un fel de cauţiune....

Da. Am plătit în jur de 3 milioane de euro pentru toţi. Adică există o legătură strânsă între deţinuţi şi mănăstire.

Chiar şi după ce părăsesc închisoarea?

Da. Ne scriu scrisori, vorbim la telefon. Când am venit aici de Paşte, anul acesta, am aflat că penitenciarele din Grecia au eliberat 310 deţinuţi români cărora le-au fost plătite pedepsele. Şi fiecărui român căruia îi plătim cauţiunea îi dăm o hârtie de la noi, ca să ştie cine suntem şi de ce îl iubim. Scopul şi menirea noastră sunt să-l facem mai bun decât în momentul în care a intrat în închisoare. Avem exemplul unui deţinut care a devenit călugăr în Grecia. Pe doi albanezi i-am scos din închisoare, iar drept mulţumire au trecut de la religia islamică la creştinism.

În călugărie

Cum l-aţi cunoscut pe Passaris?

Am auzit de el, am vrut să-l vizitez şi, când am fost aici de Paşte în penitenciarele din România, cu o delegaţie de 70 de persoane, am ajuns şi la Gherla. Ştiam de povestea vieţii lui, dar am aflat că şi el, ca şi mine, a vrut să ne întâlnim. Eu am vrut foarte mult să-l văd, iar el a cerut să mă vadă. Passaris ştie despre mine din ziare.

V-aţi întâlnit de multe ori?

Cam de vreo cinci-şase ori.

Există vreo schimbare în comportamentul său?

A evoluat foarte mult. Într-adevăr s-a schimbat. E mai deschis, comunică mai bine. Şi-a întors faţa şi către Dumnezeu.

Este adevărat ce se spune, că ar vrea să se călugărească?

Da, aşa e. Ar vrea să intre în monahie la Pământul Sfânt.

Passaris este acuzat de infracţiuni foarte grave. Este el cel mai feroce criminal al cărui duhovnic sunteţi?

În Grecia şi în Bulgaria mă întâlnesc cu alţii care au comis infracţiuni şi mai grave decât el. Şi la aceştia am observat de-a lungul timpului o schimbare în comportamentul lor. Mă refer la o schimbare în bine. Adică, solicită să se vadă cu mine, solicită cărţi de rugăciuni.

Passaris este un tip foarte deştept, despre care se spune că este foarte abil în a-şi alege cuvintele potrivite şi de a intra pe sub pielea omului. V-aţi îndoit vreodată de schimbarea în bine a lui Passaris? Aţi avut vreodată motive să credeţi că doar ar vrea să se folosească de dvs. în vreun fel sau altul?

Sunt sigur că nu joacă teatru. Nu cred că se foloseşte de mine. Cred că este sincer în ceea ce-mi zice şi în ceea ce face acum.

Dacă mâine, un condamnat, nu contează infracţiunea, îşi ispăşeşte pedeapsa şi este eliberat, iar după aceea comite vreo altă infracţiune, vă mai întoarceţi privirea şi urechea către el?

În mod normal, oamenii care au trecut o dată prin închisoare şi stau de vorbă cu noi nu mai trec şi a doua oară. Dar evident că mai sunt cazuri. Dar întotdeauna le voi asculta problemele şi doleanţele. Întotdeauna. Dar sunt foarte puţini care recidivează. Aşa cum o persoană cade la un moment dat şi o ridici, şi iar cade, şi tu iar o ridici, aşa facem şi noi. Nu poţi să-o laşi. Trebuie să-o aduci pe drumul cel bun.

Demnitate şi încredere

Revin la Passaris... Este el unul dintre oamenii care au căzut şi i-aţi ridicat?

Da. Cum un om bolnav are nevoie de un doctor personal al lui, aşa şi eu sunt doctor pentru sufletul lui Passaris. Omul bolnav are nevoie de doctor, nu cel sănătos.

Cum îşi pot căpăta sau recăpăta demnitatea?

Persoanele condamnate care îşi ispăşesc pedeapsa, ca să poată să-şi recapete demnitatea, au nevoie de linişte sufletească, au nevoie de un duhovnic, pentru că în ele este un amestec de sentimente, nu ştiu exact care le este calea, sunt confuze şi, ca să poată ajunge pe drumul cel bun, au neapărată nevoie de un duhovnic.

E asta o cale mai uşoară de a-şi recăpăta demnitatea?

Sutana aduce încrederea. Când văd un părinte în faţa lor câştigă încredere. Şi atunci capătă încredere în ei. Şi chiar în societate. Dacă el începe să creadă în Dumnezeu, atunci capătă încredere şi în faptul că poate deveni un om mai bun. Un deţinut foarte uşor dă mâna unui părinte, şi atunci menirea mea este să-l trag spre mine.

Credeţi că această demnitate, acest mers cu capul sus, această încredere în tine sunt strict legate de libertate? Este demnitatea bunul uz al libertăţii?

La început, da. Poate. Atunci când este în spatele gratiilor. Odată intrat, încrederea, demnitatea încep să pălească. Din cauza a ceea ce se întâmplă dincolo de gratii nu mai poţi fi acelaşi. Şi la un moment dat cedezi. Şi atunci întindem o mână.