Dunarea le-a fost mormant

La 15 ani de la cea mai mare catastrofa navala din istoria Romaniei, doar cateva zeci de persoane au reusit sa se stranga la monumentul inchinat celor inghititi de apele Dunarii.

Dunarea, mormantul celor 239 de pasageri

Comuna tulceana Grindu a comemorat ieri 15 ani de la cea mai mare tragedie navala din Romania, cand vasul de pasageri Mogosoaia s-a scufundat in Dunare, dupa o coliziune cu un impingator bulgaresc. Atunci au murit 239 de oameni.

La 10 septembrie 1989, ora 7:45 - prim-secretarul judetului, Carol Dina, era anuntat telefonic despre un accident naval ce avusese loc pe Dunare, la mila 76. Nava de pasageri Mogosoaia, care facea curse intre Galati si Cotu’ Pisicii, a fost acrosata si scufundata de impingatorul bulgaresc "Petar Karamincev", impingator ce conducea un convoi de barje. In numai trei minute pasagerul s-a scufundat, ducand in adancurile fluviului 239 de victime. Doar 17 au supravietuit catastrofei. Sapte dintre ei sunt din comuna tulceana Grindu sau Pisica, cum ii mai spun localnicii. Aici nu a fost casa care sa nu fie indoliata de dezastrul de pe Dunare.

MINUTELE MORTII. Pasagerul Mogosoaia a plecat din Port Docuri, unde oprise ca sa ia muncitorii navetisti de la Santierul Naval, mergand spre Grindu. In mod normal, doar un singur schimb se urca pe vas, dar de data aceasta, fiind duminica, s-au urcat muncitorii din doua schimburi. Printre ei se afla si Neculai Pletea, cel care era asezat pe aceeasi banca cu ginerele lui si in apropierea familiei Malahin. "Nu cred ca am mers mai mult de 10 minute, pentru ca daca am fi mers un sfert de ora eram ajunsi la sat. Am auzit o bubuitura. Cum si in ce fel nu mi-am putut da seama atunci, caci eram jos. Imi amintesc doar ca apa navalise inauntru. Nici acum nu-mi dau seama cum am reusit sa ies din salon. Imi amintesc doar ca m-am trezit acolo, pe braul vaporului. L-am vazut pe Cocu. El reusise sa iasa pe alta parte. L-am vazut si pe Eugen, baiatul de patru ani care a supravietuit. L-am apucat eu si Cocu de manuta si l-am aruncat. L-au prins marinarii unui alt vas, nu stiu care, care era langa Mogosoaia. Aceia ne-au recuperat si pe noi. Cand ajunseseram pe celalalt vas, Mogosoaia nu se scufundase cu totul. Atunci nici nu ne-am dat seama cat de mare e nenorocirea", isi aminteste sugrumat de lacrimi Neculai Pletea, unul dintre supravietuitorii de pe Mogosoaia. Barbatul nu avea de unde sa stie ca nava in care se afla fusese lovita de barja unui impingator bulgaresc. Pe 9 septembrie fusese ziua Bulgariei, iar cei de la bordul lui "Petar Karamincev" probabil sarbatorisera, bucuria lor generand insa cel mai mare dezastru fluvial din Romania. Rezultatele anchetei facute atunci demonstrasera fara tagada ca vina producerii accidentului o avea comandantul navei bulgaresti. El a fost atunci arestat preventiv, dar apoi eliberat si poate pentru ca Romania comunista nu voia sa-si strice relatiile cu Bulgaria.

VIATA I-A DEVENIT O TRAGEDIE. Eugen Malahin, baiatul de patru ani care a supravietuit gratie unui bidon gol de plastic, si-a pierdut pe Mogosoaia toata fami-lia. Noua persoane in total. Doar bunicii i-au ramas in viata. Acum Eugen are 19 ani. Baiatul a fost crescut de bunicii din partea mamei, oameni simpli si fara mari posibilitati. A facut doar opt clase pentru ca batranii nu puteau sa-l mai tina la scoala. Toti cei din sat spun despre Eugen ca e un baiat muncitor, linistit, dar fara noroc. Ca o ironie a sortii, Dunarea care i-a luat tot este acum singurul lui mijloc de a supravietui. Pescuitul a ramas singura sursa de venit.

Baiatul reuseste foarte greu sa vorbeasca despre ce s-a intamplat cu 15 ani in urma. "Eram in sala si cineva, cred ca tata, imi daduse un bidon sa am grija de el. Apa a spart geamurile si nici nu mai stiu cum am ajuns afara. Nu-mi mai amintesc cum m-au salvat sau cine m-a salvat. Dar la ce mi-ar folosi. Banii dati de la stat nu au ajuns la mine, apartamentul pe care il aveau ai mei de la stat era undeva deasupra cinematografului Dacia, l-au luat altii si eu am ramas aici fara nimic. Pescuiesc si vara si iarna ca sa traiesc, dar as vrea sa am o slujba din care sa castig si bani mai multi", sunt singurele cuvinte pe care am reusit sa le scoatem de la Eugen. Din familia Malahin au murit atunci noua persoane, iar locul in care sunt puse crucile lor in cimitirul din Grindu a primit numele de "Aleea Malahin".

SANSA

"Nu cred ca am mers mai mult de 10 minute. Am auzit o bubuitura. Imi amintesc doar ca apa navalise inauntru. Nici acum nu-mi dau seama cum am reusit sa ies din salon" - Neculai Pletea, supravietuitor

"Port Bazinul Nou, un fel de morga ad-hoc"

La 15 ani de la cea mai mare catastrofa navala din istoria Romaniei, Jurnalul National a stat de vorba cu fostul secretar al judetului Galati, Carol Dina, cel care a coordonat echipele de salvatori pe Dunare.

Jurnalul National: Cum ati aflat de catastrofa?

Carol Dina: Era dimineata. Am fost anuntat din port de acest accident, fara sa stim in acel moment amploarea si numarul victimelor. Mi-am dat seama ca este o catastrofa extraordinara si astazi stim ca este una dintre cele mai mari catastrofe fluviale din toate timpurile. Am discutat chiar cu primul mi-nistru Dascalescu si am pri-mit imediat responsabilitatea coordonarii unui comandament al ministerelor transporturilor, sanatatii si admi-nistratiei publice.

Cum s-a actionat in momentele acelea?

In primul rand, nu s-a pus problema ca cineva sa ne dea niste sarcini, ci din sentimente umanitare am actionat toti. Pentru asta am creat la Port Bazinul Nou un fel de morga ad-hoc, unde la inceput zeci, apoi sute de cadavre au fost supuse unor proceduri medicale si de identificare. Eforturile materiale nu au insemnat nimic, de aceea nici nu le evoc, dar cel mai important a fost solidaritatea umana care s-a manifestat atunci. Sute de persoane au lucrat atunci la saparea gropilor, la confectionarea cosciugelor si unii au contribuit, din putinul lor, la crearea unui fond de solidaritate.

Ce s-a facut dupa terminarea funeraliilor?

Atunci, chiar pe la sfarsitul lunii octombrie, initiasem un proiect de lege pentru a asigura venituri constante atat pentru sotii, pentru sotii care au ramas, dar mai ales pentru foarte multi copii, fara ajutor. Urmare a evenimentelor care au urmat, aceste chestiuni nu s-au mai putut materializa. Ulterior, am uitat toate acestea. De fiecare data, la 10 septembrie, ma gandesc cu piosenie la cei care au plecat, dar ma gandesc si la ce ireparabila poate fi o neatentie umana. Aceasta chestiune reprezinta o situatie ciudata. Este o nedreptate strigatoare la cer si ea trebuie sa fie rezolvata, chiar daca in spiritul legii s-ar putea invoca prescrierea.

VINOVATII NU AU PLATIT NICI AZI

Regretabil este faptul ca, la 15 ani de la eveniment, vinovatii nu au platit nici un fel de despagubiri statului roman si supravietuitorilor sau urmasilor celor decedati. Printr-o sentinta definitiva din 1993, Tribunalul Galati a obligat Intreprinderea Navala Bulgara si pe comandantul impingatorului, Gheorghi Petrov Anghelovschi, la plata unei despagubiri civile de 67 milioane lei, la valoarea de atunci, pentru scufundarea pasagerului romanesc. In acelasi timp, 133 de urmasi ai victimelor s-au constituit in parti civile intentand procese partii bulgare pentru despagubiri. Nimeni nu a vazut nici un leu din partea vinovatilor. Ba mai mult, partea bulgara a introdus in aprilie 2004, la Tribunalul Galati, o contestatie la executare, prin care a solicitat ca instanta sa constate prescrierea despagubirilor de 67 milioane lei, care intre timp au fost recalculate de partea romana la peste un milion de dolari. Procesul este pe rol. Ca o ironie a sortii, unii dintre urmasii celor disparuti au fost obligati sa plateasca cheltuieli de judecata.

FOTO

ULTIMA IMAGINE. Nava de pasageri Mogosoaia, imediat dupa plecarea din port

UITARE. Doar cateva zeci de persoane au reusit sa se stranga la monumentul inchinat celor inghititi de apele Dunarii

SUPRAVIETUITOR. Eugen Malahin, singurul din familie care a scapat din dezastru